Povesteam de tatarii mei; i-am cunoscut prin 1971 sau \\\ 72, la o mare sarbatoare in comuna Cobadin, cu prilejul \\\" luptelor tataresti \\\", traditie dobrogeana frumoasa si uitata, din pacate; eram cativa care-l insoteam pe Iancu B. coechipierul nostru, pilier al campioanei si al echipei nationale, probabil omul cel mai vanjos pe care l-am vazut vreodata; Deobicei, Iancu castiga aceste concursuri, ceva intre tranta romaneasca si sumo-ul japonez. Luptatorii, cu busturile goale unse cu ulei pentru a face priza mai dificila, luptau voiniceste pana cand ramanea un singur invingator, care primea marele premiu, deobicei un berbec din cei grasi.
In IRTA supraaglomerata cu care reveneam acasa, am tras cu urechea la o discutie despre pescuit( despre ...rechinii de Marea Neagra ), i-am abordat pe protagonisti si m-ama ales cu o invitatie la barca.Dar era toamna tarziu, eu am plecat la Bucuresti si m-am prezentat la barca, la sfarsitul primaverii urmatoare, convins ca oamenii mei au uitat. Nici gand, parca ne despartisem ieri; dar iesirea la rechini ( prima pentru mine ) am facut-o spre toamna, pe mare calma, am tras la rame pana la capatul...puterilor, am ajuns departe in larg ( blocurile litoralului se vedeau ca niste cutii de chibrituri );cei doi tatari si-au lansat paragatele ( un fel de pripoane, siruri cu zeci de carlige legate cu fire de sarma otelita si avand ca momeala guvizi hartaniti-zdrentuiti cu furculita ), apoi am incercat si un pescuit la volta ( adica plumb in capat, cateva carlige legate la adancimi diferite, cu clasicii guvizi pe post de momeala.
Muscatura rechinului este de o violenta extraordinara, parca ti se smulge mana din umar ( atacul stiucii, al avatului mare sau al somnului sunt piscaturi de oblete pe langa atacul rechinului de 4-5 kg )
Norocul incepatorului a facut sa am parte de o muscatura dubla; doi rechini, zbatandu-se care incotro, adusi cu firul in mana de la 20-25 m adancime, asta inseamna intr-adevar zenzatii tari; brazdele pe care mi le-a sapat firul in palma se intalneau cu basicile provacate de rame mainilor mele de lucrator cu pixul.
S-au prins destui rechini, la mal am venit usor cu panza, iar tatarii au eviscerat pana la tarm rechinii, pentru extragerea ficatului care se valorifica ( avand proprietati medicale ); mie mi-a ramas amintirea unui pescuit de neuitat, mirosul pe care il degajau hainele, barca, mainile dupa pescuitul rechinilor, dar si batogul nemaipomenit pe care nevasta lui Rifai ( tanti Fedrie )il prepara; n-am mai mancat niciunde ceva atat de perfect.
Am mers de mai multe ori cu Pitai si Rifai, iar dupa 5-6 ani am ajuns tovarasi la barca. Dar asta cred ca deja stiti.

Si totusi nu am rezistat.
Deci, dupa lungi asteptari si mai ales discutii cu partenerii, am reusit sa fac si prima iesire in delta pe anul 2007. Din cinci candidati ininitial am mai ramas eu cu fratele. Desi timpul probabil imi era complet nefavorabil pentru perioada aleasa si mai ales cotele Dunarii, am riscat. Lunga perioada de stagnare din perioada de iarna a fost hotaritoare mai ales ca a lipsit si copca care cit de cit mai dadea posibilitatea sa miroasa mina a peste. Indiferent de marime sau specie. Am luat hotarirea scurt de tot : luni dimineata. Pina seara aveam totul pregatit. Am plecat din Bucuresti marti 2 aprilie ora 7. La ora 10 eram pe faleza la sindicate. Am trecut prin piata am mai facut ceva cumparaturi , am intrat la firma Mercury de unde am cumparat un motor de 6 in patru timpi pe care am dat 34 000 000. Am carat bagajele pe Colanda iar la ora 13 eram in mars spre Mila 23. Vestimentatia localnicilor si mai ales linistea de pe faleza faceau sa ma gindesc la un esec. Dunarea tulbure, marmelada, plina de pomi,buturugi,cioate, sticle, bidoane, pantofi, cizme, hoituri de animale etc. Acest lucru imi da fiori si pentru un scurt moment placerea este inlocuita cu repulsia. Imi revin din starea de soc. Mirosul specific si mai ales peisajul m-au tinut pe punte in permanenta desi aerul rece si curentul erau mai degraba favorabil unei tuici fierte. Acolo natura acum incepe sa revina la viata . Oamenii , incep sa se pregateasca de sezon: repara barcile, sculele de pescuit ocupa km intregi de mal, vopsesc casele si gardurile, mai bat cite o sipca la gard etc. Pescari putini. Numai cei ce pescuiau la scrumbie. Imbracati gros cu caciuli in cap cu gesturi lente brazdau apele Dunarii. Pasarile deja dau tonul dezmortirii si mai ales farmecul acestui paradis. Ajungem la Gorgova. Facem stinga si iesim de pe Dunare . Intram pe canal. Dupa un sfert de ceas facem iar stinga si intram pe Sontea. Inima deltei. Alta viata. Parca totul este cu o luna inainte decit pe Dunare. Deodata apa devine lacrima. Surpriza : primi pescari corturari . Taberele lor imi trezeau in mine minunatele clipe petrecute la cort. Unde este cel mai frumos ? Imediat in mintea mea au inceput sa rasune frazele minunate din povestirea lui Marian Adar. Imi venea sa-i dau telefon lui Vanea sa-mi aduca si mie cortul si barca. Dar nu eram pregatit de asa ceva. Pina la Mila 23 adica aproximativ 35 de min. am visat efectiv. Am revenit la viata cind la orizont a aparut satul. La 15.30 Colanda a acostat la ponton.Vanea era acolo cu barca. El a luat bagajele si peste 10 min. eram in curtea lui. Cite un paharel de tarie a accentuat in mod brusc pofta de mincare. Stiam ca gazda nu-si schimba obiceiul si peste o jumatate de ora sorbeam din renumitul lor bors de peste cu care suntem intimpinati la orce sosire a noastra. Platoul cu bucati de peste scos din ciorba este felul 1. Toate felurile. Apoi borsul in sine. Apoi peste prajit si saramura, toate inecate cu vin. Apoi pentru ce am venit oare? Pentru pescuit nu? Vanea a luat rimele negre, am urcat in barci si nu departe, in dreptul paduricii, la gropane am inceput la ce visasem de atita timp. Un somn , doi, trei, cinci, zece. Nu mari. Pina-n trei kg. Pina la ora 8 am prins 24 de Kg. Nesperat. Desi era lumina unde se servea, masa de seara a fost mai mult pe intuneric avind in vedere ca ochii nostri erau inchisi de oboseala. Miercuri dimineata la ora 6 desteptarea. Ceasul nostru cu o limba, Vanea, cu ajutorul cuvintelor specifice limbii lor, a acelerat procesul de desmeticire. Barca era pregatita . Un timp extraordinar de fapt cum a fost toata ziua. 26 de grade. Eu renunt la a merge cu barca si merg pe ponton la Volodea. Fratele cu Vanea merg cu barca la padurice. O zi nesperat de bogata in capturi. Vanea curata totul si baga la lada. Seara, imbelsugata in fripturi si vin trece asa de repede depanind amintiri. Joi dimineata, la trezire constatam ca totusi iarna mai musca. Vint puternic si rece ca de mijloc de martie. Nori amenintatori mai mult de lapovita decit de ploaie. Renunt la pescuit. Fratele nu. Eu merg in sat pentru a-mi intilni vechi prieteni. La 12,30 fratele acosteaza cu 14 bucati de somn. Binisor. Vintul rece isi lasase amprenta pe fata lui. Totusi nu dezarmez. Imi iau sculele, urc in barca si la 14 eram in fata la cherhana, la buturugile lui Vanea. Capturile nesperate au facut sa nu bag in seama vintul patrunzator . La ora 20 totusi gindul ca a doua zi trebuie sa plecam imi face vint catre mal cu regretul ca parca totul a trecut prea repede.
In total deci cam 60 kg. de peste. Somn si trei bucati crap. Peste asteptari. Noaptea de joi spre vineri a fost un cosmar. Gindurile imi erau amestecate. Placute cu neplacute. Daca anuntam acasa ca stau mai mult, poate Sifintele Pasti il petreceam alaturi de Vanea si familia lui. Dar asa vineri la 5,30 Colanda era in mars spre Tulcea cu doua persoane in plus la bord. Eu si fratele. Nu stiu daca am scos 30 de cuvinte pina la 9,30 cind am acostat in Tulcea . O spun cu riscul de a o repeta: cele mai grele clipe acelea sunt. Cind plec din delta. O luna numai acolo imi este gindul si sufletul. Cind am plecat la Mila 23 simteam o oarecare stare de oboseala. Mai ales psihica. Acum sunt alt om . Decit melancolia. Care totusi nu este o boala. Abia astept. Am inceput sa numar zilele deja. Citeva zile de adevarata fericire. La care consider ca avem tot dreptul. Asta a fost prima iesire pe anul 2007 in DELTA DUNARII. Totusi Delta Dunarii este Delta Dunarii si orce comentarii sunt de prisos. Numai cine nu a fost acolo nu stie. Aprilie……mai……… si……… iunie…………. Greu. Zilele trec mai greu ca de la un salariu la altul. Este valabil pentru cine cunoaste.

Referitor la cele postate de Calin Paul. Imi aduc aminte de patania voastra de asta toamna si tot asa de bine imi amintesc ca am facut ceva comentarii cu privire la ele. Sunt atitea topicuri cu delta de unde te puteai inspira. Sau intrebai aici si puteai primi foarte multe relatii. Sunt multi colegi binevoitori. In sfirsit acum a trecut. Dar nu trebuie sa ramii cu un gust amar, dezamagit. Este pacat ca din cauza unei patanii sa renunti la delta. Poate mai incerci. Chiar daca au fost unele voci mistocare nu ii lua in seama. Totusi vezi ca are si o parte buna in ea prin postarea ei aici de fata: in primul rind este o aventura transformata in poveste foarte frumoasa apoi sunt unii cititori care vor sti sa se fereasca de astfel de situatii. Nu trebuie sa-ti reamintesc un lucru: NU BANUL FACE OMUL CI OMUL FACE BANUL.

@ valentin petrovici

Bine ai revenit, Valentine.
La buturugile de la padurice a fost locul ala magic cu crapii, despre care am povestit.
Ma bucur ca ai revenit dupa o expeditie reusita; cat despre prietenul nostru Pauletta ( l-am cunoscut la antrenamentul pentru concursul Cercani )- chiar, de ce nu te inscrii, este ami mult prilej de cunoastere si impreietenire, decat un concurs d ala ...batos - pentru cei ca dumnealui, ma gandesc sa propun o iesire adevarata, in care noi, cei mai batrani, sa le " transferam " cate ceva din ceea ce stim.
Cred ca ar privi Delta cu alti ochi, uitand trecutele dezamagiri. Ce zici de asta ?

Ce simtiti voi cand vecinu vostru de pescuiala prinde peste si la voi nimic nu se misca? Ma refer la plute, bambine si alte alea.
Pe mine asta ma provoaca, imi da speranta si incep sa caut noi solutii ca sa prind si eu.
O singura data, m-am ofticat de era sa fac icter mecanic si sa-mi rup toate sculele!
Prin 92-93 vine cumnatul la mine in vizita si hai sa mergem la pescuit. E galatean si pescar, asa ca pentru el cea mai frumoasa vizita...e pe mal de apa!
Dupa pregatirile de rigoare si o noapte nedormita la legat de monturi, ajungem cand se crapa de ziua, pe Polcesti.La vremea aia valea Mostistei era un fel de no mans land.
Intindem 6 lansete-4 pe crap sau ce-o veni si 2 pe salau.
Vara, vreme frumoasa, cu un pic de vant,loc cunoscut ca prinzator, zi de lucru, liniste, nimeni pe maluri, tocmai bine sa pescuiesti.
Pai ce sa pescuiesti ca se facuse 9,30 si nici un tac!
Imi admiram cele 3 germine de 2,10 echpate cu 3 dam-uri. Totul achizitie de ultima ora! Le scosesem la produs si ele nimic! Desi mai jucasem dupa scenariul asta in alte partide de pescuit, de data asta inca speram.
Unde mai pui ca trebuia sa-l calmez si pe cumnata-miu: "Aici pestele mananca mai tarziu"
A, da uite ca ne vine un vecin!
S-a asezat intr-o valcea in partea dreapta. Se vedea clar ca e pilit!
Asta in mod sigur n-a venit la peste ca nu are undite si mai este si in tinuta de strada. Nu vii la pescuit imbracat la costum si cu servieta!
Da uite ca totusi a venit la pescuit!
Cu miscari sovaielnice, vecinul a scos din servieta ponosita 3 sprayuri pe care avea infasurate pripoanele si 3 suporti.
Erau suporti cu "autointepare"
Dintr-o mamaliga veche de cand lumea, taie babaroase, le pune in carboavele ruginite ale pripoanelor si zvrrrr in apa! La prima aruncare, am crezut ca se duce si el dupa paleasca de plumb!
Ne uitam la el compatimitor. Chiar nu avea nici o sansa saracul! La noi mai pica cate un ghibort la undite, da la el ce sa vina?
Pai ce sa vina, crapi si salai!
Ca sa n-o mai lungesc, de la 10,20 la 12,00 a scos 4 ciortani cam la 3 -4kg bucate si 2 salai la 2-3kg. Toti la mamaliga putreda cu care dadea!
Dupa ce-i scotea din apa ii baga intr-un sac de plastic.
La 12 fix, in plina glorie, a strans si a plecat!
Noi am ramas sa studiem mamaliga cojoasa pe care a lasat-o pe locul de pescuit. Cu scarba si neincredere am pus-o in carlige si am dat cu ea in acelas loc. Nimic!
Invariabil, de cate ori imi vad cumnatul si discutam de pescuit, ne aducem aminte de pescuitul pe Polcesti si de pripoane!
Am ramas cu sechele!

Ave Cezar! Da, acolo este unul din multele locuri de crap de la Mila 23. A fost fain. Am plecat la plesneala, la risc. Ce-o fi o fi. Am avut noroc. Prima data, inainte cu o saptamina, eram croiti pe Litcov, la capat spre Caraorman de unde aveam vesti zilnice de bine. La cort. A mers crapul in prostie. Dar a inceput sa creasca apa brusc si venea foarte tulbure. A disparut si crapul. In cazul asta am ales Mila 23. Si a iesit bine. Cam scurt dar asta este. Referitor la Cercani eu in perioada respectiva plec la mare. Totusi marea are un loc aparte in sufletul meu. In zilele urmatoare poate reactivam topicul cu intilnirea din delta de la vara. Am vazut ca sunt multi doritori.

In primii ani dupa 1989, ma obisnuisem sa petrec o vacanta de 7-10 zile in zona Dunavat, impreuna cu mai multi prieteni si sotiile aferente; ce vreau sa va relatez acum s-a petrecut spre sfarsitul lui septembrie 1991, cand in Bucuresti era nenorocirea cu minerii( ascultam evenimentele le radio ); ne asezasem tabara cam la 3 km de Dunavatul de Jos, pe Canalul Lipovenilor in jos. Odata cu barcile, ne pricopsisesm si cu un caine al proprietarului uneia dintre barci, care nu a vrut cu nici un chip sa coboare din barca, atunci cand ne puneam in miscare; lipoveanul ne-a spus ca putem sa-l luam, ca este foarte cuminte, mananca orice si nu se apropie de tabara nici pasarea; il chema Surik, avea ceva de lup.
Ne instalam, pescuim, ciorbe de peste, saramuri, imi amintesc ca prindeam destul pentru mancarea de zi cu zi, dar nu erau trofee; cam odata la trei zile, mergeam in sat, la rame, dupa bere, paine, apa etc. Mai duceam si cate un peste mai rasarit, la frigider, pentru acasa. O masa pe zi o luam cu alte chestii, in afara de peste; majoritatea suntem fani moderati ai preparatelor de peste, dar dupa cateva zile, te saturi numai de peste.
Atat eu, cat si amicul M. aveam cu noi armele de vanatoare, ne luasem si autorizatii de la Tulcea, mai un fazan, mai o rata, cream alternative la mancarurile din peste.
Cainele se purta bine, resturi de la masa erau destule, manca orice, chiar si peste crud; pazea tabara, era cuminte si la locul lui.
Dar intr-o noapte, catre dimineata, parca a turbat; latra, fugea in stuf, venea inapoi si latra, latra...
Cand s-a luminat si am inceput sa misunam pe afara, a tabarat pe mine si pe M. ne-a latrat insistent, ne-a tras usurel de pantaloni, a inceput sa fuga in lungul canalului, fugea, se intorcea latrand, era clar ca se intampla ceva; am pornit dupa el, la vreo 200 m de tabara noastra a intrat in stuf si a inceput sa latre din nou, nu prea departe; am intrat cu grija in smarc si dupa douazeci, treizeci de pasi am inteles misterul; Surik prinsese un godac de mistret, de 30-35 kg, il rapusese, fara a-l putea omora de tot, dar il ranise atat de tare ca nu mai putea pleca; i-am curmat mistretului muribund suferinta cu un glonte, l-am carat la tabara, l-am eviscerat si jupuit cam cu fereala
( autorizatia noastra de vanatoare era pentru pasaret ), am facut un jar puternic, un protap haiducesc si...sa va povestesc mai departe ? Bravul Surik a avut si el partea lui consistenta.
Am mai facut trei-patru iesiri in anii urmatori tot acolo, Surik a fost membru de baza al expeditiilor de fiecare data. Rareori am vazut un caine atat de destept; imi amintesc cu mare placere de el si acum.
Imaginile partidelor de pescuit s-au estompat, cu timpul, dar pe Surik il am si acum in minte, cu privirea lui intteligenta si sincera de fiinta care te iubeste si slujeste neconditionat, numai pentru ca tu esti om. Daca esti...

Acum cca un sfert de ora mi-am lasat numarul de telefon pe un anumit topic, in dorinta de a fi sunat de cineva.
Dupa cateva minute, am primit un apel, de pe un numar mascat, cu urmatorul continut " ce faci, ba, Seherezada a pescuitului, ne mai plictisesti mult ?"
Il asigur pe spiritualul care nu a avut nici macar curajul de a se prezinta ca voi scrie in continuare, convins ca sunt si unii care citesc cu placere.
Daca nu-i place, sau nu-l intereseaza, il invit sa nu citeasca.

Citat din mamamia
Acum cca un sfert de ora mi-am lasat numarul de telefon pe un anumit topic, in dorinta de a fi sunat de cineva.
Dupa cateva minute, am primit un apel, de pe un numar mascat, cu urmatorul continut " ce faci, ba, Seherezada a pescuitului, ne mai plictisesti mult ?"
Il asigur pe spiritualul care nu a avut nici macar curajul de a se prezinta ca voi scrie in continuare, convins ca sunt si unii care citesc cu placere.
Daca nu-i place, sau nu-l intereseaza, il invit sa nu citeasca.

Asta-i unul din motivele ce m-au facut sa trec si mai rar, sa scriu si mai putin pe forumul asta...
Iar topicul "Amintirilor..." e unul dintre cele peste care nu "sar", spre deosebire de multe altele, ce nici nu le mai deschid...

S-auzim de bine !

MARIANE a inceput sa ia contur intilnirea din iunie nu descuraja! O sa fie fain. Indiferent ca vom fi 2, 3, 4, 5, 6, 7, ...10, 15. Am raspuns postarii tale referitoare la email.