haideti sa va spui si eu una faina.prin vara lui 2002 ,cu o zi inainte sa plec la pescuit vine pe la mine fratemiu care era popa printr un sat din apropierea sucevei.io a mi pregateam mamaliga cu care trebuia sa dau a doua zi.la insistentele parintelui care demult ma batea la cap sa l duc la pescuit renunt la partenerul meu vechi si a doua zi la 3 ne indreptam spre iazul de la climauti.parintele,de vreo 120 si ceva de kile era extrem de emotionat de prima lui iesire pe o balta si se inarmase cu un gratar si vo 10 beri pe care urma sa le consumam pe balta.la 4 ajungem pe balta si in timp ce io a mi desfaceam bateria de lansete,l am pus pe parinte sa umfle barca.am luat doua balize si am iesit pe apa sa le pun la vo 100 de m.in timp ce ma departam i am zis parintelui sa scoata nada din masina.el scoase mamaliga,o puse jos,a si desfacu o bere si a urmarea atent .ma intorc la mal si vad un caine schiop cu o burta mare lingandu se la bot....cand caut mamaliga......ia o de unde nui.il intreb pe parinte..el se uita la mine....la caine si mi zice senin ca el la vazut mancand da nu la oprit ca i era mila de el si nu stia ca mamaliga trebuia so punem noi in arcuri.am inebunit pe moment dar rasul parintelui[care se aude de la 1 km] ma facut si pe mine sa zambesc si asa am vazut rasaritul cu berea in mana si cu micii pe gratar.la 9 eram inapoi acasa cu promisiunea ca no sa l mai iau niciodata cu mine.dar credeti ca ma lasa inima.....?

Imi permit sa scriu si eu pe acest topic, poate nu este cel mai bine ales, dar nu am vru sa deschid altul nuo, iar ceea ce scriu sunt numai amintiri, asadar....

AMR 3 zile si ajung in tara. Dupa care plec pe Dunare,pepepepepepeeee !!!

Am 34 de ani si pescuiesc de mai bine de 25 ani. Am in minte atatea amintiri ca mi-e frica sa nu le uit-, sau sa se estompeze cu timpul sau sa fie sterse de cele recente. Am inceput sa pescuiesc de mic copil, cred ca de la varsta de 5-6 ani.
Motivul - divortul parintilor mei. Sau poate ca nu asta e motivul ci DESTINUL.
Da, ati citit bine, parintii mei au divortat cand eu aveam 6 ani, noi am ramas cu mama, iar tatal nostru pentru a putea fi impreuna cu noi a trebuit sa-si inventeze o pasiune. PESCUITUL.

In fiecare weekend mergeam cu el la pescuit duminica, nici nu dormeam de grija sculatului la 3, ca aveam un tren spre Doaga la 3:30, cu schimbare in Marasesti.

Nu prindeam mare lucru, dar microbul se infiltra adanc in inimile noatre. Plecam de sambata seara sa dormim cu tata, iar cand ne zicea ca este 3 si ca trebuie sa plecam noi eram treji de mult.

Va intrebati de ce vorbesc la plural... suntem doi frati, dar cred ca eu sunt cel mai atins de microb.
Cu respect pentru fratele meu Florin, bun pescar, nimic de zis, cateodata surprinzator de inspirat (vezi MIG-URILE de la Blasova....dar asta e o alta poveste.

Dar poate ca am gresit, nu cred ca BOALA mi se trage de acolo,

Tatal meu nu era si nu a fost niciodata un pescar inrait.

E adevarat ca facea 40 de kilometri dus cu bicicleta ca sa vada numai o balta (Calieni, Nanesti, Maicanesti) si apoi cand se ducea cu adevarat la pescuit acolo nu prindea mai nimic, ca a fost in Delta cu Nea Sandu si ne-a povestit cate in Luna si in stele despre monstrii de crapi de 18 kg de acolo, dar nu a fost niciodata unul inrait.

El mergea si merge cu noi la pescuit cu unicul scop si anume de a fi impreuna cu noi...copiiii. Doamne cat l-am mai ignorat in decursul anilor, de cate ori am fost la pescuit fara el. Iarta-ne TATA.

Am inceput sa pescuiesc mult mai devreme de aceste timpuri, si imi amintesc bine perioadele de dinainte de 89, cand mergeam la Braila la Nea Sandu. Cati ani sa fi avut? Intrebati si voi ca si mine. Cred ca aveam 3,4,5 ani.

Credeti ca imi amintesc ceva de atunci? ehehehe, imi aduc aminte absolut tot, ori aproape tot ceaa ce este legat de pescuit.
Pescuiam cu Nea Sandu, un unchi din partea mamei, dar care era mare prieten cu tata, pe chiscani sau chiciu,nu-mi mai aduc bine aminte numele baltii (o balta aflata pe stanga exact inainte de trecerea cu bacul la Braila), inainte de a merge acolo trebuia sa ne procuram ramele,
Nea Sandu avea crescatorie proprie de rame in spatele casei pe care o avea in Brailita.

Mergeam intai pe la Ciuperca sa bea barbatii cate un coniac, dupa care pe balta. Se prindea caras, scoici, raci, si chiar broaste testoase si bizami.

Toate sculele erau la fel. Bete din trestie, linii grosolane, cu fir de 1, plute din dopuri de pluta si bat de chibrit pe mijloc.

Si pestele bata-l vina.... tragea mereu.

Din ceea ce imi aduc aminte prin 1978 ai mei si-au cumparat o Dacie 1-VN-6490, si am inceput sa mergem la Piatra Fetei la pescuit. Locuitorii locului stiu despre ce este vorba, iar eu anul trecut(2006) am plecat in plimbare de la Focsani- Galati, cu bacul, am ajuns la Garvan, Macin, Piatra Fetei, in noiembrie, doar ca sa revad acele locuri si sa savurez aerul de balta de Dunare.

Mergeam acolo cel putin o data la 2 saptamani. Tanti Enuta, sotia lui Nea Sandu, care era o gospodina prin excelenta pregatea bucate alese inainte de plecarea pe balta si dupa. Odata, imi aminesc, in 1982, am plecat cu un lighean(ati citit bine) de chiftele facute de Tanti Enuta numai din CRAP.

Ne duceam pe balta, dar erau bune bucatele facute inainte.

Cum ajungeam acolo scoteam ancorele cu sfoara si curatam 3-4 locuri de nuferii si plantele care erau la ele acasa. Dupa care nadeam si asteptam dimineata.
Intre tmp se incingeau petrecerile, dansurile si era veselie pana in zori. Noi copiii ne bagam in cort si ne faceam ca dormim. :D

Cum se mijeau zorile ne apucam de pescuit. Se prindea numai caras din ala negru, altoit, la juma de kil bucata.

Borsul de peste se facea cu ce prindeam, si daca trecea vreun lipovean cu barca mai si cumparam. De cele mai multe ori pestele se curata viu si cand il aruncai in oala inca mai facea valuri.
Imi amintesc o data am fost vreo 7-8 masini acolo, s-a facut borsul de peste si eram asa de multi la masa ca nu mai veam linguri, farfurii, etc. Am mancat bors de peste din pahar de plastic si in loc de lingura am folosit un bat rupt din salciile de pe mal.

Asta DA viata.!!!


M-am decis sa scriu cateva povesti ca sa treaca timpul mai repede, in asteptarea reantalnirii cu vechea Dunare.
Pe 20 august vin acasa si cu ajutorul bunului
D-zeu pe 21 plec in Insula Mare pe Dunare.

Dupa care voi merge in locurile indicate de prietenii nostri de pe site, pe Dunare la Revarsarea.

Va mai tin la curent ( nu de-ala care omoara somnii :D)

Fire intinse la maxim

----- Va urma

Nea Gicu....

Mergeam acum 8-9 ani la pescuit la Gropeni ...ziceam noi.

De fapt locul de pescuit este in Insula Mare a Brailei, la cca. 5km in amonte, pe Dunare, bratul Valciu, avand in fata Insula Mica a Brailei(sau cum se cheama).


Am ajuns acolo impinsi de ... soarta si de faptil ca nu prinsesem nimic la Blasova in balta, cautam un loc bun de pescuit, am mers pe digul de protectie a IMB pana am gasit o coborare mai interesanta pentru noi, am facut dreapta prin padure, si ne-am trezit cu 30 de caini care ne latrau.

Era o persoana pe afara si a scos un sunet strident(tziiibaaaa) ca au amutit toti cainii. Ne-am dat jos din masini cam speriati, mai ales ca acesti caini ne imprejmuisera si veneau sa ne miroasa.
Dar nimic rau nu s-a intamplat, era patronul acasa si ei(cainii) nu ne mai considerau dusmani.

Acea persona care era in padure era stapanul lor, si cainii nu muscau pe nimeni care era acceptat de el.

Nea Gicu ne intampina cu un suras care spune multe: am mai vazut de-al-de voi, dar si bine ati venit, sau daca sunteti codosi ma prind imediat !!!

Am coborat din masina cu sticla de bere in mana, trebuie sa va spun ca pe cat de rigide sunt restrictiile de circulatie in Romania, cum te urci pe bac spre Insula nu trebuie sa te mai intereseze de ninic (asta in cazul in care mergi pe dig), daca mergi pe drumurile publice(drumul) stai atent,
ca s-ar putea sa te mai opresca careva.

L-am salutat si i-am spus ca era pentru prima data cand veneam acolo, ca un amic de-al sau din Focsani ne-a recomandat (minciuna) si ca am vrea sa ramanem pe langa gospodaria sa cu masinile si sa dam la peste la Dunare.

Ne-a acceptat si adoptat ca pe niste copii, ne-a dat barci sa pescuim, ne-a pus pe masa tot ce avea mai bun: bors de peste a-la Nea Gicu , saramura, peste prajit, vanat, icre proaspete (am mancat icre de platica abia prinsa frecate cu sare pe paine si pot sa zic ca sunt cele mai bune din lume), muraturi(in AUGUST !!!), varza murata, pepeni murati, mamaliga pentru pescuit etc..

Mamaliga pentru pescuitul in acea zona este foarte speciala . Se face la foc de lemn, in ceaun mare, o mamaliga forte mare si vartoasa si din aia mananci, pescuiesti (pui in carlig), hranesti cainii, etc. :D

Tot ceea ce se pregatea de mancare se facea pe un godin , o plita fara cuptor scoasa afara, cu lemne, si no conta ceea ce puneai pe ea, daca era un pic de sare, paine sau mamaliga, era un vis.
Am avut privilejul de a manca in acea perioada si cega pescuita industrial, si tot ceea ce pot sa spun e ca daca as vrea sa mor mancand peste, acest peste ar fi ultima mea cina.

Intr-o primavara era Dunarea crescuta tare, am plecat de la Gropeni cu barca cu vasle !!! in doua ture si cand am ajuns la Nea Gicu avea toata gospodaria suita pe un ponton, malul(namolul) era pana la genunchi si cand ne bagam in paturi ne spalam pe picioare cu apa din Dunare care trecea la 1 metru de noi.

Atunci am mancat cel mai bun ghibort pe plita, erau plini de icre, puneai un pic de sare si ii aruncai pe plita, burta le pocnea sub presiunea icrelor, si udat cu un vin bun de Vrancea erau o delicatesa mai ceva ca la cel mai tare restaurant.

Am fost doi ani la rand la Nea Gicu si de fiecare data am plecat incantati si cu dorinta de a reveni. Am pescuit la crap din primavara cum se dezmortea pana iarna tarziu.

imi aduc aminte ca intr-un an de Ignat toata lumea taia porcii si eu luam ciortan la kil din barca pe Dunare. Ei, ce vremuri...
Am fost anul trecut in Decembrie si pestele tragea la fel, in aceleasi locuri pe care dadeam acum 8-9 ani. un scurt tac, asteptai 2-3 seucnde dupa care intepai si ciortanul era acolo.
Fir de 0.30, plumb culisant, 1 carlig pe forfac mai subtire (foarte multe agatatori).

Am fost odata cu tatal meu ani in urma si peste nu prea s-a prins,eram cu colegii de munca de la MOPAF, daca este vreunul pe aici il salut
si eram un pic cam dezamagiti si Nea Gicu ne-a vazut, nici el nu prinsese la plase, ne-a propus sa trecem cu bacul inapoi prin Gropeni si sa mergem la el acasa.

Cu scuza de a-l duce pe el acasa, cand am ajuns am fost ospatati cu de toate si ne-a daruit tot pestele care il avea la uscat pe gardul casei. Stiuca, crap, salau, platica.

Inchei in a spune ca nu vreau sa fac reclama nimanui, Nea Gicu este deja prea asaltat de o multime de prieteni ca mine care-l suna sa vina sa stea la el pe Dunare, dar as vrea ca peste ani sa aud pe cineva ca spune...stii, sunt pescar, ai fost vreodata la Nea Gicu in Insula?.
Merita tot respectul de om si pescar... si nu in ultimul rand de vanator (am fost cu el la Fazan la 4 dimineata si a doborat 2 dintr-un foc...dar asta e o alta poveste) .

Am atatea amintiri legate de acele locuri si de pestii prinsi /scapati acolo, ca de fiecare data cand vin in tara ma duc acolo, si daca nu pot sa ajung, macar un telefon il dau sa-mi salut gazdele primitoare.

Ma asteapta si stiu ca nu ii deranjez, as vrea sa fiu cu ei cat mai mult timp, din pacate firul vietii ne desparte uneori de ceea ce ne este drag, dar asta nu face decat sa iubim si sa tanjim si mai mult dupa locurile de pescuit si persoanele indragite.


Fire Intinse la Maxim
Sa traiesti Nea Gicule...RESPECT

Vaduvita de Dunare

in memoria lui Ungur Ioan...zis Nelu, tatal meu vitreg, Dumnezeu sa-l odihneasca.

Unii s-ar putea intreba de ce un focsanean a ajuns sa povesteasca despre Dunare si pescuitul la Dunare.

Mama este din Macin, si atractia locurilor sale natale am mostenit-o si noi, si cred ca DESTINUL ne-a indemnat sa mergem mai mereu pe acolo sa respiram aerul de acasa , de cum treci Dunarea

Iarasi vorbesc la plural pentru ca si fratele meu este in aceeasi oala cu mine.
Cand il sun la telefon nu ii spun sunt eu, sau salut, ci pur si simplu: Hai mai mergi?, ca trage carasu ), si el stie ca sunt eu, si merge la pescuit :D

era in vara lui 1985, veneam de la mare. Atunci am aflat de existenta unui peste care se chiama vaduvita.

In fiecare an mergeam numai la Eforie Sud. De ce? Digurile dadeau mari satisfactii la pescuit, iar Nelu era pescar inrait de o viata si jumatate.
Acolo am pescuit pentru prima data la stavrid la taparina, si nu m-am facut de ras, cu acele noastre cu pana de califar matisate la mana. Tot Nelu m-a invata sa le fac.

inca din perioada cand Nelu era la inceputul relatiei cu mama, cele mai atractive discutii avute cu el (monologuri de altfel) erau legate de pescuit.
Si ce a-ti mai prins Nenea Nelu? Si unde ati mai fost la pescuit Nenea Nelu?, Dar la Dunavat cu trabantul cum a fost?, aveam putin peste 6 ani si stateam cu gura cascata ore in sir auzind povestile de pescuit depanate de el, si chiar daca le mai auzisem si alta data nu ma saturam.

Mare pescar, mare povestitor, cu mult talent. Si era ardelean.

Cu el am descoperit vaduvita pe Dunare, cu el am invatat pescuitul la clean, scobar, mreana pe Putna, de la el am invatat cele mai ciudate si folositoare noduri de pescuit, cu care uimesc si acum cate un amic cand se uita ce fel invart firele in mana.

Adevarat Bebe?(Am fost la pescuit de noapte si un prieten de-al meu Bebe a ramas fara carlig).

Se poate lega carligul si cu ochii inchisi daca ai facut asta de sute de ori in conditii din cele mai grele.

Astea le-am invatat de la Nelu, sa simti firul in mana, sa stii ce faci.

Dar sa revenim la 1985, eram opriti la cotul Macinului, la abatorul vechi, noi copiii ne-am bagat in Dunare sa ne scaldam si Nelu si-a intins lansetele. A luat un crapcean la 1 kg, dupa care a scos niste mamaliga, si un bat DAM de carbon de 7 metri si s-a dus mai la vale. Avea scule pentru vremea aia, ce mai

A adunat niste viermusi de la abator, a amestecat cu mamaliga viermusii si niste clisa (pamant lipicios de pe fundul Dunarii), a facut niste turte si le-a aruncat in apa.

Si asa am aflat de existenta Vaduvitei pe Dunare. El care pescuia pe Putna la clean si mreana cu fire subtiri si monturi de finete i-a fost usor s-o gaseasca.


Timp de 2-3 ani la rand ne duceam vara acolo numai pentru vaduvita.
Tin minte ca in 1985-86 am pus vaduvita la afumat si am conservat-o pentru iarna.

E mai buna decat scrumbia... nu va suparati

Pacat ca acum este o specie protejata si nu se mai poate pescui, sau poate ca e mai bine asa.!!!

Erau partidele de pescuit cel mai spectaculos si mai obositor din cate am facut vreodata.

Cand ajungeam pe mal eu eram cel care ma bagam in apa pentru a studia terenul.
Dupa care tot eu (cel mai mic) aduceam viermusii adunati din vreun hoit ramas afara la vreo saptamana dupa taiere la abatorul vechi.
Erau carcase din astea in prostie... si viermi de carne de asemenea. Veneam noi pregatiti de acasa, dar se terminau mai mereu...

Dupa care se nadea si se incepea pescuitul.

Zona de pescuit era o plaja de cca 20-30 metri pana in primul prag, cand Dunarea facea 200-240 cm(cotele apelor Dunarii la Braila) (Am pescuit acolo si cand Dunarea facea 40 cm si dadeam de pe mal direct in adancime, in prag, Dunarea parand un Siret un pic mai lat, dar asta e o alta poveste)

Intram in apa cate 7-8 metri pentru a ajunge cu betele de 5-7 metri la un pescuit de 100-120 cm adancime.

Pescuit la pluta, la miscator, nada se dadea in amonte, lansarea de asemenea, faceai circa 500-700 de lansari pe zi daca stateai 12 ore la pescuit.

O munca monstruoasa, dar pe cat era de greu pe atat de frumos. Aveam perioade cand nadeam cu aceeasi clisa, viermusi, mamaliga, dar mai adugam si porumb in lapte. Cand nu mai tragea vaduvita intra crapul...era stiut.

Pescuiam cu fire de 0,12-0,18, iar cand venea crapul puneam 0,20, cu carlige de 12-16, si plute fine.

Rupturi... mai mereu, am vazut bat (varga) Shakespeare de 7m cu varful despicat in 2 de un crap care a tras tare din intepatura. Poate era batul defect, sau poate nu...

Nea Gogu de la Enel saracu nu mai poate sa confirme ca s-a dus si el....

Imi aduc aminte ca intr-o primavara am fost acolo la cotul Macinului dupa ce s-a retras Dunarea. Era si este liziera de salcii pe marginea drumului plina de baltite.
Un amic de-al nostru s-a dus si el ca omul...si cand colo din tufisuri apare tipand in gura mare,plin de namol din cap pana in picioare si cu doi crapi in mana, de vreo 5-6 kg bucata.
Ii prinsese la mana intr-o baltita ramasa intre salcii. Ne-a povestit dupa aia ca nu a putut sa-i manance pentru ca miroseau a namol. Cred si eu. :D)

Alta data, tot venind de la mare ne-am oprit ca de obicei la cotul Macinului. Mama avea o prietena de suflet si nu numai la Macin. Ghiulbahar, o turcoaica cu care era prietena inca din copilarie si au mentinut relatiile.
Ea si familia ei ne-au ospitat de nenumarate ori, si sunt si la ora actuala cei mai primitori. Chiazim, sotul ei era marinar. Bors pescaresc ca acela facut de el n-am mai mancat niciodata, si nici nu cred sa mai apuc. tanti Remzia, mama lui Ghiulbahar facea niste sarailii si tavi cu baclavale de te lingeai pe bot pe maini si nu numai.
Timpuri de mult apuse, de era sa uit si denumirile dulciurilor turcesti...

Oameni simpli dar deosebiti, calzi, primitori si prietenosi.

Cea mai mare placere era cand ei veneau pe Dunare la locul nostru de pescuit si stateam cu totii si ne distram. guvide de Dunare prajit in tigaie pusa pe foc de lemne, crap si caras curatat viu si facut saramura, vin si coniac de vrancea, muzica si dansuri pana spre dimineata erau ingredientele acestor iesiri de pomina.

N-am mai avut parte de asa iesiri in ultimii 10-15 ani. Pacat.

Revenind la vaduvita, pot sa afirm cu incredere ca au avut dreptate s-o catalogheze in lista speciilor pe cale de disparitie, pentru ca din acei ani, cand odata imi amintesc ca era post, cu dezlegare la peste, si pentru ca era o inmormantare in familia lui nea Gogu, am mers pe Dunare si am prins vaduvita cu care s-a facut acea pomana,
in conditiile in care a plouat cu galeata 2 zile la rand dar am prins in jur de 20 kg, de atunci oameni buni nu am mai vazut si nici mancat acest peste minunat.

Sa speram ca intr-o zi pot ajunge pe Dunare, poate cand voi avea o varsta inaintata si sa reeditez acele pescuituri de pomina, sau macar sa vad ca cineva prinde vaduvita precum carasul.



Fire Intinse la maxim

----Va urma

Citat din pescuitul
Din motive de securitate, autentificarea dvs. se face folosind sesiuni de lucru cu durata de ~ 18 min.. Cand aveti de postat un articol mai mare, pentru care redactarea se face intr-un interval mai mare de timp, scrieti textul intr-un editor gen Notepad si apoi il copiati si-l postati direct pe forum.

Sa continui: Campingul se afla -poate mai este si in prezent- pe malul imensului lac Murighiol, iar, gratie conducerii sale, inspectorii piscicoli ocoleau incinta, lasind amatorii de pescuit sa-si stinga of-ul.
De regula, se pescuia la caras, in acea perioada.
Cele cateva zile insemnau o cura de peste, gatit dupa cele mai diverse retete.
Fiecare casuta avea specificul ei in ale bucatariei, in functie de preferintele locatarilor.
Si acum, sa-ti povestesc, Sebi, cum, la numai cinci ani, ti-am inoculat pasiunea pescuitului care, dupa atatia ani, nu te-a parasit si nu cred ca are de gand sa o faca.
Prin 1984, cu putin inainte de 1 Mai, am hotarat sa va iau, pe tine si pe mama, sa faceti cunostinta cu oaza ce se chema Murighiol, cu toate atributele sale.
Scapand de spatiile restrictive ale metropolei, ati ramas incantati de ce ati gasit acolo, langa bratul Sf. Gheorghe.
Casute proaspat vopsite, lenjerie noua, iarba, caisi infloriti si, la numai 30 de m, imensul lac. Iar pentru copii, solarii de nisip.
Chiar din prima zi, dupa ce am despachetat, ne-am instalat pe pozitii. Tu aveai trusa ta, continand, printre altele, scaunelul rabatabil si lanseta aceea de la bunicul, Michel Pezon, din fibra de sticla galbuie.
Ai prins destul de usor tehnica lansarii -lasa, nici nu era necesar sa arunci mai mult de 10-12m...
Numai ca pestele avea toane, de!, era in perioada reproducerii.
Si tu, la varsta ta, te-ai plictisit repede, ai parasit postul si te-ai apucat sa te joci in nisip, cu lopatica si cu galetusa.
Ei, si atunci prietenul Decebal, Dumnezeu sa-l ierte!, a venit cu o idee de geniu.
Am aranjat ca mama sa te tina ocupat, iar noi am facut o "marsavie", si anume am tras montura lansetei tale pe mal, am agatat un caras care se mai zbatea si am aruncat-o la loc.
Tu, n-aveai treaba... Erai ocupat cu altele...
Vazand ca totul a decurs cum trebuie, noi aflandu-ne la cativa pasi de locul tau, am sesizat, "surprinsi" cum iti juca bambina si: "Hai, Sebi, trage, ca ramai fara lanseta!"
Atat a trebuit. Ai lasat totul balta si ai dat fuguta, ai "intepat" si ai adus pestele la mal. Mandru, "cocos", nevoie mare...
Si chiar din acel moment, rabdarea ta pe malul apei a suferit o transformare totala.
Iar "raul" a fost facut, iar acum te poti considera un pescar cu vechime care, poate, va avea grija sa sadeasca aceasta pasiune Mariei.
Ei, nu chiar acum, cand are doar cateva luni.
Nu, nu are importanta ca este fetita, ia exemplu de la mama ta care, la orice expeditie, este prima cu undita in apa.

Domnilor ,cat inca nu a inghetat bocna, mai puneti niste povesti pe aici, ca le duc dorul

Se vede treaba ca toata lumea-i ocupata si nu mai avem placerea sa citim povesti faine . Asi incepe cu niste aventuri de groaza.
Pe timpul lui Ceasca ca sa obtii o autorizatie pe o garla de munte ,era chinul dracului. Noroc ca tata (ce drac atatea cacofonii?), era ing silvic si cu chiu cu vai ma lipeam de cate una pe Buda ,Rausor ,Bistrita de langa Horezu ,dar in nici un caz pe Cumpenita sau Capra ,ca sanchi erau rezervatii naturale pt. secretari si trepadusi de partid.
Dupa bucuria obtinerii unei astfel de autorizatii pe Buda, hai in frumoasa vale ,prins verdeti pt. momeala (recunosc cu rusine acum) si bineinteles urmeaza binecunoscutele placeri cu delicii din natura fara peturi si mizeria pe care o vad acum.Dupa vreo doua ore de placeri pastravesti ,aud oarece mormait si cand intorc capul ,vad pe deal un URSULACHE intr-o tufa de zmeura ,ca era timpul ei. Cred ca nu am alergat in viata mea cu o asemenea viteza ,pana la amarata mea de dacie 1100 ,si nu m-am oprit pana la Pitesti.Ulterior am aflat ca ar fi fost ceva pui crescuti de padurari ,dar who knows?

Sa scormonim putin in memorie !
Pentru ca este de sezon, o amintire cu un pescuit la copca.
Intai de toate, precizarea ca pescuielile mele la copca pot fo numarate pe degetele unei singure maini, iar cea pe care v-o relatez a fost, pana azi, ultima.
Dar iata ce s-a intamplat: facusem, cu greu rost de o autorizatie de vanatoare la fazani pe minunatul, pe atunci , fond de la Gostilelele.
Ghinionul a facut ca, in Duminica pe care o aveam disponibila, masina mea sa nu aibe numar de circulatie ( mai tineti minte, o duminica circulau cei cu sot, o duminica ceilalti ).
Telefoane, agitatie, pana la urma depistez doi prieteni care planuisera un pescuit la copca, la Mariuta.
Cu vorbe mestesugite si promisiunea cate unui fazan de sarbatori,
m-am "lipit" de ei; desigur, dupa o tura de vanatoare, de 2-3 ore, urma sa ne intalnim, sa dau si eu putin la copca, pana se plictiseau ei si se termina vinul fiert adus de mine in termos, apoi se mergem acasa.
S-a intamplat ca, in mai putin de o ora, sa-mi fac portia la vanatoare si sa pornesc, pe jos, cei 3-4 km pana la lacul unde ei sperau sa snopeasca stiuca, iar eu, in calitate de ucenic, sa-mi incerc si eu norocul.
Ajung aproape de ei, ii gasesc alaturi de alte cateva grupuri de suferinzi, unul imi cedeaza cu greu vreo 2-3 gauri deja facute si unde evident nu se prinsese nimic, imi asez si eu sculele destul de improvizate si ...astept. Evident, nimic. Amiciii prinsesera de-o saramura, dar mai mult maruntis.
paznicul de vanatoare, Florin, afland ca voi participa la aceasta pescuiala, ma sfatuise sa pun un baboias, daca gasesc, pentru stiuca.
Da Dumnezeu si prinde unul dintre prieteni un balos cat degetul, il negociez indelung, il obtin, il pun si, bineinteles, dupa cateva minute, la scula mea improvizata, intra o stiuca babana, de 3-4 kg. acasa s-a dovedit ca avea si icre.
Bineinteles, o cinstim cu vin fiert, prietenii imi aruncau priviri incarcate cu "laser", cel cu gaura m-a evacuat urgent, eu nu mai aveam nici baboi, nici chef sa-mi deschid alta copca, drept care m-am retras la mal , mi-am montat iar pusca si am luat-o pe mal; vazusem eu intr-un loc unde gheata era mai sparta, aproape de niste stufuri, ceva pasari care pareau rate salbatice.
Pana sa ajung eu, au zburat si ma intorceau abatut pe mal, gandindu-ma ca s-or fi saturat si amicii de pescuit. Dar, asa cum se intampla cand nu te astepti, stolul de rate a facut o volta si mi-a trecut numai bine prin fata. Trag si cade un ratoi cam la o suta de metri de prietenii mei.
Unul dintre amici lasa copca si undita si pleaca dupa el, dar, neatent si ghinionist, intra cu piciorul intr-o copca mai veche, gheata imprejur se rupe, el ramane cu piciorul sug ghiata si rezemat doar in cot, fara sa lase nici ratoiul din mana cealalta.
L-am scos, cu chiu cu vai, mai pe burta, mai tragandu-l cu niste curele.
L-am incalzit cu un vin fiert, l-am incaltat cu bocanci calzi, i-am dat fiecare cate ceva de imbracat ( mai greu a fost sa-l dezbracam de cele ude, ca se facusera " tabla " si...drumul spre casa.
La postul de control Pantelimon, filtru total, militia cauta prin portbagaje dupa mancare.
Noroc ca nu l-au pus pe sofer sa sufle, cand a vazut ratoiul cu care-i improprietarisem pe tablagii.
Cand ne-am vazut cu bine acasa, am zis ca ne-am nascut a doua oara.
Singurul care n-a racit a fost ala, cazutul in apa. Eu stiu ca am facut Craciunul cu stricle de apa calda la picioare ( mi-am adus aminte cat de triste si reci erau atunci Craciunurile)
Acum insa, au ramas ca amintire, estompate de intamplari mai vesele, cum este cea pe care tocmai v-am povestit-o.

ho ho ho, de cand asteptam sa mai citesc ceva pe aici,cred ca am sa pun si eu niste patanii, ce de acu e iarna si am timp mai mult!

Imi aduc, cu mare drag aminte, de "expeditiile" din Delta, de pe vremea studentiei, cand toate bagajele necesare expeditiei imi incapeau intr-un rucsac; cateva lucruri de imbracat, cateva cutii cu pateu de ficat, fasole
cu costita si ghiveci de legume, ceva sare, un saculet cu malai, nelipsitii ardei iuti, o lanterna, un briceag, o minuscula toporisca. Cam asta era totul; de rucsac mai atarna ceaunasul din aluminiu, o lopatica plianta, un mic gratar.
Apoi, din Tulcea, intr-o geanta de mana, cateva rosii, ceapa, usturoi, cartofi, doua-trei paini si, desigur, o sticluta cu tarie, pentru moral si buna-dispozitie. Totul, pe masura buzunarului studentesc, destul de
" subtire ".
Mai era trusa de scule, doua"Germine"
si doua undite din " piper ".
In rest, entuziasm, sperante si multa, multa voiosie.

O astfel de expeditie a fost si aceea pe care vreau sa v-o relatez acum; era pe la sfarsitul lui iunie 1972, plecasem cu prietenul Cornel, la miezul noptii, cu personalul din Gara Obor. Planul nostru era sa ajungem la Crisan, apoi, dupa inspiratie.
La Gara Fluviala, insa, am intrat in vorba cu un personaj maruntel, care purta, in miezul verii, o ditamai caciula de blana, lipoveneasca, cu urechi. Am aflat ca este din Partizani, ca a venit la Tulcea chinuit de dureri de masele, ca fusese la un dentist care-l "raschetase" binisor, acum incerca saracul sa consolideze tratamentul cu ceva rachiu, dintr-o sticla pa care o tinea infasurata in ziar, "sarutand-o" destul de des, cu multa patima.
Din vorba in vorba, ne-a spus ca el este de fapt cioban, il cheama Mihaita, dar toata lumea ii spune Oaie, ca s-a pripasit cu ani in urma in Delta, venind din partile Barladului, manat de foamate.
Dar lovitura de teatru a fost propunerea lui, anume, sa mergem la Partizani, sa-l asteptam o ora-doua sa se schimbe de hainele de oras, sa se pregateasca, apoi sa ne duca el cu lotca la o incrucisare de canale, aproape de locul unde are el oile, vacile, porcii si cei cativa caluti.
In plus, s-a oferit sa ne lase si lotca la dispozitie cateva zile, el urmand sa se intoarca acasa calare pe cal.
Oferta era de nerefuzat asa ca, iata-ne debarcati la Partizani, savurand o bere la carciuma acoperita cu stuf, apoi instalati in lotca incapatoare si, dupa cam jumatate de ora,iata-ne debarcati pe o ridicatura, la o intersectie de canale, sub salcii umbroase. Ne luam ramas bun de la prietenul nostru ( care ne adusese si o ulcica cu rame, scoase de unul din numerosii lui baietandri in timp ce el pregatea plecarea noastra), apoi, instalam tabara si, bineinteles, montam unditele.
Cred ca nu a trecut mai mult de o ora
pana cand noi am adunat intr-un juvelnic incapator somotei, carasi, cativa ciortani etc.
Locul era binecuvantat, iar noi, descoperind deodata cat suntem de flamanzi, am facut focul si am fript peste, am baut cate o gura de tarie si am stins-o cu apa din canal, apoi ne-am adus aminte ca nu mai pusesem de mult geana pe geana.
Am stat acolo cam zece zile, omul nostru ne vizita in fiecare zi, ne mai aducea cate ceva din sat, apoi la plecare ne lasa cate o ulcica cu lapte proaspat muls. Iar noi il cadoriseam cu cate un sac, uneori doi, de peste frumos.
Ne-am hotarat cu greu sa plecam acasa, depasisem cele mai optimiste sperante privind durata sederii noastre in Delta.
Ajunsi la Partizani, am innoptat la bunul nostru prieten, apoi, dimineata, am luat pasagerul spre Tulcea, apoi trenul catre casa.
Am mai fost de cateva ori in zona, pana cand prietenul nostru a cedat presiunilor nevestii, a vandut ce avea prin balta si s-au mutat la Galati, de dragul copiilor care isi doreau ( si bine faceau ) liceu, facultate etc.
Cu Dumitrel, mezinul, sunt prieten si acum.
Restul, s-au imprastiat prin lume, dupa Revolutie, iar parintii...ei nu mai sunt printre noi.