Nea Cezare , bine le mai zici.Din pacate m-a pus necuratul ,ca dupa o tabara la Costinesti ,la cort , cu viitoarea consoarta, sa ma abat pe la Crisan cu dumneaei.Ce sa spun, era un canal in spatele satului ,micut, plin de stiuculite ,trageai lingurita prin apa si la 100 m max trasatura.Apoi nimereai in alt canal mai mare de unde puteai ,sa zicem ,inchiria o barca, si canaluse ,absolut incredibil de limpezi,o feerie, nu mai spun ca in spatele casei unde pusesem cortul ,prindeam carasoi in prostie.
Bref e ca muierii,nu i-a mai trebuit DELTA in veci , si eu am dat-o ,sanki, dupa cires ,ca vezi doamne e prea mult peste ,ca e departe si-mi stric mana.
Sper sa recuperez oarece

povestiri pescaresti...tot timpul le voi citi cu placere. pacat ca e un topic uitat, sau mai vechi. hai sa-l reinviem. voi incepe eu cu o mica istorisire pescareasca de pe canalul cezero(cota zero), din sudul jud. dolj, de acum vreo 15 ani.
canalul era atunci o adevarata mecca a pescarilor localnici , masini erau destul de putine si majoritatea pescarilor veneau cu bicicletele, ori cu caruta. o calatorie in timp privita din perspectivele de acum. canalul oferea partide de caras, crap, rosioara, biban, stiuca, somn, de fapt cam orice specie de ses in afara de anghila care nu se mai prinsese poate de zece ani. la varsta aceea tinta mea principala era carasul care ajungea la dimensiuni respectabile, dar era si destul de greu de prins in comparatie cu alte specii, de exemplu bibanul pe care il prindeai cu kilele la pestisor. dar carasul avea putine zile cand tragea cu adevarat...am prins si eu cateva din ele. daca pescuiai cu mai mult de doua prajini in zilele alea, pierdeai mai mult timp sa descurci firele, pentru ca erau exemplare de peste jumatate de kilogram si extrem de viguroase pe care nu le scoteai asa usor. iata-ma deci intr-o zi cu nea fanel pe canal, mersesem mult, aproape de dunare. era o liniste desavarsita. el prinsese cativa carasi mari, vreo doi spre kil chiar, dar eu , care eram destul de lipsit de experienta, nu realizam ca trebuie sa ma mut din locul din care scoteam mereu verdeata pe carlige. la un moment dat il vad pe confrate(era cam la 40 de metri de mine) cum se repede pe prajina, inteapa si rupe din tras. maaa, zice, asta fu frumos, imi dadu la rama.cred ca fu si firu ciupit la varf.ii plecase cu toata montura... dupa vreo juma de ora de la faza asta, vad una din prajinile mele de bambus ca se apleaca spre apa. trag, il am ! vecinul fuge spre mine sa vada minunea incepatorului:un caras la kil, adus mai mult pe deasupra apeiba,zice,e al meu! ce-ai ma, esti cu capu? nu ma, firul e al meu!
abia atunci am realizat. pescuiam si eu si el cu cate doua carlige. de unul din carligele mele atarna bine-mersi carligul liber de la montura lui cu care plecase carasul. bagasem in apa o montura si scosesem doua si un caras. pescareasca, nu?