- Ne lasa. Eu am mai fost luni.
Daca am fost duminica in garda am venit luni la pescuit. Nea Ion il
cheama pe paznic si te intelege. A lucrat si el in armata. La ce unitate
sunteti?
Nu lucrez in armata dar am abonament
aici. Si eu am lucrat duminica si nu am cand sa mai vin.
Discutia se incheaga pe masura
ce se apropie de lac si se simte din ce in ce mai multumit. Barbosul
pare un pescar care cunoaste balta mai bine si este hotarat sa se tina
dupa el. O gasi un loc in apropierea lui in asa fel incat sa nu-l deranjeze.
Ba este posibil chiar sa aiba multe de invatat.
Lacul pare ingropat undeva in
mijlocul campiei si pana nu ajungi foarte aproape nimic nu tradeaza
prezenta lui. Drumul, pastrat pentru accesul utilajelor agricole, pleaca
din sosea si se intinde de-a lungul baraganului fara nici o denivelare
pana in clipa in care totul dispare aproape brusc. O imensa surpatura
da la iveala un peisaj feeric. Un ochi de apa, rotund ca o luna plina
rasfrange spre cer o gura de rai. Lacul, punctat din loc in loc de flori
de nufar, se expune pe cateva hectare, inconjurat de stuf, papura si
salcii batrane si gaunoase. O iarba verde si bogata acopera malurile
chemandu-te sa-i cunosti moliciunea si sa te lasi prada tentatiei de
a te tavali ca un copil. Citiva plopi drepti se insira de-a lungul unui
canal acoperit de lintita si nuferi galbeni. Bogatia florilor iti taie
rasuflarea si numai zgomotul lisitelor si ratelor salbatice zburand
grabite sa se ascunda in stufaris te trezesc din reverie. Canalul duce
de la ochiul rotund spre baltile cele mari, adevarate. Acolo se pescuieste
acum, in inima verii. Ochiul, asa ii spune toata lumea, are apa mica
si este bun numai primavara devreme. Iar pe canale e bine sa-ti aduci
copiii la oblete si rosioare, dar tot primavara cand sufletul te cheama
la prima intalnire cu iarba. Tanarul se opreste si priveste in urma
la drumul ce coboara intr-o panta destul de abrupta spre lac. Niciodata
nu reusise sa inteleaga cum, cu numai douazeci de pasi in spate, nimic
din aceasta splendoare nu poate fi vazut. Nici macar virfurile plopilor.
In apropierea apei drumul se
desparte urmand malurile ochiului, cu suisuri si coborasuri dupa cum
il asterne surpatura uriasa. In lungul canalului el se departeaza sau
se apropie de luciul apei ferind maracinisuri sau limbi de iarba inalta
sub care ghicesti terenul mocirlos. Salcami scorburosi si corcodusi
plini de rod tin umbra drumului pustiu in aceste ore tinere ale diminetii.
Lacurile cele mari, trei la numar,
sunt imense, avand si plauri plutitori pe ele. Nu putini au fost cei
care, venind prima data pe balta s-au asezat pe plaurii proptiti in
mal fiind nevoiti sa strige dupa ajutor cand vanturile pornite din senin
i-au dus in mijlocul lacului. Pentru ca de fapt lacurile cele mari sunt
unul singur, rasucit si gatuit in trei intinsuri cu adincimi de speriat
in care traiesc adevarati monstri. Daca ai rabdare sa-i asculti pe cei
care pescuiesc de multi ani pe lac, afli ca nu poate fi navodit foarte
bine avand izvoarele lui si gropi mari si multe care nu se golesc si
din care cei ce le cunosc pescuiesc in fiecare an balauri ce infierbanta
imaginatia novicilor.
Un cer albastru, fara nici un
nor, se rasfrange in oglinda lacului iar razele soarelui, ridicat usor
deasupra orizontului, incep sa usuce roua diminetii ce le umezise pana
atunci pantofii. Unduirile usoare ale apei sparg lumina soarelui in
puzderie de diamante prevestind o vreme fara vant. Ii asteapta o zi
foarte calda asa ca incearca sa-si aleaga locurile de pescuit astfel
incat sa aiba, macar prin apropiere, umbra vreunei salcii sau a unui
salcam. Malul lacului este pustiu si bucuria unei astfel de zile le
umple sufletul.
Barbosul se opreste la marginea
unui stufaris de unde are acces la toata intinderea lacului. Malul este
batatorit de pescarii ce mai poposisera pe acolo iar in spate, marginea
surpaturii este acoperita de tufe de coacaze. Tanarului ii placuse locul,
il ochise de departe dar mai erau destule. Isi gaseste unul la fel de
frumos la vreo douazeci de metri distanta, tocmai bine ca sa nu se incurce
intre ei. Pana sa-si despacheteze sculele, barbosul aruncase deja doua
lansete, semn ca avea cu adevarat mai multa experienta. La vremea aceea
el de fapt era mai mult un unditar iar lansetele le folosea doar ca
o alternativa pentru ca nu avea rabdarea necesara sa stea cu ochii priponiti
pe bambine. Si vibratiile vergii la o captura frumoasa nu pot fi echivalate
cu nimic. Din pacate timpul schimba multe. Si locuri si oameni.
O zabatere de ape ii capteaza
brusc atentia si se da in spate cativa pasi pentru a putea vedea mai
bine ce se petrece pe domeniul barbosului. Concentrat acesta tocmai
apropie de mal un peste care simtind apa mica se zbate cu ultimele puteri.
- O dar este un peste frumusel,
comenteaza cu usoara invidie tanarul. Eu inca nu am reusit sa-mi intind
toate sculele.
- Nu e cine stie ce. Un caras
la kil. Da sunt si mai mari pe aici. E frumos dar eu astept niste crapi.
Sunt aici crapi de poveste.
- La ce l-ati luat?
- Ei, obisnuit. La rama.