Sa-i spunem "barbosul".
Nu numai pentru ca avea o barba neagra, usor inspicata si frumos rotunjita
ci mai ales pentru faptul ca n-a reusit niciodata sa-i cunoasca adevaratul
nume. Figura lui iesea usor in evidenta dintre toate persoanele aflate,
la acea ora matinala, in autobuzul care ii ducea, scartaind din toate
incheieturile, spre locul marilor delicii, asteptate si visate atata
vreme. Statura sa impunatoare, ocupand un scaun si jumatate iti atragea
inevitabil privirile si te facea sa te gandesti ca n-ar fi placut sa
ajungi la o confruntare cu el. Il gasise aranjat deja in autobuz in
momentul cand urcase, imbrancit din toate partile, impuns de sculele
aruncate peste capul sau si lovit de multimea de scaunele prinse de
rucsacii verzi decolorati de soarele atator ani de serviciu.
La cursa aceea de dimineata aproape
toti calatorii erau unditari necajiti, legati de transportul in comun
si care faceau eforturi deosebite sa nu rateze autobuzul. Erau si asa
destul de multi pescari, posesori de masini care se asezau pe balta
de seara sau plecau la drum in miez de noapte, alegandu-si locurile
cele mai bune, asa incat sa ratezi prima cursa insemna ca poti sa te
intorci linistit acasa. Aceasta masina era singura care iti mai putea
asigura ceva succese. Stiau asta si soferii care isi rotunjeau binisor
veniturile, pe seama pescarilor, intr-un mod neoficial dar reciproc
avantajos. Masina venea plina din autogara si pina la iesirea din oras
mai oprea in doua statii asa incat, din primavara pina toamna tarziu,
se circula intr-o inghesuiala de nedescris.
Te surprinzi inconjurat in toate
partile de scule de pescuit si figuri incruntate care te fixeaza interogator,
incercand sa afle daca nu cumva tu, mai tinar si mai iute de picior,
ai de gand sa te asezi tocmai pe locul pentru care se pregatisera atatea
zile. Oamenii vorbesc in soapta, multi dintre ei se cunosc pentru ca
fac acest drum impreuna de ani multi. Isi povestesc ultimele aventuri
sau modificarile intervenite pe baltile dinspre sudul orasului. In conditiile
in care sunt legati de tren sau autobuze aceste balti sunt foarte accesibile
si destul de bine intretinute. Din fericire calatoria nu dureaza mult.
Balta este aproape de oras asa incat chinul de a sta intr-un picior,
aruncat de colo – colo la fiecare viraj sau groapa, trece repede.
Nici caldura nu este inca la ora asta asa ca situatia este suportabila.
Ehei, altfel va fi la intoarcere dar pana atunci mai este atata timp
ca nu are rost sa ne gandim acum.
Autobuzul opreste in scrasnet
de frine si nori de praf la marginea satului. Puhoiul de pescari se
revarsa grabit pe usi uitand de neajunsurile calatoriei si animat de
promisiunile acestei frumoase zile. Fiecare dintre ei se grabeste, atat
cat ii permit puterile, animat de frica de a nu pierde ceasurile bune
ale diminetii, deja destul de inaintate. Din sosea sarpele pescaresc
se abate spre dreapta coborand spre baltile din apropiere drumului.
Tanarul, singurul recalcitrant, tine drumul drept pe sosea. Spre surprinderea
sa nimeni nu merge in aceeasi directie si deja simte o mica simfonie
rasunandu-i in urechi. "Voi fi singur! Singur pe toata balta!"
E luni si la balta spre care merge pescuitul este interzis. Lacul este
administrat de MApN si prin programul stabilit de ei lunea nu este deschis
pescuitului. Probabil pestele are si el dreptul la putina perioada de
refacere dupa nebunia de la sfarsit de saptamana. Credeti ca este o
idee chiar asa de rea? Eu nu cred. Dar suntem romani ce naiba! Hai la
pescuit luni! Justificare are. Fusese de serviciu duminica si obligat
sa-si ia liber ziua urmatoare. Cinstit, chiar fusese de serviciu! Iar
daca era obligat sa recuperez luni i se pare foarte firesc sa aiba dreptul
sa-si satisfaca pasiunea in ziua lui libera. Si atunci nu poate crede
ca, daca vine controlul pe balta, nu o sa-l inteleaga. Controlorul trebuie
sa fie si el om iar pentru asta era pregatit. La o exceptie putem inchide
ochii. Asa ca, riscul fiind asumat, iata-l marsaluind de-a lungul soselei.
De la marginea satului pana pe balta sunt cativa kilometri buni. Probabil
si acesta este un motiv pentru care acum este singur pe drum. Sau cel
putin asa credea pana acum.
- Domnule! Domnule, asteapta-ma
si pe mine sa nu mergem singuri! striga barbosul incercand sa iuteasca
pasul.
Masivitatea lui il facuse sa
coboare ultimul din autobuz si din acest motiv tanarul nu observase
ca, la fel ca el, se desprinsese din sirul de pescari indreptandu-se
in alta directie. Acum barbosul il observase si banuind ca au aceeasi
destinatie se grabea sa il ajunga din urma. E bine sa aiba un tovaras
de drum pe cei cativa kilometri pe care-i mai avea de parcurs. Iar tanarului
pescar nu-i displacea ideea de a avea totusi un camarad pe malul apei.
Mai ales unul de calibrul lui. Singuratatea nu este intotdeauna generatoare
de siguranta. Ca urmare incetineste asteptand sa fie ajuns din urma.
- Tot la MApN mergeti ? intreaba
barbosul gafaind usor in incercarea de a-si recapata suflul normal.
- Tot. Dar nu stiu daca o sa
ne lase sa pescuim astazi. E luni si in mod normal nu se pescuieste.