salut,stimabile. sper ca de aceasta data sa reusesc.

salut,stimabile. sper ca de aceasta data sa reusesc.

bravo dle Petrovici,ma incintati cu povestirile dvs mai ales ca ultima seamana izbitor cu una de-a mea petrecuta insa in delta;scrieti in continuare si dvs si dl Chioibasu caci simt eu ca aveti ce povesti,basca ca mai avem de asteptat pina se da liber la Dunare;spor la scris

Era prin anul 1989, pe la sfarsitul lui octombrie; Europa se misca, asa cum bine stiti, pe la noi Congresul arata o situatie de aparenta liniste; avea sa fie linistea dinaintea furtunii; micul nostru de pescari pregatise cu minutiozitate o noua aventura la baza Rosu, acolo unde in anii aceia ne mai ostoiam dorul de liniste si de pescuit; din Tulcea urma sa plecam cu o nava a BTT-ului, care pana in baza facea vreo 6-7 ore; cu noi, mergeau si niste revizori contabili, care, timp de o saptamana, urmau sa faca inventarierea bazei, inainte de inchidere; printre revizorii din Bucuresti, un anume J, maghiar de etnie, despre care aflasera gazdele noastre ca ar fi...biciul lui Attila. Unde mergeau ei, curgeau imputatiile garla; plecam din Tulcea, cu bagaje si voie buna, dragul de J. scoate o sticla de 1 litru de palinca din aia adevarata, mai o slana de la el, ba ceva carnati de la altul, dupa untimp trecem pe bere Okocim, se mai gasea pe la unitatile partidului si uteceului, iar o palinca, mai jucam o tabla, mai motaim, mai stam, la un moment dat, cam pe unde canalul Caraorman face un cot, spre lacul Puiu,
o luam cam prea oblu si... barcazul esueaza; manevre,inversor, coboara pe mal in smarc, trage-impinge, prajini, cange, parghii, funie, pana la urma, dupa mult chin, reusim sa ne miscam.
Ajungem in tabara, de-abia acolo vedem ca cei trei membrii ai echipajului, plus capitanul, Saracu Gica ( D-zeu sa-l ierte, s-a prapadit anul trecut, era un baiat de zahar, avea un acordeon cu care facea minuni, iar azi ar fi fost ziua lui ) erau beti-tabla-manga-pulbere-cingo, iar la timona era amicul J, care in momentul impactului era aproape lesinat, ii curgea berea pe nas.
Il cautam, bineinteles pe J., ca sa-i zicem vreo doua, dar, ia-l de unde
nu-i! Cauta-l in stanga, cauta-l in dreapta, striga-l, nu-i ! Ne gandeam si noi ca i s-a facut rau, ca a cazut in apa, ca a adormit pe afara si poate raci, mai ales ca batea un pui de Crivat. Nu l-am gasit pe nicaieri; panica, ne gandeam la ce-i mai rau. Mai ales cei din tabara si echipajul
( care s-a dezbatat brusc, ca dupa un
dus rece ). Eu stiu ca dupa ce s-a intunecat, se hotarase ca a doua zi dimineata, nava sa plece la Tulcea sa anunte organele. Ce mai, nasol !
Noroc ca la crapatul de ziua a trecut Silvestru, pescarul din zona si prietenul nostru de ani de zile, care dupa ce a ragusit strugand, a prezentat ochilor nostri carpiti de somn dar mari cat cepele, un fel de momaie zgribulita, jilava si furioasa !
Cred ca atunci am invatat eu injuraturile unguresti cu care ma mandresc atunci.
Ce se intamplase ? Cand au coborat unii pe mal cu funii si prajini, sa inpinga nava esuata, coborase si amicul J., pentru anumite nevoi; s-a dus dupa salcie, a stat cat a stat, o fi si adormit, cert este ca noi am despotmolit nava, am plecat fara sa ne gandim ca ar mai ramane vreunul pe mal si... bietul J., a ramas pe post de Robinson, intr-un loc destul de mocirlos, intre altele, El zice ca a strigat, a sperat sa treaca ceva, dar pana catre dimineate urmatoare, nu a trecut nimeni. Norocul lui ca este Silvestru atat de matinal si nu a avut parte si de frigul diminetii, mai ales ca era si cam subtirel echipat.
Culmea ironiei, avea cu el si un pachet intreg de tigari, dar nu si bricheta sau chibrit ( ramasesera pe nava ); n-a avut nici foc, necajitul !
Dimineata a infulecat un kil de slana, a baut o palinca si a trecut la treaba, ca si cand nimic nu s-a intamplat.
Din ce-mi aduc eu aminte, controlul a iesit bine, in schimb pescuitul... ce sa va spun, in lacul Rosu, intre gura canalului care vine din tabara si intrarea in japsile Mandra, am prins stiucile vietii mele, cred ca am avut peste 25 buc care depaseaua 5 kg, iar altii chiar mai multe si mai mari.
Am tinut pana acum cativa ani doua capete de stiuca de atunci, sarate, uscate si date cu lac; le-am aruncat cu ocazia mutarii din fosta casa!
Iar amicul J. a fost nelipsit din gasca noastra de "deltari" pana acum trei ani, cand a emigrat in Canada, totdeauna incantat si bine dispus.
Numai pe undita nu a pus mana vreodata, in schimb curata pestele si vanatul, il spala, il gatea in toate felurile ( exceptional ) punea in pahare palinca adusa tot de el in cantitati impresionante; toti il evocam cu placere, ne este dor de el si speram ca anul acesta sa revina in Romania, in concediu. Sunt convins ca va pune o conditie : ma duceti in Delta, Istenu cui v-o branzuit de urati ! Si-l vom duce !

Citat din mamamia
Era prin anul 1989, pe la sfarsitul lui octombrie; Europa se misca, asa cum bine stiti, pe la noi Congresul arata o situatie de aparenta liniste; avea sa fie linistea dinaintea furtunii; micul nostru de pescari pregatise cu minutiozitate o noua aventura la baza Rosu, acolo unde in anii aceia ne mai ostoiam dorul de liniste si de pescuit; din Tulcea urma sa plecam cu o nava a BTT-ului, care pana in baza facea vreo 6-7 ore; cu noi, mergeau si niste revizori contabili, care, timp de o saptamana, urmau sa faca inventarierea bazei, inainte de inchidere; printre revizorii din Bucuresti, un anume J, maghiar de etnie, despre care aflasera gazdele noastre ca ar fi...biciul lui Attila. Unde mergeau ei, curgeau imputatiile garla; plecam din Tulcea, cu bagaje si voie buna, dragul de J. scoate o sticla de 1 litru de palinca din aia adevarata, mai o slana de la el, ba ceva carnati de la altul, dupa untimp trecem pe bere Okocim, se mai gasea pe la unitatile partidului si uteceului, iar o palinca, mai jucam o tabla, mai motaim, mai stam, la un moment dat, cam pe unde canalul Caraorman face un cot, spre lacul Puiu,
o luam cam prea oblu si... barcazul esueaza; manevre,inversor, coboara pe mal in smarc, trage-impinge, prajini, cange, parghii, funie, pana la urma, dupa mult chin, reusim sa ne miscam.
Ajungem in tabara, de-abia acolo vedem ca cei trei membrii ai echipajului, plus capitanul, Saracu Gica ( D-zeu sa-l ierte, s-a prapadit anul trecut, era un baiat de zahar, avea un acordeon cu care facea minuni, iar azi ar fi fost ziua lui ) erau beti-tabla-manga-pulbere-cingo, iar la timona era amicul J, care in momentul impactului era aproape lesinat, ii curgea berea pe nas.
Il cautam, bineinteles pe J., ca sa-i zicem vreo doua, dar, ia-l de unde
nu-i! Cauta-l in stanga, cauta-l in dreapta, striga-l, nu-i ! Ne gandeam si noi ca i s-a facut rau, ca a cazut in apa, ca a adormit pe afara si poate raci, mai ales ca batea un pui de Crivat. Nu l-am gasit pe nicaieri; panica, ne gandeam la ce-i mai rau. Mai ales cei din tabara si echipajul
( care s-a dezbatat brusc, ca dupa un
dus rece ). Eu stiu ca dupa ce s-a intunecat, se hotarase ca a doua zi dimineata, nava sa plece la Tulcea sa anunte organele. Ce mai, nasol !
Noroc ca la crapatul de ziua a trecut Silvestru, pescarul din zona si prietenul nostru de ani de zile, care dupa ce a ragusit strugand, a prezentat ochilor nostri carpiti de somn dar mari cat cepele, un fel de momaie zgribulita, jilava si furioasa !
Cred ca atunci am invatat eu injuraturile unguresti cu care ma mandresc atunci.
Ce se intamplase ? Cand au coborat unii pe mal cu funii si prajini, sa inpinga nava esuata, coborase si amicul J., pentru anumite nevoi; s-a dus dupa salcie, a stat cat a stat, o fi si adormit, cert este ca noi am despotmolit nava, am plecat fara sa ne gandim ca ar mai ramane vreunul pe mal si... bietul J., a ramas pe post de Robinson, intr-un loc destul de mocirlos, intre altele, El zice ca a strigat, a sperat sa treaca ceva, dar pana catre dimineate urmatoare, nu a trecut nimeni. Norocul lui ca este Silvestru atat de matinal si nu a avut parte si de frigul diminetii, mai ales ca era si cam subtirel echipat.
Culmea ironiei, avea cu el si un pachet intreg de tigari, dar nu si bricheta sau chibrit ( ramasesera pe nava ); n-a avut nici foc, necajitul !
Dimineata a infulecat un kil de slana, a baut o palinca si a trecut la treaba, ca si cand nimic nu s-a intamplat.
Din ce-mi aduc eu aminte, controlul a iesit bine, in schimb pescuitul... ce sa va spun, in lacul Rosu, intre gura canalului care vine din tabara si intrarea in japsile Mandra, am prins stiucile vietii mele, cred ca am avut peste 25 buc care depaseaua 5 kg, iar altii chiar mai multe si mai mari.
Am tinut pana acum cativa ani doua capete de stiuca de atunci, sarate, uscate si date cu lac; le-am aruncat cu ocazia mutarii din fosta casa!
Iar amicul J. a fost nelipsit din gasca noastra de "deltari" pana acum trei ani, cand a emigrat in Canada, totdeauna incantat si bine dispus.
Numai pe undita nu a pus mana vreodata, in schimb curata pestele si vanatul, il spala, il gatea in toate felurile ( exceptional ) punea in pahare palinca adusa tot de el in cantitati impresionante; toti il evocam cu placere, ne este dor de el si speram ca anul acesta sa revina in Romania, in concediu. Sunt convins ca va pune o conditie : ma duceti in Delta, Istenu cui v-o branzuit de urati ! Si-l vom duce !

Una dintre postarile citite azi ( absolut nevinovata , de altfel ), mi-a readus in memorie un episod trait de mine cu ani multi in urma, pe malul Dunarii. Aveam o informatie ca a inceput sa manance crapul, aveam niste gazde nemaipomenite pe la Vadu Oii, mai corup vreo doi amici si... hai la Dunare.
Ajungem la locurile stiute din anii precedenti si ne instalam, montam, lansam, mai prindem, mai scapam, oricum, era destul de bine.
Catre pranzul primei zile, trece si ne abordeaza un cetatean venit cu bicicleta de prin unul din satele vecine, ne descoase, cum, cat, la ce, vede ce aveam prin juvelnice , apoi pleaca.
A doua zi era duminica, din sat au aparut pana sa se intunece vreo trei localnici pe biciclete, care s-au asezat aproape de noi; aveau oamenii cate doua - trei bete groase din bambus, ziceai ca-s prajini de rufe, le desfasoara, pun cate un bot de mamaliga cat nuca in carlig si incep sa scoata crapii unul dupa altul, unul mai frumos ca altul, toti la 3-4 kg.
Toti la undita, cu miscari violente, lipsite de eleganta, practic smulgeau crapii din apa ca pe obleti. Ce drill, ce pompaj, ce minciog. Nimic !
este drept ca pescuiau intre doua salcii cazute in apa, printre ragalii.
Prindeam si noi, dar mult mai rar, parca mai mici si ne chinuiam, cu lansetele noastre care pareau nuieluse pe langa batele celorlalti.
Dupa vreo doua-trei ore de la rasaritul soarelui, cand pestele o mai rarise si pe la vecini, apare un ARO, din care coboara \" spionul \" din ajun, insotit de doi domni dine imbracati, cu niste truse de lansete cum nici nu vazusem pana atunci;noua ne spune ca l-a trimis primarul cu niste sefi sa se distreze; se aseaza oamenii la vreo 20-30 m de noi si incep sa insire pe mal vreo 12-15 lansete, cu clopotei, asezate aproape vertical, ca faimoasele tunuri antiaeriene cu repetitie.
Satenii cu batele tot mai luau cam un crap la un sfert de ora, am mai luat si noi cativa pana la pranz, dar oamenii nostri, nimic-nimic.
Dupa un timp, cand tocmai ma blagoslovise Dumnezeu si pe mine cu un crap dolofan in minciog, unul se apropie sa se uite, mai intreaba una, mai se uita, in final zice ca ar cumpara si el cativa crapi; evident ca l-am refuzat, desi aveam destui dupa o zi jumatate de pescuit, dar... probabil daca ma ruga sa-i DAU si nu era atat de scortos, faceam jumate-jumate cu el, dar sa-i vand nu era in stilul meu.
L-am trimis la negocieri la " localnici ", aia de-abia asteptau, i-au propus un pret mare, asta s-a sfatuit cu colegul si a acceptat.
Au cumparat tot pestele, cate doi saci de caciula,iar localnicii au plecat in buzunar cu cate un teanc groscior de sute, cu alti cativa pesti prinsi dupa plecarea clientilor si cu multumirea ca nu si-au faramat biciclete pana acasa cu atata potop de peste.
Pe drumul de intoarcere, ne-am distrat copios imaginandu-ne ce povestiri au spus pricopsitii aia nevestelor, amantelor, soacrelor, nepotilor, prietenilor, dusmanilor, vecinilor, colegilor, subalternilor etc.
Credeti ca au spus ca l-au cumparat ? Eu nu !

Azi ma aflu intr-o situatie mai speciala, tocmai mi s-au prabusit toate planurile privind minivacanta de 1 Mai; chestia asta imi aminteste de o intamplare veche,legata tot de pescuit, petrecuta cand eram pustan; planuisera niste baieti mai mari din vecini o "expeditie" catre Sinoe, pe un "canal minune". Pregatiri, momeli, eforturi financiare pentru investitii in carlige, guta si alte asemenea.
Dar, din motive pe care nu le stiu nici astazi, grupul de 4 baieti, insotiti de doi tati si un unchi, au plecat mai devreme, fara sa ma previna. Probabil m-au considerat prea mic si s-au temut sa nu-i incurc, sau poate de la inceput nu au vrut sa ma ia si doar m-au amagit.
Va inchipuiti deceptia unui pustan de 12-13 ani, nebun dupa pescuit, cand am aflat nenorocirea.
M-am intors acasa neconsolat, aproape plangand; catre seara, bunul nenea Spiru, despre care am mai vorbit pe aici, m-a vazut abatut, m-a intrebat de ce , i-am spus, a incercat sa ma consoleze. Ce sa ma consoleze, parea ca s-a sfarsit lumea.
Si atunci, cam dupa ce s-a gandit el intins in sezlong pret de vreo 2-3 tigari, vine la mine si zice :
Ce stai? Rame, mamaliga, bagaje, maine la 4 dim. scularea, ca mergem la peste, la Limanu ( aproape de Vama Veche ); balta era super, nu pescuia nimeni fara invoire de sus, dar nenea Spiru avea o relatie, care...
Am plecat noi cu trenul la Mangalia, acolo am sculat pe cineva din somn, ne-am suit intr-o motocicleta cu atas ( eu fiind, desigur, ala din atas ) si cand rasarea soarele eram pe balta .
Dar ce balta ! peste unul dupa altul, carasi mari, ciortani, undita mea de bambus a scartait de careva ori zdravan la niste crapceni, iar nea Spiru, cu doua sau trei petactare ( coinace ) a atarnat vreo 5-6 crapi de toata frumusetea; aproape de pranz am plecat in Mangalia, pestele a fost imediat transformat in bani de omul cu motocicleta, s-a baut bere si limonada, am mancat la restaurant, pe la 4 d.a. eram iar pe balta, cu cateva sticle de bere pentru paznici, cu alte rame scoase de sub un cotet din marginea orasului.
Alta partida sanatoasa, alti pesti, seara invitatie de la paznic sa dormim in dormitorul lor ( cam plin de purici si mai ales invadat de tantari ); aia batranii au mai baut si un sprit, s-a prajit peste, s-a jucat table, eu m-am chinuit sa dorm, dar tantarii, puricii, agitatia m-au impiedicat sa pun geana pe geana .
Dimineata ( era duminica ) am mai tras o pescuiala pana pe la pranz, ne-am umplut de peste, apoi nenea Spiru a dat semnalul plecarii, pentru ca seara intra in tura.
Drumul pana la Constanta l-am facut la ocazie, cu un camion , iar biata maica-mea s-a inchinat cand a vazut cu cat peste am venit; s-au bucurat rudele, prietenii si rudele prietenilor.
Catre seara, m-am intalnit si cu cei care " ma plasuisera "; nu facusera mare lucru, au venit suparati.
Asa este viata !
Acum, revin la ziua de 25.04.2007 si la planurile mele spulberate.
Ce ma fac, ca bietul nenea Spiru este de mult in "lumea dreptilor" ?

re:Amintiri de haiduc ...indep

N-am mai scris de mult, peste topicul meu s-a cam asternut praful. Este semn bun, inseamna ca pescarii sunt pe teren, cu mine printre ei, acumulam experiente, din care vom povesti, desigur, cate ceva si cititorilor nostri.
Dar nu ma rabda inima, trebuie sa va impartasesc si o experienta de-a mea, veche de peste 20 de ani, pe o balta care reintra in atentie : Gheorghe Doja.
Eram un grup mare de pescari, pregatiti pentru un pescuit zi/noapte/zi, de 36-40 de ore.
Se lua caras " trei la kil ", chiar mai mari, biban cocosat, mai rar mai dadea si cate un crap.
Pescuitul mergea conform asteptarilor, cand unul, cand altul mai aducea pe mal cate un solzos, mai sarutam din cand in cand si sticluta cu tarie de Zalau adusa de amicul Iosca, ungurean ratacit printre noi,intr-un cuvant ne simteam " ca-n poala lui Dumnezeu ".
Numai ca la un moment dat apare, naiba stie de unde, un individ purtator de lansete, revoltat ca noi prindem ce prindem, iar el, doar soreti si p... ciobanului; omul ajunsese pe balta putin dupa noi, trecuse in viteza cu Dacia proprie, umplandu-ne de praf, se asezase unde-l manase destinul, iar acum venise sa certe omenirea, ca norocul si stiinta pescuitului s-au impartit inegal pe lumea asta !
A inteles el ca legatura cu noi se pecetluieste cu oarece ofrande constand in bere inca rece, eu si amicul R., zis Pelicanul ne-am restrans sferele de influenta si sectoarele de balta, i-am facut loc pentru cele cateva lansete si i-am urat succes.
Tipul arunca cu toata forta, montura zboara mai mult in sus, cade cam la 4-5 m in fata nefericitului, stropindu-i ochelarii, ne dezvaluie arabescurile unei gute de Savinesti, diam 0,50, numai inele si carlionti; de bambine nu prea stia, l-am incropit noi cu ce ne prisosea, iar omul porneste recitalul de soreti; dupa un timp isi aduce aminte ca si-a uitat minciocul la vechiul loc, pleaca sa-l caute si zaboveste.
Noi ne-am apucat sa scoatem cate ceva de prin traiste, gustaream, sorbeam, fumam, vorbeam. Amicul Pelicanul adusese, pe post de gustare, carasi prinsi cu alta ocazie si prajiti de consoarta dumisale , iar acum ii savura, oscior cu oscior.
Atunci imi vine IDEEA, iar pana la indeplinire n-a fost decat un pas; dau afara o lanseta de-a omului, anume singura mai de doamne ajuta, pun un caras prajit in carlig, o arunc la loc si... cobor bambina pana in apa.
Revin alaturi de grupul de prieteni, mai fumam, mai stam, apoi, din nou ne asezam pe scaunele, cu ochii la scule; intr-un tarziu, reapare si omul nostru, care pe langa minciog isi mai recuperase si basca cu paratrasnet, de care uitase complet.
Vede bambina in apa, se repede, inteapa, ne striga congestionat la fata ca asta sigur este caras, noi venim si cu minciocul, pentru orice eventualitate, omul scoate prada, pune mana pe peste si... ramane trasnit.
Cred ca nici daca vedea martieni nu facea asa o figura de lunga; cat despre noi, va dati seama ca ne-am tavalit de ras, l-am asaltat cu intrebarile, cu ce momeala, cu ce montura, daca a mai prins peste deja prajit,etc.
Bietul om, acum parca-mi pare rau de el, cand imi aduc aminte ce figura ofilita a facut cand a vazut hazlia prada. A strans repede si a plecat, fara o vorba.
Doar pestele ( prajit )din dotarea Pelicanului a uitat sa-l restituie !

Si cred ca dus a fost si pana in ziua de azi..........

salut bravi pescari.ancerc sa va povestesc o aventura la pescuit din baraca ,toamna lui 99locatia dunareni an dreptu la bordeie pe dunarea mare .am lasat ancora la apa de 5m si dadeam an fata la apa de 10m ude stiam io ca este gropan si are si cioate la fund .am aruncat trei lansete ,doua cu patratica mare si una la cras cu patratica mica ca era si caras la kg .am scos io cativa carasoisi la un moment dat ami baga vrfu la lanseta an apa la una de aia cu chibritele de mamaliga si ma smuls cu ancora cu tot ,am dat garda la cele doua lansete si am taiat tinte bine ca sa se duca ancora la fund ca eram pe apa adanca ,antrun final sa antepenit an cioate ,nu aveam cum sa leg saula de la ancora pt ca aveam mana ocupata cu lanseta cu crapu ..asa ca am anfasurat saula pe degetu mare dela picior ....si cum credeti ca sa pus barca ...travers...mi se anvinetise degetu cele doua lansete au ramas an urma agatate an cioate si la tineam strans antre picioare curentu f mare si dai lupta cu craposu ,norocu meu a fost ca nu a intrat la butuci ,antrun final a cedat si al aduceam la mine ma uitam la el cum mesteca apa si ai ziceam te prind copile avea niste ochi bulbucati si speriati ,,fiind curentu mare am fost nevoit sa al duc mai sus de barca si cand l-am sucit iam bagat degetele an ochi ..care stie tehnica nu rade ..si l-am arunca an barca am tras de cele doua lansete rupand monturile si am tiat si saula de la ancora si am tras la mal victorios si tremurand tot .vea 10 kg si nu a fost primul crap de 10 kg care l-am prins recordu fiind de 15 kg .dar conditiile au fost diferite .