Ioan Aurel Pop: Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu cifru în care Sfântul Român este denumit RE DE DACIA la 1489

Stefan cel Mare si Sfant intr-un basorelief de la Manastirea Vatopedi din Sfantul Munte Athos

“(…) am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. (…)” – Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştiniLa 27 februarie 1489, Ştefan cel Mare era Regele Daciei

La ceas aniversar, 2 iulie, ziua de prăznuire a grandiosului și smeritului Sfânt Român de la Putna, care a câștigat 34 de bătalii din 36 și a ctitorit 32 de mănăstiri și biserici, înzestrând și Sfântul Munte Athos, redăm trei materiale prezentate de tânărul cercetător Alexandru Simion și istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu privire la o descoperire pasionantă: marele luptător al creștinătății și românității, Ștefan cel Mare și Sfânt, era denumit într-un document cu cifru, găsit în arhivele milaneze, RE DE DACIA. Și alte date cel puțin la fel de interesante. Să începem:

RE DE DACIA

În cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia a făcut parte – în mod oficial în acte – alături de Regatele Ungariei, Poloniei şi – ulterior – al Croaţiei dintr-o singură unitate regională, situată spre marginea răsăriteană a Creştinătăţii, de la începutul primăverii anului 1496 şi până după bătălia de la Mohács (29 august 1526), supraviețuind sigur până în iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de români au primit în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire concretă în viitor. Formula era conștientizată de către liderii politici notabili de la sfârşitul Evului Mediu (şi nu doar de către cărturarii umaniști), tocmai când se produceau finalul Reconquisteiiberice și descoperirea Americii (1492), ca și acceptarea europeană a stăpânirii turce pe Bosfor (însuşi Leonardo da Vinci grăbindu-se să-i propună sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste strâmtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, în clipa în care vechiul continent își revărsa preaplinul, inaugurând expansiunea europeană peste mări. Era, ante litteram, o încercare spectaculoasă de trecere „de la mica la marea Europă”, nevalidată deocamdată spre est, dar reușită spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor.

Ideea politică a Daciei a precedat, însă, cu cel puţin şapte ani apariţia numelui respectiv în registrele Serenissimei. Astfel, Dacia a luat, după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului 1489, prin re de Dacia(„regele Daciei”). Acesta a fost aşezat de „serviciul secret” al (probabil) celui mai bogat stat italian de la acea vreme (Ducatul Milanului) după regii Ungariei (Matia Corvin) şi Poloniei (Cazimir al IV-lea) şi înaintea regelui Boemiei (Vladislav al II-lea, fiul lui Cazimir şi mai apoi şi rege al Ungariei) şi a ducelui Ioan Corvin (fiul lui Matia). Pe acesta din urmă, Matia și-l dorea urmaş măcar peste Bosnia şi Croaţia, ceea ce s-a împlinit în cazul Croaţiei, Ioan devenind şi nobil şi cetăţean al Republicii în anul apariţiei venețiene a Daciei, adică la 1496. Titlul de „rege al Daciei” a fost agreat la acea vreme inclusiv de către Matia Corvin (după cum o arată cifrul folosit de Milano în corespondenţa cu monarhul de la Buda şi Viena), cel care stăpânea peste cea mai mare parte a vechii Dacii romane, tot el dăruindu-i lui Ştefan al Moldovei o „piatră” de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, piatră pe care principele român, proaspăt posesor de domenii în Transilvania, a încastrat-o în zidurile cetăţii sale de scaun de la Suceava. „Coroana regală” a Daciei a fost girată şi de Roma, cea care în iarna anului 1488-1489 restabilise relaţiile dintre Matia şi Ştefan, în vederea congresului antiotoman plănuit pentru acel an (şi amânat pentru 1490). De altminteri, „dacii” făceau parte din efectivele cruciate răsăritene, listate la congresul de la Roma (martie-iulie 1490), chiar şi după dispariţia lui Matia (aprilie 1490). Dacia – născută împreună cu coroana regală a Rusiei promisă de Inocenţiu al VIII-lea lui Ivan al III-lea al Moscovei, cuscrul lui Ştefan şi aliatul lui Matia de la începutul anilor 1480 – a fost temporar suspendată câtă vreme Ştefan a fost în conflict atât cu Maximilian I de Habsburg (până pe la 1494) cât și cu Ioan Corvin (până la mijlocul anului 1496). Conflictul cu Maximilian s-a datorat faptului că domnul Moldovei nu a acceptat să-l susţină până la capăt pe acesta în lupta sa pentru tronul Ungariei, iar conflictul cu Ioan Corvin s-a declanșat pentru că Ştefan, devenit cel mai bogat om din Transilvania (inclusiv prin taxele de la care era scutit), nu l-a ajutat pe fiul lui Matia împotriva lui Vladislav al II-lea, noul rege al Ungariei.

În acest răstimp, Ştefan, al cărui cuscru – de la 1489 – era şi Bartolomeu Drágffy, urmaşul Drăgoşeştilor şi voievod al Transilvaniei din 1493, a purtat titlul – altminteri inexistent – de conte al Transilvaniei pentru cancelariile republicii veneţiene, ale Ducatului Bavariei şi ale Casei de Habsburg. Titlul era însă firesc pentru Ştefan, cel datorită căruia, la sfârşitul lui 1488, Matia reconvocase „parlamentul Transilvaniei” pentru prima dată după răscoala din vara lui 1467 şi bătălia de la Baia care i-a urmat în iarna aceluiași an.

Chipul lui Stefan cel Mare si Sfant in Tetraevanghelul de la Humor (1473)

Antiotoman la origine, titlul de rege al Daciei a fost ulterior cel puţin tolerat de către Înalta Poartă, în anul de cumpănă 1497 Ştefan al III-lea cel Mare intermediind – sub privirile binevoitoare ale reprezentanţilor Romei şi Veneţiei – acordul dintre Maximilian I de Habsburg, regele romanilor (şi co-rege de iure al Ungariei din noiembrie 1491) şi sultanul Baiazid al II-lea. Titlul, zidit pe temeliile Antichităţii (precum Boemia, Cehia de astăzi, ridicată pornind de la boiicelți din vremea lui Cezar), pare să nu fi avut conotații etnice, el reunind (inclusiv pentru cancelaria Imperiului Romano-German) și după moartea lui Ștefan (iulie 1504) patru și nu doar trei entități distincte: Transilvania, Moldova, Muntenia („Valahia Mare”) și Oltenia („Valahia Mică”). Ulterior însă, legătura dintre „Dacia” sau „regele Daciei” și români avea să devină evidentă, mai ales în mediile savante și politice internaționale. La titlul de „rege al Daciei” – exprimat sau nu direct în această formă – au râvnit rând pe rând şi chiar simultan Bogdan al III-lea cel Orb, Radu al IV-lea cel Mare, Ioan Zapolya (Szapolyai), Neagoe Basarab şi Ştefan al IV-lea (Ştefăniţă). Dacia a dispărut când Petru al IV-lea Rareş a ales să-l sprijine pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei şi nu pe Ferdinand I de Habsburg ca suveran al Ungariei. La rândul ei, Ungaria a dispărut dintre statele registrelor veneţiene, atunci când fiul nelegitim al dogelui Veneţiei, Aloisie (Alvise) Gritti, a dorit să stăpânească toate pământurile legate de Carpaţi şi de Dunărea de Mijloc şi de Jos, el fiind însă eliminat – tot fără conotații etnice și confesionale – de către susţinătorii lui Ioan Zapolya şi Petru Rareş.

Prin urmare, Dacia s-a născut în vremea în care Matia Corvin dorea să salveze ce se mai putea salva din moştenirea sa. Din moment ce timpul și împrejurările nu-i îngăduiau mai multe, regele plănuia, pe de o parte, să împartă Uniunea Polono-Lituaniană între el, Cavalerii Teutoni şi Ivan al III-lea și să ofere, pe de altă parte, Ungaria propriu-zisă Casei de Habsburg, câtă vreme lui Ioan Corvin îi rămâneau măcar Bosnia şi Croaţia, iar lui Ştefan al III-lea cel Mare Transilvania. Dacia a premers cu aproape un secol „luptele pentru supremaţie” dintre Sigismund Báthory şi Mihai Viteazul. Daciaeste anterioară schimbărilor aduse de către Reformă, ea provenind din vremea în care creştinii din aceste părţi aveau numai două confesiuni creștine, cea latină, apuseană sau romană (statornicită ulterior drept „catolică”) şi cea greacă, răsăriteană sau bizantină (cunoscută apoi drept „ortodoxă”). Dacia vine din zilele în care – de prin 1498-1499 (când Maximilian I îl socotea pe Ştefan al III-lea stăpân peste „jumătate din Ungaria”) – călugării de la Putna îl pomeneau pe Matia, cel care-l „dăruise” pe Ştefan în „Ţara Ardealului”, în rând cu membrii familiei domneşti, şi ştergeau „înşelăciunea” făptuită de „latini” la „Florenţia” (adică la conciliul de la Ferrara-Florenţa, 1438-1439). Dacia s-a înfiripat nu dinspre nord sau sud, ci dinspre vest şi est, în chip oarecum firesc, după ce, de dinainte ca Iancu de Hunedoara, tatăl lui Matia (nenăscut pe atunci), să se ridice, Roma încredinţase Sucevei viitorului ei „atlet” – ca și Iancu – Ştefan (şi el probabil încă nenăscut) pe creştinii de rit „grec” din părţile răsăritene ale Regatului Ungariei (1436).

Stindardul lui Stefan cel Mare si Sfant. Foto: Capodopere

După anii 1500, Dacia și regele său au rămas nu numai ca amintiri împrospătate din când în când în cancelarii, dar și ca realități atribuite unor personalități marcante, de la Mihai Viteazul până la Horea, care intenționau sau încercau să ridice energiile poporului român, să făurească sinteze panromânești. Planul „regatului dacic” renaște pe suport etnic românesc în epoca mișcărilor de emancipare națională din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din prima parte a secolului al XIX-lea. În preajma anilor 1800, deopotrivă actorii interni români și externi din regiunea central-răsăriteană și sud-estică a Europei vorbeau și scriau despre (re)facerea unui Regat al Daciei, alcătuit din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Ideologia daco-românismului i-a cuprins pe mai toți intelectualii patrioți din perioada prepașoptistă, animați – dincolo de inerentele clișee romantice și liberale – de o realitate care era conștientizată de tot mai mulți: pe locul anticelor alcătuiri se formase un popor cu rădăcini daco-romane, vorbitor de limbă neolatină, adevărat moștenitor al Daciei. Această Dacie (preromană, dar mai ales romană), chiar dacă s-a retras la un moment dat din memoria colectivă, a fost reînviată de la Renaștere încoace, pentru ca, după cumpăna secolelor al XV-lea și al XVI-lea, să nu se mai piardă niciodată și să alimenteze constant construcția națională modernă a românilor și a României. În tot acest edificiu, momentul deceniilor 1490-1530, moment în care „regele Daciei” și „Dacia” au făcut carieră diplomatică internațională pe fondul apărării „Republicii Creștine” cu forțe reunite ale Apusului și Răsăritului, merită o atenție specială, mai ales că unul dintre protagoniștii săi a fost Ștefan cel Mare, cel mai important principe român din Evul Mediu, dar cu aspirații clare îndreptate spre Lumea Modernă.

Ioan Aurel Pop

Alexandru Simon

Re de Dacia: un proiect de la sfârșitul Evului Mediu (Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Asociației Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca)

Fascinanta descoperire a documentelor secrete milaneze și venețiene

Documentul cu cifru din Arhivele milaneze

Matia Corvin s-a născut în urmă cu 574 de ani pe 23 februarie 1443. La patru zile după ce Matia a împlinit 46 de ani, intrând în ultimul an plin de viaţă (a decedat – s-a zis otrăvit – la Viena pe 6 aprilie 1490), cancelaria Ducatului de Milano a copiat pentru ea şi pentru Matia un cifru pentru corespondenţa dintre ei. Matia era principalul aliat al Milanului. Unicul său fiu, nelegitim pe deasupra, Ioan era căsătorit prin procură cu Bianca Maria Sforza, nepoata de frate a ducelui Milanului, Ludovico il Moro (Maurul).

Autorii cifrului erau Giovanni (Gian) Francisco Oliva, cancelarul ducatului, şi Guidantonio Arcimboldo, arhiepiscopul de Milano. Cifrul arată o lume – măcar – aşa cum o priveau contestaţii conducători ai Milanului şi ai Ungariei (Croaţiei şi ale unor părţi din Austria, Boemia, Bosnia şi Serbia).

Cifrul s-a păstrat în fondul Ungheria din Arhivele de Stat din Milano. A rămas necunoscut numeroşilor cercetători maghiari şi –nominal– şi români care – de la Iván Nagy şi Albert Nyáry, şi Ion Bianu şi Nicolae Iorga – s-au perindat – oficial – prin arhivele şi bibliotecile fostului ducat lombard.

„Coloana I”(Biserica

)

„Coloana a II-a”(Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană)„Coloana a III-a”(Europa Răsăriteană )„Coloana a IV-a”(„Restul” lumii



Papa[Inocenţiu al VIII-lea]Imperatore[Frederic al III-lea de Habsburg]Re de Hungaria[Matia Corvin (co-rege de iure îi era – din 1463 – Frederic al III-lea de Habsburg)]Re de Franza[Carol al VIII-lea de Valois]]Cardinale[Ascanio Sforza, fratele lui LudovicoilMoro, ducele Milanului]Electori[(termen folosit aici probabil pentru a desemna Reichstag-ul)7 la număr: arhiepiscopii de Köln, Mainz şi Trier, regele Boemiei, contele-palatin de Rin, ducele Saxoniei şi markgraf-ul de BrandenburgRe de Polonia[Cazimir al IV-lea Jagiello]Re de Ispagna[Ferdinand de Aragon ]Cardinali[cu sens probabil de colegiul cardinalilor]Duca de Austria[Sigismund de Habsburg, vărul primar al lui Frederic al III-lea]Re de DaciaRe de Inghliterra[Henric al VII-lea Tudor]Vescovo Varadino[Ioan Filipecz, episcop de Oradea]Re de Romani siveMaximiano

[Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea, viitorul soţ al Anei de Bretagna şi al Biancăi Maria Sforza, ales rege al romanilor în 1486 (adică viitor împărat de drept)]

Re de Boemia[Vladislav Jagiello, fiul lui Cazimir al IV-lea (co-rege, defactoşi de iure îi era – din 1471/ 1479 – Matia Corvin)]Re de Napoli[Ferdinand de Aragon, tatăl Beatricei, soţia lui Matia CorvinProtonotario[(probabil) milanezul Giovanni Alimento Neri, unul din protonotari apostolici, începând din vara anului 1484]Conte Palatino[Filip I cel Drept de Wittelsbach]Duca Zoanne Corvino[fiul regelui Matia, Ioan Corvin, din 1479 duce de Liptov şi de Glogov, din 1487 soţul – prin procură – al Biancăi Maria Sforza, fiica lui Galeazzo Maria Sforza († 1476), fratele ducelui Ludovico]Venetiani[cu sens de toată administraţia veneţiană]Archivescovo[Ippolito de Este, fiul lui Ercole şi al Eleonorei, arhiepiscop de Estzergom (în toamna anului 1484 Matia îl arestase pe Petru Váradi, arhiepiscopul de Kalocsa)]Duca de Saxonia[Frederic al III-lea cel Drept de Wettin (viitorul protector al lui Martin Luther)]Baroni[magnaţii (Ştefan Báthory, voievodul Transilvaniei, Paul Kinizsi, comite de Timiş, Ştefan Szapolyai, comite de Zips şi guvernator al Austriei huniade, ori Nicolae Újlaki, ducele Bosniei)]Turco[Baiazid al II-lea (poate şi fratele şi rivalul său Djem, care avea să sosească la Roma, pe 13 martie 1489, şi pe care Matia îl considera ruda sa de sânge, tot aşa cum îl socoteau Djem şi Baiazid pe Matia)]Sua Santita[exprimare pentru papă/ papi]

 

Duca de Bavaria[George cel Bogat Sigismund de Wittelsbach]Signori[nobilii (aici cu sens probabil de Dieta Ungariei)]Duca de Bretagna[Francisc al II-lea de Dreux-Montfort († 9 septembrie 1488) ]Sua Maiesta[exprimare pentru rege/ pentru regi]Marchiso de Brandeburg[Ioan Cicero de Hohenzollern]Citta[oraşele (cu posibil sens de „stare parlamentară”)]Duca de Ferrara[Ercole I de Este, soţul Eleonorei, sora Beatricei]Sua Signoria[exprimare pentru duce/ pentru duci şi republica veneţiană]Arhiepiscopus Coloniensis[Hermann al IV-lea de Hessa, arhiepiscop de Köln]Castelle[cetăţile (cu accent probabil pe cele ţinute de tânărul – de nici 16 ani – Ioan Corvin)]Pace[pace (cu sens de acord ferm scris)[Vostra Signoria[adresare pentru duce/ pentru duci şi republica veneţiană]ArchipiscopusMoguntinus[Berthold de Henneberg, arhiepiscop de Mainz]Populi[supuşii de rând]Guerre[război (şi chiar orice tip conflict armat)]Vostra Excellentia[adresare pentru duci şi prelaţi (în general pentru membrii unei elite)]Archiepiscopus Trevirenesis[Ioan al II-lea de Baden, arhiepiscop de Trier]Gentedarme[oştenii (darşi cu sens de miliţie populară)]Tregua[armistiţiu (cu sens de înţelegere nesigură]Vostra Celsitudine[adresare pentru monarhi (de rang regal şi imperial)]Denari[bani (indiferent de moneda folosită)]Per mare[pe cale maritimă]La Regina de Hungaria[Beatrice de Aragon]Per terra[pe cale terestră]

 

Structura teritorială şi tematică a cifrului pe cuvintele sale cheie

Cifrul, care avea o scăpare „fatală” (includerea tardivă „la coadă” a soţiei lui Matia, Beatrice de Aragon, ostilă succesiunii lui Matia prin Ioan, socotit de ea – care a reuşit să năruiască planurile Caselor Habsburg, Sforza şi de Hunedoara–prunc de vrăjitoare), introducea o nouă coroană şi un nou stat în părţile estice ale Creştinătăţii. Ca rang în cifru (de sus în jos pe coloană), ele se aşezau după Ungaria şi Polonia, cu regii lor, şi înainte de Boemia, cu regii – de fapt – ai ei. Ca poziţie în cifru (de la stânga la dreapta pe rândurile coloanelor), noul stat şi noua coroană corespundeau cardinalilor la Roma, Ducatului Austriei în Imperiul Romano-German, iar în Apus Angliei.

Pe numele lor, noua coroană şi noul stat reveneau regelui Daciei. Deşi Matia era deja de acord să împartă Ungaria între Ioan Corvin şi regele romanilor Maximilian I de Habsburg, această Dacie nu-i revenea, atât după diplomaţia milaneză, cât şi după Matia (tot conform cifrului), ducelui Ioan.

Era a lui Ştefan al III-lea cel Mareal Moldovei. După moartea lui Matia, el a pleda cauzat lui Ioan în faţa tatălui lui Maximilian I, Frederic al III-lea (25 iulie 1490). Două săptămâni mai târziu, Maximilian le-a cerut transilvănenilor să-l accepte pe Ştefan drept guvernator în numele său (11 august).

Dacia şi dacii au dispărut apoi – aparent – vreme de şase ani până în primăvara lui 1496. Începând de atunci cancelaria Republicii Veneţia şi a organizat toate informaţiile din Răsăritul Europei sub rubrica Hungaria, Polonia, Dacia et Croatia (conform documentelor disponibile și la: http://www.archiviodistatovenezia.it/divenire/ua.htm?idUa=138#).

Cea din urmă îi revenea lui Ioan Corvin, decedat apoi în octombrie 1504 la doar trei luni după Ştefan. Altfel decât la 1489, Boemia nu mai conta. Din iulie 1490 era unită personal cu Ungaria, Vladislav II-lea Jagiello fiindu-le rege ambelor. Iar prin Pacea de la Bratislava din noiembrie 1491, el împărţea coroana Ungariei cu Casa de Habsburg.

Rubrica venetă a rezistat până la bătălia de la Mohács (29 august 1526), Acolo a căzut Ludovic al II-lea, unicul fiu al lui Vladislav al II-lea. Au fost aleşi doi regi ai Ungariei, Ioan Szapolyai (10 noiembrie) şi Ferdinand I, nepotul de fiu al lui Maximilian I (17 decembrie). Peste puţin timp (pe 14 ia-nuarie 1527), avea să moară – otrăvit s-a zis –ultimul urmaş legitim al lui Ştefan al III-lea, Ştefan al IV-lea (Ştefăniţă), aliatul Casei de Habsburg.

La acea vreme, călugării de la Putna continuau să-l pomenească pe Matia în rând cu membrii şi rudele familiei lui Ştefan. După ei, Matia îl dăruisepe Ştefan în Ţara Ardealului. Tot aşa, Ştefan avea să-l dăruiască – la 1497 – pe cuscrul său Birtoc[Bartolomeu Drágffy, urmaşul Drăgoşeştilor], voievodul Ţării Ardealului (cel din urmă venise – peste capul lui Vladislav – cu oastea Transilvaniei în ajutorullui Ştefan, atacat de Jan Albert, al Poloniei, fratele lui Vladislav). La fel, sub anul 1492, la fostul cronicar oficial al lui Matia, Antonio Bonfini, Ştefan îi urmase defunctului rege drept crăişor al valahilor.

Secole mai târziu, practic toate documentele dintre anii 1489 şi 1504 care-l priveau pe Ştefan au dispărut din arhivele Ardealului. Dintre sursele vremii – până în anii 2000 – a mai (re)apărut oficial numai proclamaţia transilvană a lui Maximilian. A fost publicată prima dată de partea austriacă la 1849 (spre toamnă), iar de cea maghiară în anul 1914 (spre vară).

Apoi s-a spus că ideea Daciei s-a născut prin Sigismund Báthory, Mihai Viteazul rezumându-se ulterior la „a-l plagia”. Dacia se născuse cu un veac mai înainte prin crăişoriivalahilor: Matia Corvin şi Ştefan al III-lea cel Mare.

Alexandru Simon pentru Gazeta de Cluj

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Ștefan cel Mare a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei

Președintele Academiei Române, prof.univ. Ioan Aurel Pop, a spus că Ștefan cel Mare a fost cel mai mare conducător politic și militar pe care românii l-au avut în Evul Mediu și potrivit unor documente găsite recent, acesta este „restauratorul Daciei”, fiind Domn al Moldovei, Domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei.

Astfel, profesorul Ioan Aurel Pop a reiterat ceea ce a spus în aprilie a.c., atunci când în cadrul serialului „100 de adevăruri istorice” de la Trinitas TV a declarat că Ștefan cel Mare a fost primul care a încercat unirea tuturor teritoriilor românești.

„Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem azi Moldova, Țara Românească. În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge „că cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman. Cealaltă Valahie era pentru el Țara Românească pentru că prima Valahie era pentru el Moldova.  Prin urmare, adevărata Valahie pentru marele domn, pentru domnul de la Suceava, era Moldova”, a spus Ioan Aurel Pop într-o prelegere cu prilejul sesiunii speciale a Academiei Române organizate la Suceava cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la unirea Bucovinei cu Țara, informează NewsBucovina.

Rectorul Universității din Cluj-Napoca a subliniat că Ștefan cel Mare a fost un unificator al românilor, ante-litteram.

„El a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise. Adică al Munteniei. De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei.  A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”, a precizat președintele Academiei Române.

Președintele Academiei Române a mai declarat că, recent, un tânăr cercetător de la Cluj a descoperit în arhivele de stat din Milano un document tulburător din 1459 prin care domnul Moldovei Ștefan cel Mare e numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazu să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei să se intituleze așa.

El a mai arătat că Dacia figurează în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare pentru câteva decenii de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș, ca principal aliat al Occidentului în lupa anti-otomană.

„Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Țării Românești și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazu”, a spus Ioan Aurel Pop.

Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al daco-românismului așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României, iar  Ștefan cel Mare, prin asta, este un om modern.

„Cel mai important conducător politic și militar pe care l-au avut românii în Evul Mediu, unul de talie europeană, singurul român de obârșie și român politic, pe care Papa de la Roma l-a recunoscut drept atlet al lui Hristos, adică luptător în prim plan alături de toată Europa în lupa de stăvilire a avansării Semilunii spre centrul continentului”, a mai spus Ioan Aurel Pop, citat de ActiveNews.

Vedeți 100 de adevăruri istorice, explicate de Acad. Ioan-Aurel Pop la TRINITAS TV.

Episodul 9: Primul care a fost numit Rege al Daciei a fost Ștefan cel Mare. A fost primul sub care s-a încercat aducerea sub aceeași oblăduire a ținuturilor românești

http://www.ziaristionline.ro/2019/07/02/ioan-aurel-pop-stefan-cel-mare-si-sfant-a-fost-regele-daciei-documentul-secret-cu-cifru-in-care-sfantul-roman-este-denumit-re-de-dacia-la-1489/

Vatra Daciei

MenuSkip to content

Ce înseamnă “Dacia”, “Regatul lui Decebal” şi “Dacia Romană”. Află care sunt diferenţele

Valentin Roman / 19 iulie 2017

un articol de Valentin Roman (fragment din volumul Pe urmele geto-dacilor)

Confuzia pe care istoria agreată oficial o creează în rândul tinerilor elevi (şi nu numai), este aceea că Dacia, ca teritoriu istoric locuit de neamurile dacilor şi geţilor, ar fi acelaşi lucru cu Dacia Romană, provincie creată după anul 106 pe temeliile regatului lui Decebal (dar fără să cuprindă toată suprafaţa acestuia, ci doar partea sa centrală), provincie care reprezintă doar o parte din arealul locuit de strămoşii noştri daci.

Concret, Dacia Romană reprezintă doar o parte din Regatul lui Decebal, care, la rândul său, reprezintă doar o parte din Dacia istorică.

Regatul lui Decebal avea, în componenţa sa, Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei. După pacea din 102, o parte dintre aceste zone, dar şi altele ce nu erau incluse în regatul lui Decebal, au fost alipite provinciei Moesia Inferior. Ne referim aici la sudul Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi estul Olteniei, probabil până la Jiu. În ceea ce priveşte organizarea teritoriilor cucerite în anul 106, informaţiile care să ne ofere o imagine clară a graniţelor provinciei Dacia Traiană, aproape că lipsesc. Totuşi, potrivit lui Eutropius, lungimea hotarelor noii provincii ar fi fost de 1.478 km.

Dacia Romană (106-271)

O hartă aproape de realitate ar putea fi trasată luând în considerare amplasamentul castrelor de graniţă, după cum urmează: graniţa sudică era reprezentata de Dunăre, cea vestică pornea de la confluenţa Tisei cu Dunărea şi urma Tisa până la vărsarea Mureşului; la nord de Mureş, în Crişana, graniţa era amplasată la vestul Munţilor Apuseni, apoi traversa Valea Crişului Repede până la Porolissum (Moigrad), de unde limesul se îndrepta spre răsărit, traversa Someşul şi prin faţa castrelor de la Tihău, Căşeiu şi Ilişua, continua în apropierea versantele vestice ale Carpaţilor Orientali, dupa care traversa cursul superior al Mureşului, urmând linia interioară a lanţului carpatic.

La acest teritoriu ne putem referi folosind denumirea de Dacia Romană (cu unele revizuiri ale graniţelor care au intervent pe parcursul stăpânirii romane). Diferenţele dintre regatul lui Decebal şi Dacia Romană sunt evidente. La fel, dacă procedăm la o comparaţie între întinderea Daciei Romane şi teritoriul locuit de geto-daci (Dacia istorică), vom observa lesne că mare parte dintre daci au ramas în afara graniţelor romane după 106. Prin comparaţie, Dacia istorică, ca areal ocupat de neamurile geto-dace, se întindea de la Munţii Balcani (Haemus) şi Munţii Slovaciei la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei, în Bazinul Pannonic.

În afara Daciei Romane rămân Crişana, Maramureşul, Basarabia şi Moldova, potrivit lui Nicolae Iorga, zone ce vor continua să fie locuite şi stăpânite de dacii liberi. Între dacii liberi îi vom regăsi şi pe locuitorii din Muntenia, deoarece acest teritoriu, la fel ca şi altele, a fost stăpânit de romani doar o perioada scurtă de timp, respectiv între anul 102 şi 117-118 d.Hr., când împaratul Hadrian a procedat la retragerea administraţiei şi armatei din această regiune.

După cum vom arăta în acest volum, dacii liberi au pricinuit mari neplăceri romanilor, prin acţiuni militare solitare sau în alianţă cu triburi şi neamuri vecine, precum goţii (popor şi naţiune despre care unii autori antici susţin că ar fi fost înrudit/ă cu cel get sau că ar fi fost chiar acelaşi popor) sau roxolanii, ce au avut ca scop slăbirea puterii imperiului în zona Dunării şi alungarea administraţiei romane. De asemenea, multe dintre campaniile militare ale dacilor liberi au fost corelate cu acţiuni şi revolte ale dacilor din zona ocupată de romani, semn că legătura dintre dacii aflaţi între graniţele imperiului şi cei ce locuiau în afara lor nu a fost niciodată întreruptă.

Harta Daciei într-un atlas de la 1720

Structurile administrative create de Traian au fost modificate la începutul domniei succesorului său, Publius Aelius Hadrianus (în 117 d.Hr.), moment care marchează declanşarea, în nordul Dunării, a unor atacuri succesive din partea sarmaţilor iazigi şi roxolani. Aceste atacuri, la care s-au adăugat şi unele revolte interne din Dacia Romană, l-au determinat pe noul împărat, cu ajutorul guvernatorului Daciei şi Pannoniei, Q. MarciusTurbo Fronto Publicius Severus, să reorganizeze provincia din punct de vedere administrativ, în trei părţi : Dacia Superior, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis.

Prima dintre ele cuprindea Banatul, fără partea sa de vest, vestul Olteniei şi Transilvania, până la punctul de întâlnire al Arieşului cu Mureşul. Dacia Inferior îngloba estul Olteniei şi sud-estul Transilvaniei, iar Dacia Porolissensis cuprindea fostele zone din Dacia Traiană aflate la nord de confluenţa Mureşului cu Arieşul. De asemenea, împăratul a renunţat la sudul Moldovei şi la Muntenia.

Cât despre Dobrogea, această regiune, inclusă în a doua jumătate a secolului I î.Hr. în provincia romană Moesia Inferioară de către împăratul Octavian Augustus, va rămâne sub administraţie romană până în anul 395, atunci când intră în componenţa Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

Nu am facut nicio referire mai sus la Statul creat şi stăpânit de Burebista în secolul I î.Hr. (limitele sale situându-se, potrivit lui Strabon, între Carpaţii Păduroşi la nord, Dunărea Mijlocie şi actuala Slovacie la vest, la Munţii Haemus (Balcani) la sud şi gurile Bugului şi la Marea Neagră la est), prin comparaţie cu Dacia lui Decebal, Dacia Romană şi Dacia, ca teritoriu istoric, deoarece aceasta structură administrativă a fost una multietnică, care nu îngloba doar neamurile geto-dacilor şi, pentru a vorbi de continuitate, este indicat să ne raportăm doar la teritoriile locuite de acestea.

19 iulie 2017 in ARTICOLE GENERALE. Tags: carpi, dacia romana, dacii liberi, valentin roman

http://www.vatra-daciei.ro/ce-inseamna-dacia-regatul-lui-decebal-si-dacia-romana-afla-care-sunt-diferentele/

Oase umane ce datează de două milioane de ani au fost descoperite în Oltenia. Sunt printre cele mai vechi din lume

Valentin Roman / 1 day ago

Controversatele oase umane datate în urmă cu peste 2 milioane de ani, dar şi alte descoperiri aparţinând aceleiaşi perioade, făcute într-o localitate din Oltenia, îi fac pe unii specialişti să considere Vâlcea „una dintre cele mai vechi zone cu vieţuire umană din lume”.

Importante descoperiri au fost făcute în urmă cu aproape şase decenii în satul Bugiuleşti din comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului din judeţul Vâlcea. Este vorba despre nişte oase, botezat „Homo Olteniensis”, descoperite de Constantin S. Nicolaescu – Plopşor (1900 – 1968), arheolog, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Pe lângă acestea, s-au găsit şi nenumărate rămăşiţe de animale care, potrivit specialiştilor, au fost sacrificate de o ceată de vânători primitivi, judecând după resturile de „unelte” descoperite.

Fosilele umane au fost duse la Institutul de Arheologie din Bucureşti, iar restul descoperirilor – depozitul de oase provenind de la 23 de mamifere – la Muzeul Olteniei Craiova, al cărui director a fost Plopşor multă vreme. Vechile urme de activitate umane au fost descoperite în 1962, în Valea lui Grăuceanu din satul Bugiuleşti, comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului.

„Pescarul de pe Lacul Getic” simplă propagandă comunistă sau nu ?  

Despre fosilele umane, botezate „Omul sudic de Oltenia” sau „Pescarul de pe Lacul Getic”, se credea că au aparţinut unuia dintre cei care vânau în urmă cu două milioane de ani în mlaştinile Lacului Getic. Acesta se întindea la acea vreme pe toată zona care astăzi reprezintă Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

Pe vremea comunismului, s-a crezut, pe plan internaţional, că descoperirea „primului hominid din Europa”  reprezintă de fapt o propagandă a dictatorului Nicolae Ceauşescu, care se trăgea tot din Oltenia, deşi dintr-o cu totul altă zonă.    Ulterior, nici unul dintre cercetătorii străini care au venit şi au analizat rămăşiţele nu a confirmat că acestea aparţin unui humanoid. Unii au pretins că avea un început de coadă, alţii că aparţin unei specii de urs sau de maimuţă. Şi, aşa cum afirma şi istoricul Aurelian Popescu, de la Muzeul Olteniei, nimeni nu a mai pretins apoi că ele provin de la „strămoşul europenilor”.

Ce nu se ştie este că în urmă cu şapte ani, o altă echipă de cercetători americani a revenit în situl de la Tetoiu, de pe Valea Olteţului, conduşi de Claire Terhune, profesor asistent la Departamentul de Antropologie al Universităţii din Arkansas.

Timp de patru ani s-a lovit de un mister profund în ceea ce priveşte documentele săpăturilor din anii ’60, care păreau de negăsit: „registre pierdute”, fotografii cu presupusele unelte descoperite în Valea Olteţului despre care nimeni nu părea să mai ştie unde sunt. Cu ajutorul unei hărţi din anii ’70 şi a tehnologiei actuale a ajuns în zonă, dar: „E foarte greu să identifici vechile situri din anii ’60-’70. Nu că s-ar fi mutat, dar peisajul s-a schimbat”, a explicat ulterior cercetătoarea.

Situl de pe Valea Olteţului este unul din cele mai interesante din lume, recunosc americanii  

Oase de mamut descoperite la Bugiulești

La prima vizită a descoperit un schelet de mamut. Ulterior, în 2016, într-un articol publicat în „Researchfrontiers.uark.edu”, aceasta recunoştea că situl de pe Valea Grăunceanu / Greceanu / Grănceanu, din judeţul Vâlcea: „este unul dintre cele mai interesante situri din lume… un imens şi bogat depozit de fosile de mamifere şi vertebrate.

Aceste specii dispărute includ mamuţi, pisicile cu colţi sabie şi strămoşii preistorici ai girafei, cerbi giganţi, cai, rinoceri, lupi, urşi, hiene  şi primate similare cu babuinii de astăzi.”   Lăsând la o parte orice teorie a conspiraţiilor, prin urmare, fragmentele de oase de animale descoperite, datate tot în urmă cu două milioane de ani: de la fosile de girafă, până la rămăşite de maimuţă şi urs sunt de netăgăduit.

Ce l-a îndreptăţit pe Plopşor să creadă că a găsit „strămoşul europenilor”  

În situl din Valea lui Grăunceanu, din Bugiuleşti – Tetoiu, s-au descoperit, pe lângă resturile de faună mare „fragmentele unor cercopitecine terestre, Paradlicopithecus arvernensis”, asociaţia faunistică fiind datată la circa 1,8 milioane de ani. Este vorba despre peste 20.000 de resturi osoase.

Dar cum a ajuns istoricul Plopşor la concluzia că oasele aparţin „primul strămoş al europenilor”, aflăm dintr-un studiu publicat în urmă cu mai bine de un deceniu şi jumătate: „În jurul anului 1960 sunt începute cercetările în zona Bugiuleşti, ca urmare a identificării, aici, începând cu 1952, a mai multor puncte fosilifere. Odată cu aceste săpături avea să se schimbe perspectiva asupra începuturilor manifestărilor umane la nord de Dunăre. C.S. Nicolăescu–Plopşor considera că a descoperit urme de activitate conştientă încă de la nivelul unor presupuşi australopiteci”, explică Adrian Doboş în lucrarea „C.S Nicolăescu Plopşor şi arheologia paleoliticului”, publicată în „Studii de preistorie” a Asociaţiei Române de Arheologie.

Din acelaşi studiu mai aflăm şi că: „În punctul Valea lui Grăunceanu au fost descoperite numeroase resturi fosile de animale de climă caldă… S-a considerat că aici era unul din locurile de adăpare a animalelor preistorice; ca urmare a mişcărilor de regresiune ale Lacului Getic, animalele erau obligate să înainteze spre apă prin zone mâloase, ceea ce determina scufundarea unora dintre ele sau cel puţin imobilizarea lor, ele devenind victime sigure ale animalelor de pradă, situaţie de care ar fi putut beneficia şi eventualii antropoizi”.

Despre documentele dispărute legate de Bugiuleşti – Tetoiu vorbesc şi alţi cercetători

Lucrarea emite o ipoteză şi în privinţa „presupuselor unelte”: „Oasele rămase în urma “ospeţelor” puteau fi folosite de către aceştia din urmă ca materie primă pentru producerea de unelte. Se face referire la industria osteo–donto–cheratică, în care erau folosite doar materii dure de provenienţă animală.

Au fost chiar identificate mai multe tipuri de astfel de unelte (numite prime mărturii ale procesului de muncă), cu diverse funcţii, cum ar fi: de răzuire, despicare şi tăiere”.   Istoricul Adrian Doboş explică şi de ce crede că primele unelte au fost aduse în zonă: „Pe lângă existenţa acestor unelte, au mai fost aduse şi alte argumente: descoperirea în acel punct a mai multor oase lungi (deci bogate în carne) decât vertebre şi coaste, de unde ar rezulta că primele ar fi fost aduse aici intenţionat. Multe din respectivele oase erau sparte la ambele capete şi s-a considerat că spărturile erau făcute intenţionat, pentru extragerea măduvei. În plus, în stratele respective se aflau două pietre de râu rulate şi un galet de cuarţit albastru… de unde concluzia că ele au fost aduse de fiinţe inteligente. Astfel, zona fosiliferă Bugiuleşti „devine în clipa de faţă veriga de legătură între descoperirile de acest fel din nordul Africii, Europa sud–vestică şi Asia sud–estică”.   Cu toate acestea, specialistul consideră că argumentele lui Plopşor nu sunt nici suficiente, nici convingătoare, mai ales că „din publicaţii lipsesc planurile şi profilele săpăturilor”.

Alte urme de vieţuire umană în Vâlcea  

Pe lângă fosilele de animale descoperite la Tetoiu, s-au mai găsit astfel de urme şi în alte părţi ale judeţului, fapt ce i-a îndreptăţit pe specialişti să considere că Vâlcea este totuşi una din cele mai vechi regiuni locuite din Europa. Spre exemplu, într-una din zonele limitrofe ale municipiului Râmnicu Vâlcea, în punctul „Fabrica” din localitatea componentă Căzăneşti, s-au găsit oase aparţinând unei specii de elefant care a trăit în urmă cu 1,7 milioane de ani.

Tot în aceeaşi zonă s-a mai descoperit un răzuitor din silex maroniu despre care se ştie că provine din epoca paleolitică, când  şi-a făcut apariţia omul deplin format, cunoscut astăzi sub numele de Homo sapiens, dar şi picturile rupestre.   Există chiar şi câteva aşchii şi un nucleu de silex maroniu, cu bază trapezoidală, care provin din Mezolitic, perioadă când începe procesul de micşorare a uneltelor, descoperite tot la Căzăneşti.

Urme ale culturii Starčevo-Criş, din Neolitic au fost descoperite la Valea Răii, la doar 5 km depărtare de Râmnicu-Vâlcea, constând în fragmente ceramice aparţinând purtătorilor Culturii Boian. Iar pe partea dreaptă a pârâului Sărat, s-au găsit artefacte vinčiene, constând în: fragmente ceramice, lame de silex şi statuete antropomorfe.  Urme ale Culturilor Boian şi Sălcuţa s-au găsit atât la sud cât şi la nord de municipiul Râmnicu Vâlcea: la Căzăneşti – Fabrică şi Cetăţuia.

Iar exemplele de acest gen pot continua, fapt ce demonstrează că această zonă a fost locuită din cele mai vechi timpuri: vase ceramice, idoli antropomorfi şi zoomorfi, topoare de piatră, lame de silex, obiecte din cupru, aur, bronz, argint, cuţite, podoabe, alte arme şi multe alte comori, chiar şi necropole. Unele dintre artefacte aparţinând Culturilor Coţofeni, Glina, Verbicioara şi Basarabi. Iar din şantierul sistematic de la Buridava Dacică încă mai ies la lumină noi şi noi tezaure.

sursa: https://adevarul.ro

 

23 iulie 2019 in DEZVALUIRI. Tags: cele mai vechi oase umane, descoperire arheologica

http://www.vatra-daciei.ro/oase-umane-ce-dateaza-de-doua-milioane-de-ani-au-fost-descoperite-in-oltenia/

Unelte și urme de așezare umane vechi de aproape 400.000 de ani descoperite în România, în comuna Peștera

Valentin Roman / 29 iulie 2017

Timp de doi ani, începând cu anul 2009,o echipă mixtă constituită din arheologi români și germani, Vlad Vintilă Zirra – responsabil, Adrian Doboş (IAB), Radu Ioviţă, Sabine Gaudzinski-Windheuser (Römisch-Germanisches Zentralmuseum, Mainz, Germania), Kathryn Fitzimmons, Jean Jacques Hublin, Shannon McPherron (Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, Leipzig, Germania), Ulrich Hambach (Geowissenschaften Universität Bayreuth, Germania), Alexandru Petculescu (ISER Bucureşti), Alexandru Ciornei (MNIR), au desfășurat cercetări pe Dealul Guran, aflat la intrarea în comuna Peștera din drumul județean.

În urma săpăturilor s-a descoperit o așezare deschisă, plasată în Paleoliticul Inferior, adică acum aproape 400.000 de ani, ceea ce înseamnă că Peștera este cel mai mai sit arheologic din România și unul din cele mai vechi din Europa.

„Dealul Guran a fost descoperit în 2009, ca parte a unui proiect la care Institutul de Arheologie Român a participat în colaborare cu Institutul Max Planck din Leipzig și Muzeul Român-German din Mainz. Acest lucru s-a întâmplat în timpul unui sezon de șase săptămâni în care am efectuat cercetări de suprafață. Săpăturile arheologice au avut loc în 2010 și 2011. Este un sit arheologic în care a fost descoperită sticlă rezistentă la foc. Cel mai de jos strat datat este de 390.000 ani înainte de prezent, și este considerat cel mai vechi din România. Acest lucru este spectaculos pentru România și în întreaga Europă există doar 15-20 astfel de localități” a declarat pentru Radio România Internațional arheologul Adrian Doboș.

Practic, arheologii români și germani au descoperit o serie de unelte (vezi galeria foto) și urmele unei așezări deschise, cel mai probabil un adăpost folosit de oamenii străvechi ce veneau pe Dealul lui Guran pentru a-și confecționa unelte pentru vânătoare sau uzul domestic.

sursa: http://constanteanul.com/

29 iulie 2017 in DEZVALUIRI. Tags: artefacte comuna Pestera

http://www.vatra-daciei.ro/unelte-si-urme-de-asezare-umane-vechi-de-aproape-400-000-de-ani-descoperite-in-romania-in-comuna-pestera/

Valentin Roman:

"Tudor Jelescu a realizat un trailer al filmului documentar pe care urmeaza sa-l lanseze curand, la realizarea caruia am avut bucuria sa particip. Ii multumesc pentru invitatie si initiativa si, de asemenea, va multumesc acelora dintre voi care continuati sa ma sustineti in activitatile mele! "

https://youtu.be/PyvSJz2SbqI

Citat din dalearober
Valentin Roman:

"Tudor Jelescu a realizat un trailer al filmului documentar pe care urmeaza sa-l lanseze curand, la realizarea caruia am avut bucuria sa particip. Ii multumesc pentru invitatie si initiativa si, de asemenea, va multumesc acelora dintre voi care continuati sa ma sustineti in activitatile mele! :) "

https://youtu.be/PyvSJz2SbqI

Citat din dalearober
Valentin Roman:

"Tudor Jelescu a realizat un trailer al filmului documentar pe care urmeaza sa-l lanseze curand, la realizarea caruia am avut bucuria sa particip. Ii multumesc pentru invitatie si initiativa si, de asemenea, va multumesc acelora dintre voi care continuati sa ma sustineti in activitatile mele! :) "

https://youtu.be/PyvSJz2SbqI

"Doamnelor și d-lor, bună seara. Înarmați-vă cu puțină RĂBDARE, dar și BUCURAȚI-vă, pentru că vreo două zile vom face o călătorie spre centrul... pămîntului? Nu! Spre o altă GENUNE, spre centrul, spre adîncul, spre străfundul limbii române. De-a lungul întîlnirilor noastre de 300 de secunde mi s-a ÎNTÎMPLAT de multe ori să vă spun, despre o DROAIE de cuvinte, că: unul provine din greacă, altul din latină, altul din slavă, altele din germană, maghiară, franceză etc., un ȘIR lung. Pe drept cuvînt, unii telespectatori au fost ÎNTĂRÎTAȚI (ca de pildă d-nii Corneliu Bălan din Suceava și Liviu Petrescu din Buc.), au simțit un mic GHIMPE în inimă, și s-au întrebat: Bine, fratre (fratre am zis!), dar nu avem nici un cuvînt care să provină din fondul nostru autohton, neluat de la nimeni?? De la strămoși n-am PĂSTRAT nimic? O ZESTRE, de la VATRA ei de-nceput nu există? Ca să le CURM (d-lor și altora) nedumerirea, mă RIDIC, dau cu CĂCIULA de pămînt și zic TARE: ba da! Există un asemenea grup de cuvinte, nu e un MORMAN prea mare, dar cîte sunt, reprezintă o FĂRÎMĂ de sunet primordial, o dulce BOARE de străvechime în limba noastră. După estimările specialiștilor, numărul acestor cuvinte din bătrîni, păstrate pînă azi, URCĂ pînă la circa 160-170.
Înainte de a mă BĂGA în alte detalii, e momentul să vă spun că-mi voi întemeia scurta prezentare a chestiunii pe date extrase din următoarele lucrări, cărora le datorez, firește, totul: Limba română a lui Sextil Pușcariu, apărută la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol al II-lea”, în 1940 (s-a reeditat); Istoria limbii române a lui Alex.Rosetti, ediția de la Ed. Științifică, din 1964; Limba traco-dacilor de I.I. Russu, de la Ed. Științifică din 1967; Limba daco-geților de Ariton Vraciu, de la Ed. Facla din Timișoara, din 1980; și Etnogeneza românilor a lui I.I.Russu, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981. Cred că e suficient ca să aveți încredere că vă voi spune lucruri certe, nu opinii scoase din BURTĂ, nu voi ÎNSĂILA bazaconii precum cele pe care le-am evocat cîndva, ale unor saltimbanci ai lingvisticii, de genul că Adam și Eva au vorbit limba română! sau de genul că din română se trag toate celelalte limbi, de la indiană și babiloniană, la franceză și greacă. Astea sunt pure trăznăi, care țin de ceea ce aș putea numi naționalismul paranoic și STERP. Cum să le explici acestor cercetători-de-circ că se află într-un monstruos anacronism, pretextînd că ar fi existat o limbă română înainte de a exista poporul român, și contrazicînd, cu pehlivănească nonșalanță, evidențe produse în SUTE de ani de cercetare realmente științifică. A pretinde că româna a fost înaintea latinei, înseamnă să dai nebunește peste cap toată istoria noastra, să-i pui GRUMAZUL pe BUTUC și s-o BAGI în GROAPĂ. Să-i lăsăm BALTĂ pe acești zăpăciți cu minte ABURoasă și să ne UITĂM cum au decurs lucrurile în CAIERUL vremii.
Va să zică, bravul Decebal e înfrînt și romanii, cu fustanelele și sandalele, cu legile și instituțiile lor se așază, cu cățel și purcel, în Dacia. Civilizația lor fiind superioară, o integrează pe cea a dacilor, care încep să fie supuși procesului de romanizare. Încet-încet, de-a lungul a secole, limba indigenă, traco-dacică, și cultura, numele proprii și credințele, structurile sociale și economice, sunt înlocuite. Din păcate, populația băștinașă nu cunoștea slovele, de aceea din limba traco-dacică, dispărută ca și alte limbi vechi, nu s-a păstrat nici măcar o propoziție întreagă. Poetul Ovidiu, exilat la Tomis, între anii 8 și 17 d.Cr., a învățat limba localnicilor, după cum mîndru a lăsat mărturie scrisă ( "nam didici getice sarmaticeque loqui" ) și a scris și o cărticică de versuri în acel grai, care însă s-a pierdut, deoarece copiștii din Evul Mediu, neînțelegînd nici o boabă din ce scria acolo, n-au mai transcris-o pentru posteritate. S-au găsit doar cîteva formule de amenințare la adresa profanatorilor de morminte, pe LESPEZI, și un inel de aur, cu o inscripție traco-dacică, descoperit în 1912 la Ezerovo. Niciuna din inscripții n-a putut fi descifrată cert.
V-am ARUNCAT în plină beznă... Mîine înaintăm NIȚEL și sper să vă ÎNTREMEZ, scoțîndu-vă la ȚĂRMUL limpezirii. RĂBDARE.

Doamnelor și domnilor, acum și PURUREA, pace! Vă povesteam aseară că, acum o mie opt sute nouăzeci și unu de ani*, dîrzul Decebal a fost înfrînt și fericita Dacie ( Dacia felix ) a intrat, pentru circa 160 de ani, sub ceea ce Nicolae Iorga numea "sigiliul Romei". Suficient pentru ca civilizația mai profundă și mai bine organizată a romanilor să se imprime decisiv în feldeința celor de aici și în primul rînd, cel mai evident dintre toate, în limbă. Să spun, în treacăt, că noi am preluat creștinismul direct de la romani, la care, din anul 313 d.Cr. devenise religie oficială; mărturie că așa a fost stă terminologia de bază a acestei religii care, în ciuda apartenenței ulterioare la ortodoxia Răsăritului, este de origine latină: Dumnezeu (domine deus), înger (angellus), creștin (christianus), sfînt (sanctus), a boteza (baptizare), biserică (basilica), cruce (crux,-cis), lege (lex,-gis) etc.
Ce a rămas totuși în limba noastră din fondul autohton, geto-dacic? Cercetările de peste două veacuri ale savanților, începînd de la Dimitrie Cantemir și pînă la autorii pe care mă bizui eu în ceea ce vă comunic (Pușcariu, Giuglea, I.I.Russu, Vraciu), au identificat o "ZESTRE" de circa 160 (iată o pură coincidența cu anii stăpînirii romane în Dacia, cu valoare, dacă vreți, mnemotehnică, nu mai mult), așadar circa 160 de cuvinte din limba română actuală, care provin, după toate probabilitățile, din acel grai străvechi, pre-roman. Unele din aceste circa 160 de cuvinte au defilat, ieri și azi, pe ecranele dv.** De ce repet mereu formula "după toate probabilitățile", și în inscripția de la începutul emisiunii, și acum? Pentru că urme certe și descifrate ale limbii traco-dacilor nu s-au PĂSTRAT; ce avem, sunt doar fragmente pe care istoricul și lingvistul I.I. Russu le împarte în cinci categorii:

1. inscripția de pe inelul de la Ezerovo (total obscură încă, neelucidată);
2. vreo 70 de cuvinte, misterioase și ele, păstrate de lexicografi greci fără explicații etimologice;
3.nume dace de plante medicinale, reținute de Petanius Dioscoride;
4.nume de persoane; și
5.inscripții frigiene, în alfabet grecesc, multe confuze.
Pe scurt, aproape nici un SÎMBURE sigur și palpabil. În această privință, marele lingvist Sextil Pușcariu (inițiatorul celui mai cuprinzător dicționar al limbii române) a făcut o comparație pesimistă, dar foarte plastică, v-o citez: "Să ne închipuim că un cataclism ar nimici, ar MĂTURA, orice urmă de limbă română și nu s-ar păstra decît un fragment dintr-o pagină de Mers al Trenurilor, cu numele de localități Feldioara, Bod, Brașov, Dîrste, Timiș, Predeal, Azuga. Cum și-ar putea face cineva o idee despre limba română din aceste numiri fără un sens precis și fără rude în românește? Cam în aceeași situație ne găsim cu ceea ce ni s-a păstrat din limba traco-geto-dacilor".
Atunci, mă veți întreba, cum s-a ajuns la cele circa 160 de vocabule atribuite fondului străvechi? Răspunsul nu e chiar atît de complicat. Criteriul identificării lor constă, mai întîi, în faptul că aceste cuvinte nu iși au originea în niciuna din limbile cu care româna a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara etc. În al doilea rînd, unele dintre ele pot fi regăsite (desigur, în forme specifice) în limba albaneză, o limbă ale cărei izvoare sunt, pare-se, comune cu cele ale limbii tracilor. Ne aflăm, o spun toate tratatele, pe un teritoriu care necesită prudență: GARDUL dintre ipoteză și certitudine e fluid (diferă chiar de la cercetător la cercetător, de la cuvînt la cuvînt). Iată, ca exemplu, afirmațiile unui savant, I.I. Russu, care a sintetizat, în cartea pe care o am în mînă, rezultatele de pînă la el și le-a adaugat propriul aport masiv: pentru unele cuvinte pe care le consideră autohtone, el nu exclude totuși "eventualitatea originii latine (a ameți, buiestru, a întrema, a leșina, sterp, urcior) ori a originii slave (noian, stînă)".
Investigațiile continuă, ca să zic așa, și dacă-mi dă Dumnezeu zile și timp-de-antenă, vă voi ține la curent. Deocamdată, spre final, țin să vă atrag atenția că majoritatea cuvintelor socotite de proveniență autohtonă fac parte din setul celor mai uzuale, mai curente, mai pe BUZELE tuturor. Îngăduiți-mi să vă ofer, în AMURGUL acestor 5 minute, încă vreo cîteva vorbe: substantive precum: barză, brînză, brîu, copac, copil, leagăn, mazăre, pînză, stîncă, viscol; sau verbe precum: a agăța, a cruța, a încurca, a lepăda, a leșina, a mișca, a mușca, a scăpăra - vorbe pe care nu e exclus să le fi rostit ca atare chiar Burebista sau Decebal.
Închei cu autohtonul: GATA!"

GEORGE PRUTEANU

dacică Zurobara nu mai este doar o legendă antică

31 Iulie 2015, 11:33
(actualizat 31 Iulie 2015, 12:07)

Arheologii au făcut o descoperire foarte importantă pe unul dintre cele două şantiere şcoală ale Universităţii de Vest din Timişoara. Legendarul oraş dacic Zurobara a fost în sfârşit găsit.

Numele aşezării înseamnă, în limba dacă, oraşul lui Zuro. Despre situl descoperit în urmă cu nouă ani arheologii aveau doar date vagi, culese din literatura de specialitate. O listă a monumentelor istorice din 2004 vorbea despre un sit paleolitic, însă nimic despre vreun trib dacic.

Situl de formă triunghiulară întins pe 4,5 ha era înconjurat în mare parte de râuri. La nord şi la est, unde nu erau ape, erau săpate două canale, un soi de baraje artificiale împotriva eventualilor invadatori.

Printre artefactele scoase din pământ sunt cupe de băut, oglinzi din bronz şi un manşon sculptat în os, prelucrare deosebită pentru acea vreme.

Descoperirile i-au făcut pe arheologi să presupună că se află în incinta unei zone sacre, mai ales că până acum nu a fost găsită necropola aşezării. Specialiştii care lucrează la situl de la Unip estimează că vor lucra mulţi ani, având în vedere valoarea aşezării scoase la lumină.


http://stiri.tvr.ro/descoperire-arheologica-importanta--cetatea-dacica-zurobara-nu-mai-este-doar-o-legenda-antica_63486.html

"Construcţie misterioasă descoperită în Sarmizegetusa Regia. Arheologii vor să-i afle secretele

Valentin Roman / 11.08.2019

Arheologii s-au întors pe şantierul Sarmizegetusei Regia, pentru a cerceta zona unde a fost descoperită o alee pavată cu gresie, andezit şi calcar, care duce spre un edificiu misterios.

„Săpătuile arheologice din acest an continuă cercetarea unuia dintre elementele importante ale zonei sacre, anume o nouă cale de acces. Până în prezent au fost identificate trei segmente ale unei alei pavate cu dale de piatră (gresie, andezit, calcar). Aleea este o ramificaţie a drumului ceremonial principal, un obiectiv al campaniei fiind descoperirea joncţiunii dintre ele. În acelaşi sector, terasa a IX-a, este în curs de desfăşurare dezvelirea unui edificiu monumental ale cărui plan şi funcţionare vor fi precizate la finalizarea cercetărilor”, au informat reprezentanţii administraţiei Sarmizegetusa Regia.

În vara anului trecut, arheologii care au efectuat cercetări la Sarmizegetusa Regia au scos la iveală o secţiune dintr-o alee construită în vremea dacilor, pavată cu gresie, blocuri de andezit aduse de la peste 50 de kilometri şi blocuri de calcar – un drum pavat care uimeşte prin înfăţişarea sa şi prin măiestria cu care a fost construit în Antichitate. Drumul antic duce spre o construcţie ale cărei mistere nu au fost încă desluşite. Aleea dacilor este bine conservată, pe alocuri fiind ascunsă la trei metri sub pământ.

Capitala dacilor

Sarmizegetusa Regia este cel mai important obiectiv turistic aflat pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“. În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare.

Aici au fost descoperite în ultimii ani mai multe tezaure de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, multe dintre obiecte fiind considerate unice. Printre cele mai preţioase piese găsite în situl UNESCO sunt mai multe brăţări spiralice din aur masiv, cu greutatea între 500 de grame şi un kilogram şi jumătate, dintre care 13 se află la Muzeul Naţional de Istorie al României. Cea mai mare parte din zona Sarmizegetusei Regia nu a fost cercetată sistematic până în prezent.

sursa: https://adevarul.ro

11 august 2019 in DEZVALUIRI. Tags: descoperire arheologica, descoperire sarmizegetusa "

http://www.vatra-daciei.ro/constructie-misterioasa-descoperita-in-sarmizegetusa-regia-arheologii-vor-sa-i-afle-secretele/

Descoperire uriaşă: Cetatea Veche din Sântana, de patru ori mai mare decât cunoscuta Troia
4. august 2018 09:36 Reactualizat la: 4. august 2018 14:05

O echipă de arheologi mixtă româno-germană a descoperit o cetate care se întindea pe 90 de hectare.
Descoperire arheologică fără precedent în judeţul Arad, dar şi în întreaga ţară şi chiar în Europa de Est: o fortificaţie uriaşă, care se întinde pe aproape 90 de hectare, şi care a fost ridicată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani, în epoca bronzului. Cetatea Veche, cum a fost denumită de arheologi, a fost descoperită pe raza teritorială a oraşului Sântana, primele săpături efectuate acolo datând din anul 2009. Numai că, în ultimii doi ani, o echipă mixtă româno-germană a intensificat cercetările şi au scos la suprafaţă descoperiri uriaşe.

Rüdiger Krause este profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt şi este cel care a pus bazele acestor săpături. Alături de el l-a luat pe profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca. Cei doi, alături de echipele lor, au ajuns la concluzia că Cetatea Veche din Sântana a fost ridicată în secolul XIV înainte de Hristos, respectiv cu aproximativ 3.400 de ani în urmă. „Ne-am propus să facem cercetări la Sântana pentru o perioadă de trei ani de zile. Lucrările arheologice beneficiază de finanţare din partea landului Hesse, din Germania”, a explicat Krause.

După această introducere, profesorul german a vorbit despre importanţa descoperirilor de la Sântana. „Cetatea de la Sântana este una dintre cele mai mari fortificaţii realizate în perioada menţionată. Scopul nostru este să aflăm de ce a fost realizată această fortificaţie, de ce a fost nevoie de o asemenea construcţie”, a mai spus profesorul din Germania.

Mai mare ca Troia

Despre cetatea grecească Troia a auzit toată lumea. Au fost realizate nenumărate filme care prezintă ceea ce era, la vremea respectivă, o civilizaţie avansată. Dar descoperirile realizate la Sântana indică faptul că Troia era foarte mică faţă de cetatea de la Sântana. „Troia avea o suprafaţă de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puţin de 89 de hectare. Clădirile din Troia au fost realizate din piatră. La Sântana, construcţiile au fost realizate din lut şi lemn, semn că civilizaţia era mai dezvoltată şi se adapta la materialele de construcţie de care dispunea. Cetatea de la Sântana a fost împrejmuită cu şanţuri de apărare adânci de peste patru metri, dar şi cu valuri de pământ de peste 20 de metri. Ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai mari şi impunătoare cetăţi din Europa”, a explicat Florin Gogâltan.

Rezultate din Germania

Echipele de arheologi au efectuat săpături în situl arheologic, dar au reuşit să descopere doar o mică parte din uriaşa cetate de la Sântana. În schimb, cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generaţie, au fost efectuate măsurători magneometrice, cu ajutorul cărora a fost „desenată” cetatea. „Am cercetat aproximativ 55 de hectare din cele aproape 90. Şi, în urma măsurătorilor, am descoperit rezultate care ne sperie: un palat uriaş, cu lungimea de 100 de metri şi lăţimea de 40 de metri. Vrem să continuăm săpăturile şi, pe cât posibil, vrem să facem această cetate să fie măreaţă, la fel cum a fost în urmă cu peste 3.000 de ani. Pentru că trebuie precizat faptul că, la vremea respectivă, cetatea de la Sântana era o capitală a Europei”, a mai declarat profesorul Florin Gogâltan.

Şi un muzeu

Directorul Complexului Muzeal Arad, Constantin Inel, a anunţat că îşi doreşte ca la Sântana să fie realizat un muzeu. „Putem vorbi chiar de un muzeu în sit, cum sunt multe alte cazuri în Europa. Vrem să valorificăm o parte din situl arheologic. Este imposibil să punem în valoare întreaga fortificaţie. Dar, potrivit cercetărilor efectuate, monumentul în sine s-a păstrat foarte bine, este intact”, a anunţat Constantin Inel.

Au parte de sprijin

La conferinţa de presă organizată pentru anunţarea acestei descoperiri au participat şi Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi primarul din Sântana, Daniel Tomuţa. Ambii au anunţat că echipele arheologice vor avea parte de tot sprijinul autorităţilor. „Dincolo de mândria locală, această cetate poate fi un simbol turistic al zonei. Chiar ne dorim să introducem în masterplanul de turism acest sit arheologic, să creăm un pol turistic la Sântana”, a declarat primarul din Sântana.



https://www-aradon-ro.cdn.ampproject.org/v/www.aradon.ro/descoperire-uriasa-cetatea-veche-din-santana-de-patru-ori-mai-mare-decat-cunoscuta-troia/2088598/amp?amp_js_v=a2&_gsa=1&usqp=mq331AQCKAE%3D#aoh=15700774885222&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=De%20pe%20%251%24s&share=http%3A%2F%2Fwww.aradon.ro%2Fdescoperire-uriasa-cetatea-veche-din-santana-de-patru-ori-mai-mare-decat-cunoscuta-troia%2F2088598