Acum o pusese pe coama, cum le
placea lor sa spuna si, tragand cu forta de fir se indeparta usor de
mal. Tinarul incearca cu disperare sa pastreze arcuirea unditei dar
simte cum mainile sale cedeaza treptat coplesite de puterea din fir.
Se roti usor spre dreapta, apropiind virful vergii de apa intr-o incercare
disperata de a intoarce animalul din drum. Pestele insa nu mai tinea
cont de nimic. Parea ca intr-adevar el fusese cel ce se jucase cu ei
atata vreme si acum se plictisise. Arcul unditei se micsoreaza tot mai
mult si linia vergii se intinde in continuarea firului. De la ac pana
la mana ce tine varga o singura linie tremuranda. Un singur fir desparte
viata de moarte. Elasticitatea unditei a disparut si totul sta acum
in rezistenta firului. Il incearca ideea de a da drumul din mana vergii,
sa lase pestele sa plece din nou cu undita dupa el. Peste cateva minute
varga va iesi iar la suprafata si vor relua lupta de la capat. Pestele
va fi mult mai obosit si sansele lor ar fi mai mari. De pe mal sfaturile
spectatorilor trec pe langa el fara sa le auda cum nu aude nici strigatele
barbosului. Vede doar firul intins la maximum si aude doar suieratul
acestuia. Se simte izolat brusc de lume, convins ca acum totul sta in
priceperea lui.
Pestele s-a luptat mult si cu
curaj, poate chiar cu un dram de smecherie, iar acum punea in aceasta
incercare ultimele lui rezerve de forta. Oare n-ar merita o sansa? Un
peste de dimensiunile lui nu e gustos iar ideea de a-l imparti cu barbosul
il deranja in mod evident. Nu fusese niciodata un "pescar industrial"
dar nici sportivitatea nu-l daduse afara din casa asa ca se simti surprins
de gandul ce-i trecuse fugar prin cap. Ar vrea sa-l mai vada macar o
data. Sa-l ridice din nou la suprafata sa-l poata admira in toata splendoarea
lui. Sa-l poata cantari! Se propteste din nou in cotorul vergii incercand
sa-i intoarca varful spre mal. Un plesnet abia perceptibil ii intrerupe
brusc toate gindurile. Are nevoie de cateva secunde pana sa priceapa
ca totul s-a terminat. Sta impietrit si priveste spre largul apei, acolo
unde ar trebui sa fie acum pestele, incercand sa ghiceasca drumul acestuia.
Nu aude strigatele de pe mal, impartite intre urale de bucurie si suspine
de regret. Nu aude nici reprosurile barbosului. Nemiscat, priveste luciul
apei incercand sa-si inchipuie cati monstri mai sunt acolo si de cate
iesiri mai are nevoie pentru o noua intalnire. Simte cu mirare ca nu-l
incearca nici un fel de regret. "E bine. Asa trebuia sa fie si
totul a fost frumos. Da si daca reuseam sa-l prindem! Cat s-ar fi vorbit
de noi."
Spectatorii s-au imprastiat grabiti
sa duca povestea in sat. Vor avea de povestit celorlalti pescari toata
vara. Si barbosului i-a trecut supararea iar acum se pregatesc de plecare.
Cu ceva noroc o sa gaseasca un autostop pana in oras, sa nu fie nevoiti
sa stea aici pana diseara. Simteau amandoi ca ziua de pescuit se terminase
si nimic interesant nu se mai putea intampla. Umblau totusi cu umerii
aplecati ca dupa o grea infrangere, vorbind aproape in soapta.
- Stii la ce ma gandesc eu? izbucneste
deodata barbosul cu o voce de clopot. Cum dracu am fi carat noi mastodontul
ala. Cine ne primea in masina cu el in spate? Cu cate o jumatate de
peste.
Se privira o clipa in ochi incercand
sa-si imagineze situatia. Un hohot de ras ii cuprinde scuturandu-le
umerii si eliberand brusc toata tensiunea acumulata in atatea ore. Urcara
cu pasi mici taluzul malului spre drumul plin de praf. Sus barbosul
se mai intoarce o data spre lac prinzandu-l pe tanar dupa umeri.
- A fost o intamplare frumoasa.
Sa n-o uiti. Iar pestele ala sta mai bine acolo unde-i acuma. Mai uita-te
si tu o data la balta si la cerul asta sa le tii bine minte. Pentru
ca despre ziua de azi o sa povestim toata viata.