Home Forum Subiecte Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

????????PAȘTELE CREȘTIN PRELUAT DE LA RELIGIA NOASTRĂ STRĂVECHE, ZAMOLXIANĂ

Geţii, Străbunii noștri, au fost creștini, înaintea “creștinismului”, ei s-au născut creștini. Religia geţilor, Zamolxianismul, a fost copiată de creștinism cu câteva schimbări. Chiar și CRUCEA ne aparţine, a fost și ea copiată.

Iată aici câteva mărturii:
????Celsus scrie în anul 178, în cartea sa „ Adevărata învățătură”, citez „ Cultul Creștin este de fapt religia lui Zamolxe pe care o practică neamul Geților”
????Friedrich Hayek, 1899 – filozof austriac: „Rumânii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin.”
Ambasadorul Vaticanului la Bucureşti, spunea în aula academiei acelaşi lucru, iar asta acum câţiva ani.
????De Bello Dacico, fragment din jurnalul de război al lui Traian:
“Dacii nu-și prezintă zeul sub un anume chip, ci îl cinstesc întocmai ca parții, sub forma unei flăcări ce arde pururi în templele lor. Din cauza respectului deosebit ce îl arată zeului si prorocului lor, dacii îi țin la mare cinste și pe preoții acestui zeu și nu ies din cuvântul lor. Aceștia le dau învățături practice și îi instruiesc chiar și pe linie militară. Pentru ca populația de rând să memoreze mai ușor, ei le predau cântând aceste învățături și reguli de viață.”
????Episcopul Meliton al Asiei, citat de Eusebiu din Cezareea în lucrarea ‘Istoria bisericească’, scrie pe la anii 175 e.n.: “Filozofia creştină după ce a înflorit la barbari, s-a raspândit în imperiu.”

Creștinismul s-a inspirat din Zalmoxianism, prelucrat după ureche. Inventarea Creștinismului le aparține Esenienilor, care au încercat să demonstreze că prezicerile din ”Vechiul Testament” s-ar fi adeverit în vremea așa-zisului Iisus Christos, acesta fiind în realitate o combinație între Orfeus și Apollon Zamolxe. (Adrian Bucurescu)

????Fostul șef al Departamentului de Studii Religioase al Universității Carolina de Nord din Chapel Hill, în volumul ”Misquoting Jesus scrie cu privire la descendența Creștinismului din Zalmoxiansim următoarele:
Story Behind Who Changed the Bible and Why”, adică ”Răstălmăcindu-L pe Iisus: – Povestea celor care au modificat Biblia și de ce anume”:

”Legenda lui Zalmoxis se regăsește aidoma în ceea ce scrie ”Noul Testament” despre Iisus Christos. Oare să fie doar o simplă coincidență? Greu de admis, date fiind dovezile din ce în ce mai multe (deși s-a încercat mereu ascunderea lor de-a lungul mileniilor) care atestă că, într-adevăr, Cartea Sfântă a Daco-Geților a fost furată și adaptată noilor condiții de cei interesați (spre ghinionul lor, cu greșeli și contraziceri evidente, ce ridică prin ele însele multe semne de întrebare)”.

Trebuie precizat că autorul acestui volum nu e un om oarecare, el NU este un ”protocronist” de origine română, nici ”legionar”, nici ”neo-nazist!, nici ”dacoman”, ci este O AUTORITATE ÎN DOMENIUL ISTORIEI ”Noului Testament”, al începuturilor Bisericii și al vieții lui Iisus.

?Oare de ce au fost distruse toate cărțile antice unde se scria despre Geto-Daci, inclusiv ”DE BELLO DACICO”, scrisă de însuși Traian? Sau sunt doar ascunse?

?De ce a numit Papa Ioan Paul al II-lea România ”Grădina Maicii Domnului”?

?Oare ce-o mai fi știind Vaticanul despre toate acestea?

“Renunțând la Adevărata Religie, care le-a fost dăruită strămoșilor Geto-Daci, din nu se știe ce pricini, NOI, Românii, n-ar mai trebui să ne văicărim niciodată că nu ne merge bine!” (Adrian Bucurescu).

Să nu uităm, CRUCEA a fost și ea “copiată” de creștinism, ea fiind un SIMBOL GETIC vechi și a existet cu multe milenii dinainte.
La Adjud, jud. Vrancea, a fost descoperit un talisman de bronz, care înfățișează o divinitate geto-dacică binecuvântând, având în fundal o cruce. Deasupra Zeului, o inscripție cu slove din vechiul nostru alfabet, zis pe nedrept ”chirilic”.

Un alt talisman, tot de bronz, cu aceeași inscripție ca a celui de la Adjud, a fost descoperit la Bisericuța-Garvăn, jud. Tulcea. Și de această dată, crucea mai mare semnifică A Patra lună, APRILIE, când s-au întâmplat evenimentele hotărâtoare ale Antichității. Deasupra este sudată o cruce mai mică, Crucea ca unealtă de tortură, PE CARE ESTE RĂSTIGNIT ION-ORFEUS, cel ce prorocise Venirea Celor Doi Gemeni Divini, în ȚARA GEȚILOR.
Și pe talismanul de la Bisericuța-Garvăn Apollon-Zalmoxis apare în veșminte sacerdotale, pentru că a fost și Mare Preot al Geților, și-i binecuvântă pe pământeni. (Adrian Bucurescu)

PAȘTELE, ORIGINEA

Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, își are originea în cuvântul ebraic “PESAH” și care se traduce prin “trecere”, evreii își sărbătoreau prin acest eveniment eliberarea lor din Egipt şi reînvierea poporului lor.

Învieriea a fost sărbătorită de aproape toate popoarele lumii, care au preluat religia noastră zamolxiană, cu mult înaintea Creștinismului. Străbunii noștri, Pelasgo-Geţii, colorau ouăle și le împărţeau ca semn de afecţiune, ouăle reprezentau simbolul renașterii și fertilităţii.

SACRIFICAREA MIEILOR DE PAȘTE- O tradiţie evreiască rămasă după eliberarea lor din Egipt

Tradiţia sacrificării mieilor de Paşte a rămas tot de la ei. Se spune că evreii au fost avertizati de către Dumnezeu, înainte de fuga lor din Egipt, să sacrifice miei şi cu sângele lor să îşi însemneze porţile cu sângele mieilor de la intrarea caselor, prin aceasta nou născuţii lor să fie protejaţi de blestemul care avea să se reverse peste copiii egiptenilor. Și așa a rămas tradiţia ca în fiecare an să fie aduse jertfe animale lui Dumnezeu. Mielul, acest animal bland, innocent și pur, este simbolul lui Isus, pentru evrei era fiul lui Dumnezeu , a cărei venire era prorocită de profeţii lor. Isus s-a renăscut dupa trei zile, după care s-a înălţat la cer.

Pelago-Geţii sărbătoreau renașterea, învierea lui Zamolxe, pe 20 martie, odată cu echinixiul de primăvară. Zamolxe, fiul lui Dumnezeu, înmormântat într-o peșteră în România, s-a renăscut după trei ani, după care s-a ridicat la Ceruri, de unde veghează și astăzi asupra Poporului său.

TRADIŢIA OUĂLELOR COLORATE, ÎNCONDEIATE, TRADIŢIE MULTIMILENARĂ LA GEŢI

Tradiţia ouălelor colorate, încondeiate, există la noi, zalmoxieni, cu mult, mult timp înaintea creștinismului, care a fost “preluat” de la Zamolxieni. Nenumăratele dovezi certifică acest fapt.

La Lepenski Vir, pe malul drept al Dunării cînd s-a construit barajul de la Porţile de Fier, a fost descoperit oul din calcar cu şerpi în mişcare (foto). El este datat pentru partea a doua a mileniului Vll î.e.n. Oul din calcar este sculptat pe exterior cu un fel de şerpi vopsiţi în roşu iar parte de sub ei rămînînd galbenă. Pe un alt ou din lut ars descoperit tot aici, sînt incizate 35 de semne, dintre care numai 7 nu se găsesc pe TĂBLIŢELE DE PLUMB descoperite la SINAIA, iar 3 reprezintă POMUL VIEŢII cu mici modificări unele faţă de altele. Din numărul de 25 de semne de pe acest ou care se găsesc şi pe tăbliţele de plumb ale geţilor.

În capătul din dreapta a fotografiei este oul din piatră cu o inscripţie ciudată cu ALFABET GETIC, descoperit la Corbii de Piatră, judeţul Argeş, pe care nimeni nu ştie unde să-l pună, fiindcă nu aparţine culturii strămoşilor noştri cum susţin toţi “arheologii” români!

CÂND A APĂRUT RELIGIA CREȘTINĂ?

Religia creștiniă, care nu este cea mai veche, și-a primit denumirea oficială în anul 1054 e.n., când religia creștină s-a împărţit in două. Paternitatea Creștinismului se poate da lui Constantin cel Mare, în anul 325 e.n., și în niciun caz mai dinainte, deci sec 4 e.n.

Religia noastră zamolxiană multimilenară are o vechime peste 45 de milenii!

În timp ce religia creștină spune că primele ouă au fost înroșite de către mama lui Iisus, Maria, cu sângele acestuia, la religia multimilenară a noastră zamolxiană, ouăle erau colorate și încondeiate având simbolistica fertilităţii și renașterii la viaţa, odată cu sosirea primăverii.

Străbunii noștri pelasgo-geţi înmânau ouăle colorate diferit și încondeiate ca gest de afecţiune. Prin sate oamenii făceu zgomote de pocnituri pentru a alunga spiritele rele, tradiţie care s-a păstrat până în zilele noastre, ca în Bucovina și Moldova, dar și în alte zone, unde în momentul când oamenii vin la biserică spre a lua lumina de Paște, se aud împușcături.

“Nu mai e nicio îndoială că, în cea mai mare parte, rânduielile bisericești au fost preluate din Cultul Zalmoxian. În trei cântări, ca structură, este împărțit și Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos, de trei ori se înconjoară biserica în seara de VINEREA MARE, cu Sfântul Epitaf. Chiar titlul acestui impresionant cântec, Prohod, provine din tracicul BRIG E TIO ”Plecarea (Ridicarea) la Zei; Călătoria Zeului (Domnului); Despărțirea de Domnul;”; cf. rom. prag; alban. vrage ”cărare; potecă; urmă”; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu”; rom. progadie ”cimitir”; a purcede; alban. braktis ”a părăsi; a abandona”. BRIG(H)ETIO era și un important castru economic și strategic în Pannonia Inferior, fostă regiune a Daciei Apusene.”(Adrian Bucurescu)

Ce îmi mai rămâne de spus? Celor care sărbătoresc acum Paștele le doresc un PAȘTE FERICIT și cu multă lumină!

☀️NIASCHARIAN! Să renaștem!

Carmen Pankau

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Floarea Vietii – simbol ancestral geto-dac

SCRIS DE DEPARTAMENTUL ALPHA CARPATICA (DAC), SÂMBĂTĂ, 12 DECEMBRIE 2015PUBLICAT ÎN: SPIRITUALITATE

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au cunoscut Floarea vieții, ca tipar, formă a întregii creații, pentru că tot ce există în Univers este geometrie, iar creația, care face parte din Univers, este la rândul ei tot geometrie. Dar ce este geometria? Este o ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile corpurilor, precum și raporturile lor spațiale.
Geometria sacră poate fi descrisă ca un sistem de credințe care atribuie o valoare religioasă sau culturală, pentru multe forme care există în spațiu și timp. Potrivit acestui sistem de valori universal, aceste forme care stau la baza existenței, trebuie percepute ca sacre, de vreme ce, a contempla o asemenea formă, înseamnă a contempla originea a tot ceea ce există. Studiind natura acestor forme sacre și relația lor, una cu cealaltă, cei care studiază geometria sacră pătrund în adâncimea științifică, filosofică, psihologică, estetică și mistică a legilor Universului.Floarea vieții este numele unei figuri geometrice care este compusă din cercuri egale, suprapuse, care formează un pattern (model specific, tipar) sub forma unei flori. Cea mai comună reprezentare este asemănătoare cu structura unui hexagon, înconjurat de un cerc larg.Floarea Vieții este considerată a avea un înțeles spiritual profund, reprezentând un simbol al iluminării pentru aceia care studiază sacralitatea.Floarea Vieții conține un simbol care apare desenând 13 cercuri. Făcând acest lucru, obținem un pattern sacru, sursă a tot ceea ce există și care este denumit Fructul Vieții.Fructul vieții conține 13 sisteme informale, fiecare explicând un alt aspect al realității. Această structură ne dă informații cu privire la tot ceea ce există, de la corpul uman, la galaxii. Pornind de la această structură, putem să creăm orice structură moleculară și orice structură celulară care există în Univers.Floarea Vieții conține multe dintre legile matematice și geometrice pe care le găsim peste tot în Univers.

Floarea completă (structura cu 19 cercuri și 36 de arcuri) conține toate figurile geometrice platonice (tetraedru, cub, octaedru, dodecaedru, icosaedru), care structurează lumea înconjurătoare, așa cum o cunoaștem. Floarea Viețiieste simbolul geometriei sacre. „Totul s-a născut din gândul Creatorului, creând o structură care s-a multiplicat la infinit și care este bază a tot ceea ce există”. Absolut tot ce există în acest Univers este interconectat, formând un lanț infinit. Rănind pe cineva, reamintește-ți că nu faci decât să te rănești pe tine însuți, căci orice acțiune are și o reacțiune. Astfel se poate explica și sintagma de „karmă”. Tot ceea ce există în Univers provine din acest pattern. Floarea Vieții este bază în muzică, pentru că distanțele dintre sfere sunt identice cu distanțele dintre tonuri și semitonuri. Structura celulară este identică cu Floarea Vieții, în a treia fază a diviziunii embrionare.

Templul lui Osiris din Abydos – Egipt (sec. XIV-lea î.Hr) conține cel mai vechi exemplu al florii vieții, inscripționat în granit printr-un procedeu necunoscut. Alte exemple există în cultura Feniciană, Indiană, Asiatică și în Estul Mijlociu, de asemenea, în Arta Medievală. În Renaștere, Leonardo da Vinci a studiat Floarea Vieții și proprietățile sale matematice. După ce au purtat amulete în forma florii vieții, oamenii au raportat schimbări în structura lor interioară, precum bătăi mai rapide ale inimii, visuri profetice, iluzii, viziunea realității, așa cum este și eliberarea de frici îndelungate.

Am întâlnit minunata Floare a Vieții în România, fixată în minunatele bijuterii sculpturale sălăjene în lemn din secolul XIX (Biserica de lemn din Lozna, județul Sălaj, construită în anul 1813), simbol ce ne parvine pe linie directă de la geto-daci.

Această Floare a Vieții apare și în simbolistica chineză imperială, ca fiind dată în păstrare Dragonului Gardian din Palatul Interzis din Pekin. Simbolul mai apare în Asia Mică (Ionia tracică, actuală Turcia), la Efes, oraș numit și al lui Heracles (actualul Izmir), dar și la St. Magnus Cathedral Kirkwall, în Orkney Islands (Scoția), pe o piatră tombală a unui cavaler templier.

Floarea Vieții se mai află și în sudul Dunării, în ruinele vechii localităţi tracice Kabile, important centru economic, cultural şi politic al vechii regiuni getice Tracia (geții sudici), din vechiul oraș Preslav (893 d. Hr.), actualul Jambol din Bulgaria. Aflată în planurile superioare ale Regatului Ceresc, acestă floare nu poate decât să ne facă să gândim la o verticalizare a sacralității vieții. Privind numai terrian, în plan orizontal, așa zis evolutiv, nu vom putea vedea cum, în planurile superioare se ”țese” viitorul. Legătura strămoșilor noștri cu un Alt Tărâm era mult mai strânsă. Ei au trăit dintotdeauna cu ideea existenței a cel puțin două lumi: Lumea noastră și Lumea Cealaltă (Celălalt Tărâm). Noi ne-am simplificat existența la o singură lume, dar total în defavoarea noastră.

Floarea Vieţii, simbol ancestral al spaţiului carpato-danubiano-pontic, este prezentă şi astăzi pe multe dintre sculpturile în lemn din România sau pe aproape toate „crucile de hotar”, ce delimitau teritoriile obştilor săteşti până în secolul XIX şi chiar începutul de secol XX, din Muntenia şi Moldova. Floarea Vieții este unul din elementele simbolice valoroase ale istoriei și credinței noastre strămoșești (Biserica Veche Valahă Egipteană), ce se cer repuse în drepturile lor ancestrale.

SURSE: ziarulnatiunea.ro, www.garbo.ro

https://www.departamentulalphacarpatica.ro/floarea-vietii-simbol-ancestral-geto-dac/


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

19 ianuarie 2017

de Aurora Pețan

Vasul cu inscripția „Decebalus per Scorilo”

Probabil cel mai celebru artefact găsit de arheologi la Sarmizegetusa Regia, vasul cu inscripția „Decebalus per Scorilo” a iscat multe discuții și continuă să își păzească tainele. Informațiile arheologice făcute publice sunt destul de puține, iar sensul inscripției încă nu este pe deplin lămurit.

Descoperirea

Puțini cunosc adevărata istorie a descoperirii fragmentelor ceramice ștampilate cu numele lui Decebal și al lui Scorilo: o istorie destul de neobișnuită, în care hazardul a jucat un rol deloc de neglijat.

La începutul secolului al XIX-lea, descoperirile de comori în zona ruinelor de la Grădiștea Muncelului alertau oficialitățile. În luna iunie a anului 1803, procuratorul fiscal Paul Török pornea la drum, spre străvechiul oraș din munți, pentru a vedea locul în care sătenii găsiseră aur cu un an înainte. Cum văile nu erau practicabile la acea vreme, singurul mod în care se putea  ajunge în sit din Lunca Grădiștii, era pe coama Dealului Grădiștii, pe vechiul drum dacic. Se traversa, așadar, așezarea civilă de vest, până la Poarta de Vest a fortificației. Török a fost atent pe unde a trecut și a consemnat, într-un raport ulterior, descoperirile întâmplătoare pe care le-a făcut. Între acestea se număra și un fragment ceramic, cu inscripția (în transcrierea propusă de el) PER Sco Rilo. Nu se spune unde anume a fost găsit, nici în ce context, dar pare să fie vorba de un fragment aflat la suprafața solului, căci procuratorul nu avea timp de săpături în acel moment.

În 1954, cercetările sistematice conduse de Constantin Daicoviciu au abordat câteva terase din așezarea civilă. Pe una dintre acestea, situată în apropierea iazului, arheologul I.H. Crișan a găsit un fragment ceramic cu ștampila DECEBALVS și un al doilea, cu ștampila PER SCORILO. 

În anul următor au fost scoase din pământ mai multe fragmente, care erau prinse între rădăcinile unui fag, și s-a constatat că aparțin unui vas de mari dimensiuni. Au existat patru seturi a câte două ștampile aplicate simetric, sub buza vasului, compunând inscripția DECEBALVS PER SCORILO. Lipsea o singură ștampilă cu PER SCORILO – cea găsită în 1803 – însă la vremea aceea nu era cunoscut raportul lui Paul Török… Acesta avea să fie publicat după câteva decenii și, abia atunci, se va afla că bucata lipsă fusese găsită cu un secol și jumătate înainte și, foarte probabil, pierdută între timp.

Un vas ieșit din comun

Vasul care poartă această inscripție este unul cu totul ieșit din comun. Avea forma unei pâlnii și a fost lucrat la roată, din lut roșiatic. Dimensiunile sale (raportate la forma ciudată a vasului) sunt impresionante: înălțimea 75 cm, diametrul gurii 125 cm, iar cel al fundului de doar 6 cm (cifrele variază puțin de la un autor la altul). Buza îngroșată a fost străpunsă de patru perforații, situate față în față două câte două, care sugerează, spun specialiștii, că vasul era suspendat.

Totuși, nu cred că putem vorbi despre suspendarea unui vas de asemenea dimensiuni fără să îi cunoaștem greutatea – atât gol, cât și plin cu diverse substanțe. Nu am găsit asemenea calcule, așa că am purces și le-am făcut. Luând în considerare o grosime a peretelui de 3 cm (cât consemnează raportul de săpătură) și o densitate medie a ceramicii de 1-1,1 kg/dm3, am obținut o greutate a vasului gol de peste 60 kg. Capacitatea lui era de 187 litri. Umplut, fie și parțial, probabil depășea 100 kg. La acestea se adaugă faptul că orificiile erau foarte mici, deci prin ele nu putea trece un fir sau un lanț solid care să susțină o asemenea greutate. Șansele ca acest vas să fi fost suspendat sunt aproape nule. Mai degrabă era așezat pe sol, pe un suport, iar micile orificii serveau la atașarea de vas a unor elemente funcționale (vasul trebuia apucat cumva și manipulat) sau decorative. Ne putem imagina și că vasul era adâncit în pământ, însă acest lucru ar fi trebuit să fie evidențiat de săpătura arheologică: or, raportul arată că toate fragmentele se aflau pe podeaua casei.

La ce putea servi un asemenea vas? S-a afirmat că este vorba de un vas de cult. Arheologul I.H. Crișan susține că este un unicat în lumea dacică, nimic similar nu se mai poate identifica între miile de vase ceramice dacice cunoscute până acum. Mai mult, nici în afara granițelor Daciei nu s-au putut găsi analogii pentru acest vas – nici la greci, nici la romani, nici la celți.

Interiorul vasului. În partea de sus se vede una dintre cele două perechi de orificii.

Totuși, spune I.H. Crișan, există câteva analogii pentru forma vasului: bolul conic de la Popești, din lut (publicat de Radu Vulpe în MCA VII, 1960, p. 330), și cupele de argint din tezaure dacice precum cel de la Sâncrăieni – în ambele cazuri fiind vorba de exemplare de mici dimensiuni. O analogie pentru un vas cu aceste dimensiuni și această formă nu există nicăieri.

Vasul conic de la Popești

Nu am găsit informații sau interpretări cu privire la modul în care putea fi utilizat acest vas, ce se punea în el. Se ardeau în el substanțe, mirodenii? Nu știu dacă s-au găsit urme de ardere (secundară) pe pereții vasului. Era umplut cu lichide? Putem doar specula, în lipsa altor date și a unor analogii.

Unele interpretări sunt anulate de calculele de mai sus. C.C. Petolescu susține că vasul fie servea la un ritual legat de cultul morților, fie mai degrabă era un capac de urnă funerară. El presupune că Decebal s-a îngrijit de mormântul unei rude apropiate (tată, frate, fiu), încercând să-i eternizeze memoria. Trecând peste faptul că până acum nu s-a identificat nici un mormânt și nici o urnă în zona capitalei Regatului Dac și că vasul a fost găsit în interiorul unei clădiri cu inventar domestic, e totuși greu de imaginat cum ar fi arătat acea urnă, dacă doar capacul ei avea peste 60 kg și 1,25 m diametru.

Dacă este un vas de cult, se pune întrebarea ce căuta în așezarea civilă, într-o locuință cu inventar obișnuit (cum se va vedea mai jos): se practicau și acolo ritualuri, în contexte mai puțin „oficiale”? Ne-am fi așteptat ca un astfel de vas să fie descoperit în zona sacră, unde se concentrează templele și alte amenajări considerate a avea rol religios.

Lipsesc multe fragmente din vas: C. Daicoviciu spune că au fost duse de la fața locului de căutătorii de comori. Poate că echipa lui Török a luat nu doar fragmentul cu inscripția, ci mai multe bucăți găsite la suprafață.

Vasul a fost reconstituit și expus la Muzeul Național de Istorie București, pe un stativ special. Din păcate, valoroasa piesă nu mai poate fi văzută astăzi, din pricina faptului că muzeul este închis (situație ce durează de mai mult de un deceniu).

Un loc aparte

Locul în care a fost găsit vasul pare să fie unul dintre cele mai importante „microcartiere” ale Sarmizegetusei Regia. Este vorba de un platou cu șase mici terase, situat în apropierea cisternei orașului, în așezarea civilă de vest, la câteva sute de metri depărtare de Poarta de Vest. Din păcate, nu știm ce adăposteau toate cele șase terase: au fost publicate infrom..ații doar pentru trei dintre ele. Pe terasa II a fost găsit vasul cu inscripție, într-o clădire impresionantă, despre care voi vorbi mai jos. Pe terasa IV, situată lângă terasa II, se află o altă clădire, rectangulară, din chirpici, cu două încăperi și cu inventar bogat, inclusiv o serie de arme. Pe terasa V s-a găsit celebra trusă medicală a unui chirurg dac (sau străin, venit să presteze în capitala lui Decebal), într-o clădire circulară, cu diametrul de 6 m, ce avea pereții din gard de nuiele. Nu am găsit informații despre terasele I, III și VI. Cert este că întreg ansamblul celor șase terase este unul deosebit.

Platoul cu șase terase. După C. Daicoviciu et al. 1955 (redesenat A.P.)

O clădire neobișnuită

Ieșită din comun este și clădirea în interiorul căreia a fost găsit vasul. Constantin Daicoviciu spunea, despre această construcție, că este neobișnuită din toate punctele de vedere. Este vorba de o construcție poligonală, din bârne de lemn suprapuse, având 21 de laturi (în alte surse 20) lungi de câte 2 metri. Forma obținută în plan este virtual circulară, iar clădirea e posibil să fi avut etaj. Diametrul construcției este de 12,5 m, suprafața încăperii fiind de 122,65 mp: o încăpere imensă…

Clădirea cu vasul ”Decebalus per Scorilo”. Reconstituire (fără etaj) de Dinu Antonescu

În interiorul încăperii s-au găsit urmele a două vetre de foc, iar chiar în centru, resturile marelui vas, răspândite pe o suprafață mare. Se pare că vasul era amplasat în mijlocul uriașei încăperi circulare.

Planul clădirii cu vasul „Decebalus per Scorilo”, după Daicoviciu et al. 1955. Cu roșu, dispunerea fragmentelor vasului în momentul descoperirii (situația din 1954)

C. Daivociviu și I.H. Crișan numesc clădirea „palat”, e drept că între ghilimele. Inventarul clădirii nu ne permite să afirmăm că era o clădire de cult: o lupă de fier, pile, dălți pentru scobit în lemn, două topoare, dornuri pentru găurit plăci de metal, cuțite, seceri, cuie, o balama, obiecte din bronz și sticlă, ceramică, cereale și legume carbonizate. La acestea se adaugă o monedă de bronz din vremea lui Traian, emisă în anul 101-102 d.Hr. Pe aceeași terasă, în apropiere de marea clădire, se aflau două dependințe din lemn. Clădirea a pierit într-un incendiu puternic, probabil în anul 106, iar stratul gros de arsură l-a determinat pe I.H. Crișan să insiste asupra faptului că avea etaj.

O inscripție greu de interpretat

Cele patru perechi de ștampile fuseseră aplicate înainte de ardere, în pasta moale a vasului, însă inversate, de la dreapta la stânga, iar unele cu capul în jos. Se pare că cel care le-a aplicat nu știa care este sensul acestora.

Literele sunt latinești și sunt în relief. Specialiștii spun că forma lor trimite spre sfârșitul sec. I d.Hr., ca de altfel întreg contextul arheologic în care a fost descoperit vasul. Deci, vremea lui Decebal.

Inscripția avea să iște dezbateri aprinse încă din 1803. Pentru Török era prima dovadă că situl este roman. Avea să își schimbe însă părerea după săpăturile fiscului austriac din 1803-1804, pentru că materialele scoase din săpătură aveau să demonstreze că ruinele nu au aparținut romanilor. Dezbaterile din epocă nu au putut elucida sensul inscripției, mai cu seamă că nu se cunoștea și cealaltă parte a ei, care conține numele lui Decebal.

Fragment din manuscrisul lui Kemény Jozsef, aparținând abatelui Karl Eder, în care se discută despre inscripția PER SCORILO descoperită de Paul Török în 1803

Imediat după descoperirile din 1954-1955 s-au lansat două interpretări: este o inscripție în limba latină, care arată cui aparține vasul și cine l-a executat, sau o inscripție în limba dacă, ce spune că Decebal este fiul lui Scorilo. Ambele interpretări lasă întrebări fără răspuns. În vremurile recente, au fost propuse „rafinări” ale celor două versiuni, în încercarea de a rezolva necunoscutele din ecuație. Numărul celor care s-au ocupat de această inscripție este mare. Au înflorit și interpretările fanteziste, cărora n-o să le acord atenție aici.

Trebuie subliniat însă că pentru ca o interpretare să aibă șanse să fie veridică, e necesar să se ia în calcul toate detaliile contextului în care a fost găsit vasul. O „traducere” matematică, cu tot felul de trimiteri și analogii la rădăcini indo-europene, la albaneză, latină sau alte limbi, poate fi înșelătoare, în absența datelor despre locul descoperirii inscripției, funcționalitatea vasului etc.

1. Inscripție în limba dacă

Prima interpretare (și cea care a făcut cea mai strălucită carieră) îi aparține coordonatorului săpăturilor de atunci, arheologul Constantin Daicoviciu: ar fi vorba de o inscripție în limba dacă, ce se traduce „Decebal, fiul lui Scorilo”. Per ar fi cuvânt dacic și ar însemna „copil”, înrudit cu latinescul puer și presupus în antroponime tracice compuse de tipul Ziper, Seiciper, Eptaper și altele. Interpretarea lasă multe întrebări fără răspuns, iar nu puțini au fost cei care au încercat să rezolve necunoscutele acestei „traduceri”.

– Prima problemă este aceea legată de aspectul latinesc al inscripției. Lăsând deoparte alfabetul utilizat, toate cele trei cuvinte au aspect latin: Decebalus are o desinență latină, per este identic cu o prepoziție latinească, iar Scorilo are de asemenea aspect latinesc, fie că e vorba de un dativ/ablativ de la Scorilus, fie că e vorba de un nominativ Scorilo, cu o temă consonantică, atestat exact așa într-o inscripție latinească din Pannonia.

Dar totul are o rezolvare. Dan Alexe, de exemplu, susține că -us este, de fapt, de o terminație dacică, identică cu cea din latină, căci ambele sunt limbi indo-europene. „Coincidența” asta cu iz dacopat trebuie confruntată cu inscripția (latinească!) din Moesia Inferior în care numele lui Decebal apare flexionat Decibalm, alături de Mamutzim, ambele fiind la cazul ablativ/instrumental, cu o desinență nevocalică, desigur nelatinească (CIL III 7477). Dacă numele ar fi avut o temă vocalică, aceasta ar fi trebuit să se regăsească și la celelalte cazuri. Inscripția este pusă de o femeie dacă, foarte probabil vorbitoare nativă a acestei limbi, într-o latină ce pare „contaminată” de limba sa maternă.

Altă rezolvare găsește Sorin Olteanu, într-un text publicat pe internet și între timp dispărut. El crede că este o inscripție dacică ușor latinizată, și o traduce la fel ca Daicoviciu, admițând, în plus, că Scorilo se află la cazul genitiv (dacic). Adică Decebalus e latinizat, dar Scorilo nu. Ideea în sine merită atenție, dar e forțată utilizarea explicației cu latinizarea doar acolo unde ne convine.

– A doua problemă este cea a cuvântului per, tradus prin „copil”. Fiind un cuvânt monosilabic, poate avea o multitudine de interpretări, în diverse limbi. Se invocă însă un punct de sprijin: s-ar ști, din alte surse, că Decebal e fiul lui Scorilo. În realitate nu știm nimic, sunt doar speculații. Iordanes pomenește un rege Coryllus, care a domnit după Burebista și Comosicus. Depărtarea este mult prea mare pentru a fi tatăl lui Decebal. Frontinus pomenește de un Scorylo, o căpenie a dacilor din vremea războaielor civile de la Roma. Inițial s-a afirmat că este vorba de războaiele civile dintre Augustus și Antonius, de altfel singurele care meritau acest nume. Perioada părea să coincidă cu cea în care domnise Coryllus al lui Iordanes, deci putea fi vorba de unul și același personaj. Dar, după ce s-a descoperit vasul cu inscripția, Constantin Daicoviciu a decis că Scorylo al lui Frontinus este tatăl lui Decebal, iar arma civilia erau, de fapt, tulburările din preajma morții lui Nero, din anii 68-69 d.Hr.: numai bine cât să-i iasă calculul pentru filiația dintre cei doi. Întreaga demonstrație este trasă de păr. În opinia mea, nu există nici un indiciu că Scorilo ar fi fost tatăl lui Decebal, mai ales că acesta din urmă i-a urmat la tron lui Duras/Diurpaneus, nu presupusului său tată (dar nici asta nu e o problemă pentru Daicovici: Duras putea fi frate cu Scorylo și unchi al lui Decebal…).

Oricât s-au dat peste cap, istoricii nu au reușit să demonstreze convingător că Scorilo din inscripția de pe vas este tatăl lui Decebal. Dar nici cu linvgistica nu stăm mai bine. Dacă per este cuvânt dacic și înseamnă „copil”, ce facem cu copil, care este considerat cuvânt dacic (cu echivalent în albaneză), și prunc, de asemenea considerat dacic? Noroc că per a dispărut, altfel aveam prea multe sinonime. Dar sigur a existat, că altfel nu iese traducerea inscripției…

Încă două observații. Mai întâi, limbile indo-europene fac o diferență clară între „copil” și „fiu”, pe care le desemnează prin cuvinte diferite (chiar dacă în unele există o sinonimie parțială între cele două). Ar fi fost de așteptat să se folosească cuvântul pentru „fiu” în această situație. Apoi, filiația se exprimă, în cele mai multe limbi indo-europene, prin cazul genitiv (și atât): „cutare al lui cutare”. Este, de altfel, forma clasică de exprimare a patronimicului în greacă, de exemplu. Deci ar fi fost de așteptat o formulă care să însemne „Decebal al lui Scorilo”. Dar, evident, trebuie luate în calcul și excepții.

În toată această încurcătură cu per = „copil”, iată că același Dan Alexe găsește o „rezolvare”: per este dacic, dar nu înseamnă „copil”, ci „pentru”, la fel ca albanezul për. Adică inscripția, tot dacică, s-ar traduce: „Decebal pentru Scorilo”. Rezolvarea este ingenioasă, numai că nu e sănătos să ne uităm doar în curtea albanezilor: oare cum se spune „pentru” în limbile romanice? În italiană, de exemplu? Ei? Latinescul pro cu sensul „pentru”, a fost înlocuit de per în latina târzie, devenit por în unele zone, rămas per în altele. Cam multe coincidențe: și în dacă și în latină terminația -us, și în dacă, și în latină per înseamnă „pentru”. Și cum decidem dacă e în dacă sau în latină, dacă sună identic în ambele? În ce-l privește pe Scorilo, ar fi un acuzativ dacic, spune Alexe, cu o desinență nazală, pe care dacilor le-a fost dificil să o redea. Adică dacă nu e și nu e, înseamnă că le-a fost greu să o pună. Trecem peste faptul că numele Scorilo este redat identic, dar la nominativ, într-o inscripție latinească. Sau să nu trecem?

– În sfârșit, ce-a de-a treia problemă este cea semantică, valabilă pentru cei care susțin că per înseamnă „copil”: ce sens ar avea această inscripție în contextul în care era utilizat vasul? De ce ar scrie cineva pe un vas ceramic, de patru ori, că Decebal este copilul lui Scorilo? Cui s-ar adresa acest mesaj?

2. Inscripție în limba latină

I.H. Crișan este cel care a descoperit primele fragmente în 1954. El a afirmat de la început că este vorba de o inscripție în limba latină (v. de ex. Burebista și epoca sa, 1977, p. 442-443), interpretare la care au subscris ulterior mai mulți specialiști. Cele două nume sunt considerate antroponime aparținând proprietarului vasului și olarului. Astfel, inscripția ar spune că vasul îi aparține lui Decebal și a fost făcut prin intermediul lui Scorilo, adică ar fi o simplă marcă de olar: Decebalus [fecit] per Scorilo. „Decebal [l-a făcut] prin Scorilo”. Nici această interpretare nu e lipsită de semne de întrebare.

– Prima întrebare: cine erau, în acest caz, Decebalus și Scorilus? Cei care susțin această ipoteză cred că ar putea fi două personaje oarecare, ambele nume fiind frecvente în arealul dacic, sau că ar fi vorba de regele Decebal și un meșter olar pe nume Scorilus. Ar fi într-adevăr o coincidență interesantă ca cei doi (proprietarul de vas și olarul) să poarte numele a doi regi daci, dintre care unul cu siguranță contemporan cu „proprietarul” vasului și locuind la doi pași de acesta. Dacă însă admitem că Decebal este însuși regele, care sunt criteriile pentru a afirma că Scorilo din inscripție nu aparține și el casei regale, ci este doar un meșteșugar?

– A doua întrebare: ce caz gramatical are Scorilo? Dacă inscripția e în latină, e clar că Decebalus e la nominativ, iar per este o prepoziție care cere acuzativul. Nu e deloc clar însă ce e cu forma Scorilo.  Cum am arătat mai sus, acest nume este cunoscut din alte două surse literare, ca nume de rege, dar apare și în inscripții latinești mai târzii, (un libert Scorilo, în CIL III 13379, la Aquincum, în Pannonia). Există două soluții:

a) Scorilo este un ablativ, folosit greșit după prepoziția per, în loc de acuzativ. Nominativul ar fi Scorilus, de declinarea a II-a, adică o formă apropiată de Coryllus al lui Iordanes. Greșeala este destul de frecventă în latina provincială. Chiar în Dacia romană sunt atestate câteva astfel de greșeli: per Proculo (Romula), per Sironia (Salinae), per Valerio Valeriano (v. Sorin Stati, Limba latină în inscripțiile din Dacia și Scythia Minor, 1961, p. 105).

b) Scorilo este un nominativ de declinarea a III-a consonantică, așa cum îl găsim și la Frontinus și în inscripția din Pannonia. În acest caz, am avea o latină de tip „lingua franca” sau „basic english”, aparținând unui dac care nu știe să decline și a pus totul la nominativ. Un soi de flexiune analitică, fără desinențe la cazurile oblice.

– A treia întrebare: dacă e vorba de o banală marcă de olar, de ce nu mai există nici o astfel de marcă în toată zona capitalei Regatului Dac? C.C. Petolescu vede dificultatea acestei probleme și vine cu o soluție: o nouă interpretare (Decebal, regele dacilor, 2016, p. 49). Da, inscripția este latină, spune el, dar nu e o marcă de olar, ci o dedicație: vasul este dedicat lui Scorilo de către Decebal, per având sensul „pentru”, care, așa cum am arătat mai sus, îl înlocuiește pe pro în latina populară. Inscripția s-ar traduce, în acest caz: „Decebalus pentru Scorilo”, unde Scorilo putea fi tată, frate, fiu sau altă rudă a regelui Decebal. Nu-i așa că ne-am întors la Dan Alexe, care traduceexact la fel, însă din limba dacă?

Se vede din toate cele de mai sus cât de dificilă este chestiunea interpretării acestei inscripții. Dificultatea vine tocmai din faptul că avem doar trei cuvinte, dintre care două sunt nume proprii, iar al treilea poate însemna orice ne dorim noi. În opinia mea, nu se poate da o rezolvare cu date atât de puține. E frustrant, dar ar trebui să ne mulțumim cu atât. Trebuie să admitem că textul are aspect latin, dar poate fi atât în latină, cât și în dacă, latinizat. Restul sunt speculații. Nu trebuie să uităm că nu cunoaștem funcționalitata vasului, nu știm ce făceau cu el. Trebuie luată în calcul și varianta unui mesaj care ne scapă total, care poate avea legătură chiar cu utilizarea vasului sau care consfințea vasul ori conținutul său. Discuția rămâne deschisă.

Concluzii?

Singurul lucru util pe care îl putem face este să ne întoarcem la datele arheologice și să le coroborăm cu cele lingvistice. Proprietarul casei în care a fost găsit vasul era cu siguranță un personaj foarte important, câtă vreme poseda un vas unic, ce purta și „semnătura” lui Decebal. Cei care au numit „palat” această casă nu au exagerat prea tare: proprietarul putea fi într-adevăr un membru al casei regale. Complexul celor șase terase trebuie privit din această perspectivă: era aproape de instalația de apă a orașului, era alcătuit din clădiri importante, între care una este cea a medicului posesor de trusă chirurgicală, iar alta este marea clădire circulară cu vasul inscripționat. Era, probabil, unul dintre cele mai importante nuclee ale Sarmizegetusei civile (dacă nu cel mai important).

Date noi ne-ar putea aduce în primul rând arheologii. Cum ar fi să se reia săpăturile pe „Platoul cu șase terase”, dat fiind că trei din cele șase au rămas necercetate? Sau au fost cercetate, dar nu s-a făcut public ce s-a descoperit?

Rezumat

Vasul cu inscripție a fost găsit în așezarea civilă a Sarmizegetusei Regia, primele fragmente în 1803, restul în 1954 și 1955.Se datează cu certitudine la sfârșitul sec. I d.Hr., în vremea lui Decebal.Vasul are dimensiuni neobișnuite, o formă atipică și este unic atât în Dacia, cât și în restul Europei contemporane.Nu se cunoaște la ce era folosit vasul.Clădirea în care a fost găsit vasul este una neobișnuită (ca formă și dimensiuni), dar are inventarul unei case obișnuite (cu excepția marelui vas).Complexul „rezidențial” în care se afla clădirea este unul deosebit, atât ca amplasare, cât și în ce privește componența sa.Inscripția este scrisă cu litere latine.Cele patru perechi de ștampile au fost aplicate invers (de la stânga la dreapta), unele cu capul în jos, ceea ce arată că meșterul nu prea avea experiență.Există două direcții de interpretare a inscripției: în limba dacă („Decebal fiul lui Scorilo” sau „Decebal pentru Scorilo”) sau în limba latină („Decebal prin Scorilo” sau „Decebal pentru Scorilo”).Două dintre cele trei cuvinte sunt antroponime dacice.Per rămâne cheia inscripției, însă cu șanse mici de rezolvare pe viitor, dacă nu apar date noi.

Aici, o reconstituire 3D a vasului.

http://dacica.ro/aurora/decebalus-per-scorilo/#comment-7341

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din dalearober
19 ianuarie 2017

de Aurora Pețan

Vasul cu inscripția „Decebalus per Scorilo”

Probabil cel mai celebru artefact găsit de arheologi la Sarmizegetusa Regia, vasul cu inscripția „Decebalus per Scorilo” a iscat multe discuții și continuă să își păzească tainele. Informațiile arheologice făcute publice sunt destul de puține, iar sensul inscripției încă nu este pe deplin lămurit.

Descoperirea

Puțini cunosc adevărata istorie a descoperirii fragmentelor ceramice ștampilate cu numele lui Decebal și al lui Scorilo: o istorie destul de neobișnuită, în care hazardul a jucat un rol deloc de neglijat.

La începutul secolului al XIX-lea, descoperirile de comori în zona ruinelor de la Grădiștea Muncelului alertau oficialitățile. În luna iunie a anului 1803, procuratorul fiscal Paul Török pornea la drum, spre străvechiul oraș din munți, pentru a vedea locul în care sătenii găsiseră aur cu un an înainte. Cum văile nu erau practicabile la acea vreme, singurul mod în care se putea  ajunge în sit din Lunca Grădiștii, era pe coama Dealului Grădiștii, pe vechiul drum dacic. Se traversa, așadar, așezarea civilă de vest, până la Poarta de Vest a fortificației. Török a fost atent pe unde a trecut și a consemnat, într-un raport ulterior, descoperirile întâmplătoare pe care le-a făcut. Între acestea se număra și un fragment ceramic, cu inscripția (în transcrierea propusă de el) PER Sco Rilo. Nu se spune unde anume a fost găsit, nici în ce context, dar pare să fie vorba de un fragment aflat la suprafața solului, căci procuratorul nu avea timp de săpături în acel moment.

În 1954, cercetările sistematice conduse de Constantin Daicoviciu au abordat câteva terase din așezarea civilă. Pe una dintre acestea, situată în apropierea iazului, arheologul I.H. Crișan a găsit un fragment ceramic cu ștampila DECEBALVS și un al doilea, cu ștampila PER SCORILO. 

În anul următor au fost scoase din pământ mai multe fragmente, care erau prinse între rădăcinile unui fag, și s-a constatat că aparțin unui vas de mari dimensiuni. Au existat patru seturi a câte două ștampile aplicate simetric, sub buza vasului, compunând inscripția DECEBALVS PER SCORILO. Lipsea o singură ștampilă cu PER SCORILO – cea găsită în 1803 – însă la vremea aceea nu era cunoscut raportul lui Paul Török… Acesta avea să fie publicat după câteva decenii și, abia atunci, se va afla că bucata lipsă fusese găsită cu un secol și jumătate înainte și, foarte probabil, pierdută între timp.

Un vas ieșit din comun

Vasul care poartă această inscripție este unul cu totul ieșit din comun. Avea forma unei pâlnii și a fost lucrat la roată, din lut roșiatic. Dimensiunile sale (raportate la forma ciudată a vasului) sunt impresionante: înălțimea 75 cm, diametrul gurii 125 cm, iar cel al fundului de doar 6 cm (cifrele variază puțin de la un autor la altul). Buza îngroșată a fost străpunsă de patru perforații, situate față în față două câte două, care sugerează, spun specialiștii, că vasul era suspendat.

Totuși, nu cred că putem vorbi despre suspendarea unui vas de asemenea dimensiuni fără să îi cunoaștem greutatea – atât gol, cât și plin cu diverse substanțe. Nu am găsit asemenea calcule, așa că am purces și le-am făcut. Luând în considerare o grosime a peretelui de 3 cm (cât consemnează raportul de săpătură) și o densitate medie a ceramicii de 1-1,1 kg/dm3, am obținut o greutate a vasului gol de peste 60 kg. Capacitatea lui era de 187 litri. Umplut, fie și parțial, probabil depășea 100 kg. La acestea se adaugă faptul că orificiile erau foarte mici, deci prin ele nu putea trece un fir sau un lanț solid care să susțină o asemenea greutate. Șansele ca acest vas să fi fost suspendat sunt aproape nule. Mai degrabă era așezat pe sol, pe un suport, iar micile orificii serveau la atașarea de vas a unor elemente funcționale (vasul trebuia apucat cumva și manipulat) sau decorative. Ne putem imagina și că vasul era adâncit în pământ, însă acest lucru ar fi trebuit să fie evidențiat de săpătura arheologică: or, raportul arată că toate fragmentele se aflau pe podeaua casei.

La ce putea servi un asemenea vas? S-a afirmat că este vorba de un vas de cult. Arheologul I.H. Crișan susține că este un unicat în lumea dacică, nimic similar nu se mai poate identifica între miile de vase ceramice dacice cunoscute până acum. Mai mult, nici în afara granițelor Daciei nu s-au putut găsi analogii pentru acest vas – nici la greci, nici la romani, nici la celți.

Interiorul vasului. În partea de sus se vede una dintre cele două perechi de orificii.

Totuși, spune I.H. Crișan, există câteva analogii pentru forma vasului: bolul conic de la Popești, din lut (publicat de Radu Vulpe în MCA VII, 1960, p. 330), și cupele de argint din tezaure dacice precum cel de la Sâncrăieni – în ambele cazuri fiind vorba de exemplare de mici dimensiuni. O analogie pentru un vas cu aceste dimensiuni și această formă nu există nicăieri.

Vasul conic de la Popești

Nu am găsit informații sau interpretări cu privire la modul în care putea fi utilizat acest vas, ce se punea în el. Se ardeau în el substanțe, mirodenii? Nu știu dacă s-au găsit urme de ardere (secundară) pe pereții vasului. Era umplut cu lichide? Putem doar specula, în lipsa altor date și a unor analogii.

Unele interpretări sunt anulate de calculele de mai sus. C.C. Petolescu susține că vasul fie servea la un ritual legat de cultul morților, fie mai degrabă era un capac de urnă funerară. El presupune că Decebal s-a îngrijit de mormântul unei rude apropiate (tată, frate, fiu), încercând să-i eternizeze memoria. Trecând peste faptul că până acum nu s-a identificat nici un mormânt și nici o urnă în zona capitalei Regatului Dac și că vasul a fost găsit în interiorul unei clădiri cu inventar domestic, e totuși greu de imaginat cum ar fi arătat acea urnă, dacă doar capacul ei avea peste 60 kg și 1,25 m diametru.

Dacă este un vas de cult, se pune întrebarea ce căuta în așezarea civilă, într-o locuință cu inventar obișnuit (cum se va vedea mai jos): se practicau și acolo ritualuri, în contexte mai puțin „oficiale”? Ne-am fi așteptat ca un astfel de vas să fie descoperit în zona sacră, unde se concentrează templele și alte amenajări considerate a avea rol religios.

Lipsesc multe fragmente din vas: C. Daicoviciu spune că au fost duse de la fața locului de căutătorii de comori. Poate că echipa lui Török a luat nu doar fragmentul cu inscripția, ci mai multe bucăți găsite la suprafață.

Vasul a fost reconstituit și expus la Muzeul Național de Istorie București, pe un stativ special. Din păcate, valoroasa piesă nu mai poate fi văzută astăzi, din pricina faptului că muzeul este închis (situație ce durează de mai mult de un deceniu).

Un loc aparte

Locul în care a fost găsit vasul pare să fie unul dintre cele mai importante „microcartiere” ale Sarmizegetusei Regia. Este vorba de un platou cu șase mici terase, situat în apropierea cisternei orașului, în așezarea civilă de vest, la câteva sute de metri depărtare de Poarta de Vest. Din păcate, nu știm ce adăposteau toate cele șase terase: au fost publicate infrom..ații doar pentru trei dintre ele. Pe terasa II a fost găsit vasul cu inscripție, într-o clădire impresionantă, despre care voi vorbi mai jos. Pe terasa IV, situată lângă terasa II, se află o altă clădire, rectangulară, din chirpici, cu două încăperi și cu inventar bogat, inclusiv o serie de arme. Pe terasa V s-a găsit celebra trusă medicală a unui chirurg dac (sau străin, venit să presteze în capitala lui Decebal), într-o clădire circulară, cu diametrul de 6 m, ce avea pereții din gard de nuiele. Nu am găsit informații despre terasele I, III și VI. Cert este că întreg ansamblul celor șase terase este unul deosebit.

Platoul cu șase terase. După C. Daicoviciu et al. 1955 (redesenat A.P.)

O clădire neobișnuită

Ieșită din comun este și clădirea în interiorul căreia a fost găsit vasul. Constantin Daicoviciu spunea, despre această construcție, că este neobișnuită din toate punctele de vedere. Este vorba de o construcție poligonală, din bârne de lemn suprapuse, având 21 de laturi (în alte surse 20) lungi de câte 2 metri. Forma obținută în plan este virtual circulară, iar clădirea e posibil să fi avut etaj. Diametrul construcției este de 12,5 m, suprafața încăperii fiind de 122,65 mp: o încăpere imensă…

Clădirea cu vasul ”Decebalus per Scorilo”. Reconstituire (fără etaj) de Dinu Antonescu

În interiorul încăperii s-au găsit urmele a două vetre de foc, iar chiar în centru, resturile marelui vas, răspândite pe o suprafață mare. Se pare că vasul era amplasat în mijlocul uriașei încăperi circulare.

Planul clădirii cu vasul „Decebalus per Scorilo”, după Daicoviciu et al. 1955. Cu roșu, dispunerea fragmentelor vasului în momentul descoperirii (situația din 1954)

C. Daivociviu și I.H. Crișan numesc clădirea „palat”, e drept că între ghilimele. Inventarul clădirii nu ne permite să afirmăm că era o clădire de cult: o lupă de fier, pile, dălți pentru scobit în lemn, două topoare, dornuri pentru găurit plăci de metal, cuțite, seceri, cuie, o balama, obiecte din bronz și sticlă, ceramică, cereale și legume carbonizate. La acestea se adaugă o monedă de bronz din vremea lui Traian, emisă în anul 101-102 d.Hr. Pe aceeași terasă, în apropiere de marea clădire, se aflau două dependințe din lemn. Clădirea a pierit într-un incendiu puternic, probabil în anul 106, iar stratul gros de arsură l-a determinat pe I.H. Crișan să insiste asupra faptului că avea etaj.

O inscripție greu de interpretat

Cele patru perechi de ștampile fuseseră aplicate înainte de ardere, în pasta moale a vasului, însă inversate, de la dreapta la stânga, iar unele cu capul în jos. Se pare că cel care le-a aplicat nu știa care este sensul acestora.

Literele sunt latinești și sunt în relief. Specialiștii spun că forma lor trimite spre sfârșitul sec. I d.Hr., ca de altfel întreg contextul arheologic în care a fost descoperit vasul. Deci, vremea lui Decebal.

Inscripția avea să iște dezbateri aprinse încă din 1803. Pentru Török era prima dovadă că situl este roman. Avea să își schimbe însă părerea după săpăturile fiscului austriac din 1803-1804, pentru că materialele scoase din săpătură aveau să demonstreze că ruinele nu au aparținut romanilor. Dezbaterile din epocă nu au putut elucida sensul inscripției, mai cu seamă că nu se cunoștea și cealaltă parte a ei, care conține numele lui Decebal.

Fragment din manuscrisul lui Kemény Jozsef, aparținând abatelui Karl Eder, în care se discută despre inscripția PER SCORILO descoperită de Paul Török în 1803

Imediat după descoperirile din 1954-1955 s-au lansat două interpretări: este o inscripție în limba latină, care arată cui aparține vasul și cine l-a executat, sau o inscripție în limba dacă, ce spune că Decebal este fiul lui Scorilo. Ambele interpretări lasă întrebări fără răspuns. În vremurile recente, au fost propuse „rafinări” ale celor două versiuni, în încercarea de a rezolva necunoscutele din ecuație. Numărul celor care s-au ocupat de această inscripție este mare. Au înflorit și interpretările fanteziste, cărora n-o să le acord atenție aici.

Trebuie subliniat însă că pentru ca o interpretare să aibă șanse să fie veridică, e necesar să se ia în calcul toate detaliile contextului în care a fost găsit vasul. O „traducere” matematică, cu tot felul de trimiteri și analogii la rădăcini indo-europene, la albaneză, latină sau alte limbi, poate fi înșelătoare, în absența datelor despre locul descoperirii inscripției, funcționalitatea vasului etc.

1. Inscripție în limba dacă

Prima interpretare (și cea care a făcut cea mai strălucită carieră) îi aparține coordonatorului săpăturilor de atunci, arheologul Constantin Daicoviciu: ar fi vorba de o inscripție în limba dacă, ce se traduce „Decebal, fiul lui Scorilo”. Per ar fi cuvânt dacic și ar însemna „copil”, înrudit cu latinescul puer și presupus în antroponime tracice compuse de tipul Ziper, Seiciper, Eptaper și altele. Interpretarea lasă multe întrebări fără răspuns, iar nu puțini au fost cei care au încercat să rezolve necunoscutele acestei „traduceri”.

– Prima problemă este aceea legată de aspectul latinesc al inscripției. Lăsând deoparte alfabetul utilizat, toate cele trei cuvinte au aspect latin: Decebalus are o desinență latină, per este identic cu o prepoziție latinească, iar Scorilo are de asemenea aspect latinesc, fie că e vorba de un dativ/ablativ de la Scorilus, fie că e vorba de un nominativ Scorilo, cu o temă consonantică, atestat exact așa într-o inscripție latinească din Pannonia.

Dar totul are o rezolvare. Dan Alexe, de exemplu, susține că -us este, de fapt, de o terminație dacică, identică cu cea din latină, căci ambele sunt limbi indo-europene. „Coincidența” asta cu iz dacopat trebuie confruntată cu inscripția (latinească!) din Moesia Inferior în care numele lui Decebal apare flexionat Decibalm, alături de Mamutzim, ambele fiind la cazul ablativ/instrumental, cu o desinență nevocalică, desigur nelatinească (CIL III 7477). Dacă numele ar fi avut o temă vocalică, aceasta ar fi trebuit să se regăsească și la celelalte cazuri. Inscripția este pusă de o femeie dacă, foarte probabil vorbitoare nativă a acestei limbi, într-o latină ce pare „contaminată” de limba sa maternă.

Altă rezolvare găsește Sorin Olteanu, într-un text publicat pe internet și între timp dispărut. El crede că este o inscripție dacică ușor latinizată, și o traduce la fel ca Daicoviciu, admițând, în plus, că Scorilo se află la cazul genitiv (dacic). Adică Decebalus e latinizat, dar Scorilo nu. Ideea în sine merită atenție, dar e forțată utilizarea explicației cu latinizarea doar acolo unde ne convine.

– A doua problemă este cea a cuvântului per, tradus prin „copil”. Fiind un cuvânt monosilabic, poate avea o multitudine de interpretări, în diverse limbi. Se invocă însă un punct de sprijin: s-ar ști, din alte surse, că Decebal e fiul lui Scorilo. În realitate nu știm nimic, sunt doar speculații. Iordanes pomenește un rege Coryllus, care a domnit după Burebista și Comosicus. Depărtarea este mult prea mare pentru a fi tatăl lui Decebal. Frontinus pomenește de un Scorylo, o căpenie a dacilor din vremea războaielor civile de la Roma. Inițial s-a afirmat că este vorba de războaiele civile dintre Augustus și Antonius, de altfel singurele care meritau acest nume. Perioada părea să coincidă cu cea în care domnise Coryllus al lui Iordanes, deci putea fi vorba de unul și același personaj. Dar, după ce s-a descoperit vasul cu inscripția, Constantin Daicoviciu a decis că Scorylo al lui Frontinus este tatăl lui Decebal, iar arma civilia erau, de fapt, tulburările din preajma morții lui Nero, din anii 68-69 d.Hr.: numai bine cât să-i iasă calculul pentru filiația dintre cei doi. Întreaga demonstrație este trasă de păr. În opinia mea, nu există nici un indiciu că Scorilo ar fi fost tatăl lui Decebal, mai ales că acesta din urmă i-a urmat la tron lui Duras/Diurpaneus, nu presupusului său tată (dar nici asta nu e o problemă pentru Daicovici: Duras putea fi frate cu Scorylo și unchi al lui Decebal…).

Oricât s-au dat peste cap, istoricii nu au reușit să demonstreze convingător că Scorilo din inscripția de pe vas este tatăl lui Decebal. Dar nici cu linvgistica nu stăm mai bine. Dacă per este cuvânt dacic și înseamnă „copil”, ce facem cu copil, care este considerat cuvânt dacic (cu echivalent în albaneză), și prunc, de asemenea considerat dacic? Noroc că per a dispărut, altfel aveam prea multe sinonime. Dar sigur a existat, că altfel nu iese traducerea inscripției…

Încă două observații. Mai întâi, limbile indo-europene fac o diferență clară între „copil” și „fiu”, pe care le desemnează prin cuvinte diferite (chiar dacă în unele există o sinonimie parțială între cele două). Ar fi fost de așteptat să se folosească cuvântul pentru „fiu” în această situație. Apoi, filiația se exprimă, în cele mai multe limbi indo-europene, prin cazul genitiv (și atât): „cutare al lui cutare”. Este, de altfel, forma clasică de exprimare a patronimicului în greacă, de exemplu. Deci ar fi fost de așteptat o formulă care să însemne „Decebal al lui Scorilo”. Dar, evident, trebuie luate în calcul și excepții.

În toată această încurcătură cu per = „copil”, iată că același Dan Alexe găsește o „rezolvare”: per este dacic, dar nu înseamnă „copil”, ci „pentru”, la fel ca albanezul për. Adică inscripția, tot dacică, s-ar traduce: „Decebal pentru Scorilo”. Rezolvarea este ingenioasă, numai că nu e sănătos să ne uităm doar în curtea albanezilor: oare cum se spune „pentru” în limbile romanice? În italiană, de exemplu? Ei? Latinescul pro cu sensul „pentru”, a fost înlocuit de per în latina târzie, devenit por în unele zone, rămas per în altele. Cam multe coincidențe: și în dacă și în latină terminația -us, și în dacă, și în latină per înseamnă „pentru”. Și cum decidem dacă e în dacă sau în latină, dacă sună identic în ambele? În ce-l privește pe Scorilo, ar fi un acuzativ dacic, spune Alexe, cu o desinență nazală, pe care dacilor le-a fost dificil să o redea. Adică dacă nu e și nu e, înseamnă că le-a fost greu să o pună. Trecem peste faptul că numele Scorilo este redat identic, dar la nominativ, într-o inscripție latinească. Sau să nu trecem?

– În sfârșit, ce-a de-a treia problemă este cea semantică, valabilă pentru cei care susțin că per înseamnă „copil”: ce sens ar avea această inscripție în contextul în care era utilizat vasul? De ce ar scrie cineva pe un vas ceramic, de patru ori, că Decebal este copilul lui Scorilo? Cui s-ar adresa acest mesaj?

2. Inscripție în limba latină

I.H. Crișan este cel care a descoperit primele fragmente în 1954. El a afirmat de la început că este vorba de o inscripție în limba latină (v. de ex. Burebista și epoca sa, 1977, p. 442-443), interpretare la care au subscris ulterior mai mulți specialiști. Cele două nume sunt considerate antroponime aparținând proprietarului vasului și olarului. Astfel, inscripția ar spune că vasul îi aparține lui Decebal și a fost făcut prin intermediul lui Scorilo, adică ar fi o simplă marcă de olar: Decebalus [fecit] per Scorilo. „Decebal [l-a făcut] prin Scorilo”. Nici această interpretare nu e lipsită de semne de întrebare.

– Prima întrebare: cine erau, în acest caz, Decebalus și Scorilus? Cei care susțin această ipoteză cred că ar putea fi două personaje oarecare, ambele nume fiind frecvente în arealul dacic, sau că ar fi vorba de regele Decebal și un meșter olar pe nume Scorilus. Ar fi într-adevăr o coincidență interesantă ca cei doi (proprietarul de vas și olarul) să poarte numele a doi regi daci, dintre care unul cu siguranță contemporan cu „proprietarul” vasului și locuind la doi pași de acesta. Dacă însă admitem că Decebal este însuși regele, care sunt criteriile pentru a afirma că Scorilo din inscripție nu aparține și el casei regale, ci este doar un meșteșugar?

– A doua întrebare: ce caz gramatical are Scorilo? Dacă inscripția e în latină, e clar că Decebalus e la nominativ, iar per este o prepoziție care cere acuzativul. Nu e deloc clar însă ce e cu forma Scorilo.  Cum am arătat mai sus, acest nume este cunoscut din alte două surse literare, ca nume de rege, dar apare și în inscripții latinești mai târzii, (un libert Scorilo, în CIL III 13379, la Aquincum, în Pannonia). Există două soluții:

a) Scorilo este un ablativ, folosit greșit după prepoziția per, în loc de acuzativ. Nominativul ar fi Scorilus, de declinarea a II-a, adică o formă apropiată de Coryllus al lui Iordanes. Greșeala este destul de frecventă în latina provincială. Chiar în Dacia romană sunt atestate câteva astfel de greșeli: per Proculo (Romula), per Sironia (Salinae), per Valerio Valeriano (v. Sorin Stati, Limba latină în inscripțiile din Dacia și Scythia Minor, 1961, p. 105).

b) Scorilo este un nominativ de declinarea a III-a consonantică, așa cum îl găsim și la Frontinus și în inscripția din Pannonia. În acest caz, am avea o latină de tip „lingua franca” sau „basic english”, aparținând unui dac care nu știe să decline și a pus totul la nominativ. Un soi de flexiune analitică, fără desinențe la cazurile oblice.

– A treia întrebare: dacă e vorba de o banală marcă de olar, de ce nu mai există nici o astfel de marcă în toată zona capitalei Regatului Dac? C.C. Petolescu vede dificultatea acestei probleme și vine cu o soluție: o nouă interpretare (Decebal, regele dacilor, 2016, p. 49). Da, inscripția este latină, spune el, dar nu e o marcă de olar, ci o dedicație: vasul este dedicat lui Scorilo de către Decebal, per având sensul „pentru”, care, așa cum am arătat mai sus, îl înlocuiește pe pro în latina populară. Inscripția s-ar traduce, în acest caz: „Decebalus pentru Scorilo”, unde Scorilo putea fi tată, frate, fiu sau altă rudă a regelui Decebal. Nu-i așa că ne-am întors la Dan Alexe, care traduceexact la fel, însă din limba dacă?

Se vede din toate cele de mai sus cât de dificilă este chestiunea interpretării acestei inscripții. Dificultatea vine tocmai din faptul că avem doar trei cuvinte, dintre care două sunt nume proprii, iar al treilea poate însemna orice ne dorim noi. În opinia mea, nu se poate da o rezolvare cu date atât de puține. E frustrant, dar ar trebui să ne mulțumim cu atât. Trebuie să admitem că textul are aspect latin, dar poate fi atât în latină, cât și în dacă, latinizat. Restul sunt speculații. Nu trebuie să uităm că nu cunoaștem funcționalitata vasului, nu știm ce făceau cu el. Trebuie luată în calcul și varianta unui mesaj care ne scapă total, care poate avea legătură chiar cu utilizarea vasului sau care consfințea vasul ori conținutul său. Discuția rămâne deschisă.

Concluzii?

Singurul lucru util pe care îl putem face este să ne întoarcem la datele arheologice și să le coroborăm cu cele lingvistice. Proprietarul casei în care a fost găsit vasul era cu siguranță un personaj foarte important, câtă vreme poseda un vas unic, ce purta și „semnătura” lui Decebal. Cei care au numit „palat” această casă nu au exagerat prea tare: proprietarul putea fi într-adevăr un membru al casei regale. Complexul celor șase terase trebuie privit din această perspectivă: era aproape de instalația de apă a orașului, era alcătuit din clădiri importante, între care una este cea a medicului posesor de trusă chirurgicală, iar alta este marea clădire circulară cu vasul inscripționat. Era, probabil, unul dintre cele mai importante nuclee ale Sarmizegetusei civile (dacă nu cel mai important).

Date noi ne-ar putea aduce în primul rând arheologii. Cum ar fi să se reia săpăturile pe „Platoul cu șase terase”, dat fiind că trei din cele șase au rămas necercetate? Sau au fost cercetate, dar nu s-a făcut public ce s-a descoperit?

Rezumat

Vasul cu inscripție a fost găsit în așezarea civilă a Sarmizegetusei Regia, primele fragmente în 1803, restul în 1954 și 1955.Se datează cu certitudine la sfârșitul sec. I d.Hr., în vremea lui Decebal.Vasul are dimensiuni neobișnuite, o formă atipică și este unic atât în Dacia, cât și în restul Europei contemporane.Nu se cunoaște la ce era folosit vasul.Clădirea în care a fost găsit vasul este una neobișnuită (ca formă și dimensiuni), dar are inventarul unei case obișnuite (cu excepția marelui vas).Complexul „rezidențial” în care se afla clădirea este unul deosebit, atât ca amplasare, cât și în ce privește componența sa.Inscripția este scrisă cu litere latine.Cele patru perechi de ștampile au fost aplicate invers (de la stânga la dreapta), unele cu capul în jos, ceea ce arată că meșterul nu prea avea experiență.Există două direcții de interpretare a inscripției: în limba dacă („Decebal fiul lui Scorilo” sau „Decebal pentru Scorilo”) sau în limba latină („Decebal prin Scorilo” sau „Decebal pentru Scorilo”).Două dintre cele trei cuvinte sunt antroponime dacice.Per rămâne cheia inscripției, însă cu șanse mici de rezolvare pe viitor, dacă nu apar date noi.

Aici, o reconstituire 3D a vasului.

http://dacica.ro/aurora/decebalus-per-scorilo/#comment-7341

TOMIRIS – REGINA LEGENDARĂ A MASSAGEŢILOR

iulie 11, 2012
Teodor Filip

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. Capul sus…suntem de NEAM NOBIL. Când massageţii, conduşi de legendara regină Tomiris, îl învingeau pe Cyrus( Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.
Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: regina massageţilor şi Dromichete, regele dacilor din sudul Carpaţilor.
Despre regina Tomiris ştiu mai multe occidentalii decât românii de astăzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon. Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã maieuticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãtau pânã si copiii din România, dar si acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale numai vor sã ofere exemple morale copiilor nostri. Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reusit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele persilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche – farsi. El a domnit în perioada 576– – 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan si a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al persilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia si regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã si Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.
Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massa.geţi/messa.geţi -. Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.
Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massageţilor. „Câţiva istorici, cercetând „rolul femeii ca forţă a istoriei”, au aşezat-o într-o glorioasă galerie, alături de Artemisia (Nota A), Boadicea (NotaB), Zenobia (Nota C) sau Ioana d’Arc” (1).
A fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Antichităţii. Regina Tomiris este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, restaurante, firme vestimentare, societăţi comerciale de profiluri diferite etc. îi poartă numele.
Biografii tracului Alexandru Macedon notează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărţea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” – ionian născut în Halicarnas, bun cunoscător al traco-geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata – mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.
Iar cărţile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noştri păstrează o tăcere de neînţeles asupra acestei personalităţi care l-a zdrobit pe trufaşul Cyrus cel Mare., dându-i pedeapsa capitală. De reţinut următoarele. Herodot consemnează în opera sa: „Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic – n.T.F.) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China – nota T.F.) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus pofta să pornească cu armate”.
Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa messageţilor „aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”. Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria: „Ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnaşamentele cailor sunt împodobite cu aur…”
Povestea massageţilor şi a lui Tomiris este cea mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramură a tracilor a migrat din regiunea carpato-danubiano-pontică-balcanică spre răsărit încă din neolitic. Aveau o religie monoteistă şi se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. ..
Cyrus, numit „Kurus”, „Kiros” sau „Keyhusrev”, în limba persană veche – farsi, considerat Baiazid al perşilor, a domnit între 576-529 î.Hr. şi a pus bazele Imperiului Persan. După ce a cucerit regatul Mezilor, regatul Lydia şi regatul Noului Babilon, reuşind să unescă cele două regate iraniene, ambiţia lui Cyrus era să cucerească şi Egiptul, dar regine Tomiris i-a scurtat destinul de cuceritor.
La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci: „Refuz să mă mărit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge” (2).
Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massageţilor, conduşi de Spargapises, fiul lui Tomiris, şi armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.
Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.
Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.
Momentul este foarte asemãnãtor cu pilda oferitã de Dromichete invadatorului Lisimah peste douã sute de ani. La o distantã atât de mare în timp, cei doi regi par sã se conducã dupã aceleasi legi morale nescrise ale pãcii si rãzboiului. În aceastã mentalitate, rezidã practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor. Dar cine vrea pace pentru natiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de rãzboi, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajãrii s-a bazat si blocarea cursei înarmãrii nucleare de astãzi). Prin urmare, nu doar scena dramaticã, în care frumoasa reginã a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea sã-i impresioneze pe artistii din epoca iluminismului si apoi a romantismului. Ei au retinut semnificatia moralã a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragã tuturor celor care au teoretizat noţiunea de „naţiune” în secolul al XIX-lea.
Iordanes povesteste cã la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orasului Tomis. Herodot scrie cã, dupã victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise – dupã alte izvoare – a venit cu corãbiile pline de pradã în Dobrogea de astãzi si a pus bazele cetãtii. Descrierea massagetilor este foarte expresivã: luptãtori pe jos sau pe cai, arcasi neîntrecuti, dar si curajosi mânuitori de lance. Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau tinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui. În cartea „De origine actibusque Getarum” – „Despre originea si faptele getilor” – Iordanes, get, adicã dac de origine, îl reconfirmã pe Herodot. El precizeazã însã cã este vorba despre acelasi neam. Fiind conducãtoarea unui asemenea popor, fãcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuã sã-i fascineze si astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred cã Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar, dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron dupã moartea regelui. Eminescu o imagineazã pe Tomiris în epopeea „Gemenii”, încã prea putin cercetatã. Kazahii de astãzi au convingerea cã istoria lor a început cu… Tomiris. Massagetii erau numiti Saka. Unii istorici turci cred si astãzi cã massagetii erau de neam turcic, fiind iranizati odatã cu migratia lor spre rãsãrit! Autohtonii din Tadjikistan si cei din Turcmenistan se revendicã tot de la massageti. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massagetilor, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turcmenii sustin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageti. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius si Alexandru Macedon. Unii istorici considerã cã massagetii au fost asimilati de iranieni si de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toti cercetãtorii au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massagetii erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens si-a intitulat tabloul „Tomiris, regina scitilor” (sau getilor cei mari, neam tracic, n.a.). Mattia Preti a pictat si el un tablou cu Tomiris. Iordanes o considerã pur si simplu „Getarum regina” (sau a scitilor, deci… n.a.)…
De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Nu insist asupra acestora. Realitatea este că massageţii sunt urmaşii tracilor care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică. Încă din neolitic.
Doi cercetători de renume, desfăşurându-şi activitatea în mod independent, au ajuns la aceeaşi concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălăjuiesc din Antichitate pe întinsul spaţiu cuprins între Dunăre şi China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saunt-Martin.
Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenaa tuturor dacilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui. Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi.
Massageţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbenipal contra Mezilor.
Nenumărate dovezi indică faptul că amazoanele făceau parte din acelaşi neam al massageţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul amazoanelor este reţinut de greci în epoca în care massageţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale amazoanelor au fost descoperite ala frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.
Geograful antic Strabon (60î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpaţi până în Centrul Asiei.
Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massageţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile. Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugărit de oştile şeţilor”.
La fel, nici Alexandru cel Mare nu reuşi să cucerească pe massageţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amudaria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant. Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru, relatează că Faramane venise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.
Se pare că pe monumentul circular de la Adamclisi este consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi amazoanele. Iar mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia.
Prof. dr. în istorie Augustin Deac subliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, alanii fiind urmaşii massageţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul Iaşi a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.
S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetenii de azi sunt urmaşii lor.

Nota A – Artemisia Gentileschi (1593-1653) a fost unul dintre primii pictori bine-cunoscute de sex feminin.
Nota B – Descrierea Boudicei poate fi găsită în lucrările Lui Tacitus, sau Dio Cassius, cu toate că la ambii e practic identică. Ambii remarcă, că Boudica era de sânge regal, de înălţime înaltă, avea o minte ageră. Părul ei era roscat si drept, lung până la talie, voce aspră si o vedere pătrunzătoare. De obicei purta o tunică colorată, la fel si o manta. Soţul ei, conducătorul Prasutag, era regele icenilor, care locuiau în regiunea Norfolk de azi. Aceste pământuri practic nu erau sub controlul Romei, deoarece în timpul cuceririi Britaniei de către imperatorul Claudius în anul 43, icenii s-au unit cu armatele lui în calitate de aliaţi. În anul 47, în timpul încercării lui Publius Octorius Scapula de a-i dezarma, ei au reusit de a-si apăra dreptul lor la independenţă. Prasutag era mai în vârstă decât soţia sa si a trăit o viaţă lungă. Pentru a-şi păstra neamul, el, la fel ca pe ambele fiice ale sale, l-a făcut comostenitor al tronului pe imperatorul roman.
A „tolera” independenţa regatelor unite era o practică romană normală cu condiţia ca regatul se lăsa ca mostenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia si Galatia (Galatia). La fel, Legea romană permitea lăsarea mostenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la Imperiul Roman. Pământul si averea au fost confiscate. Averea nobililor si a robilor erau deja egale. Potrivit lui Tacitus, Boudica a fost biciuită, iar fiicele ei au fost violate. La fel a fost prădată trezoreria lui Prasutag, care mulţi ani a trăit din banii romani.
În anul 61, britanii, druizii şi icenii, sprijiniţi de vecinii lor s-au răsculat împotriva romanilor. Sufletul răscoalei a fost Boadicea, care conducea o armată de peste 230.000 de oameni. Această femeie era mai degrabă dispusă să moară în luptă, decât să trăiască în robie. Mai bine instruiţi şi cu o dotare superioară , romanii au învins. Curând după înfrângere, Boadicea a murit. Conform surselor amintite a avut parte de o înmormântare fastuoasă.

Nota C – Zenobia (240-274) s-a născut şi a crescut în Siria. La vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu Septimius Odaenathus, regele din Palmyra. După asasinarea soţului, Zenobia s-a răzbunat în felul ei: a cucerit noi teritorii. S-a proclamat regină a Egiptului. Apoi cucereşte Anatolia, Palestina şi Libia, luând în stăpânire rutele comerciale ale romanilor. A fost înfrântă de armatele romane conduse de Aurelian.

Surse:
1. Revista „Dacia Magazin”, nr. 44/iulie 2007;
2. Revista „Dacia Magazin”, nr. 46, septembrie 2007.

http://basarabialiterara.com.md/?p=12757

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

În adâncurile lacului de acumulare Koprinka, din Bulgaria, se află unul dintre cele mai fascinante situri arheologice subacvatice. Este vorba despre capitala regatului trac al odrisilor, cel mai puternic neam tracic de la sud de Dunăre. Oraşul este o adevărată comoară arheologică şi există planuri pentru readucerea lui la suprafaţă.
 În perioada 1940-1950, guvernul comunist al Bulgariei a decis construirea unui baraj pe râul Tundzha şi crearea lacului de acumulare Koprinka lângă Kazanlak. La prima vedere nimic excepţional, având în vedere că toate republicile populare cu regimuri comuniste preferau astfel de mega-structuri uneori cu accente megalomanice.

Din punct de vedere arheologic şi cultural, odată cu inundarea zonei de la Koprinka s-a produs o adevărată dramă. Un sit arheologic de o valorare inestimabilă a fost inundat cu bună ştiinţă şi lăsat de aproape 7 decenii la 20 de metri adâncime sub apele lacului de acumulare.

 Prin intermediul arheologiei subacvatice, specialiştii în domeniu au reuşit să găsească sit-ul sub apă. Este vorba despre un spectaculos şi misterios oraş antic al tracilor odrisi, cel mai puternic trib tracic de la sud de Dunăre, întemeietorii unui regat care a dominat Balcanii câteva secole.

 Seuthopolis, minunea de sub ape

Oraşul tracic de pe fundul lacului de acumulare Koprinka a fost identificat de specialişti ca fiind Seuthopolis, capitala regatului tracic al odrisilor. Propriu-zis sit-ul a fost descoperit în 1948, chiar înainte de a fi inundat, fiind considerat la acea vreme cel mai bine conservat oraş tracic. Chiar şi aşa autorităţile comuniste au decis inundarea zonei şi implicit a fostei capitale Seuthopolis. Oraşul a fost construit la ordinele regelui tracilor odrisi Seuthes al III lea în secolul al IV lea îHR.

De altfel în apropiere, în Valea Regilor Traci, în zona văii Kazanlak, se află şi mormântul lui Seuthes al III lea, acest rege faimos al tracilor odrisi. În anul 1980, arheologii bulgari au putut efectua cercetări succinte la Seuthopolis, profitând de golirea lacului de acumulare pentru reparaţii la baraj.
Cu această ocazie, arheologii bulgari au putut constata că zidurile oraşului sunt conservate. Se presupune că Seuthopolis a fost fondat ca oraş în anul 323 îHr servind drept capitală până în anul 270 îHr. În urma cercetărilor arheologice efectuate înainte şi după scufundarea oraşului s-a ajuns la concluzia că Seuthopolis era o aşezare fortificată care se întindea pe 5 hectare. La această suprafaţă se adăugau suburbiile. S-a constatat că Seuthopolis a fost construit pe ruinele unui complex tracic mai vechi, probabil tot o aşezare de mari dimensiuni.

Poziţia capitalei Seuthopolis era strategică, oraşul fiind înconjurat din trei părţi de râul Tundzha, numit în antichitate Tonezus. Chiar şi aşa Seuthopolis era înconjurat de un zid puternic lung de 890 de metri. Oraşul lui Seuthes al III lea ar fi avut două porţi de unde plecau două străzi care străbăteau întreaga aşezare. După dimensiuni, dar şi ceea ce s-a putut observa ca spaţii de locuire, Seuthopolis ar fi avut capacitatea să adăpostească peste 50 de familii, evident spuma aristocraţiei tracilor odrisi.  S-au descoperit şi ruinele unui palat care ar fi avut două nivele.
Se presupune că era reşedinţa lui Seuthes al III lea.

 Palatul dar şi numeroasele monumente erau ridicate în stil grecesc, existând o evidentă influenţă elenistică în arhitectura capitalei odrisilor. Lângă palat se afla o clădire impunătoare, tot cu o puternică influenţă grecească, probabil un templu. Totodată, arheologii au constatat că majoritatea clădirilor erau construite din cărămidă, ceea ce-l făcea unic în lumea tracă.
Pentru specialişti Seuthopolis era simbolul măreţiei şi puterii economice a regelui Seuthes al III lea. Drept dovadă stau cele peste 2000 de monede descoperite în Seuthopolis, dintre care 800 cu chipul lui Seuthes.  Totodată au fost descoperite şi obiecte de lux, de provenienţă grecească, în special ceramică, bijuterii, amfore dar şi alte tipuri de artefacte. Sunt deasemenea numeroase alte clădiri ale căror funcţionalitate nu este deocamdată cunoscută. Deocamdată multe mistere planează în jurul acest oraş scufundat, unul dintre cele mai spectaculose din această parte a Europei. Printre altele nu se ştie, cum a sfârşit acest oraş, dacă a fost abandonat sau cucerit.

Seuthopolis nu a fost singura capitală a tracilor odrisi, dar spun specialiştii bulgari a fost cea mai strălucitoare. Vechii stăpâni ai Balcanilor Cei care au construit Seuthopolis, oraşul scufundat, au fost tracii odrisi. Era unul dintre cele mai puternice triburi tracice din valea râului Hebrus, adică Maritsa, de astăzi. Istoricul grec Herodot este primul care-i menţionează pe odrisi. Mai apoi Tucidides şi Xenophon vorbesc despre obiceiurile şi faptele odrisilor.

Odrisii locuiau o suprafaţă destul de întinsă, în special în centrul Traciei dar întinzându-se până în zona Dobrogei actuale către nord-est şi până către partea europeană a Turciei de astăzi. Odrisii erau neamuri foarte războinice şi mari amatori de vin.  Xenophon scria că odrisii erau îndrăgostiţi de cursele de cai şi era o obişnuinţă la aceştia să bea cantităţi uriaşe de vin atunci când îngropau un războinic faimos. Poate aşa se explică uşurinţa cu care odrisii au adoptat cultul lui Dyonisos şi ar fi ridicat un templu în cinstea acestuia chiar şi în capitala Seuthopolis.
Puterea odrisilor a început să crească odată cu slăbirea puterii persane în zona Traciei. Este cunoscut faptul că Tracia a făcut parte din Imperiul Persan din anul 516 îHr, în urma cuceririlor întreprinse de marele rege persan Darius cel Mare. După o serie de revolte şi o efemeră eliberare de sub jugul persan, Mardonius aduce sub ascultare Tracia, din nou în 492 îHr. Tracia făcea parte din Satrapia Skudra. Nu după mult timp, în urma înfrângerilor suferite de perşi împotriva oraşelor-state greceşi, în timpul războaielor greco-persane, tracii au scuturat stăpânirea, şi aşa formală, a marilor regi din Orient. Primii care şi-au afirmat dominaţia au fost triburile odrisilor.

Mai mult decât atât au unificat în jurul lor peste 40 de triburi tracice, reuşind să constituie o confederaţie foarte puternică dar şi un regat odris. ” Încă din sec.V Herodot şi Tucidide menţionează existenţa unui regat odris care s-ar fi întins de la Abdera şi până la gurile Dunării. Întemeietorul acestui regat este Teres I (aprox. 470-440 î.e.n.). Urmaşul lui, Sitalkes I (aprox. 440-424 î.e.n.) a purtat o serie de lupte cu sciţii din nordul Dunării şi a dus o politică de bună înţelegere cu grecii din Abdera şi încheind alianţe cu Atena. Sub acest cârmuitor, regatul odris, având o bună organizare internă şi întemeindu-şi autoritatea pe supunerea celorlalte seminţii trace şi pe tributul plătit de unele cetăţi greceşti, a cunoscut maxima sa înflorire.”, se arată în Enciclopedia Dacică ( ENDA).

  Potrivit aceleaşi surse Sparadokos, fratele lui Sitalkes, care domnea în partea de nord a Traciei şi-a atras antipatia atenienilor din cauza politicii sale ostile. Atenienii i-au asmuţit pe macedonenii lui Perdiccas dar chiar şi pe tracii lui Sitalkes, contra lui Sparadokos. Nu după mult timp, macedonenii îşi îndreaptă privirile către regatul odris, iar Filip al II lea, cel care a revoluţionat de altfel armata şi societatea macedoneană îi cucereşte. Chiar şi aşa, nuclee de rezistenţă odrise au rămas şi în vremea lui Alexandru Macedon, inclusiv în timpul regelui Seuthes. ”Cu toate că Alexandru cel Mare a antrenat în campaniile sale din Asia pe mulţi traci, mulţi din cei rămaşi au format nuclee de rezistenţă care au dat mult de furcă macedonienilor mai ales sub conducerea lui Seuthes”, se arată în ENDA.

De altfel, odrisii au rezistat şi puternicei invazii celtice în Balcanii dar şi cuceririi romane. Contra primilor veniţi, celţii, s-au răsculat şi au reuşit să refacă un regat odris în Balcanii. Cu romanii au reuşit să trateze şi să se înţeleagă până în anul 46 d Hr, când împăratul Claudius va distruge regatul odris şi va întemeia provincia Tracia. O rasă de călăreţi În vremurile sale de glorie, armata regatului odris era de temut. Tucidides scria că regele odris Sitalkes adunase din neamurile tracilor sud-dunăreni 150.000 de războinici pe care i-a aruncat ca pe ”un stol de lăcuste” împotriva Macedonenilor măturând totul în cale. Istoricii spun însă în realitate având în vedere fragmentarea tribală a populaţiilor tracice, se putea aduna odată nu mai mult de 20.000 de războinici.

Forţa principală a tracilor odrisi era cavaleria spune Christopher Webber în lucrarea sa ”Odrysian cavalry arms,equipment, andd tactics”.  ”Armata odrisilor era compusă în mare parte din cavalerie şi peltasts( infanterie uşoară specializată în hărţuirea inamicului, mai ales dotată cu suliţe pentru aruncat şi scut), restul fiind infanterie uşoară( aruncători de suliţă, luptători cu praştia, arcaşi). În armata lui Siltakes aceşti războinici veneau din triburile odrisilor, geţilor, treres, tilateans,apsinthii, crobizi, bessi şi thyni”, arată autorul mai sus menţionat. Impresionantă era însă cavaleria tracă, în special a odrisilor. Euripides şi Homer îi numeşte pe traci, ”o rasă de călăreţi”.  În urma studiilor realizate pe resturile osteologice ale cailor găsite în mormintele tracice, arată că războinicii traci beneficiau de rase bune de cai.

Erau mai mari decât caii de stepă şi comparabili cu cei ai grecilor. Xenophon scria că tracii îşi antrenau caii pentru război şi pentru curse. De atfel tracii aveau în aceaste condiţii o iscusinţă deosebită în lupta călare. Cavaleriştii odrisi luptau de obicei fără armură, bazându-se pe viteză şi pe precizie, aruncând din goala calului suliţe asupra armatei adverse.

Oraş antic scos din apele lacului

În anul 2005, arhitectul Zheko Tilev a realizat un proiect numit ”Seuthopolis project”. Prin intermediul acestui proiect se urmăreşte scoaterea de sub ape a vechiului oraş Seuthopolis. Costurile s-ar ridica la 50 de milioane de euro. Autorităţile municipale din Kazanlak au fost încântate de acest proiect mai ales că scoaterea la suprafaţă a oraşului Seuthopolis ar reprezenta o fantastică oportunitate din punct de vedere turistic. Din păcate nu a putut fi strânsă suma necesară. În anul 2015, ministrul Turismului din Bulgaria a precizat că urmăreşte finanţarea ”Proiectului Seuthopolis” prin ”Fondurile Ambasadorilor pentru Conservare Cultural” a Ambasadei Statelor Unite în Sofia. Ambasada SUA poate finanţa însă doar parţial acest proiect.
adevarul.ro

https://romania-misterioasa.blogspot.com/2019/05/misterele-orasului-trac-scufundat-de.html?m=1

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Cele mai vechi urme de pași umani descoperite până acum în Europa se află în România. Peștera Ciur Izbuc, din Muntii Apuseni, a conservat perfect amprentele unui grup de oameni preistorici. Speologii le-au găsit încă din 1965, însă abia acum, cu noile tehnici de datare cu carbon, s-a stabilit că sunt vechi de 36.500 de ani.

În peștera Ciur Izbuc se înaintează greu. Echipele de cercetători pătrund cu grijă prin galeriile și sălile întunecoase. În jur, se văd urmele lăsate de șase sau șapte oameni preistorici. Nu aveau mai mult de 51 de ani, iar printre ei se afla și un copil de doi ani. Cel mai înalt din grup depășea doi metri înălțime.

Grupul de homo sapiens a rămas în subteran între 5 și 7 minute, spun speologii. Au ieșit cu toții la timp, pentru că intrarea în peșteră s-a prăbușit.

Studiile făcute în primii ani după descoperire au datat amprentele cu aproximativ 10 – 15 mii de ani în urma. Măsurările recente, făcute cu ajutorul carbonului radioactiv, au arătat că urmele de pași sunt de acum 36.500 de ani. Sunt practic cele mai vechi descoperite până acum în Europa, sunt convinși cercetătorii americani care au ajutat echipele de speologi români.

https://romaniabreakingnews.ro/cele-mai-vechi-urme-de-pasi-36-500-de-ani-descoperite-in-muntii-apuseni-in-pestera-ciur-izbuc/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person Kontrovers
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din drag
Dupa descoperirea Australiei, Anglia a inceput colonizarea acesteia cu condamnati. Noul continent era considerat cel mai cumplit loc pentru ispasirea pedepselor celor certati cu legea. Foarte multi dintre cei care isi ispaseau pedeapsa au ramas acolo formandu-se astfel comunitati importante de englezi. Aceste comunitati s-au inmultit iar in urmatoarele decenii aveau sa puna stapanire pe intregul continent - populat pana atunci de aborigeni. Asa a luat nastere Australia de azi, o tara cu o economie puternica, infloritoare. Originea asa-zisa de penali a australienilor nu se reflecta deloc in civilizatia Australiei de azi! Si sa fim bine intelesi, exportul de penali catre Australia a inceput prin 1780. Este o prostie sa spunem ca genele hotilor si criminalilor Romei adusi pe pamanturile Daciei acum aproape 2000 de ani (presupunand ca asa ar fi fost) si-au pus amprenta asupra poporului roman.

Modelele formarii unor state in decursul istoriei mai mult sau mai putin dovedite, prin fapte, nu prin teorii, sunt multe dar putini pot face o analiza concreta. USA are ce-a mai tanara istorie dar si ce-amai sangeroasa. Dupa ce Christofer Columbus a descoperit America, au dat navala, toti, cei mai multi europeni care dupa ce au macelarit indienii si le-au luat tara, i-au trimes in rezervatii. Astazi, americanii se dau rotunzi cu " democratia " dar gustul vampiric de sange nu le-a trecut. Hiroshima, Nagasaky, Korea, Vietnam, Iraq, Afganistan, lista este lunga.....si nu cu teorii, ci cu fapte.Se vorbeste mult despre ucidere in massa, crime de razboi, la Hiroshima si Nagasaky, nu afost atacate baze militare sau soldati ci numai civili. Chiestia cu Dacii, neamul Shoimarestilor sunt numai slogane de propaganda, de a inspira naivii la o atitudine patriotica, care cei mai multi s-au lasat de aceasta demagogie, utopie....si isi traiesc viata proprie, chiestia cu Patria muma, nu mai o cumpara multi....
Ceausescu a pus Romania pe harta lumii cand a condamnat vehement invazia primaverii in Cheslovacia 1968, dupa assasinarea acestuia, noii ciocoi la carma Romaniei, in numele democratiei au pus Romania pe harta lumii cu curve la produs, banditi si charlatani de carduri bankare, droguri.
Eu am o teorie bine sprijinita de faptele istoricesi timp, nu de demagogi patrioti ;
Nimic nu-i vesnic pe pamant !
A fost imperiul Roman; sa prabusit !
A fost imperiul lui Gingis Han, sa prabusit !
A fost imperiul Otoman. sa prabusit !
A fost imperiul Austro-Ungar, sa prabusit !
A fost imperiul Comunist, sa prabusit !
Credeti ca imperiul Americanesc va dainuii in veci ?????
Nu uitati !!!!
" Buturuga mica, rastoarna carul mare " este numai chiestie de timp.....

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person Kontrovers
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din Kontrovers
Modelele formarii unor state in decursul istoriei mai mult sau mai putin dovedite, prin fapte, nu prin teorii, sunt multe dar putini pot face o analiza concreta. USA are ce-a mai tanara istorie dar si ce-amai sangeroasa. Dupa ce Christofer Columbus a descoperit America, au dat navala, toti, cei mai multi europeni care dupa ce au macelarit indienii si le-au luat tara, i-au trimes in rezervatii. Astazi, americanii se dau rotunzi cu " democratia " dar gustul vampiric de sange nu le-a trecut. Hiroshima, Nagasaky, Korea, Vietnam, Iraq, Afganistan, lista este lunga.....si nu cu teorii, ci cu fapte.Se vorbeste mult despre ucidere in massa, crime de razboi, la Hiroshima si Nagasaky, nu afost atacate baze militare sau soldati ci numai civili. Chiestia cu Dacii, neamul Shoimarestilor sunt numai slogane de propaganda, de a inspira naivii la o atitudine patriotica, care cei mai multi s-au lasat de aceasta demagogie, utopie....si isi traiesc viata proprie, chiestia cu Patria muma, nu mai o cumpara multi....
Ceausescu a pus Romania pe harta lumii cand a condamnat vehement invazia primaverii in Cheslovacia 1968, dupa assasinarea acestuia, noii ciocoi la carma Romaniei, in numele democratiei au pus Romania pe harta lumii cu curve la produs, banditi si charlatani de carduri bankare, droguri.
Eu am o teorie bine sprijinita de faptele istoricesi timp, nu de demagogi patrioti ;
Nimic nu-i vesnic pe pamant !
A fost imperiul Roman; sa prabusit !
A fost imperiul lui Gingis Han, sa prabusit !
A fost imperiul Otoman. sa prabusit !
A fost imperiul Austro-Ungar, sa prabusit !
A fost imperiul Comunist, sa prabusit !
Credeti ca imperiul Americanesc va dainuii in veci ?????
Nu uitati !!!!
" Buturuga mica, rastoarna carul mare " este numai chiestie de timp.....

Bravo ! Cuba, bravo ! Vietnam ca a-ti dat americanilor o lectie, care nu si-au insusit-o si se aventureaza la o noua lectie care..... numai un miracol ai poate salva sa supravietuiasca ca natiune, Nord Korea si China nu au umor pentru glumele absurde si inadmisibile ale americanilor ( refer la politica, nu la poporul american )
Din nefericire Europa linge curul acestor americani invadatori si se face ca USA a eliberat Europa in al doilea razboi mondiat; Total gresit, armata rosie a eliberat Europa cu multe jertfe proprii.
Putin... nå väl, este un interlop, dar nu o paiata ca Donald Trump, rusinea istorica a Americii.

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din Kontrovers
Modelele formarii unor state in decursul istoriei mai mult sau mai putin dovedite, prin fapte, nu prin teorii, sunt multe dar putini pot face o analiza concreta. USA are ce-a mai tanara istorie dar si ce-amai sangeroasa. Dupa ce Christofer Columbus a descoperit America, au dat navala, toti, cei mai multi europeni care dupa ce au macelarit indienii si le-au luat tara, i-au trimes in rezervatii. Astazi, americanii se dau rotunzi cu " democratia " dar gustul vampiric de sange nu le-a trecut. Hiroshima, Nagasaky, Korea, Vietnam, Iraq, Afganistan, lista este lunga.....si nu cu teorii, ci cu fapte.Se vorbeste mult despre ucidere in massa, crime de razboi, la Hiroshima si Nagasaky, nu afost atacate baze militare sau soldati ci numai civili. Chiestia cu Dacii, neamul Shoimarestilor sunt numai slogane de propaganda, de a inspira naivii la o atitudine patriotica, care cei mai multi s-au lasat de aceasta demagogie, utopie....si isi traiesc viata proprie, chiestia cu Patria muma, nu mai o cumpara multi....
Ceausescu a pus Romania pe harta lumii cand a condamnat vehement invazia primaverii in Cheslovacia 1968, dupa assasinarea acestuia, noii ciocoi la carma Romaniei, in numele democratiei au pus Romania pe harta lumii cu curve la produs, banditi si charlatani de carduri bankare, droguri.
Eu am o teorie bine sprijinita de faptele istoricesi timp, nu de demagogi patrioti ;
Nimic nu-i vesnic pe pamant !
A fost imperiul Roman; sa prabusit !
A fost imperiul lui Gingis Han, sa prabusit !
A fost imperiul Otoman. sa prabusit !
A fost imperiul Austro-Ungar, sa prabusit !
A fost imperiul Comunist, sa prabusit !
Credeti ca imperiul Americanesc va dainuii in veci ?????
Nu uitati !!!!
" Buturuga mica, rastoarna carul mare " este numai chiestie de timp.....

Ai dreptate! Din scurta istorie a britanicilor care au colonizat, în principal, America de Nord, exterminând zeci de milioane de nativi nord-americani, pe ultimii, ținându-i în lagăre, numite, "civilizat", rezervații, "doar" vreo 90% din perioada de când există, "doar" vreo 222 de ani, au fost doar în războaie. Asta, da, "vestitori" ai păcii...iar Imperiul Britanic, "vârful" Lumii Vechi "Civilizate" Colonualiste, campionul tuturor timpurilor, la manipulare, corupere, invadare, jaf, sclavizare, genocid, distrugerea unor popoare și civilizații, întregi, extincția a sute de specii de animale și plante, ș.a.m.d., pe oriunde au pus piciorul, din America, în Asia, din Australia(reper, Generațiile Furate/Aborigenii, pe care îi considerau mai prejos decât orice alta rasă umană, mai prejos decât animalele) în Africa, unde, vedem, și azi, cât "bine" face "civilizația" din Apus, pâna în cele mai îndepărtate insule și insulițe.
Dar, nici cu restul, nu mi-e rușine, Franța, Austro-Germania, Portugalia, Spania, Olanda(poate, cei mai cruzi coloniști, care dau lecții de libertate, democrație și moralitate, câtă vreme, și azi, tot cu jecmănirea vechilor, și noilor colonii, se ocupă, la fe ca ceilalți, care le seamănă), până și Belgia, cu "polul" democrației, de la Bruxelles, dacă veți căuta după repere ca Leopold al II-lea și Congo, să vedem, ce apare...cam atât, despre o mică parte din "corectitudinea" occidentală...
Apropo, cum se închină "inteligenții", doar în fața celor din Vest, mai ales, în fața austro-germanilor, daca tot îi pomeniți pe Avram Iancu, pe Horea, pe Eminescu și pe alții, poate vă aduceți aminte, sau, poate veți înțelege, vreodată, că, mari oameni, ca cei pe care i-am amintit, au luptat chiar cu cei pe care-i pupați în dos, au fost închiși, tot de către aceștia, au fost torturați, și omorâți, tot de către ei(austro-germanii), în timp ce ne-au sclavizat, "doar" vreo 400 de ani, aproape, după 1526, când Ungaria a fost transformată în pașalăc otoman...

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Cea mai veche mască din Europa și cea mai veche aşezare neolitică ”in situ”, descoperite la Cristian, județul Sibiu
Valentin Roman / 29 iulie 2017
Aproximativ 8.000 de ani are cea mai veche aşezare neolitică descoperită pe teritoriul României, în comuna sibiană Cristian. Dincolo de vechimea ei, aşezarea e importantă din alte două motive: a fost descoperită in situ şi în cele opt milenii ce au trecut nu a mai fost niciodată locuită. În cadrul acestei aşezări s–au descoperit, de asemenea, cea mai veche mască din Europa, una uimitoare prin artisticul ei, şi cea mai mare şi mai veche colecţie de ceramică din neolitic, ce are la bază peste 18.000 de fragmente ceramice.
“Un lucru pe care toată lumea îl considera ipotetic – cel mai vechi moment în care au apărut purtătorii tehnologiei Neoliticului în această parte a Europei – a devenit certitu­dine”, declară Sabin Adrian Luca, direc­torul Muzeului Naţional “Brukenthal”. S-a întâmplat în co­muna sibiană Cristian, acolo unde descărcarea arheologică de pe autostrada Sibiu – Orăştie s-a lăsat cu descoperiri uimitoare pentru specialiştii în domeniu.

O aşezare locuită în urmă cu 8.000 de ani
Peste 6.000 de aşezări Starcevo-Criş (datând din jurul anului 6.000 î. Hr.) au fost descoperite în diverse puncte ale Europei, iar România se poate lăuda cu câteva dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cu cea mai veche. Aceasta a fost descoperită în comuna Cristian şi este mai veche decât cele din Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Cârcea etc., conside­rate de specialişti a se număra printre cele mai vechi momente în care au apărut purtă­torii tehnologiei neolitice. Toate au o vechime de aproximativ 8.000 de ani.

“Bănuim că atunci a fost o schim­bare majoră a climei, a vegetaţiei, a vieţii animalelor, iar oamenii au sesizat această schimbare şi au venit din Orient, din Anatolia – cea mai apropiată zonă de noi – spre Euro­pa. Au început să colonizeze acest spaţiu european şi s-au aşezat peste o populaţie de vânători şi pescari. Aceşti oameni au venit cu tehnologii de supravieţuire gata formate din Orient: ştiu să îşi ridice case la suprafaţa solului, vin cu o tehnologie de îngropare şi con­stituie primele necropole, primele cimitire. Aceşti oameni cunosc ceramica, aceşti oameni cunosc uneltele din piatră şlefuită, pe care vânătorii locali nu le cunoşteau, aceşti oameni au o plastică în lut, de la altăraşe la figurine, pe care vânătorii locali nu o cunoaşteau”, spune Sabin Adrian Luca.

Pe teritoriul arondat astăzi comu­nei Cristian, oamenii Neoliticului şi-au construit case cu cuptoare, cu vetre, iar când au părăsit locul şi-au îngropat morţii în case, apoi casele au fost răsturnate peste morminte. Şi aşa s-a păstrat aşezarea neolitică timp de opt milenii, pentru că nicio altă populaţie nu a venit să se aşeze pe spaţiul în discuţie. Aşa se face că a fost posibilă şi descoperirea a opt schelete umane în interiorul aşezării.

Cea mai mare colecţie ceramică din faza foarte timpurie a Neoliticului
Odată sosiţi pe aceste meleaguri, oamenii au ales locul în care să-şi întemeieze aşezări, iar poiana pentru agricultură, izvorul şi pădurea au fost criterii în acest sens. Odată locul ales, acesta a fost consacrat pentru întemeierea aşezării. S-a făcut astfel un sanctuar, adică un câmp de gropi, în fiecare groapă aşezându-se una, două sau trei vase ceramice. În total, arheologii au înregistrat 18.000 de fragmente ceramice şi se estimează că în total vor fi reconstituite încă aproxi­mativ 60 de vase. Se constituie astfel cea mai mare şi cea mai veche colecţie din Eu­ro­pa din această fază timpurie a Neoliticului.

Piesa cen­trală a colecţiei de vase cera­mice este un vas cu două guri, pe fundul căruia a fost desco­perită cea mai veche vop­sea din lume: “Vase din neo­litic, cu gură dublă, triplă sau chiar cu patru guri s-au mai descoperit, dar sunt de dată mai recentă decât acest vas. Acest vas e unic, e cel mai vechi vas cu două guri cunoscut, iar înăuntrul lui s-a descoperit cea mai veche vopsea cunoscută în istoria lumii. Asta au relevat analizele efectuate, că e vorba de o vopsea”, precizează Sabin Adrian Luca.

O mască realizată de primul sculptor din zonă
A treia mare descoperire de la Cristian e dată de o mască, unică şi ea în Europa. Se ştie că populaţiile neolitice creau, în special, statuete, accentul fiind pus pe trup şi nu pe cap. Şi tocmai de aceea masca de la Cristian a uimit: pentru că trăsăturile chipului uman sunt foarte precis reliefate. “Această mască a fost, probabil, creată de primul sculptor din istoria acestei zone. Şi prin tipologia acestei măşti, e cert faptul că sculptorul, po­pulaţia provin din Anatolia, iar indiciul în acest sens este dat de ochii- boabă de cafea. Dacă ar fi pusă într-o expoziţie de marcă, această mască ar stârni cu siguranţă entuziasm”, consi­deră directorul Muzeului “Brukenthal”.

sursa: http://salveazamonumentul.blogspot.ro/

http://www.vatra-daciei.ro/cea-mai-veche-masca-din-europa-si-cea-mai-veche-asezare-neolitica-in-situ-descoperite-la-cristian-judetul-sibiu/


fiber_newStiri

Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie-2 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie-2 iunie inclusiv ... [...]

fiber_newStiri

Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2020, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile la adresa... [...]