... sa tot fie mult d atunci, cam prin 84-85, si n-am sa uit cum nu uit barba alba a bunicului, tunsa intr-atat cat diminetile sa te trezesti repede at cand te ,,mangaia" cu ea pe obraz, mai repede decat la desteptarea din armata... ne-astepta in bucataria de vara cu masa gata, iar dupa ce terminam plecam pe islaz cu caprele. ne facea undite si plute. acele erau bolduri indoite, el le dichisea cum stia. ajungem pe canalele de irigatii si incepeam ,,concursul". se prindeau bibanei, rosioara, guvide si rar cate un caras. mi-amintesc ca intr-o zi ne-a prins ploia. nu stiam ce sa facem mai repede, sa plecam sau sa rezistam eroic. pestele parca atunci avea chef sa manance cel mai bine. am stat vreo ora, ne-am terminat toate ramele..., dar ,,dezastrul" l-am aflat a doua zi: am visat toata noaptea pluta inconjurata de stropii care cadeau cu putere in apa, apoi intra la fund...si iar, si iar... toata noaptea.

Anii 60. Zimnicea. Localitatea cea mai de sud a tarii situata pe malul Dunarii. Pe malul Dunarii, lunca sa cit vezi cu ochii. Avem 7 ani. Microbul se instalase in corpul meu. Fratii mei mai mari nu prea aveau placerea sa ma tin dupa ei. O simteam uneori si pe circa.Ii intirziam . Ei mergeau peste 10 km pina ajungeau la locuri numai de ei stiute, aflate undeva intre Zimnicea si Tr. Magurele pe Dunare. Se numeau Chichinet, Ruptoare, Chesoane etc. In conditiile date a trebuit sa alcatuiesc si eu o gasca formata din trei baieti de virsta cu mine. Ei stateau la gara, eu chiar la iesirea din oras, spre port. Pentru a nu ii deranja pe ai mei la ora trei cind plecam la pescuit, imi facusem un culcus pe terasa. Ce aer curat, cite stele pe cer ! Ora trei. Prietenii, cu cite o basoldie ( denumire locala a unditei) in mina, apareau. In cinci minute eram plecati. Avem pe noi cite un sort negru de sport si maiou. Atit. Desculti, cu cite un colt de piine in mina luam intunericul in piept. Afara era bezna. Dupa o jumatate de ora intram in inima luncii. Si mai intuneric si mai liniste. Mergeam cam doua ore spre Giurgiu. Ajungeam la Groapa Rudarilor caci asa era numit locul nostru de pescuit. Intram in padure si dupa aproximativ 100m ajungeam la apa. Cam rece la ora respectiva . Aveam de strabatut cam 50 de metri inot. Ajungeam la niste salcii pletoase unde erau si cuiburile noastre. Impletisem ramuri de pom si facusem ca un fel de cuibar mai mare, culcusuri in pom. Fiecare cu pomul lui. Incepeam pescuitul. Ciortan,caras, caracuda, biban, platica, rosioara. Dupa o perioada, oboseala isi spunea cuvintul si eram mai moi, adormind instantaneu. In pom unde in alta parte. In cintecul pasarelelor furam cite o ora de somn. Si acum imi aduc aminte ca valora cit 8 ore. Vorba aceia un om destept doarme in o ora cit un prost in 8. Apoi iar pescuit. Pe la ora 16 ……Cele mai graznice momente. Plecarea spre casa. De fapt si acum cele mai grele clipa sunt acelea cind incepe strinsul taberei. La plecare era mai greu. Trebuia sa inotam ciineste . Dupa ce imparteam pestele il puneam pe siruri de sfoara. Apoi inca doua ore spre casa. La intrare in oras era o groapa de gunoi. Treceam pe acola. Gaseam cite o mortaciune si cu pumnii luam viermusi pe care in spatele casei ii puneam in malai pentru a se curata. Ma cam feream sa dau ochii cu tata caci chiar daca era vacanta, pentru el nu era totala. Mai trebuia sa invat sa nu uit. Luam cite o carte si citeam ceva si incercam sa si memorez. Cu eforturi disperate reuseam. Cind el venea pe la ora 22 eu faceam in asa fel incit sa apar in fata lui. Si urma ascultatul. Oboseala isi spunea cuvintul si in cazul lui si dupa citeva minute imi dadea acceptul pentru a doua zi sa plec la pescuit. Pina atunci veneau si fratii mai mari. Ei pescuiau direct pe Dunare. Crap, somn, salau, platica mare, mreana. Totul mergea la sare si la uscat. Iarna o bucata de batoc de peste era ceva aparte. Sunt momente care nu se pot uita niciodata. Asa au trecut clipele iar in scurt timp prin bunavointa fratilor, am intrat in clubul lor. Club select.. Peste mare.Chiar daca acest lucru m-a costat. Corvoada nu gluma. Cum era un drum de facut undeva,Vali, vezi tu, cum erau ceva lemne de spart, Vali, vezi tu, cum erau focurile de facut in casa, Vali, vezi tu, cind erau vase de spalat, Vali vezi tu. Aproape un an am platit pentru bunavointa lor. In afara de asta mai luam si cite un sut in fund sau cite o palma dupa ceafa cind mai ciriiam ceva. Apoi am luat si eu drumul Chichinetului, Ruptorii si altor locuri batute de cei mai mari. Aici era putin mai complicat. Aveam de trecut un brat al Dunarii inot, pe o insula. Cam 150 de metri care urmau a-i strabate inot. Mergeam mai in amonte cam o jumatate de km si veneam inot in avale. Aveam si bagaje care cadeau in sarcina celor mai mari. Era mult mai complicat. Eu aici eram scutit de bagaje dar ce aveam de tras pe insula numai eu stiu. Toata munca de jos cadea in circa mea. Pe insula respectiva era o turma de tauri si odata a venit cineva nou cu noi, unul Mastoc. Avea un tricou rosu pe el. Au vazut taurii si noroc ca a putut sa urce repede in pom ca jar minca. Dumnezeu sa-l odihneasca ca a murit saracul. Cam asa erau vacantele pe malul Dunarii. Totul se rezuma la pescuit. Sunt clipe de neuitat. Dunarea. Cind spui Dunare cred ca pentru un pescar ai spus totul.

NO COMMENT, bravo astea da aventuri din copilarie, bravo, pai cum sa nu ajungi un pescar bun cand ai veleitati si antrenamente de mic copil. daca e sa regret un lucru , acela e ca nu am avut bunicii pe langa dunare,BRAVO

la mine interesant este faptul ca tatal meu este vanator si mergeam cu el haitas de pe la 12 ani.toata lumea ma intreaba cum naiba am ajuns pescar ca din familie n a mai pescuit nimeni niciodata?
poate aveti voi raspunsul............

... Era intr-o vara la sfarsitul anilor 70... Aranjez cu bunul meu prieten Billy sa facem o iesire la balta de la iesirea din comuna Potigrafu (mergand spre Ploiesti). Am luat noi prima RATA pana in centrul comunei, apoi pe jos pret de vreo 2km pana la balta. Am pregatit lansetele pentru stiuca si numai dupa cateva lansari, s-a iscat o ploaie torentiala de ne-a udat pana la c.... Am stat noi sub un plastic vreo 2 ore bune dar degeaba, eram fleasca de uzi. Am abandonat hainele (nu-si mai aveau rostul) si in costumul lui Adam am sarit in apa. Doame cat de calda si placuta era... Am stat noi in apa cave timp, ploaia nu inceta asa ca ne-am hotarat sa mergem in satul situat in fundul baltii si sa cerem la un localnic adapost. Chiar de la prima incercare, am dat peste o familie de ROMANI in adevaratul sens al cuvantului care ne-au bagat in casa, ne-au facut cate un ceai, ne-au dat mancare si ne-au lasat sa ne uitam la singura emisiune Tv de succes de la acea ora : "VIATA SATULUI" . Cat timp luam noi aminte cum se face agricultura moderna in Romania, taranca (o doamna in adevartul sens al cuvantului), s-a apucat sa ne calce hainele pentru a le usca. Dupa cateva ore, cand practic nu mai aveam nicio speranta ca vom mai si pescui, ploaia s-a oprit la fel de brusc cum a inceput si a iesit un Soare arzator (in totala contradictie cu vremea anterioara). Ne-am imbracat cu hainele uscate, am multumit pentru ospitalitate si ne-am repezit la balta cu gandul la monstrul ce salusuia undeva pe acolo. Am reinceput sa dragam cu linguritele sperand la atacul unei cumetre care sa ne faca sa uitam de orele anterioare. Aceasta nu s-a lasat mult asteptata si am scos o marlita de vreo 300 grame. Aproape simultan cu prinderea ei, am auzit zgomot de clopotei la un pescar din stanga noastra si am vazut cum i se indreapta lanseta catre apa. Dupa un spectacol de cateva minute, a scos un crapalau sui de 8-10 kile agatat de ochi. Ne-am bucurat pentru captura vecinului, dar l-am si invidiat pentru norocul avut ... Tot cautand o stiuca mai mare, am ajuns pe parea lacului situata in apropierea soselei, loc unde apa era mica ca adancime (ne cred sa fi depasit juma de metru. La prima lansare am avut un atac de toata frumusetea, urmat de o lumanare a stiucii. Era superba! Cred ca depasea 5kg. Dupa cateva minute de emotii, firul a cedat tensiunii exercitate de cumatra si dusa a fost (cu o splendoare de oscilanta piscot sidefata de vreo 15gr). Odata cu aceasta ratare care ne-ar fi spalat de toate pacatele, am plecat spre casa (am adormit in masina si ne-a trezit la Casa Scanteii dom sofer dupa indelungi zguduieli insistente )...

Citat din florin-el
la mine interesant este faptul ca tatal meu este vanator si mergeam cu el haitas de pe la 12 ani.toata lumea ma intreaba cum naiba am ajuns pescar ca din familie n a mai pescuit nimeni niciodata?
poate aveti voi raspunsul............==

...Oqre te-ai saturat sa mergi km intregi prin zapada, prin hatis, pe aratura sau prin padure si sa mai cari si un iepure in ranita? Nu sunt rautacioasa, sunt sotie de vanator si pescar. La pescuit el m-a invatat, dar la vanatoare nu are sanse. E mai bine sa stai pe malul baltii si sa astepti pestele decat sa cauti vanatul (parerea mea).El nu ar putea sa aleaga una singura din aceste doua pasiuni.

Alta zi, alta amintire...
Era in vara anului 1980, in timpul Jocurilor Olimpice de la Moscova; cativa prieteni au hotarat sa petreaca o saptamana in romantica si atat de regretata Statiune 2 Mai, asa cum era in vremurile de demult; eu, constantean fiind la aceea data, hotarasc sa las patul moale de acasa pentru pescuit/trait/mancat/dormit pe plaja.
Ziua pescuiam pe dig, guvizi cat cuprinde, seara stavrizi la taparina, cu pauze de bere; curand pe langa noi s-au asezat si cativa artisti, ziaristi,obisnuiti ai locului; se facea claca la curatat peste, se prajeau guvizi/stavrizi la aragazele de voiaj rechizitionate de la toti vecinii mai dotati, beneficiari, la randul lor de prajeala, iar odata cu inoptarea, urmaream Olimpiada la un
televizor mic, rusesc, alb/negru.
Inspirati de un rezultat mare al echipei romane de handbal, care a ridiculizat echipa U.R.S.S. la ea acasa, cantecele de ghitara obisnuite, sub lumina lunii, s-au transformat in:
Desteapta-te romane, Treceti batalioane romane Carpatii ! etc. Cert este ca ne-am trezit cu un mascarici de om, in pantaloni scurti, camasa cadrilata cu albastru/verde, cravata portocalie care ii ajungea la stern, iar in spatele lui, in uniforme, un capitan de militie si doi subofiteri.
Ca de ce cantam ce cantam, ca buletinele, ca nu trebuie sa ne bucuram de raul sovieticilor, ca acele cantece, desi profund patriotice, sunt interzise etc. Pana la urma s-a aranjat de cateva perechi de palme ( si noi eram la data aia rugbisti de performanta, nu ne jucam, mana ne era grea ! ).
Prostul ( astia spun acum ca au turnat de patrioti, imi vine sa vomit )ordona capitanului de militie sa ne ia buletinele si pleaca furios.
Acel capitan,(sa-i dea Dumnezeu sanatate pe unde o mai fi! ), cere buletinele, dar scrie in carnet numai nume si adrese fictive. Cred ca ne-a cautat boul ala de securist pana la Revolutie, ca dupa aia ar fi trebuit sa-l fi cautat noi.
Dar nu ne-am pus mintea cu prostul. Astia ne erau patriotii !
P.S. In noaptea aia am strans si am plecat in Delta. dar asta va fi alta poveste.

Asa era pe atunci, nici cum nu era bine.Poate s-ar fi putut evita incidentul, daca ati fi cantat aceleasi cantece, dar...in limba rusa

Stima.

Da, asa este, daca am fi cantat in ruseste, poate nu erau atat de vigilenti; totusi, eram in 1980, nu in 1950.
Dar, era si un lucru bun pe atunci :
aveam 20 si ceva de ani...

1980...eram totusi sub tutela lor, sa nu uitam.
Dar ce an frumos, aveam 10 ani.Cate bete de pescuit mi-au fost confiscate de controlorul de la AGVPS, ce urecchi rosii aveam dupa ce imi confisca batul de alun...ehe...!