Home Forum Subiecte Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person Dr.Hook
  • scheduleacum 3 zile
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din dalearober
Anul 1980. Un plan secret, elaborat la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al PCR. Cum a fost fentată Elena Ceauşescu în privinţa originii romane a monumentului de la Adamclisi. Mijloace paranormale de investigare. Probe materiale ce contestă originea romană a monumentului. Cheia enigmei de la Adamclisi se află pe metopa cu numărul de inventar 32. O altă metopă, din marmură, având figurată creaţia omului de către divinitate, după ce a fost fotografiată a dispărut din muzeu. Celebrul explorator Rob Ballard caută în zonele de litoral ale Mării Negre, o metopă cu informaţii iconografice despre creaţia omului. Raiul biblic, în bazinul Mării Negre?

Vom publica în JURNAL PARANORMAL fotografia metopei dispărute şi alte fotografii făcute de autor componentelor originale ale monumetului de la Adamclisi, ce atestă faptul că monumentul datează dintr-o epocă mult mai veche.

V-aţi gândit vreodată la motivul pentru care monumentul de la Adamclisi, colosal prin proporţiile sale şi unicat în arhitectura monumentală antică, a fost lăsat de izbelişte de către UNESCO, organism mondial care ar fi trebuit să acorde protecţie luându-l sub egida sa? Indiferenţa manifestată de către UNESCO vizavi de acest monument excepţional al antichităţii, cu care s-ar mândri orice popor din lume, rezidă din cercetarea superficială, după ureche, făcută de câţiva aheologi români şi străini asupra componentelor originale şi reconstrucţia hatotică a monumentului în jurul nucleului original.

La finele anului 1980, am fost convocat la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lângă C.C. al PCR, pentru o discuţie între patru ochi cu secretarul stiinţific al institutului, dr. Nicolaie Copoiu. Colaboram de câţiva ani cu institutul ca expert în verificarea în teren a datelor comunicate de către arhelologi, în legătură unele situri din tară. Nicolaie Copoiu dădu drumul unui aparat de radio şi îmi făcuse semn să vin la fereastră, să discutăm ceva important.

Am aflat asfel că potrivit unor informaţii provenite din documente secrete existente la biblioteca Vaticanului, monumentul de la Adamclisi nu este roman, ci dintr-o epocă anterioară. Nicolaie Copoiu îmi spuse că s-a consultat şi cu căţiva istorici români şi ei i-au spus că ştiau de mult că monumentul de la Adamclisi nu este roman, dar nu se bagă în treaba asta, pentru că Nicolaie Cauşescu a semnat în cartea de onoare care atesta recostituirea monumentului din replici ca fiind ridicat de Traian să comemoreze victoria repurtată asupra dacilor.

Copoiu m-a întrebat dacă mă încumet să verific la faţa locului treaba asta, spunându-mi că, dacă accept, el va fi alături de mine în situaţia că Elena Ceauşescu se va dezlănţui împotriva mea. (Era în joc semnătura lui Nicolae Ceauşecu în cartea de onoare, prin care atestase că monumentul era roman.)

Am fost de acord. Nicolaie Copoiu spuse că planul nostru trebuie să rămână secret până când va fi finalizat şi îmi propuse să aplic şi metode paranormale în cercetarea pe care urma să o întreprind. Totodată, să rămân deschis pentru orice rezultat. M-a asigurat că delegaţia pentru efectuarea cercetărilor îmi va fi semnată de academicianul Nicolaie Teodorescu, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România (în facsimil), iar banii pentru deplasare urma să-i procur din altă parte.



În finalul discuţiei, m-a sfătuit să găsesc eu o formă oficială pentru expediţie şi să iau, dacă se poate, şi câţiva copii paranormali din echipa M.Ap.N., care să facă investigaţii telepatice în subsolul din perimetrul monumentului.

Ajuns cu echipa la Adamclisi (în limba turcă, Adamclisi înseamnă Templul lui Adam sau Biserica Omului), am început investigaţiile.

Istoricului român Grigore Tocilescu şi austriacul Otto Benndorf, care au studiat componentele originale ale monumentului din punct de vedere arheologic în anul 1882, au socotit că este vorba de un monument triumfal ridicat de împăratul Traian în anul 109 e.n., pentru a celebra victoria obţinută pe muchie de cuţit de romani împotriva dacilor, prin războiul desfăşurat în anul 105-106 e.n.

Anul înălţării monumentului de la Adamclisi a fost scos din burtă, întrucât nu există nici un document istoric care să ateste acest lucru. Mai mult, istoricii au decis că monumentul „triumfal” de la Adamclisi a fost ridicat la fruntariile de est ale imperiului roman, după ce a fost înălţată Columna de la Roma pentru preamărirea faptelor de vitejie ale împăratului Traian, în cele două războaie purtate împotriva dacilor.

Să vedem ce scrie pe soclul Columnei de la Roma.

SENATUS.POPVLVSQVE.ROMANVS
IMP.CAESARI.DIVI.NERVAE.F.NERVAE
TRAIANO.AVG.GERM.DACICO.PONTIF
MAXIMO.TRIB.POT.XVII.IMP.VI.COS.VI.P.P.
AD.DECLARANDVM.QVANTAE.ALTITVDINIS
MONS.ET.LOCUS.TANTIS.OFERIBUS.SIT.EGESTVS

În traducere,

SENATUL ŞI POPORUL ROMAN
ÎMPĂRATULUI CEZAR, FIUL LUI
NERVA CEL TRECUT ÎNTRE ZEI
NERVA TRAIAN AUGUSTUL, ÎNVINGĂTORUL
GERMANILOR, ÎNVINGĂTORUL DACILOR,
MARE PONTIF, INVESTIT PENTRU A XVII-A
OARĂ CU PUTEREA DE TRIBUN, ACLAMAT
DE VI ORI CA IMPERATOR, CONSUL PENTRU
A VI-A OARĂ, PĂRINTE AL PATRIEI,
PENTRU A SE ARĂTA CÂT DE ÎNALT
ERA MUNTELE ŞI LOCUL SĂPAT CU
EFORTURI ATÂT DE MARI.

Prin urmare, nici pomeneală ca cetăţenii Romei să-i înalţe lui Traian vreun monument triumfal, cu atât mai puţin în Moesia, la fruntariile de răsărit ale imperiului. Columna de la Roma a fost un reper geodezic după cum este menţionat chiar pe soclul acestuia, fiind împodobit mai târziu cu scene din războaiele lui Traian cu Dacii. Se observă că o parte din textul iniţial de pe coloana geodezică a fost înlocuită cu un text de preamărire a persoanei lui Traian.
Unica „dovadă” adusă de istorici că monumentul de la Adamclisi ar fi fost înălţat de Traian, este doar o lespede găsită printre componentele ruinelor monumentul original, cu titlurile lui Traian săpate în piatră. Însă pe lespede nu figurează verbul prin care să susţină Traian că monumentul ar fi fost înălţat de dânsul. Dealfel şi-a mai scris fiul lui Nerva numele şi funcţiile şi pe alte ziduri, însă nu a îndrăzit să pretindă vreodată că acele ziduri ar fi fost ridicate de dânsul. Pentru acest obicei „scriitoricesc” a fost beştelit cum se cuvine pe către împăratul Constantin cel Mare, care îl poreclise herba parietaria, adicăiarba zidurilor. Care obicei s-a păstrat sub dictaturi până în zilele noastre.

Să aruncăm o privire asupra componetelor originale ale monumentului de la Adamclisi, păstrate în muzeul din localitate. Să ne oprim asupra metopei cu numărul de inventar 4, în care este dată „sigură” scena sinuciderii regelui dac, Decebal. „Descoperirea” sinuciderii lui Decebal a fost făcută de istoricul Michael P. Speidel la de Univesitatea din Honululu, Hawaii (SUA) şi publicată în Franţa, în Revue Archeologique, fascicula 1, din anul 1971. Istoricul american, după ce a studiat o fotografie copiată după un negativ existent la Institutul german arheologic din Roma, a „descoperit” că oşteanul pedestraş figurat pe metopă se sinucide cu o sica dacică. Prin urmare, nu poate fi altcineva decât regele dac, Decebal (foto 1).
Oare aşa să fie? Să privim fotografia metopei 4 (foto 2), realizată de autor la Adamclisi.
Reiese clar că oşteanul de pe metopă nu se sinucide, ci se apără cu scutul de lancea călăreţului (vârful lancei cu care loveşte călăreţul scutul a fost răzuit), iar „sica dacică” a lui Michael P. Speidel este tivul cămăşii luptătorului pedestru. Prin urmare, pe metopa 4 nu poate fi vorba de sinuciderea regelui dac Decebal şi nici de războiul purtat de romani cu dacii. Potrivit mărturiilor scrise de istorici antici, dacii porneau vitejeşte la luptă, nu stăteau pasivi în faţa inamicului cum se vede pe motopa 4.

Ajungem la metopa cu număr de inventar 32 (foto 3), care în fapt conţine cheia enigmei monumentului de la Adamclisi.
Istoricii au decis, în absenţa oricărei menţionări documentare, că pe metopa 32 este figurat împăratul Traian, însoţit de doi scutieri. Identificarea lui Traian s-a făcut după capul meduzei, retuşat pe lorica personajului după o fotografie existentă la Academia Română. Retuşarea emblemei de pe lorica personajului a fost necesară, deoarece nu se vede bine cu ochiul liber în lumina în care este expusă metopa la muzeu.

Să privim cu atenţie foto 3, realizată de mine după componenta originală a metopei nr. 32. Personajul imperial figurat pe metopă este scund, purta barbă (faţa şi barba personajului au fost distruse pe metopă) iar pe lorică are o emblemă formată dintr-o pasăre cu ciocul lung şi drept, încadrată de motive florale de acant. Nu este vorba de vulturul roman, pentru că nu seamănă cu vulturul pe stema romană, păstrată la Biserica Santi Apostoli din Roma (foto 4). Personajul este însoţit de doi lăncieri înalţi, cu bărbi.
Prin urmare, nu este vorba de împăratul Traian. Emblema de pe lorica personajului central, redat pe metopa cu numărul de inventar 32, constituie cheia enigmei monumentului de la Adamclisi. Propun cititorilor noştri să indentifice personajul, după emblema pe care o poartă pe lorică. Misterul emblemei nu fost dezlegat până acum.

Ştergerea unor elemente inconografice de pe motopele de la Adamclisi, nu se rezumă numai la cele două metope semnalate. Există şi alte motope „pelucrate” într-o epocă tărzie, printre care şi o metopă având un cartus cu text răzuit, scris într-un alfabet necunoscut. „Prelucrarea” metopelor originale ale monumentului de la Adamclisi poate să dateze din epoca romană, dar este posibil să fi intervenit asupra informaţiilor iconografice originale arhelogii care au făcut cercetări în anul 1882, pentru a le face accesibile ipotezei originii traiane a monumentului.

Istorici români și străini au contestat, la vremea lor, ipoteza potrivit căreia monumentul de la Adamclisi ar fi fost roman. Nicolae Iorga, referindu-se la data atribuită construirii monumentului, scria că “Baza însăși a vechii argumentații nu se clatină numai, dar ea nu a fost niciodată serios stabilită.” Adolf Furtwängler, arhelog german: ”Acest monument nu are nimic comun cu ce se cunoaște din epoca lui Traian.” G. Wutzer: “Nu mi s-a întâmplat să văd vreodată ceva asemănător la vreun monument de artă romană sau greacă.” Și lista punctelor de vedere contrare originii romane a monumentului de la Adamclisi ar putea continua cu argumente pertinente, imbatabile.

Pentru a risipi îndoiala asupra faptului că Institutul de studii istorice şi social-politice pe lângă C.C. al PCR fost implicat în probleme profund româneşti – institut la care autorul a colaborat în calitate de expert privind verificarea în teren a raportărilor făcute de către arheologi, semnalez că în clădirea acestei instituţii se afla afişată la vedere o hartă mare a României, pe care figurau Bucovina de Nord, Ţinul Herţa, Basarabia şi Cadrilaterul cu menţiunea scrisă cu litere mari „Teritorii româneşti aflate sub administraţie străină”. Astflel se explică şi interesul manifestat de către istorici din institut, faţă de monumentul de la Adamclisi.
Poporul român are, din păcate, vocaţia de a se lăuda cu origini impuse de cei ce l-au atacat, jefuit şi prigonit. Iar adularea agresorului se regăseşte şi în textul imnului naţional actual, spre ruşinea înaintaşilor noştri. Poporul român are origini în preistorie, înainte de a fi fondată Roma. Potrivit concluziilor recente ale unor istorici occidentali, războiul purtat de romani împotriva dacilor era un război de exterminare a locuitorilor Daciei. Romanii au distrus cea mai importantă stavilă interpusă în calea tăvălugului naţiilor migratoare din străfundurile Asiei, asupra Europei.

Monumentul colosal de la Adamclisi a fost reconstituit lăutăreşte, în absenţa oricăror izvoare documentare de epocă sau dintr-o perioadă mai târzie, în care să fie menţionată originea şi destinaţia acestui edificiu enigmatic al antichităţii. Anul 109 hotărât de câţiva istorici români şi străini ca fiind data înălţării monumentului „triumfal de la Adamclisi de către împăratul Traian pentru a celebra victoria romanilor asupra dacilor”, a fost scos din burtă în urma unor falsuri grosolane comise asupra componentelor originale ale monumentului.

Pe monumentul reconsituit din replici în jurul nucleului original, dacii – cei mai drepti şi mai viteji dintre traci, după cum îi descria Herodot în antichitate – au fost puşi în lanţuri la comandă sovietică, potrivit informaţiilor deţinute de istoricul dr. Nicolae Copoiu. Pe componentele originale ale monumentului, păstrate la muzeul „Tropaeum Traiani” din Adamclisi (foto 1, 2 și 3, realizate de autor în anul 1981), se vede limpede că bărbatul şi cele două femei puse la picioarele statuii „trofelului” nu au fost la origine cu mâinile legate la spate, după cum a fost redaţi pe monumentul reconsituit după un plan controversat, la care şi-au adus obolul istorici români şcoliţi în fosta U.R.S.S.
Pe componentele originale ale monumentului de la Adamclisi se disting două şcoli diferite de sculptură monumentală, din care reiese faptul că monumentul a fost reconstruit în antichitate, într-o epoca anterioară războaielor daco-romane. De exemplu, gorgonele figurate pe componentele originale prezintă două şcoli de sculptură monumentală diferite ca epocă (foto 4, 5, 6, 7). Acelaşi lucru se poate observa şi la metopa cu număr de invetar 10 (foto 8), care a fost realizată într-o epocă anterioră celei în care a fost creată dublura acestei metope cu număr de invetar 32, pe care a fost redat acelaşi grup de personaje (foto 9). Pe site-ul Muzeului de arheologie de la Adamclisi au fost postate alte numere de inventar ale componentelor monumentului, nu cele care au existat în anul 1981. (Să fie vorba de împuţinarea metopelor originale ale monumentului?)
Pe metopa intitulată de un istoric român „Soldat roman la vănătoare de daci căţăraţi în copac” (foto 10), este redat în fapt mitul arhaic al amazonelor de la Dunărea de Jos. Silueta din copac este a unei femei, ce luptă cu arcul cu un oştean îmbrăcat în zale. A se vedea şi foto 11, intitulată „Lupta grecilor cu amazoane” existentă la British Museum, provenită din Mausoleul de la Halicarnas (335 î.e.n.). După toate evindenţele, cele două cu metope cu tematică comună au fost relizate în epoci istorice diferite. Argumentul adus de istorici că ar putea fi vorba de o şcoală sculpturală monumentală nepretenţioasă de la periferia imperiului roman, nu stă în picioare. „Trofeul” (foto 12)a fost realizat conform regulilor şcolii sculpturale clasice, înlocuind cu probabilitate o statuie sculptată cu aceeaşi temă într-o epocă anterioară. În foto 5 şi 6 se pot observa scutul şi pulparele primei variante a „Trofeului”.
Pe aceeaşi metopă de la Adamclisi (foto 10), în primul plan se vede un personaj uriaş cu capul tăiat. Personaje uriaşe au fost redate şi pe alte metope (foto 13). Or, nicio cronică a războaielor purtate de împăratul roman Traian cu dacii nu menţioneză că acesta ar fi luptat şi cu uriaşi, sau că a avut asemenea luptători în legiunile sale.
Armele de pe metopele de la Adamclisi sunt specifice epocii brozului.

Pe friza inferioară a monumentului este figurat un cap de lup stilizat, pornind din lujeri de acant, cu păsări dintr-o specie necunoscută. Un monument roman nu trebuia să aibă friză cu asemenea simboluri.

Istorici români şi străini au decis, împotriva tuturor evindenţelor, că monumentul de la Adamclisi este triumfal fără să ţină cont de simbolurile funerare existente, gorgonele, leii funerari.
Despre vegetaţia cu specific subtropical figurată pe metope şi creneluri, istorici români a găsit o explicaţie cel puţin ciudată. După părerea lor este semnătura realizatorului monumentului, care provenea dintr-o zonă geografică cu climă subtropicală!

Şi acum ajungem la „prizonierii daci” figuraţi pe creneluri, despre care istorici români pretind că ar fi cu mâinile legate la spate, înlăţuiţi de copaci. În realitate nu se vede nici urmă de lanţuri, frânghii sau sfori. Luptătorii de pe creneluri stau în poziţie de repaus, cu braţele la spate şi picioarele depărtate (foto 14).
În privinţa vegetaţiei subtropicale şi a faptului că sunt redaţi pe metope luptători îmbrăcaţi sumar, unii dintre aceştia sunt goi până la brâu şi desculţi (potrivit unor izvoare documentare, bătălia dintre romani şi daci în Moesia s-a dat în iarna anilor 101 – 102 e.n.) ar putea exista o explicaţie rezonabilă. Cu vreo 5000 de ani în urmă, în zona menţionată era o climă subtropicală. În acea perioadă în Anglia se coceau două recolte de cereale pe an. Existenţa pitonilor vii de cavernă în zona monumentului, ar pleda pentru această ipoteză. Autorul şi echipa lui au văzut un piton viu ce a ieşit din subteran în luna aprilie 1981, având o lungime de aproximativ 4,5 metri şi cu circumferinţa corpului în partea mai groasă de aproximativ 47-48 cm. Şi caruselul inadvertenţelor de la Adamclisi ar putea continua, fără să schimbe datele reale ale problemei.

Este cunoscut faptul că ahelogii români au găsit 56 dintre metopele monumentului de la Adamclisi. În anul 1981 erau doar 48. O metopă a ajuns la muzeul din Istambul din neglijenţa unui arhelog român, iar 7 metope au fost scăpate în Dunăre cu prilejul încărcării pieselor originale ale monumentului într-o barjă, spre a fi duse la Bucureşti. Intresant e faptul că după ce a fost scăpată în Dunăre o metopă, au fost scăpate şi celelalte 6. Ce reprezentau acele metope care zac în Dunăre? Şi de ce n-au fost scoase până acuma, că doar au fost scăpate în apropiere de malul Dunării iar locaţia metopelor este cunoscută?

În interiorul nucleului original se detecteză două camere suprapuse şi o cameră mortuară sub nivelul solului. Prin detecţie extrasenzorială au fost localizate ziduri ce pornesc radial de la nucleul monumetului, temple şi alte vestigii de clădiri. Aşezarea de tip protourban din jurul monumentului a fost fortificată cu două ziduri relativ concentrice. Zidul de apărare exterior traversează canalul de irigaţii din apropire. Muncitorii locali care au participat la construcţia canalului, au spus că întradevăr a fost găsit un zid masiv la baza canalului în locul indicat de mine, iar blocurile de piatră fasonată au fost încărcate cu o macara în basculante şi duse într-o direcţie necunoscută.

Altarul roman, unde au fost încineraţi aproape 3800 legionari romani ce „au pierit de moarte năpasnică” după cum ne spune inscripţia de pe placa de piatră a altarului, este amplasat între cele două ziduri de apărare ale aşezării fortificate. Despre ce „moarte năprasnică” vorbeşte inscripţia, ştiindu-se că în epoca respectivă un ostaş putea să moară pe câmpul de luptă fie străpuns cu sabia, cu lacea, sau săgeta, fie altoit în cap cu măciuca? Atari decese erau normale în timpul luptelor. Prin „moarte năprasnică” inscripţia se referă la moarte neprevăzută, fulgerătoare, prin utilizarea de către inamic a unor mijloace de luptă neobişnuite pentru acea epocă?

Proiectata reabilitare a monumentului de Adamclisi în anul 2012 din fonduri europene, va merge pe aceeaşi cale cu ipoteza Tocilescu- Benndorf din anul 1882, potrivit căreia acest enigmatic edificiu al antichităţii este un monument triumfal roman? Şi statuia „trofeului” va fi reabilitată în forma în care a fost executată la reconstrucţia monumentului în anul 1977, adică în interpretarea fantezistă a artistului conteporan care nu a ţinut cont de statuia originală aflată în muzeul de la Adamclisi?

Aşa cum am promis în episodul 1 al acestui material, ofer cititorilor fotografia piesei din marmură ce înfăţişeză, cu probabilitate, actul creaţiei omului de către divinitate(foto15) – dispărută din muzeul de la Adamclisi după ce a fost fotografiată de autor. Personalul muzeului nu îşi aminteşte să fi existat o asemenea piesă în evidenţele muzeului.
Pe placa de mamură este figurat un personaj în armură, cu cască semisferică, fără faţă (Biblia ne spune că era interzis muritorilor să privească faţa lui Dumnezeu), cu două scuturi în loc de braţe. În zona mediană a personajului este un cap de adolescent.

Este placa de marmură pe care o caută celebrul explorator Rob Ballard, pentru fundamentarea ipotezei situării raiului biblic în bazinul Mării Negre? Ipoteza Edenului în Marea Neagră pare şocantă la prima vedere, dar se sprijină de dovezi materiale şi documentare serioase. Vom vedea în continuare despre ce este vorba.

Deși la prima verdere pare paradoxal, războiul pornit de romani asupra Daciei continuă și în zilele noastre. Mizele disputelor sunt limba română și Monumentul colosal de la Adamclisi. În privința limbii române a se citi și declarația unui fost oficial al Vaticanului, publicată Jurnal Paranormal. În ce privește Monumentul de la Adamclisi, amplasat pe o colină la marginea localității dobrogene cu același nume, istorici mai puțin informați l-au inclus, împotriva oricăror evidențe, în patrimoniul roman decretându-l drept triumfal, închinat împăratului Traian. Am argumentat în cele două episoade precedente că nu există nicio sursă documentară istorică de epocă, în care să fie menționată ridicarea și destinația monumentul de la Adamclisi. Mai mult, cetățenii romani nu au ridicat Columna de la Roma pentru a preamări faptele de vitejie ale lui Traian în războiul cu dacii. Textul pus pe soclul Columnei este edificator:

SENATUS.POPVLVSQVE.ROMANVS

IMP.CAESARI.DIVI.NERVAE.F.NERVAE

TRAIANO.AVG.GERM.DACICO.PONTIF

MAXIMO.TRIB.POT.XVII.IMP.VI.COS.VI.P.P.

AD.DECLARANDVM.QVANTAE.ALTITVDINIS

MONS.ET.LOCUS.TANTIS.OFERIBUS.SIT.EGESTVS

În traducere,

SENATUL ŞI POPORUL ROMAN

ÎMPĂRATULUI CEZAR, FIUL LUI

NERVA CEL TRECUT ÎNTRE ZEI

NERVA TRAIAN AUGUSTUL, ÎNVINGĂTORUL

GERMANILOR, ÎNVINGĂTORUL DACILOR,

MARE PONTIF, INVESTIT PENTRU A XVII-A

OARĂ CU PUTEREA DE TRIBUN, ACLAMAT

DE VI ORI CA IMPERATOR, CONSUL PENTRU

A VI-A OARĂ, PĂRINTE AL PATRIEI,

PENTRU A SE ARĂTA CÂT DE ÎNALT

ERA MUNTELE ŞI LOCUL SĂPAT CU

EFORTURI ATÂT DE MARI.

Forma criptică în care este redată inscripția este cauzată de faptul că o parte din textul original a dispărut, fiind înlocuit cu numele lui Traian și cu titlurile sale. Dar spre cinstea sa, nu a îndrăzit să spună în textul adăugat că acea coloana ar fi fost ridicată de dânsul.

Prin urmare, Columna de la Roma era un reper topometric și nimic mai mult. Surse documentare istorice menționează că reperul topometric, sub forma unei coloane realizată în stilul doric, a fost împodobit ulterior cu scene din campaniile lui Traian împotriva dacilor.

În privința Monumentului de la Adamclisi – în absența oricăror surse documentare de epocă în care să fie consemnată originea și destinația sa – este riscant să atribuim acest monument, unicat în arhitectura monumentală antică, patrimoniului roman și pretindem că este “triumfal” și că ar fi fost ridicat la fruntariile de răsărit ale imperiului roman, pentru a slăvi victoria împăratului Traian asupra geților. Istoricii mai puțin documentați aduc în sprijinul ipotezei romane a monumentului de la Adamclisi, o placă de piatră pe care au fost săpate numele și titlurile lui Traian. Dar omit cu bună știință că din text lipsește verbul prin care Traian să afime că monumentul a fost înălțat de către dânsul. După cum scriam în primul episod al acestui articol, bazat pe dovezi ducumentare, fiul lui Nerva și-a scris numele și titlurile și pe alte monumente, pe care nu le-a ridicat el. Pentru acest obicei detestabil s-a ales cu porecla herba parietaria (iarba zidurilor, iederă), dată de împăratul Contantin cel Mare. Dar să continuăm cu prezentarea inadvertențelor între ipoteza originii romane a Monumentului colosal de la Adamclisi și o serie de observații făcute la fața locului.

Bărbații, femeile şi copiii figuraţi pe metope (foto 1) nu au aspectul unor captivi. Dimpotrivă, personajele sunt redate în poziţii ralaxate vădind încredere şi demnitate.

Simbolurile funerare aparținând monumentului de la Adamclisi, gorgonele și leii funerari (foto 2, 3) atestă fără dubii că monumentul este tip mausoleu, adică funerar şi nicidecum triumfal. În episodul 2 relatam că prin detecţie s-a revelat existenţa a două camere suprapuse în nucleul original al monumentului de la Adamclisi și o cameră amplasată sub baza nucleului monumentului. Camere similare există şi la mausoleul la Halicarnas (anul 335 î.Ch.).

Pe friza superioară a monumentului de la Adamclisi sunt simboluri necunoscute, unicat în arhitecura monumentală antică. Romburi preistorice (ce îşi au originea în epipalelotic, conform dicţionaruluiDicţionarului esoterismului elaborat de Pierre Riffard, lucrare de referinţă în domeniu), octogoni şi alte figuri geometrice ce se înlănţuiesc într-o ordine prestabilită, pe care nimeni nu a reuşit să le descifreze până în prezent (foto 4).

Există o metopă în incinta muzeului (foto 5), care nu a intrat în vederile restauratorilor. Este vorba de roata cu opt spiţe. În absența oricăror surse documentare privind originea și destinația monumentul de la Adamclisi, se cuvine să nu omitem informații colaterale ce ne pot ajuta să deslușim informațiile iconografice de pe basoreliefurile componentelor monumentului. Potrivit dicționarului citat, roata cu opt spițe simbolizează Rota mundi(Roata universală). Roata universală reprezintă devenirea lumii în ordinea sa. În budism, roata cu opt spiţe simbolizează Roata legii(Dharmacakra, în limba sanscrită). „Preafericitul Buddha a pus în mişcare roata legii, a cărei mişcare nimeni de aici de jos nu o poate inversa”. (Citat din L’Enseignement du Bouddha, de W.Rahula). Se găsesc metope cu roți cu opt spițe și pe temple budiste. Este posibil să existe o legătură între roata figurată pe metopa de la Adamclisi și roata universală din credințele străvechi.

Atrag atenţia şi asupra unei alte metope apartinând monumentului de la Adamclisi, pe care istoricii români au interpretat-o ca reprezentând bogăţia locală (foto 6). Se poate observa similitudinea dintre animalele figurate pe metopă şi viziunea biblică a lui Daniel, care a văzut pe greci în formă de ţapi iar pe perşi sub formă de berbeci. Datorită acestui fapt, în antichitate triburile greceşti erau cunoscute prin expresia „ţapi”, iar perşii prin expresia „berbeci”. Aceste denumiri au fost menționate şi în unele cronici referitoare la bătălia de la Marathon (490 î.e.n.) între greci şi perşi. Din acest punct de vedere, o posibilă interpretare a mesajul iconografic de pe metopă, ar putea fi: În timp ce grecii (țapii) se luptau între ei, perșii (berbecii) au trecut nestigeriți pe lângă ei. De reținut că zona Adamclisi a făcut parte din Imperiul Persan. (A se vedea în acest sens și foto 7, configurația Imperiului Persan în anul 500 î.Hr.).

Monumentul de la Adamclisi nu este o construcție singulară pe colina pe care a fost amplasat. În zona monumentului se detectează vestigii de ziduri, sanctuare și vestigiile unor clădiri publice. În jurul așezării am localizat prin detecție vestigiile a două ziduri de apărare, dispuse relativ concentric. Baza zidurilor de apărare a fost reperată în taluzul canalului de irigații din apropiere, iar blocurile de piatră au fost extrase și cărate cu basculante într-o direcție necunoscută, potrivit mărturiei a doi muncitori localnici ce au lucrat la canalul de irigații.

Altarul roman pe care au fost incinerați circa 3800 de legionari romani, care “au pierit de moarte năprazică” după cum glăsuiește inscripția dăltuită în piatră, a fost amplasat între cele două ziduri de apărare ale aşezării. Naște întrebarea, prin ce mijloace de luptă au fost eliminați legionarii romani menționați, de „au pierit de moarte năpraznică”. Despre ce „moarte năpraznică” vorbeşte inscripţia, ştiindu-se că în epoca antică un ostaş putea să piară pe câmpul de luptă fie străpuns cu sabia, cu lancea, sau săgeata, sau să fie altoit în cap cu măciuca? Atari decese erau normale în timpul luptelor. Prin „moarte năpraznică” inscripţia se referă la o moarte neprevăzută, fulgerătoare, prin utilizarea de către inamic a unor mijloace de luptă neobişnuite pentru acea epocă? Vrând-nevrând, trebuie să luăm în calcul și ipoteza folosirii de către asediaţi a unor arme ce nu își aveau corespondent în epoca respectivă. Și care a fost rezultatul bătăliei pe care au purtat legionarii romani, de n-au îndrăznit să construiască altarul pe care au incinerat pe luptătorii lor decât între zidurile de apărare ale așezării, din preajma enigmaticului monument?

Despre poziția unui istoric de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța referitoare la Monumentul de la Adamclisi, publicată în ziarul Ziua de Constanța, potrivit căreia monumentul este roman și triumfal pe deasupra, numai de bine. Fiecare este liber să creadă ce dorește, în special dacă și-a luat doctoratul eventual cu teza originii romane a monumentului. Iar “metopa” lipsă din muzeu la care face referire era o placă de marmură albă cu basorelief, ce a fost expusă la etaj, protejată de un geam de sticlă. Țin bine minte locul în care a fost expusă, am fotografiat-o și păstrez negativele imaginii acesteia. Pentru împrospătarea memoriei istoricului tomitan, public încă odată imaginea artefactului așa cum a fost fotografiată în anul 1980. Mai ales că celebrul explorator Rob Ballard, care a emis ipoteza situării raiului biblic în bazinul Mării Negre, caută în zonă o placă din piatră pe care să fie figurată creația omului de către divinitate.



Placa de marmură cu basorelief, dispărută din Muzeul de la Adamclisi.

Autorul a recuperat în anul 1981, prin fotografiere, emblema de pe platoșa personajului imperial de pe metopa cu numărul de inventar 32, aparținâd monumentului antic de la Adamclisi. Emblema, care nu se vede bine cu ochiul liber pe metopa expusă la muzeu, a fost retușată în formă de meduză pe fotografia existentă la Academia Română, ca să semene cu lorica împăratului Traian. În fapt, emblema reprezintă o pasăre cu aripile desfăcute (nu este vulturul roman), încadrată cu motive florale de acant. Menționez că, din motive necunoscute, numerele de inventar ale metopelor monumentului de la Adamclisi au fost schimbate între timp.
Personajul imperial de pe metopa 32 (foto 1) este de statură potrivită, purta barbă (fața i-a fost distrusă) și este însoțit de doi scutieri înalți, cu bărbi, purtând arme specifice epocii bronzului. Vegetația de pe metopă este de factură subtropicală. Metopa cu număr de inventar 32 a fos realizată în antichitate, pentru a înlocui o altă metopă cu aceeași temă, ce se deteriorase între timp (foto 2).

Pe metopele de la Adamclisi sunt redați și oșteni de statură uriașă (foto 3), care nu au corespondent în epoca lui Traian. Să fie ceva în legătură cu uriașii din vechime, menționați în Biblie? A se vedea și necropola cu schelete de uriași (peste 2,40 metri) de la Scăieni, județul Buzău și necropola cu schelete uriașe descoperită în Spania.

Emblema de pe platoșa personajului imperial de pe metopa 32, este cheia enigmei monumentului de la Adamclisi. Istoricii – și nu numai istoricii – trebuie să caute documente de epocă, eventual și la Biblioteca Vaticanului, pentru a afla cui a aparținut emblema cu pasărea cu aripile desfăcute, încadrată cu motive florale de acant și se va rezolva enigma de la Adamclisi privind originea monumentului și data înălțării acestuia. Persoana care va dezlega enigma, ar merita un premiu de cel puțin 1 milion de euro, din cele 22 miloane de euro, bani alocați de guvernul României pentru reabilitarea monumentului de la Adamclisi, ca monument “triumfal” al împăratului Traian.

Sursa: http://jurnalparanormal.ro/


http://www.topromani.ro/2017/06/20/mausoleul-de-la-adamclisi/

Ti-am spus de nenumarate ori ca tot ce aduni aici e mizeria netului.
"Paranormalul" Vasile Rudan e un mizerabil insetat de publicitate, asadar nu pierde niciun prilej de a face dezvaluiri - chipurile - senzationale.
Sa-ti demonstrez:
- Metopa la care se refera NU a fost descoprita la Adamclisi, ci la Capidava. O poti vedea in cartea istoricului Radu Florescu, "Capidava", aparuta la editura Meridiane in 1965.
- Metopa NU a disparut, e bine-mersi la Muzeul din Constanta, iar in urma cu 9 ani, mai exact in mai, 2010, a fost expusa in cadrul unei expozitii tematice la Muzeul de Istorie din Bucuresti.

https://www.anticariat-unu.ro/capidava-radu-florescubuc1965-p20399
https://terramirabilis.ro/wp-content/uploads/2019/04/img095.jpg
https://terramirabilis.ro/2019/04/03/istoricii-vasile-rudan-metopa-si-facerea-lumii-dacia/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 zile
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Aurora Pețan(arheolog), dată afară din ședința festivă Unesco, pentru că a atras atenția asupra rapoartelor mincinoase, care nu arată situația reală și dezinteresul față de cetățile geto-dacice, de la noi.


https://m.adevarul.ro/locale/hunedoara/arheologul-sesizat-unesco-despre-starea-cetatilor-dacice-fost-alungat-sedinta-festiva-concluzia-tragica-s-a-mintit-codru-1_5cb97998445219c57eb64121/index.html


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 zile
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea
Citat din dalearober
Aurora Pețan(arheolog), dată afară din ședința festivă Unesco, pentru că a atras atenția asupra rapoartelor mincinoase, care nu arată situația reală și dezinteresul față de cetățile geto-dacice, de la noi.


https://m.adevarul.ro/locale/hunedoara/arheologul-sesizat-unesco-despre-starea-cetatilor-dacice-fost-alungat-sedinta-festiva-concluzia-tragica-s-a-mintit-codru-1_5cb97998445219c57eb64121/index.html

Orice ar spune, oricine, dacă alții inventează atâtea aberații, pentru a-și justifica pretențiile și ticăloșiile făcute peste tot, la noi, până și teoriile cele mai greu de crezut au mai multă bază, decât invențiile alogenilor, și ale celor din Lumea Veche "Civilizată" Colonialistă!!

Cu bune, cu rele, cu ipoteze mai fantasmagorice, însă, așa cum le spun, tuturor, "Totul este relativ, există vreun domeniu, pe lumea asta, în care, să se fi descoperit totul...!? Nu...!? Atunci, de unde, atâta rigiditate, în legătură cu aproape orice ipoteză care contrazice căile vechi, bătute de toată lumea...!?", de asemenea, "Dintre doua variante, ce este mai rău...!? Să crezi într-o teorie, care se va dovedi neadevărată, sau, să nu crezi într-o ipoteză, care se va dovedi a fi reală...!? Pentru mine, cea de-a doua, mi se pare mai păguboasă...!"

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 9 ore
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

În istoriografia românească s-a creat mitul ”bunului păstor” român, crescător de vaci și oi refugiat din istorie direct în ”spațiul mioritic” ca să-l parafrazăm pe Lucian Blaga. O altă greșeală peremptorie a istoriografiei noastre este faptul că românii încep să apară în evul mediu în istorie abia în secolul XIV, odată cu ”descălecatul” lui Dragoș din Maramureș. Iar a treia eroare a istoriografiei o reprezintă faptul că românii se întindeau doar între actualele granițe de stat ale României de azi sau interbelice. În realitate poporul român, încă din primii zori ai evului mediu, erau organizați în cnezate și voievodate, cu obști sătești tradiționale, lucru dovedit în special de cronicile bizantine, dar și de cele vikinge. Un fapt mai puțin cunoscut în istorie este participarea românilor la conflictele cu vikingii din secolul XI. Istoricii români doar recent au experiat și conexat datele despre conflictele dintre români și popoarele scandinave cunoscute în părțile noastre ca și vikingi sau varegi.Cronicile bizantine și scandinave amintesc de valahii negri sau blakumeni, care trăiau dincolo de Nistru până la Nipru și în stepele nord-pontice până în zona actualului Donbas. Valahii negri erau luptători dârzi, care înarmați cu armuri și arme ușoare, se implicau în luptele cu năvălitorii varegi peste popoarele slave din zona cunoscută ca Rusia kieviană. În vechile cronici, vikingii suedezi au fost atestaţi pe teritoriul Rusiei actuale în secolul al IX lea de Cronica lui Nestor, care spune că purtau numele de ”rus” şi că au fost chemaţi de neamurile slavilor să îi conducă şi să îi organizeze, varegii suedezi fiind cunoscuţi ca războinici de temut dar şi comercianţi pricepuţi. ”Varegii de peste mare au pus tribut asupra ciuzilor, slavilor, merianilor, vesilor şi crivicilor(jurul anului 860 dHR). Cei care fuseseră siliţi să plătească tribut varegilor i-au alungat înapoi peste mare şi fără să le mai plătească tribut, au început să se cârmuiască singuri. Dar n-avea niciun fel de legiuri şi au început să se bată între ei. Atunci şi-au spus unii altora: ”Haideţi să căutăm un prinţ care să ne poată conduce şi să ne judece după lege”. Ca urmare s-au dus peste mări la ruşii varegi.(….)Ciuzii, slavii, crivicii şi vesii au spus oamenilor din rândul varegilor : Ţara noastră este mare şi bogată dar nu este rânduială în ea. Veniţi să cârmuiţi şi să domniţi peste noi”, se arată în cronica lui Nestor, elaborată în jurul anului 1113 la o mănăstire din Kiev. Conform aceste cronici vikingii au fost factorul civilizator în zonă şi au întemeiat Novgorodul în 862 şi Kievul în 869, prin Rurik şi Oleg, iar numele dat slavilor răsăriteni, adică ruşi, vine tot de la aceşti vikingi. De altfel sunt şi numeroase scrieri runice(n.r. alfabetul viking), în special pe pietre funerare care atestă călătoriile nordicilor în zona estică. Rurik şi mai apoi urmaşii săi vor continua să stăpânească o bună parte din ţinuturile slavilor, întemeind şi o binecunoscută dinastie rusească, cea a rurikovicilor. Cert că vikingii și noua Rusie controlată de acești bărbați dârzi, blonzi și uriași, se învecina cu teritoriile locuite de români, supranumiți valahii negrii. Descopririle arheologice, denumite de tip Dridu, de către arheologii D. Şerbănescu sau G. Trohani, teritoriul Moldovei în secolele IX-XI era locuit de o populaţie stră-românească. Din aspectul Dridu se desprind culturile Sântana de Mureş Cerneahov şi Răducăneni pentru teritoriul Moldovei, aparţinând dacilor liberilor, goţilor şi slavilor, grupuri etnice care au dus la formarea şi modelarea etnică a locuitorilor Moldovei prestatale. Populaţia românească era grupată în obşti săteşti, conduse juridic de un sfat al bătrânilor după cum arată şi Mircea Vulcănescu în ”Mitologie românească” dar şi de jupani sau cnezi.



Existenţa unei organizări prestatale este dovedită şi de cetăţile cu întărituri din lemn şi val de pământ, precum cele de la Răciula, Calfa,Măşcăuţi, Dersca,Fundu Herţii,Tudora sau Horodişte, aşa cum arată şi reputatul arheolog Mircea Petrescu Dâmboviţa în lucrarea sa ”Sisteme de fortificaţii medievale timpurii la est de Carpaţi: aşezarea de la Fundu Herţii”. Teritoriul locuit de aceste comunităţi romîneşti sau româno-slave pe alocuri era stăpânit de triburile turcice ale pecenegilor în secolele IX-XI şi după aceea a cumanilor un alt trib turcic nomad. Stăpânirea era formală şi se concretiza prin plata unui tribut din partea populaţiilor de pe teritoriul Moldovei, către triburile nomade. Existenţa cetăţilor de pământ dar şi a aşezărilor fortificate arată că anumite comunităţii fie doreau să se protejeze de eventualele jafuri ale călăreţilor nomazi, fie erau centre de rezistenţă, așa cum le descrie istoricul Cosmin Zamfirache (Legăturile temuţilor vikingi cu românii, Adevărul, 7 februarie 2016). Prezența vikingilor deranja comunităților cneziale românești dintre Nistru și Nipru, iar valahii negre s-au aliat cu pecenegii pentru a împiedica înaintarea vikingilor înspre râul Prut. Specific voievozilor români în istoria medievală, aceștia s-au implicat în luptele pentru putere între pretendenții puterilor vecine. Pecenegii și românii au fost implicați în războaiele varegilor de succesiune pentru conducerea Kievului, care au debutat după moartea ducelui Vladimir. Un cunoscut doument islandez Eymundar pattr/saga păstrat într-o copie la de la sfârșitul secolului al XIV-lea relatează eroismul valahilor negri în lupta cu vikingii. Autorul anonim a obținut de la mercenarii vikingi reîntorși pe meleagurile natale informații despre bătălia de la Alta desfășurată în cadrul războiului pentru scaunul ducatului Kievului dintre Sviatopolk și Iaroslav s-a aliat în diverse momente cu polonii, pecenegii și românii (în cronici Blokumenn). Înfrânt Sviatopolk de către Iaroslav se retrage în zona Bugului la nordul Basarabiei de astăzi, unde formează o mare oaste din poloni, , pecenegi și valahi. Trupele mixte ale lui Sviatopolk s-au îndreptat spre Nipru. Pe stânga fluviului lângă râul Alta se dă în 1019 o crâncenă luptă. Iaroslav era sprijinit de 1000 de mercenari vikingi. Trupele valahilor negri au fost amplasate în centrul bătăliei în fața temuților vikingi. ”Păstroii” români au rezistat o perioadă dar sunt respinși de temuții nordici blonzi. Doar în cronicile vikinge apare lupta cu românii fapt ce aată că mercenarii scandinai au dus greul luptei cu strămoșii noștri, care le-a rămas și în amintirea barzilor. A fost singura bătălie rămasă amintire în istorie dintre români și vikingi. Românii din zona Moldovei nu s-au lăsat mai prejos și s-au răzbunat pe vikingi, dar nu pe luptători, ci pe negustorii prinși și apoi uciși. Incidentul este înscris pe o piatră runică (Blakumen) de pe o piatră de mormânt din Gotland, din Suedia. Inscripția datată din anul 1050 vorbește de doi negustori vikingi uciși de valahii negri. După bătălia de la râul Alta, românii se organizează mai eicient în ducate mai mari. Ei încep să fie cunoscuți în cronici ca locuitori ai Țării Onutului și Țara Strășinețului. De daa aceasta românii sunt numiți bolohoveni și ”țările” lor erau în zona Cernăuțului de azi. Există și azi un sat Onut pe vechea cetate medievală cu același nume. Există o descriere într-o cronică de la 1150 că lângă o biserică de lângă liov exista o icoană bizantină dăruită de un Ioan al Valahilor. Vlahii mai apar ca popor la este de Munții Carpaţi şi în ”Cântecul Nibelungilor” prin ducele Ramunc şi a sa ceată dar şi ”Welthcronik” a lui Rudolf din Ems din secolul al XIII lea, care vorbeşte despre o ţară a ”vlahilor sălbatici” situată în zona Moldovei Mari de astăzi. Totodată apare denumirea de ”vlahii negrii” sau ”Cumania neagră”, despre care apreciatul academician ieşean Victor Spinei precizează că ar fi vorba de o culoare care desemna nordul în cronici. (Victor Spinei, Spațiul nord-est carpatic în mileniul întunecat, Ed. Universității Ioan Cuza, Iași, 1997). Ca să înțelegem cu cine s-au bătut valahii negrii, strămoșii românilor vom prezenta o descriere ”fioroasă” a acestora în cronica unui înțelept arab.”Nu am văzut niciodată oameni atât de perfecţi din punct de vedere fizic. Înalţi, blonzi şi rumeni. Nu purtau tunici sau caftane, dar bărbaţii aveau o haină care acoperea o parte a corpului lăsându-le un braţ liber pe cealaltă parte. Fiecare bărbat avea un topor, o sabie şi un junghier pe care le ţinea lângă el tot timpul”, îi descria pe vikingii varegi din Rusia, cunoscutul călător arab Ahmad Ibn Faladan în 922 aflată în vizită la bulgarii de pe Volga. Aceşti războinici care luptau în special pe jos, foloseau arme puternice. În special săbii lungi „groase şi mari, de tip franc”,completează Ibn Faladan dar şi topoare de luptă. Se apărau cu scuturi mari din lemn şi întărite cu metal şi piele, pe care desenau scene mitologice sau simboluri nordice. Intrau cu lăncile şi scuturile în diferite formaţii de luptă, cea mai cunoscută fiind ”zidul de scuturi” sau ”capul de mistreţ”. Vikingii au băgat groaza în bizantini conform cronicilor epocii, dar se pare că nu i-a speriat pe dârzii valahi negri care li s-au opus mercenarilor blonzi la râul Altai în secolul XI. Istoria începuturilor cnezatelor românești din zorii evului mediu trebuie rescrisă. Descoperirile arheologice și cronicile vremii aduc la lumină formațiuni statale românești în afara arcului Carpatic care se întindeau dincolo de Nistru până la Nipru, punând în dificultate Rusia kieviană, mercenarii vikingi sau incursiunile imperiului bizantin. Istoria românilor din Moldova nu începe cu ”descălecatul” lui Dragoș, ci cu bătălia anti-vikingă de pe râul Alta din anul 1019.

Ionuț Țene, 28.06.2016

http://www.jurnalulromanesc.at/romanii-i-au-infruntat-pe-vikingi-la-inceputul-secolului-xi-pe-malul-niprului-scandinavi-ucisi-de-valahii-negri/


fiber_newStiri

Conform comunicatului ANPA din 02 Aprile 2019, ANPA va incepe in curand emiterea noilor permise de pescuit recreativ pentru anul 2019, data exacta urmand a fi comunicata pe site-ul oficial www.anpa.ro. Permisul de pescuit recreativ este gratuit. [...]

fiber_newInfo

Se instituie masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice vii in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, in perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu exceptiile prevazute in prezentul ordin. [...]