Home Forum Subiecte Bucătăria haioasă

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • comment33 raspunsuri
  • visibility2026 afisari
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Sunt trei personaje...fictive, in jurul cărora se invarte actiunea, actiune care tine de bucataria haioasa: eu, el și măsa. Adică : totul se face mai mult sau mai putin în glumă. Până și bucătăreala asta e o misie mai puțin serioasă !
Să trecem la treabă și-o să aflăm!

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Se spune că oamenii fericiți nu mănâncă...ei se hrănesc cu iubire.
Cum domne? Păi și nu mor de foame?
Iubire cum? La cuptor? Pane? La tigaie? Să nu-mi spuneti, ...iubire la proțap?
-Dariuse tu ești fericit?
-Da mamă! Da ce intrebare e asta, nu mă vezi că joc juice cubes, ia fa-mi tu acilea o omletă cu ingredientul tău secret.

Se spune că oamenii fericiti apreciază lucrurile marunte...nu-si doresc neapărat să meargă pe Venus (poate-or vrea să vină Venusul la ei  )
-Dariuse, du-mă mă la Paris! Du-mă mă!
-Unde? la Paris? Așa dintr-o dată?
-Păi ce mă îți trebuie vreun antrenament special?
-Uite, cum facem mama: tu toată noaptea asta stai cu ghidul in fată și înveti să parlesti. Maine ne trezim si plecăm la măta în Oltenia, dar ne gândim că plecăm la Paris…eu fac pe ghidul până acolo…asta e…impăcăm și capra și varza. Eu sunt varza…tu ti-alegi!
-Auzi mă nesimtitule, da ce mă la Paris se manâncă praz!

Se spune că oamenii fericiti au grijă de mintea si de corpul lor.
-Ce dragă, iar te duci la zumba, cu fetele? Am auzit că ati izgonit antrenoarea si v-a venit unul cam elastic.
-Si ce-ai vrea dragă, să fac jogging sus pe bloc, yoga, meditatie?
-Am auzit că are și mustată...de când dragâ îti plac dragă tie mustaciosii?
-Dragă...are o mustăcioară mică mică și se vede...doar când stă cu fața...dar el stă cu spatele la noi, asa că i-o văd doar din cand în când!

Oamenii fericiti nu scapă din vedere niciodată visele de si le-au croit.
-Ia sa-mi spui tu mie, pe cine visai azi după masă de sedeai cu gura cascată și mai ranjeai si fasolele alea intruna?
-Pe tine dragă, numai că te visam stii tu...asa, mai inaltă putin, mai satenă si nu stiu sigur cum aveai ochii...dar doar in vis...parol 

Se spune că oamenii fericit nu scriu...ei trăiesc în direct viața.
-Asa e mama, tu scrii la retete și eu sunt mort de foame.
-Viiine! Ia spune tu gogoșelul meu, ce-ai vrea să îți gătesc azi?
-Vreau pui pe sticlă!
-Biiine...se face! Măcar stiu că asta-i simpla si-l pot urmări si pe Suleyman!
Sortul pe figură si avem nevoie doar de :
- 1 pui mediu, cei mai buni sunt grilleri
- 1 sticla goala de 500 ml cu gatul lung ca de nagâț!
- 1,5 litri apa
- condimente: cimbru, boia, curry, sau orice condimente după gust...piper, foi de dafin!
Se spala bine puiul, se sărează, se condimenteaza din belsug atat la exterior cat si la interior cu ce condimente va plac. Sticla o umpleti cu apa. Cum? Da, apă rece! Puiul il infingeti in sticla pana ajunge la gat...la gatul sticlei bre!
Puneti restul de apa intr-o cratită, cu nitică sare, foi de dafin si piper si dati la cuptor la foc mic timp de 2 ore. In a doua oră, din 15 in 15 minute, când e pauza la film, luati un linguroi...aaa, nuuuu, nu-l frăgezim pe Darius...ci stropim puiul cu apa din cratita, ca sa se rumeneasca bine.
Dupa ce observati ca e rumen in scoateti si il lasati sa se odihneasca timp de 20 minute. Apoi cu un prosop curat extrageti puiul de pe sticla. Gata! Va fi asa de fraged de se va rupe bucati... Serviti cu garnitura de ce vrea mușchiul vostru.

Eu de data asta n-am făcut din griller, am avut o găină din curte de la mama lui Darius...putin cam atoasă 
-Auzi dragă, puiul tău cred că a fost găină, că era cam tare!
- De unde stii ca era găină?
- Dupa gingii!
- Dar gaina nu are gingii!
- Ea nu, dar eu aveam! 


  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Se pune întrebarea de ce beau oamenii băutură?
Si instantaneu se gasesc explicatii: cică în general de supărare, da sunt foarte multi care raspund taman pe invers , adică de fericire. Altii spun ca beau din placere si nu puțini din obisnuință.
Mai sunt unii care beau ca sa prinda curaj...numai că il prind destul de anevoios!
Niciunul nu raspunde că bea de sete 
Darius al meu de exemplu, bea de foc, de focu lu măsa că e bolnavioară.
Eu îl las, că deh e măsa, dar mă deranjează că vine acasă terminat și doarme pe instrumente ca bou pă coadă.
Ei, da ce să-i fac? Măine o să-i fie rău și trebuie să-i fac ceva de reveneala.
Aaaa, dacă ar fi după el? Daaa, măine l-ai auzi: mamă, îmi dai o berică?
Ti-arat eu berici de nu le poti duce!
Ce să mă fac eu cu ăsta?
O să-i fac o ciorbă de perișoare, acrită cu zeamă de varză, poate-poate mâine fac om din el.
Hai sa-ncercăm!
Aaaa, am uitat să vă spun: mi-a luat un șorț nou, parcă e costum d-ăla cu totu.
Ăla dinnainte ...avea doar un snur...si țac il puneam in cui, asta de-acu parcă e haină de forță.

Ciorbă de perișoare acrită cu zeamă de varză (retetă de reveneală;)
O facem în două acte, parc-ar fi piesă de teatru.
Actu-ntii: facem golomelele, chiochionelele…perisoarele de!
Taiem o ceapă mărunt. In prealabil...deși se recomandă în mașina de tocat...tocăm 500 g de carne de porc.
Punem carnea tocată într-un castron peste care adăugăm ceapa, orezul ...se știe : bob cu bob două linguri de ulei, un ou de la o găină nestresată și putin de pătrunjel tocat.
Asa zicea mamaia...nu adauga niciodata patrunjel putin ci putin de pătrunjel, așa fac și eu.
Ehei, ce mai fugeam cand nu era ea atentă cu codrul de paine și-i inmuiam in ciorbă...și-o auzeai: mă împileitato, mi-ai luat toată unsoarea de la ciorbă.....
Daaaa, la maclavaisul asta de-l pomeniram punem nitel de sare si piper si ne-apucăm sa-l frământam pana se omogenizeaza.
Din el o sa facem perisoarele!

Actu doi, zama!
Iau un os de porcină si-l pun la fiert 45 minute intr-o oală cu apă (3 litri) și sare.
După ce fierbe, il scoatem si il dăm lu Azorel, la glojdărit!
In zeama asta de os, o să fierbem legumele.
Ne trebă, o țelină...care chipurile n-ar avea proprietățile de se vorbește.... Eu stiu de la Darius, că la cata țelina i-am dat pana acum ...trebuia să-i fac chiloti pe comandă.
Ansa, …un pastârnac, 3 cepe, 2 ardei, o radacină de pătrunjel, un morcov (tăiat rondele ca de ciomu).
Toate astea se toacă mărunt (exceptie morcovul) si se adaugă in oala de ciorbă, la fiert.
După ce fierb ele, adăugăm 2-3 linguri cu orez.
Eu acum pun zeama de varză, potrivesc de sare ca sa-mi fiarbă perisoarele in zeama asta.
Adaug cu grijă bilutele de carne si las la fiert vreo 30 de minute.
E gata!
Sub capac se aruncă o ploaie de leustean verde si se lasă capacul acolo ca sa se patrunda aromele.
Mmmmmmm, ce bunatate. Poftă bună!

Dariuseee?
Ce...!?! E lemn!
Lasa-l încolo ca-l servesc maine dimineată!
Poate mă scoate la o periniță!
Dar aș...stai să vezi ce mi s-a intamplat cu el peste noapte:


M-a sarutat pe obraz si a adormit.
Peste noapte s-a trezit si a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba:
- Cine esti? intreaba el, si ce cauti in dormitorul meu?
- Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru.
- Adica... sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie! Trebuie sa ma trimiti inapoi!
- Ok... poti sa te reincarnezi dar... nu te putem trimite inapoi decat ca o gaina.
Darius a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa noastră s-a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina. Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant.
Cocosul s-a dus la el si i-a zis:
- Deci... tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici?
- Nu e chiar asa de rau, zice el, dar am o senzatie ciudata, parca explodez.
- Ovulezi, nu-mi spune ca n-ai mai facut niciodata un ou?
- Niciodata!
- Eh... relaxeaza-te si lasa sa se intample...
Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara.
Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata!
Cuprins de fericire, a continuat si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si m-a auzit pe mine:
- Dariuse!!! Trezeste-te dracu , betiv nenorocit! Te caci in pat!

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Să vezi ce mi s-a întâmplat!
Zilele trecute, eu eram în bucătărie și Darius în baie, și-l aud bolborosind ceva.
Mă dau mai aproape, din curiozitate și asist la următorul monologo-dialog:
-Cât au trecut? Două zile, de fapt 48 de ore, de fapt mii de minute, în care am realizat că nu pot sta fără tine, nu pot sta departe de tine. A fost o decizie total greșită!
-Dariuse! Cu cine vorbeai tu? Ce spuneai acolo? Dariuseee tu nu mă mai iubești?!?
-Ba da scumpo! Era vorba de mâncare!!!
-De mâncare, cum asa?
-Pai n-ai zis tu că sunt cam pufos și trebuie sa mai dau jos cateva kilograme? Ei, eu de acum doua zile n-am mai mâncat nimic, ca să mă placi tu. Si acum mi-e o foame de as manca si pâine goală.
Vedeți? Și eu care credeam despre el că nu e cuminte!
Bărbații ăștia sunt ca niște copii, auzi la el, să moară de inaniție și mai multe nu!
-Doamne măi omule, las”, că trecem de urgență la recuperări. Uite, cât îți gătesc eu ceva bun, te conectez la o perfuzie cu vin roșu, puterea ursului, poate îmi demonstrezi după aia că efortul meu n-a fost în zadar! O să-ți fac o fasole bătută cu cârnați.
-Fasole nuuu, tu nu știi ce a pățit mama, că de la fasole a ajuns la medic?
-Nu!
-Păi, a mâncat o săptămână numai fasole făcută de tine și vinerea trecută era ca un balon...și-am dus-o la doctor. Și-acolo a zis că e bolnavă de flatulență.
-Adică e grav?
-Măi, are gaze la stomac...
-Dariuse...e măta, cred că mai are gaze și pe altundeva...și ce e cu gazele astea, că nu înțeleg?
-Offf, nu pot să-ți spun pe șleau...e vorba de vânturi...pricepi?
-M-ai bagat în ceată...vânturi de miază-zi, de miază-noapte, vânturi ușoare, uragane, taifunuri? Hai mă c-am înțeles, da vroiam să te fac să zici cuvântul ăla :))))
-Uite, atunci o să-ți fac niște varză cu ciolan, vrei?
-Îhâ!
Și-am trecut la treabă.
Mai întâi am dat o fugă până la Kaufland după ciolan.
Intru și-o tai direct la vitrinele cu carne propaspătă.
-Un ciolan aș dori si eu!
Și primesc un răspuns sec: încercați după alegeri!
Mă rog, n-am prea înțeles ce vrea să zică și am abandonat ideea, mulțumindu-ma de aici cu condimentele: piper, boia dulce (care poate fi pusă la fiert, pentru că există si d-aia de se pune doar pe răcituri), frunze de dafin, cimbru.
Restul, varza (două bucăți potrivite), varză de-a noastră și în fine mult râvnita bucată de ciolan, le-am luat de la piață.
Mai aveam prin debara niște ceapă, așa că mă puteam întoarce acasa.
Acasă Darius dăduse perfuzia pe repede înainte și deja prindea bulgarii, așa că l-am lasat cu visele lui, mi-am tras sortul pe figură și am trecut la treabă.
Treaba se face in două etape: intr-o etapă se prepară varza, în alta ciolanul.
Varza:
Se curata si se spala . La fel se procedează și cu ceapa, numai că prima se taie mărunt, și ailaltă solzișor.
De regulă tai ambele verze și văd să umplu oala de înnăbușit, pentru că va scădea destul de mult și mi-e frica că nu va ramâne suficientă sa-l pot sătura pe flămânzilă.
Varza și ceapa, merg într-o cratiță de tuci (asa folosesc eu la varza), la înnăbușit, cu niscaiva apă, ulei și sare, la foc potrivit, pe aragaz.
Când s-a înmuiat suficient, adaug piper, cimbru și boiaua dulce și potrivesc de sare.
Spre final, se pun doua foi de dafin, dacă doriți, 1-2 linguri de suc de roșii sau bulion și se dă la cuptor ca să se rumenească. Nu pun bulionul de la inceput pentru ca inhibă fierberea.
Îmi place mult reteta asta, dar și mai bună iese cu varză acră...dar anul asta Darius al meu la capitolul varza acră a zis pas. Il cred, la cât de acră e măsa căteodată...era deja prea mult.
Buuun, de regulă, în cuptor nu mai adaug apă ci o las sa se evapore pe cea existentă, ca produsul finit, stat la foc mic să fie caramelizat și deosebit de placut privirii...că de papilele gustative nu amintesc...astea sunt pe burta de mult 
Ciolanul.
Întâi il spalam la jet de apă rece.
De regulă este destul de gros și ca să poată fi pătruns la cuptor, se desface ici colo, locuri unde o să înfigem niste grăunti de usturoi.
Apoi, il saram, îl dăm cu piper, cu boia de ardei și cu cimbru, și-l punem într-o tavă potrivită.
Apa...că aici e tot secretul gustului, apa de o punem în tavă nu trebuie corectată pe urmă cu altă apă crudă.
Punem apă cât să acopere pe jumătate ciolanul, apa în care mai punem niste sare si-o foaie de dafin.
Atentie! Nu punem pic de ulei, pentru că ciolanul are celulita care se va dizolva în tavă .
Tava o aruncăm la cuptor, unde va sta o oră, după care întoarcem ciolanul cu burta în sus...ăăă cu osul în jos...mă rog...facem o țucahara de 180 grade cu el si-l mai lasam 40 minute la cuptor.
La momentul ala îi punem o cană cu vin roșu. Da de unde vin? Că l-a supt Darius pe tot.
Tata înainte de masă bea o țuică...daca n-avea, mânca și-așa! Așa că, dacă nu mai e, nu mai punem, oricum, în burta lui Darius reteta o să fie completă.
După cele două ore e gata!
Dacă doriti să faceti si-o mămăligută, nu e nici o supărare.
Supărare e daca nu priviti farfuria asta, cu varză la cuptor, bucăți de ciolan și mămăligă aburinda.
-Daaaaariuseeeeee?!! Hai la masa!
-Ce? Mancare, ce e aia? E o boală nouă?
Si ne-am ghiftuit de-a binelea.

Pe la trei dimineata, ma trezesc speriată de niste zgomote ciudate, cred că vecinul Mitică se scula sa plece la pescuit cu motoreta!
Si-am adormit la loc!
Peste alte, cine stie cate minute, iar: ma a naiba motoreta…parca nu mai pleca odata, …cand…trezita de-a binelea, imi dau seama ca zgomotul venea chiar de langa mine…si-i trag un cot zdravan:
Dariuse…ai mostenit-o pe măta...fiv-ar flatulența a dracu!

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Mamalișco!
Da-da, a fost unul care acum cativa ani pe noi, pe romani ne-a facut mămăligari.
Cine? Un cucurbitaceu-castravețar, vecin la sud cu noi, un ingamfat: Stoicikov.
Zicea: bai român, anul asta graul cangi...sa vedem ce o să mancati?
Dar s-a gasit un hatru sa-i raspunda: Cum, nu s-a facut graul, n-o să mâncăm pâine? Nu-i nimic, mâncăm cozonac!
Deci ce facem azi? O banală mămăligă? Exact așa, numai că nu e nicicum asa de banala.
Pai asta e bună și de leac: de ficat, de răceală, de pietre la fiere, de cholesterol…anexite si cistite, cică face bine și la spondiloză dacă te pălești cu ea, e minune mare ce să mai!
N-o sa vorbesc aici de mamaliga cu unt, cu varza, cu carne la garnita scoasa din untura (iartă-mă Doamne că e post), cu cârnați fripți (Doamne...), de mămăliga cu peste ...sau te miri ce, pentru că ar fi prea banal.
Dar de o turtă în spuză, un mălăiaș, un terci, cu imi facea mie mamaia si-l mancam cu lapte, sau un pâsat...ce să mai zic de un bulz, cu branza...poate cu dovleac? Ăăăă , bine că nu sunt grea!
Ca sa le gatim pe toate astea chiar trebuie să facem Academia de mămăligari, așa că pentru astăzi, mai întâi facem o mămăligă semi-vârtoasă...ca să împăcăm toate gusturile.
Fuga, la colt de strada la comparativă după mălai.
Nooooooo, nu d-ăla...vaaai, mălai grișat, să simți tot timpul că ai nisip pe limbă?
Ei vezi! Asa da! Asta e malai ca la mama acasă, parcă e luat direct de la moară.
Aaaa, că se fierbe mai mult și mai greu? Așa e! E rețetă pentru vrednici!
Prietena mea zice că ea nu face mămăligă din mălai.
-Dar din ce faaată o faci?
Cică: din făină de porumb  …fițe 
Punem șorțul ca de fiecare dată și spunem start joc, ca la bingo!
În tuci...obligatoriu în tuci, pentru 3(trei) pesoane: ea, el și MAMA SOACRĂ, se pune un praf de sare și apă la fiert.
Funcție de cât de moale sau vartoasă o vreți...(de mămăligă e vorba), se vor pune 4 cani de apa la una de mălai, sau ...pentru semi-vârtoasă două de mălai.
Mamaia mea, de la început punea pe deasupra o mâniță de mălai, căruia nu-i știu rostul, dar pentru că ea făcea așa, așa fac și eu 
Mai punea o juma de lingură de ulei. Asta știu: e ca să nu se lipească de tuci.
Când apa e gata să fiarbă, se strigă LINIE!...deci, cum vă spuneam, mămăliga aduce mari câștiguri!
Acum va trebui să presărăm mălaiul, în ploaie fină, ajutați de un tel, linguroi...ce-aveti prin casă, exclus coada de la mătură...că altfel face cocoloașe.
Sunt 5 minute critice, în care mamaliga face bulbuci, nu se ține pe lingură și va trebui sa tot amestecați...încet dar sigur.
In momentul in care bulbucii au mai contenit ca densitate si acum sunt mai mari și mai rari  , înseamnă că mălaiul a absorbit apa...adică e de bine!
Se dă focul mai mic și se lasă la fiert pentru cca 23 minute 
Dupe aia, vă proptiți în linguroi și începeți a mesteca vârtos în mămăligă, insistând pe …scuzați expresia fund  și pe margini.
Dacă o vreți mai moale...(vă repet...mămăliga...), pentru unt, o puteți opri acum, dacă nu, o mai lăsați câteva minute să fiarbă.
Stingeți focul și amestecați în mămăligă.
S-a cântat Bingo! E gata!
Se ia tuciul și se răstoarnă peste un fund de lemn!
Apăi se ia frumusel o ață și se taie mămăliga...mai întâi în două și p-ormă în trei...:) că-i dăm și lu mama soacă...deși și asta o cam balonează! 
Poftă mare!
Se poate face cu lapte în loc de apă, cu usturoi in timpul fierberii, cu boia, cu unt...dar asta poate data viitoare.

Acu, cică multă lume nu mănâncă mămăligă de frica să nu se îngrașe!
Dar s-a găsit remediu și pentru asta.Daca va este frica sa nu va ingrasati, incercati sa beti inainte de fiecare masa 50 g de tarie. Taria, precum se stie din batrani, atenueaza frica! 

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Poveste de acum o luna!
Nu neg, e una dintre cele mai mari sarbatori de la noi, dar sa dai pe google si sa vezi: Mai sunt 28 zile, 1 ora si nu-ș cate minute pana la craciun? Mi se pare exagerat.
Parcă suntem la armată și așteptăm să ne liberăm AMR (au mai rămas) 28 zile...și scăpăm...
Nuuu, e motiv doar de bucurie fraticilor!
Păi când o vedea Hrușcă așa ceva, nu o ia razna?
Nu zice ca-n bancul ăla cu babe: auzi, p-a lu Mitică au violat-o unii la carciuma...daaa fă și noi stăm p-acilea ca proastele! 
Vine din Canada imediat si-ncepe: deschide ușa creștine...c-am venit și noi la tine (da al naibii si-aduce aminte doar de sărbători, doar cand sa umple traista)...e si asta un alt cerșetor modern!
Nu zic nicicum că nu e o sărbătoare minunată, că e un prilej minunat de a te reuni în familie, de a sta la gura ...caloriferului, dar cred că se exagerează, mai ales dacă mirajul incepe din noiembrie.
Ei si mi-aduc aminte ca: eram la facultate si-n zilele de noiembrie prin metrou deja începeau: steaua sus răsare...și lumii vestește...
Păi la nevoie vestește din octombrie, ce să mai așteptăm luna cu pricina!
Sau tot așa, îmi aduc aminte de o călătorie cu trenul la jumătatea lu decembrie, când în vagon si-au făcut aparitia niste minorităti conlocuitoare cu capra  : primiți cu capra? Păi acuma? Daaa, numai că pe ei nu-i interesau amanunte d-astea, așa că au consfintit: să zicem că primiți...ța, ța , ța căpriță ța  , noi eram efectiv interziși.
Isi termină ei repejor cantarea și încep cu dinții incordați: dă bă bani la căpriță...dă bă bani la căpriță n-auzi?
Daaa, frumos obicei!
Da ce să mai vorbim de altii, s-aducem aminte aici de ai nostrii!
De pildă, tata, acum hăt mulți ani, nu tăia porcul decât pe 24 decembrie, că zicea că așa e obiceiul.
După un deceniu a mutat obiceiul pe 20, pe motiv că așa face toată lumea...
După alti zece ani l-a mutat pe 15, că n-are timp să facă toate pregătirile de sărbători.
Pe urmă l-a mutat cu fiecare an trecut, pe 14...13...:).
Acum că am trecut de 26 e deja eveniment...(glumesc desigur, dar undeva pe 15 decembrie la noi se vor auzi guițături).
O altă figură de amintit e părintele satului...popa de!
Un betivan notoriu...scuzati expresia, dar n-am cum sa-i zic altfel, popă care incepe botezul tot cam așa, pe la inceputul lu decembrie, ca să se imbete de 25 de ori minim până la craciun. Si-a calculat omul: 10 case x 2 pahare cu vin/zi… x 25 zile …hîc =500 pahare in total....Dă Doamne!
Și te pomenești cu el că trece prin dreptul curții noastre pe data de 15 cand noi suntem cu animalu intins la pamant.
Trebuie să amintesc faptul că tata face analiza imediat...și imediat langa intinde un gratar cu bocăți de porcăială?
-Băăă păcătoșilor, ce faceți bă acolo! zice popa!
-De părinte, sărut-mâna, am mai îmbătrânit și noi, a îmbătrânit și obiceiul și vrem să tinem pasul cu moda!
-Băăă, nu e bine!
-Fă ceva părinte să ne ierte Dumnezeu!
Si-atunci...ca de fiecare dată, il vezi cum s-aseaza cu patrafitul in lungul bucătilor si face niste semne mai mult de jujit-su: Faaaacă –se fasooole!
Hai, bă că puteți să mâncați liniștiți!

Acum spuneți și voi, dacă am început povestea cu așa ceva, ce-am puitea găti astăzi? Raci cu mămăligă? Nuuu, o să facem o carne la garniță cu mămălișco!
Atentie! Propun reteta asta tocmai pentru că nu se poate găti decât după craciun...pentru că carnea...scuzati cacofonia trebuie să stea nițet pe la untură.
Am ales-o pentru că este extrem de simplă si pe-atât de gustoasă.
De fapt, facem un exercitiu să vedem dacă atunci ne țin papilele gustative, pentru că in fapt nu este chiar o reteta.
Mai punem sortul? Hai!
Cand se taie porcul...sau cand se sacrifică...dacă vă place mai mult cuvântul, se aleg categorii de muschi compacti (cei mai buni -mușchii purcarului), care se porționează-cubuleț, sărează , piperează și se dau deoparte.
Se aleg bucăti de slănină de la Ghiță...chiar, de ce pe toți i-o chema Ghiță? Or fi avut același naș? 
Se pune slănina într-un tuci la topit. După ce se topește, se înlătură eventualele jumări și in untura asta se adaugă carnea la prăjit, pentru maxim 15 minute pe ambele părți.
Se scoate din tuci cu o paletă și se lasă la răcit.
Separat se topește altă slănină, care va intra la garnită/borcan.
În garniță, se pune carnea…semi-prăjită în straturi (dacă aveți si niste carnați e ideal…)
carne peste care se adaugă untura topită adineauri.
Se căpăcește si se dă la beci.
Asteia, când o scoateți de gătit, trebuie doar să-i arătați putin flacăra și e gata!
Ce să vă mai zic? Imaginați-va doar o farfurie cu carne la garniță, morături asortate si mămăligă!
Sarut-mâna Doamne!
...
Leru-i ler și florile-s de măr...
Dariuseee, eu credeam că fumezi Kent 8, spune drept tu ai scăpat iar la iarbă? 

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person banber
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

E frumoase, dar e multe.Nu am putut citii decat primele doua postari.E ora 21 si e sambata...Mai bine era luni.:)

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person rechinache
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Nu stiu de unde ati luat luat toate episoadele acestei "Bucatarii haioase"dle Nini,sau de unde v-ati inspirat in crearea lor,dar multe dintre ele,departe de a fi catalogate zicatori,bancuri sau glume, acestea se pot gasi ca teme in proza lui Vasile Voiculescu. Dar este si mai mult de citit.

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person nuta
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Dintotdeauna am avut o curiozitate culinară...așa îi spun eu... ceva mai dezvoltată.
Vinovăția, dacă poate fi numită așa, îi aparține mămăicii mele Anastasia.
Am rămas o mămăioasă, mai mult decât o mămoasă și mi-a picat destul de greu s-o pierd, tocmai de-aia merită să o aduc în discuție.
Mamaia mea Anastasia! Un nume pe care-l ador!
Născută în anul 1918, a apucat și altfel de vremuri, când nu se găsea smântânică de la Covalact de țară. Și nu era nici prea grasă, nici prea slabă, nici prea acră, era așa cum ieșea din putinei...deosebit de gustoasă și sănătoasă.
Nu era iaurt de mâncat, de băut, ...de spălat pe cap..., era plămadă pusă cu lapte dulce la acrit și ieșea lapte înăsprit...o minunăție!
Parc-o aud: e maică, vouă nu vă place cașcaval decât ala kokland  și eu am gustat cașcaval la 50 de ani...voi nu mâncați plăcintă de dovleac si sfeclă...da pe timpul nostru facea mama placinte de teci de tecar și erau tare gustoase.
Și deși trecuseră anii și acum cam aveam de toate, ea rămăsese cu instinctul ala de vânător care să-și procure hrana de pe o zi pe alta...parcă ancorată tot în timpul celui de-al doilea razbel mondial.
Și așa, eram zi de zi la vânătoare. Azi prindea un graure, mâine o vrăbiuță (a nu se citi păsărică...), câte un guguștiuc, pe care atunci când făcea pâine la țest...și făcea cam la două zile...le punea la fript.
Așa am aflat că păsăricile...ăăă vrăbiuțele, sunt tare gustoase, că graurii au gust mai degrabă de fruct decât de carne...și că guguștiucii se mănâncă cu oase cu tot.
Odată la o capcană din tiugă cu laț de păr de cal a prins un ciocârlan și-mi zice:
-maică, să vezi ce gustoși e ciocârlanii ăștia!
-dacă zici matale mamaie...poate o sa-nceapă și mie să-mi placă!
Cu o așa inițiere, a fost chiar natural să încerc mai târziu gustul la melci, broaște, scoici, raci...era cât p-aci să scriu și craci!
Am învâțat care sunt melcii comestibili...melci pe care franțujii îi ridică la rang de delicatesă.
Da, am făcut greșeala ca înainte să mii prepar eu, după rețeta Mamaia, să-i cer de la restaurant...pe bani mulți...după care am plâns amarnic.
Pe un platou, am fost servită cu vreo 10 melci în cochilie, cu o mâzgă verde pusă în deranj acolo, mâzgă care aveam să aflu că e dressing și într-o cească micuță de alături, puțin de alt clei apos...un fel de borâturâ de câmilă -spusă pe șleau.
Păi dacă vedea mamaia așa ceva...ea cu doar două clase primare și fără șorț de master chef, li le punea direct în cap.
Melcii făcuți de ea, o delicatesă de care frantujii nici n-or să audă...se prepară astfel:
Cam 50 de bucăți, se spală bine, se fierb cu sare, se extrage cu o furculiță carnea din interior...se eviscerează și doar talpa de melc...băi franțuzule...se foloseste la bucatarie...nu și mațele de melc...cum mânâncă alde furculition!
Carnea asta se trage în tigaie în unt...se adaugă mirodenii, suc de roșii si usturoi caramelizat...și iese cu adevărat o minunăție gastronomică.
Când m-am făcut mare, am gătit rapane...melcii ăia de pe litoral în care asculți marea...dar asta intr-un alt episod!
Le-a venit randul la broaște!
Păi ce credeți, că dacă era din 1918, băga broasca în gură și-o morfolea pana era bună de înghițit?
Mamaia venea cu 100 piciorușe de broască pe care tot la fel, le spăla temeinic, le tragea în tigaie în unt, după ce în prealabil le dădea prin gris și ou, si ceva ardei iute, să moară KFC-ul ce ciudă.
De scoici nu mai spun, că trăind aproape de râu, de-acolo veneau și multe resurse.
Niciodată...dar niciodată n-am vazut-o să se spele cu altă apă decât cea de râu....în albie, că așa era pe-atunci!
Mergeam de două ori cu căruciorul cu două butoaie să luăm apă de spălat și tot atunci ne întorceam cu cel putin o găleată cu scoici de rău....mai mult scoicani...băieți de!
Le punea la fiert în tuci, le eviscera, le spăla în zece ape și le toca prin mașina manuală.
Carne pentru chioftele se numește asta și vă garantez că așa chioftele ca la ea nu prea a-ti mancat!

Sarut-mâna mamaie!
Ce vrăbioi mai prinzi matale p-acolo prin rai pe unde ești?

  • favorite_border

re:Bucătăria haioasă

  • Adaugat de: person ionexu
  • scheduleacum 12 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Umor

Bre m`ai spart, a durat ceva sa citesc tot, da` stiu ca ai talent, iara daca ai plagiat, ai facut un lucru frumos...am ras pe alocuri, da` sa stii ca nu m`am oprit pana n`am citit tot...va urma ??? :)


fiber_newStiri

Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA. [...]

fiber_newInfo

Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026

(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. [...]