Nu am mai vazut giurumuri de peste 25 de ani Cezar. Adio giurumuri! Am mai vazut lufar numai la Obor congelat.

Alta, tot cu Marea Neagra...

Eram flacaiandru, in prima zi de scoala a clasei a VIII-a; pe la pranz, ma intorceam acasa cu servieta plina de manuale noi. Scoala noastra, Generala 26, era pe malul marii, iar eu
mergeam spre casa chiar pe malul inalt de cca 30 m. De jos, dinspre plaja, aud fluieraturi, strigate etc; ma uit in jos si vad un nene, singur in barca, la cateva zeci de metri de tarm.
Il intreb ce vrea, ma roaga sa merg pe strada Banu Mihalcea, unde sta tovarasul lui de barca, sa vad de ce intarzie. Ma duc tot fuga, bat, strig, nimic. Fug acasa, pe Ion Ratiu, arunc uniforma, servieta, pantaloni scurti, tricou si... fuga la mal.Ia-ma , bre, pe mine. Decat singur ( nu se iese singur la mare ), in lipsa de altceva, m-a luat.
Mi-a dat el taparina si am snopit stavrizii; lotca facea ceva apa, asa ca pestele scos din taparina, direct pe jos, la umezeala. Cate 7-8 buc deodata !
Pana seara, l-am nenorocit; cand sa plecam, trage nea Tasica barca la "Trei papuci", fugi Cezare, adu saci si caruciorul de butelie.
Partea mea: doi saci,plus... pantalonii lui de salopeta innodati la glezne. A facut cinstit, juma-juma cu mine.
Am mai iesit si a doua, si a treia zi, cred ca si a patra, mereu ca al treilea pe barca, pentru ca nea Tasica zicea ca port noroc. Apoi a fost furtuna, s-au schimbat curentii, iar stavrizii au plecat.
Am fost invitatul lui nea Tasica, la barca, peste 10 ani.
Ce vremuri, Doamne !

Am 26 ani si prima mea partida de pescuit a avut loc pe la varsta de 12-13 ani si d atunci mi-a ramas in sange. Am mers cu Sefu (a se citi tata, asa il alint eu) si 2 prieteni pescari pe undeva prin Teleorman pe o balta, toata ziua Nea Ilie a dat la peste cu lanste, undite, etc, iar eu, Sefu si Liviu l-am admirat, l-am servit cu o bere, etc. Tin minte ca atunci am prins primul meu peste la lanseta, era un caras maricel si in momentul cnd l-am scos pe mal abia atunci am inceput si eu sa respir. Nu se poate descrie in cuv acea senzatie, e ceva unic. D atunci si pana acum 2 ani am mai fost la peste ocazional tot cu Nea Ilie, de la el am invatat tot ce stiu pana in prezent, am invatat cum se baga o rama inac, cum se pescuieste la undita si multe altele. Sefu nu a pescuit niciodata si nu m-a incurajat sa ma apuc de acest sport, insa primele mele 2 lansete din doua buc din fibra de sticla el mi le-a cumparat cu bani ascunsi de mama.
Cea mai mare satisfactie in urma unei partide de pescuit a fost atunci cnd anul trecut dupa o zi splendida pe Baneasa si cateva capturi mai rasarite, am venit acasa, iar Mama a pregatit niste crap la cuptor, iar Sefu dupa ce a servit masa a venit la mine mi-a intins mana si mi-a zis: "Ai devenit pescarul care eu visam sa ajung in tinerete ". Apoi mi-a explicat ca s-a casatorit cu Mama devreme si nu a mai avut bani si timp pt pescuit, a preferat ca banii pe care-i dadea pt pescuit sa-i fol pt casa si pt mine. Poate pt unii nu e un sacrificiu, insa sunt convins ca orice pescar adevarat il va considera un sacrificiu. Eu unul asa il consider.
Asa ca de cate ori voi prinde un peste il voi aduce acasa, pt ca stiu ca Sefu se va bucura f mult sa poate manca o buc de peste proaspat prins de mine.
Acum cnd imi aduc aminte imi dau lacrimile, chiar dc atunci nu mi s-a parut ceva extraordinar.
Nea Ilie, Sefule respectul meu etern pt tot si va multumesc din suflet.

Domnilor, aurica, si petrovici am un mesaj pt dumeavoastra: VA INVIDIEZ, e ora 8 dimineata si citesc de la 5 dimineata, m-au coplesit povestirile dvs, sincer va invidiez, si cred ca niimik nu ma putea acapara , mai mult decat povestirile dvs

Hai sa va mai povestesc una !

Era pe la inceputul anilor 80, intr-un august canicular; unchiul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, ma informeaza ca niste demnitari PCR, aflati la Neptun, la odihna, au poftit un pescuit la peste mare.
Organizarea ii privea pe cei de ferma Neptun, cu balta, bors de peste, saramura, protocol etc, dar cu produse de calitate, demne de asa musafiri, se ocupa toata suflarea judetului. Bietul unchiu-meu, mai mare peste vinurile dobrogene, trebuia sa fie si el prezent, iar el m-a luat si pe mine, fiind rost de o pescuiala de calitate, dupa plecarea Nomenclaturii.
Oamenii s-au deranjat devreme, li se amenajase o zona cu umbrare, peste momit, ma rog, noi am vazut, asa mai de departe, cativa domni cu ochelari si palarioare cochete, insotiti de consoarte, trase la indigo ( funduri mari, invesmantate in pantaloni pescaresti turcoaz sau rozalii ,tricouri asortate,etc. palarioare cochete ). Au fost acceptati cativa asistenti la costum ( sa ne puna ei, ramele, draga, scarbele dracu ! )si ... dupa vreo ora nu mai aveau nici carlige, nici guta, ba si vreo doua lansete cedasera, dupa confruntarea cu crapii baltii.
S-au suit in masini, au plecat dracuind, dupa ce soferii au incarcat cateva panere de rachita cu peste prins din timp, vin, fructe etc. Dusi au fost...
Atunci am primit invoire si noi, astia, bagatorii de seama sa pescuim pe locurile binecuvantate; am avut si noi cateva rupturi, dar dupa vreo doua ore am plecat de rusine... se prindea prea usor, iar crapii aveau 7-8 kg.
S-au poate ca am plecat de caldura, sau poate pentru ca din pavilion se auzeau geamparalele lautarilor. Cine mai stie ? Cert este ca am plecat spre dimineata zilei urmatoare, destul de...marcati, cu portbagajul plin de peste ( prins de noi ) si cu regretul ca ... cine stie n-are voie, cine este ingaduit nu stie, iar cine intruneste ambele conditii... iubeste mai mult spritul decat pescuitul. Adica unchiu-meu.

Am un "s-au" care trebuie citit "sau".
Fac rectificarea cuvenita. Viteza !

De-abia acum vine amintirea care-mi este poate cea mai draga.
Vreau sa-l evoc pe mentorul meu, cel care mi-a pus undita in mana.
Inchipuiti-va un imobil locuit de 6-7 familii, cu o curte interioara, unde colocatarii se intalneau la un sprit, la o tabla, iar gospodinele la o repriza de barfa; s-a intamplat sa fiu singurul baiat din generatia respectiva.
Ceilalti aveau numai fete, printre tatii de fete era si si nea Spiru, odihneasca-n pace !
Nea Spiru mi-a facut primele jucarii, primul calut de lemn, primul smeu, iar pe la 6 ani, prima undita.
Era mecanic pe un remorcher, in port, campionul de table al cartierului, prezenta respectata la " Proletaru", carciuma din colt si foarte, foarte mare, dichisit si meticulos pescar.
Pe la sfarsitul clasei a doua, dupa fierbinti rugaminti ale mele catre parinti, dupa asigurarile lui nea Spirache ca nu este nici un pericol, intr-o zi de vara, am primit invoirea de la bunica sa-l insotesc la vapor.
Urma sa fie o zi linistita, cu ceva manevre in rada, si cu un pescuit la guvizi, in larg, la volta.
Dar s-a intamplat altfel; de-abia ajuns, remorcherul lui nea Spiru a fost chemat la o interventie, spre farul Tuzla, la un vapor strain defect si ancorat pe acolo. Dupa ce a rugat "Radiocoasta" sa dea un telefon la noi acasa ( eram printre putinele familii din cartier cu telefon )... la drum.
Pana la locul interventiei am stat numai la prova, privind valurile, pescarusii si pandind vreun delfin singuratic.
Acolo, in largul Tuzlei, echipajul, cu nea Spiru in frunte, a trecut la treaba.
Si eu la fel, iar pana seara am prins o gramada de guvizi si hanusi; seara era clar, interventia urma sa continuie, marinarii erau nemancati, pachetelele de acasa fusesera demult consumate. Marinarul ramas de cart si cu mine am curatat si prajit, la o plita din cambuza, prada mea. A fost destul sa saturam vreo 12-15 persoane.
Noaptea munca lor a continuat, aparatele de sudura scanteiau, scrasnete, bocanituri, dar eu am dormit bustean.
M-au trezit primele raze de soare, adevarate sageti strapungand panza subtire de nori a orizontului.
Fara multa vorba, am trecut si eu la ...datorie, iar pana dupa amiaza, am umplut doua galeti cu peste si lucram la a treia.
Nea Spiru, intors plin de motorina, fum si unsoare ( si acum ii vad sticlind albul dintilor ) m-a luat in brate, m-a sarutat ca n-am avut "rau de mare" si mi-a ursit ca voi cutreira pamantul, in lung si-n lat, la bordul unor nave adevarate.
A avut dreptate doar in parte; am cutreirat pamantul, e drept, dar nu cu vaporul, ci cu avionul, imi este si acum, aproape de batranete, o frica dementiala sa parasesc nivelul pamantului; nici in copaci nu ma suiam, cand eram copil.
Cat despre navigatie, doar asa, in concediu, de placere, mai pun mana pe motor, pe eche, pe manevra derivorului, sau... pe stramosestile rame de vaslit.

Serviciul ma trimisese in acel an 1979 tocmai la capatul pamantului; plecasem prim mai, pentru o luna, dar treburile intarziau, delegatia s-a prelungit peste masura, se termina septembrie, iar trupa pleca in Delta; eu aveam insomnii, iar cand am ajuns acasa, am constatat ca baietii erau deja plecati. Doar prietenul Nicu, saracul, ramasese, cu trista indatorire de a-si ingropa parintele, savarsit din viata chiar in ajunul plecarii grupului. L-am smuls tristetii, am impachetat bruma de lucrusoare ( cort, paturi, ceaun, toporisca, lopatica, ceva schimburi si provizii) si... trenul de noapte, apoi pasagerul spre Crisan- Mila 23.
Pe vapor ne-am imprietenit la un rachiu cu un localnic, cam afumat, venea de la o nunta in Tulcea, care ne-a promis ca ne duce el undeva. Noi luasem ceva plase pana atunci, dar pe acesta l-am crezut bucurosi. Am innoptat in casuta lui, la Mila, apoi, a doua zi, pe la 3 dimineata, ne-am luat bagajele, iar Fedea le-a incarcat pe... magar. Dupa cativa kilometri, pe drum de tara, ajungem la o margine de papuris, am fi trecut pe langa ea pe intuneric linistiti, dar Fedea s-a oprit, a tras din smarc o lotca, a transferat bagajele, hop si noi in barca, apoi dupa cateva opinteli in ghionder, ne-a scos in... Paradis. Un lac mirific, cu apa limpede, nuferi, pasaret, liniste. Ne-a traversat in diagonala, pe un plaur fix bine calcat in picioare unde avea o coliba ca vai de lume, ne-a debarcat si s-a dus la vintirele lui. Apucase sa ne spuna ca lacul se numeste Mazila.
Pana s-a intors el, cu barca plina de peste, noi ne-am distrat fantastic: carasi, crapceni, bibani, rosioare se ingramadeau in juvelnicele noastre.
Ne-a lasat acolo pentru trei zile, inclusiv barca, urmand ca el sa revina cu provizii joi ( asta se intampla luni ); am petrecut zile fabuloase, apa limpede, covorul de iarba de pe fund, barcuta usoara, toate ne-au oferit partide de stiuca extraordinare;
cand a revenit, joi, cu proviziile cerute, noi i-am donat pentru cherhana o cantitate inpresionanta de peste, chiar si pentru el. Am mai tras o tura de trei zile; iar l-am dotat cu peste, care a luat drumul cherhanalei. Acasa n-am dus decat 4-5 bucati mari ( crapi ), daruite din suflet de Fedea
care, saracul, tot el se simtea obligat. Am ramas prieteni, apoi ne-am vazut si in urmatorii doi ani, dar acele pescuieli nu s-au mai repetat.
Apoi Fedea a cedat presiunilor nevestei, s-a mutat la Tulcea ( avea o fata casatorita acolo ), dar n-a rezistat departe de balta lui draga decat un an; apoi s-a dus, la numai 50 de ani, acolo unde, pana la urma, ne ducem cu toti.
O lacrima si pentru tine, bratuha Fiodor M.

Dle Aurica este o adevarata incantare a sufletului sa citesti povestirile d-voastra. Numai bine si fire cat mai intinse si astept cu interes urm d-voastra povestiri magice

Atunci sa va mai povestesc una...
Plecasem trei baieti, pentru o iesire de patru zile la Somova; acolo, deceptie, toata lumea soma, unii erau de 2-3 zile si... zero. Consfatuire rapida, fuga la Tulcea, pasager, Gorgova. Gasim cu greu o barca, plecam pe bratul Sulina la vale, iar la locul stiut, barca pe mal, impins/tras barca, edec, cca 150 m, cararea spre Babintii Mari ( bagajele le-am ascuns in stuf, sa nu se vada de pe apa sau de pe mal). Balta nemaipomenita pentru rapitor, in cateva ore ne luam tainul de stiuci babane, bibani cocosati si hai din nou pe cararea de stuf catre malul Sulinei, sa ridicam tabara si sa mancam ceva, pentru ca eram lihniti. Eu am cazut de serviciu la bucatarie, si ma pregateam sa curat ceva peste pentru masa; Dar, ca sa nu stau degeaba si mai ales cu gandul la ceva caras/somotel pentru ciorba de a doua zi, arunc si o lanseta langa mine, in bratul Sulina, undeva unde mi s-a parut anafor.
Curatasem pestele, il spalasem si asteptam ca amicul Lucica sa ma anunte ca jarul este gata.
Trasatura puternica, intepare, parea peste mare, se zbatea ca un diavol...
Dar, cand am inceput sa-l apropii, cand parea mare, cand parea o fatza.
Ajung destul de repede cu el pe mica plaja de nisip, iar cand vad ce este, arunc lanseta in iarba malului. Parea...sarpe. Era o anghila de cca 1,5 m ! O scot din carlig cu frica si emotie, cu mana data prin nisip ca sa nu alunece, o pun intr-un juvelnic de sarma, arunc din nou, n-am timp sa fumez o " snagoava " si...alta anghila, ceva mai mica.
Ce sa va spun ? Am lasat toti trei toata treaba, am pescuit, am incercat in toate felurile, alta anghila nu s-a mai prins.
Sunt singurele mele anghile, dintr-o viata de pescar, prinse in aceeasi zi, spre seara la interval de 15 min.
Le-am prins la rama neagra si le-am pregatit fripte, pe gratar, cu mujdei de usturoi. Eram si foarte flamanzi, dar cred si acum ca a fost cea mai gustoasa cina pe care am luat-o vreodata.