Home Forum Subiecte Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Când a trăit ZALMOXIS? Istoricul Dan Oltean spune că a rezolvat enigma…

Posted on 5 iulie 2017 by Daniel Roxin in Dezvăluiri, Enigme si mistere, Istorie, Spiritual, Știați că // 3 Comments


Articol publicat în revista ISTORIE INEDITĂ (Revista este disponibilă AICI):

Despre perioada în care a trăit Zalmoxis, informații foarte prețioase și indirecte ne oferă părintele istoriei Herodot. Acesta precizează că geții au opus rezistență în fața armatei persane de 700 000 de ostași, fiind călăuziți de principii morale, militare și religioase insuflate de Zalmoxis. Expediția lui Darius prin ținuturile dobrogene este plasată de cei mai mulți istorici în anul 514 î.e.n. În acel an, Zalmoxis nu se mai afla în viață fiindcă Herodot nu îl menționează ca pe un actant direct în lupta antipersană.

Așadar, Zalmoxis a trăit înaintea atacului persan, în timpul secolului al VII-lea sau la începutul secolului al VI-lea î.e.n. Călătoria lui Herodot pe urmele armatelor persane din Europa de Est a fost efectuată la jumătatea secolului al V-lea î.e.n.

După mai bine de un secol de la derularea expediției persane și după circa 150 de ani de la dispariția fizică a lui Zalmoxis, Herodot culege de la „grecii care locuiesc în Hellespont și în Pont” („Istorii”, 4, 95) informații dintre cele mai contradictorii despre conducătorul geților. Grecii din coloniile pontice auziseră de Zalmoxis, dar credeau că „ar fi trăit în robie ca sclav al lui Pitagora” (Idem). O asemenea părere este falsă pentru că Pitagora a trăit pe vremea campaniei lui Darius, între anii 571 – 496 î.e.n. Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani și evident nu au avut cum să se întâlnească pe pământ.

Pentru a nu fi ridiculizat de cititorii săi din Grecia continentală, Herodot se delimitează de această istorisire pontică și afirmă cu tărie: „Socot că acest Zalmoxis a trăit înainte de Pitagora”. (Idem, 4, 96) Totuși, confuzia voită a lui Herodot în ce privește contemporaneitatea lui Zalmoxis și Pitagora, dar mai ales presupusa sclavie a prințului get au fost considerate de cei mai mulți plagiatori greci ca dovezi de patriotism și au fost preluate integral.

Geniul lui Platon l-a împiedicat pe acesta să se preteze la astfel de concluzii patriotice. Platon este singurul grec care nu-l menționează pe Zalmoxis ca discipol al lui Pitagora, ci dimpotrivă arată influențe cu totul opuse.

Herodot știa însă foarte bine că Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani pentru simplul motiv că atât el, cât și marele filosof grec s-au retras din fața perșilor către aceleași cetăți italice primitoare. Pitagora a venit la Crotona pentru a pune bazele școlii sale filosofice undeva în jurul anului 520 î.e.n., iar părintele istoriei s-a stabilit la Turioi (noul Sybaris) în 422 î.e.n. Zalmoxis a trăit cu mult înainte de retragerea lui Pitagora în sudul Italiei, fiindcă nicio sursă antică nu îl amintește pe regele get în contextul luptelor împotriva perșilor.

Zalmoxis a întemeiat regatul getic pe parcursul secolului al VII-lea î.e.n., când Imperiul Asirian era în criză și când dușmanii săi nordici și estici îi aplicau loviturile fatale. În această acalmie istorică ce a cuprins estul Europei s-a produs și expansiunea grecească pe coastele Mediteranei, dar și pe țărmurile Mării Negre. Fondarea de către Zalmoxis a regatului getic lângă gurile Dunării în secolul al VII-lea a întrunit condiții geopolitice similare cu cele ale regatului burebistian din secolul I î.e.n. Burebista a izbutit să alcătuiască marele său regat dacic doar după ce în est armatele lui Mithridades au fost zdrobite de romani, doar după ce Marius și Sula şi apoi Pompei și Caesar au purtat pe teritoriul italic războaie crâncene, în care au murit sute de mii de cetățeni și doar după ce în vest puterea celților a fost măcinată de invazia triburilor cimbrilor și teutonilor.

Zalmoxis nu a fost contemporanul lui Pitagora, ci al filosofilor din secolul al VII-lea, Thales din Milet (cca 624 ‒ 546 î.e.n.) și Anaximandru (cca 610 ‒ 546 î.e.n.). Conform ultimelor deducții istorice, putem considera că Zalmoxis a putut viețui între anii 670 ‒ 600 î.e.n. sau cel mai târziu între anii 660 ‒ 590 î.e.n. Regele și daimonul get a trăit cu o generație înaintea lui Pitagora.

În mod surprinzător, numele lui Zalmoxis (sub formula Zamolxio) apare în asociere cu cel al lui Pitagora și pe plăcile de plumb (inițial de aur) despre care se presupune că ar fi fost găsite la Sinaia. Dan Romalo a decriptat textul care apare pe placa de plumb nr. 2 ținând cont de opinia grecilor din Pont, conform căreia Zalmoxis și Pitagora ar fi fost contemporani și nu de cea a lui Herodot, după care Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Totuși, în opinia autorului, interpretarea textului este doar ipotetică. Dacă textul plăcii nr. 2 este foarte greu de tradus, iar lingviștii și istoricii plătiți de statul român sunt incapabili să îl decripteze, mult mai ușor de interpretat sunt basoreliefurile celor două personaje prezente pe respectiva placă. Chipul lui Pitagora apare în partea stângă a plăcii, iar cel al lui Zalmoxis în dreapta. Pitagora avea plete și barbă până la gât, iar pe cap purta o cunună de frunze. Zalmoxis are în aparență o înfățișare neobișnuită. O parte din părul bogat al regelui îi acoperă tâmplele, iar cea mai mare parte din podoaba capilară este strânsă în vârful capului. O șuviță lungă îi cade pe frunte. Acest tip de coafură era specifică tracilor din vremea lui Homer, fiind denumită de acesta cu termenul grec de akrokomoi (care își ridică părul în vârful capului ‒ „Iliada”, 4, 553).

Așadar, observăm că Zalmoxis nu purta pileus, ca și regii daci din epoca Burebista-Decebalus, dar își lega părul în formă de pileus. Ducând raționamentul mai departe, nu este exclus ca Zalmoxis să facă parte din clasa akrokomoi-lor, tot așa cum regii Burebista, Deceneus și Decebalus făceau parte din clasa pileati-lor.

Homer, care a trăit în prima parte a secolului al VIII-lea î.e.n., cunoștea bine acest tip de coafură a tracilor. Purtarea de către regele get a unei astfel de podoabe capilare, ca și faptul că Homer a observat-o la tracii din secolul al VIII-lea confirmă parțial plasarea lui Zalmoxis în secolul următor.

Pentru secolele al VI-lea și al V-lea î.e.n și cu atât mai puțin pentru secolele următoare nu avem nicio altă descriere a unui akrokomoi și nici reprezentări figurative. Departe de a se lămuri relațiile dintre Zalmoxis și Pitagora sau dintre şcolile lor de gândire, placa de plumb nr. 2 aduce informații nesperate despre cel care a realizat-o. Acesta nu a fost un falsificator modern, așa cum presupun unii istorici actuali care sunt angajați ai statului român şi care își scriu opera pe bloguri, fiindcă este greu de crezut că el cunoștea obscurul fragment din opera lui Homer. Pe de altă parte, presupusul falsificator nu avea de unde să se inspire de vreme ce nu există alte reprezentări ale akrokomoi-lor.

Dan Oltean, extras din cartea „Religia dacilor”

http://www.cunoastelumea.ro/cand-a-trait-zalmoxis-istoricul-dan-oltean-spune-ca-a-rezolvat-enigma/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă

Posted on 13 mai 2019 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie, Știați că // 0 Comments


Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Una dintre întrebările rămase fără răspuns pornește de la faptul că romanilor le-a trebuit doar 20% din teritoriul dacic. De ce nu le-a trebuit tot acest teritoriu, cum ar fi fost normal să procedeze și au ales doar o mică parte din acest teritoriu? Răspunsul este simplu, dar evitat de istoricii români, care sânt la fel de vinovați de dezastrul creat în istoriografia românească precum sânt lingviștii care se fac vinovați de dezastrul din lingvistica istorică românească.

Răspunsul la acest mister rămas ”neelucidat” este acela că împăratul Traian a hotărât să cucerească Dacia într-un moment de mare criză financiară a imperiului roman, sperând că aurul dacic va scoate Roma din criză, ceea ce s-a și întâmplat.

După cucerirea Daciei, romanii au adus cu ei cantități fabuloase de aur și argint, așa cum consemnează autorii romani ai vremii. Au sărbătorit la Roma timp de 123 de zile, iar cetățenii romani au fost scutiți de taxe pe un an întreg. Unde s-a mai întâmplat un astfel de jaf în istoria acestei planete?

Răspunsul este nicicând și niciunde! Prin urmare, romanii au ocupat doar acea parte din Dacia unde se aflau minele de aur și de sare, restul nu i-a interesat întrucât era un teritoriu prea mare ca să poată fi apărat de invadatorii care pândeau de mult la marginile imperiului, imperiu care până atunci fusese indirect apărat de daci, apărându-se ei înșiși de tot soiul de invadatori. Ba mai mult, acum și dacii liberi au devenit dușmani de moarte ai Romei (cf. DELR, Argument).

Xenopol este de părere că cucerirea Daciei de către romani a fost o greșeală politică și, prin urmare, poporul român s-a născut dintr-o greșeală politică. Sântem de acord cu prima parte a aserțiunii lui Xenopol, dar nu și cu concluzia acestei afirmații, întrucât poporul dac nu s-a romanizat, așa cum o dovedește chiar limba română.

O limbă este un document autentic ce nu poate fi falsificat dacă este corect descifrat. Am putea spune că este codul genetic al unei culturi. De fapt, cum puteau dacii să se romanizeze în doar 165 de ani, mai ales că majoritatea covârșitoare a dacilor a rămas în afara provinciei romane Dacia? Ca să nu mai vorbim de faptul că vorbitorii de latină se aflau doar la orașe, restul proviniciei fiind locuită doar de dacii băștinași.

Orice teorie care încearcă să ne spună că restul dacilor s-au romanizat prin păstori sau alte bazaconii de acest fel este de-a dreptul ridicolă și dovedește neputința și reaua credință a mediului academic românesc în a susține falsa teorie a romanizării care azi a devenit de-a dreptul antiromânească. Să nu mai vorbim că odată cu administrația romană au fost retrași din Dacia toți cetățenii romani vorbitori de latină, de teamă că ar putea cădea în mâinile barbarilor, fapt exprimat de istoricii romani ai vremii. Cei care vor fi rămas în Dacia au fost asimilați de masa mare de vorbitori de limbă daco-getă.

În elaborarea Dicționarului Etimologic al Limbii Române (DELR), am putut constata că cel mult 13% din lexicul limbii române poate fi asociat cu latina sau cu alte limbii romanice. Prin urmare, 87% din lexicul limbii române nu poate fi considerat de origine latină oricâtă bunăvoință am avea, dar nimănui nu-i pasă de acest ‘detaliu’ incomod și de aceea este trecut cu vederea chiar și după apariția DELR.

Dintre aceste 87 de procente, 6% sânt de origine onomatopeică, un procentaj destul de mare comparativ cu alte limbi, circa 14% sânt împrumuturi dintre care împrumuturile slave dețin cel mai mare procentaj, 5% rămân cu origine necunoscută. Nu intrăm în detalii, întrucât ele au fost discutate în mai multe rânduri (cf. DELR, Argument).

În fine 62% din lexicul limbii române este de origine traco-dacă. La aceste 62% se pot adăuga și cele de origine onomatopeică, precum și o mare parte din cele 13% care pot fi asociate cu latina, întrucât am demonstrat că marea majoritate a acestor elemente lexicale au cognați nu numai în latină, ci și în multe alte limbi indo-europene, derivarea lor din indo-europeană fiind demonstrată de mine în foarte multe cazuri în DELR.

În realitate, nu există în româna de azi decât cel mult circa 180-200 de cuvinte de origine latină care s-au păstrat și au ajuns până la noi. Aici se includ în primul rând acele cuvinte care au intrat în limbă odată cu creștinismul, precum și cuvinte aparținând altor domenii de activitate, nu multe la număr.

Nu trebuie ignorat nici faptul că cercetători ai zilelor noastre au descifrat, cel puțin partial, textele de pe tăblițele de la Sinaia, dezvăluind o limbă care seamănă mult cu româna de azi, dar într-o anumită măsură și cu latina, probând ce cred „daco-manii” dintotdeauna, anume că limba traco-dacă este mama reală a limbii române, latina fiind doar o soră a limbii traco-dace, ambele provenind din proto-iliro-tracă.

Se știe, de asemenea, că strămoșii latino-faliscilor au migrat de pe cursul mijlociu al Dunării (Pannonia de mai târziu), pe la 1500 î. Ch. (cf. DELR, Argument), revenind în Dacia peste circa 1500-1600 de ani. La acea vreme limbile erau probabil doar parțial reciproc inteligibile. Deducem asta din spusele lui Ovidiu, care afirmă că geții de la Tomis râdeau de se prăpădeau când auzeau vorbindu-se latină.

Cu alte cuvinte, dacii percepeau în latină o limbă similară cu a lor, dar mult „coruptă”. Același lucru fac românii de azi când aud vorbindu-se macedo-româna sau graiul unor moldoveni de peste Prut, mai puțin influențat de limba literară. Daco-româna și macedo-româna sânt azi doar parțial reciproc inteligibile.

Ne alăturăm celor care cred în autenticitatea tăblițelor de la Sinaia și respingem acele ipoteze care încearcă să arate că aceste tăblițe ar fi falsuri. Argumente sânt multe în favoarea autenticității acestora. Ne rezumăm doar la a arăta că este practic imposibil ca cineva (Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Nicolae Densușianu) să poată crea astfel de falsuri, fiind nevoie de timp și de multă manoperă, ca să nu mai vorbim de crearea unei limbi, fie ea cât de falsă.

În plus, miza ar fi fost absolut insignifiantă, mai ales că presupusul autor nici nu a încercat să le facă cunoscute. Pe de altă parte, este dureros faptul că din crasa neglijență a celor de la Institutul de Istorie, câteva sute dintre aceste plăcuțe dispăruseră deja când Dan Romalo a fost sfătuit să facă fotocopii după ele.

În Argument-ul la DELR, am arătat că popoarele italice au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din cel celtic, bazându-mă pe argumente de ordin lingvistic dar și pe mărturiile unor autori antici. Tot aici am arătat că limbile celtice erau îndeaproape înrudite cu traco-ilira, toate evoluând din ramura indo-europeană din Europa cu cei mai mulți vorbitori, pe care o putem denumi cu termenul generic de pelasgă.

Menționăm, de asemenea, că limbile italice aparțin triburilor care au migrat fie din spațiul traco-iliric, fie din spațiul celtic, la diverse momente istorice. Prin urmare, ipoteza că limbile italice ar proveni dintr-o proto-italică se dovedește a fi total greșită, în ciuda acelora care încă mai cred că ar fi existat o limbă proto-italică.

Deși de-a lungul timpului limba română a suferit diverse influențe, aceasta rămâne o limbă conservatoare, păstrând elemente lexicale indo-europene care nu se mai găsesc în multe din limbile aparținând acestei familii de limbi.

Mergând mai departe, așa cum am arătat în Rădăcini nostratice în limba română (de aici RNLR), din cele 601 rădăcini nostratice reconstituite de A. Bomhard & J. Kerns (1994), 216 se regăsesc în limba română actuală, prin urmare mai mult de o treime, aproape fiecare din ele având doi-trei sau mai mulți derivați în română. Ulterior, Bomhard a extins mult cercetările sale, identificând un număr mult mai mare de rădăcini nostratice din care, la rândul lor, multe s-au păstrat în română. Desigur, o nouă ediție a RNLR se impune cu necesitate.

În concluzie, în lingvistica istorică românească este necesară o nouă abordare a originii limbii române, întrucât teoria originii latine se dovedește lipsită de sens. Această nouă abordare nu poate avea loc dacă mediul academic românesc refuză să vadă argumentele științifice evidente și nu acceptă un dialog onest cu autorul acestor rânduri, lăsând la o parte atât prejudecățile domniilor lor, cât și pe acei amatori care nu pot fi luați în serios.

(Articol extras din cartea lui Mihai Vinereanu„Adevăruri incomode despre limba română” apărută la Editura Uranus, București, 2018 – fragment)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

http://www.cunoastelumea.ro/62-din-lexicul-limbii-romane-este-de-origine-traco-daca/


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 1 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

5 Votes


ACADEMIA ROMÂNĂ PATRONEAZĂ FALSURI ISTORICE, ÎN DAUNA ISTORIEI POPORULUI ROMÂN prima parte

Vasile Rudan

Monumentului antic de la Adamclisi a fost reconstituit sub oblăduirea Academiei Române, fără să fi existat nicio o documentație din epoca antică. Iar ipoteza proiectării monumentului de către arhitectul antic, Apolodor din Damasc, vânturată de istorici academicieni, constituie o aberație. Apolodor din Damasc încă nu se născuse când a fost construit Monumentul colosal de la Adamclisi. Gorgonele și leii funerari indică fără tăgadă, că monumentul de la Adamclisi este un mausoleu și nu un monument triumfal.

1.jpg

Partea superioară a monumentului ”reconstituit” de la Adamclisi.

Cele trei personaje aflate pe soclul monumentului, sunt considerate de academicieni istorici români drept ”prizonieri” daci. Au fost reconstituiți cu mâinile legate la spate. În urma intervenției mele la Institutului de științe istorice și social-politice, după ce am verificat în anul 1981 veridicitatea ipotezei formulată de istorici români, cele două femei au fost dezlegate și brațele lor au fost prelungite în mod nefiresc în jos. Bărbatul dac, care este într-o poziție marțială, cu picioarele depărtate și cu mâinile la spate, a fost reconstituit fără însemnele regale pe piept, pe care le are piesa originală aflată în Muzeul de Arheologie din Adamclisi.

2.jpg

Plan-detaliu cu cei trei ”prizonieri” daci. A se vedea brațele femeilor, ce au fost refăcute în mod grotesc, după sezisarea pe care am făcut la Institutului de științe istorice și social-politice.

Cele două femei așezate în dreapta și stânga bărbatului se deosebesc net de femeile înfățișate pe componentele originale ale monumentului. Cele două femei aveau mâinile ridicate, după cum se poate lesne observa pe piesele aflate în muzeu. Și poziția în care sunt așezate este greșită. Cele trei personaje au aspectul unor oameni liberi, nici vorbă să fie prizonieri.

Statuia din partea superioară a monumentului a fost reconstituită neținând seama de piesa originală, aflată în muzeu. În loc de cap a fost montată o piesă modernistă, care nu spune nimic. A se reține, că partea superioară a monumentului antic era duală, prezentând două fețe opuse.

3.jpg

Piesele originale ale părții superioare ale Monumentului antic de la Adamclisi, existente la Muzeul de Arheologie din Adamclisi. Poziția gorgonelor de pe scuturi a fost modificată pe monumentul reconstituit.

Monumentul a fost reconstituit în absența pieselor scăpate în Dunăre și fără să se țină seamă de configurația inițială a metopelor. Reconstituirea Monumentului antic de la Adamclisi poartă girul Academiei Române.

Anul înălțării monumentului antic este învăluit deocamdată în mister dar se poate estima perioada în care a fost construit monumentul, după vegetația înfățișată pe metope. Pe componentele monumentului sunt reprezentați palmieri, arbori care cresc într-un climat cald, diferit de cel actual din Dobrogea. Cu circa 6.000 de ani în urmă, în emisfera boreală era o climă caldă. Pe teritoriul Marii Britanii, de pildă, se coceau două recolte de cereale pe an. Așa se explică și prezența palmierilor pe componentele monumentului. Ținându-se cont de acest aspect, Monumentul colosal de la Adamclisi ar trebui să aibă o vechime estimată la circa 6.000 ani. Enigma de la Adamclisi poate fi rezolvată prin cercetare multidisciplinară, făcută asupra vestigiilor arheologice descoperite de autor în primăvara anului 1981, prin teledetecție extrasenzorială, în subsolul din jurul monumentului. Cele două ziduri de apărare concentrice ale așezării umane necunoscute, pe care le-am pus în evidență, se intersectează cu taluzurile canalului de irigații din apropiere. Potrivit informațiilor ulterioare obținute de la localnici, rezultă că în canalului de irigații au fost găsite numeroase blocuri de piatră fasonată de tip murus dacicus. Blocurile de piatră ar fi fost extrase din sol, încărcate în basculante și duse într-o destinație necunoscută.

Eu am aruncat mănușa. Care dintre membri istorici ai Academiei Române se încumetă să o ridice? Până la elucidarea originii Monumentului antic de la Adamclisi prin săpături efectuate în jurul monumentului, restaurarea lăutărească a monumentului atârnă ca o piatră de moară de gâtul Academiei Române, vădind incompetență sau rea voință a membrilor săi.

Istoricul antic, Herodot: ”Dacii, cei mai drepți și mai viteji dintre traci”

De ce îndură poporul român ocara falsificării istoriei sale, a cărui strămoși au fost cei mai drepți și mai viteji dintre traci, după mărturia istoricului antic, Herodot? Sau este vorba de lașitate, cum scria un secui într-un articol publicat în ziarul România liberă, înainte de lovitura de stat din decembrie 1989? Eu nu cred că poporul român este laș; este doar dezbinat. ”Dezbină și cucerește!” spuneau latinii în vechime, înainte de a supune alte națiuni. Când îi va veni mintea poporului român să se unească, va fi o forță de neoprit. Trebuie căutată cauza somnolenței vremelnice pe care o manifestă o bună parte dintre români în legătură cu originea, trecutul și viitorul lor. Nu cumva de vină sunt dezinformările zilnice la care este supusă populația din România, de către vânzători de neam cu titluri academice?

4.jpg

Pe Columna de la Roma a fot imortalizată o scenă terifiantă: împăratului Traian îi sunt prezentate capete de soldați daci, retezate de casapi romani. Vânătorii de capete din Polinezia nu au fost singurii barbari, care practicau acest obicei macabru.

Romanii sub conducerea împăratului Traian au comis atrocități de neimaginat asupra dacilor, cu scopul de a le jefui aurul, argintul și alte bunuri dobândite prin muncă trudnică. Să spui că acești casapi sunt strămoșii poporului român și să te mândrești cu acest lucru este un fapt abominabil. Și, mai ales, să-ți renegi strămoșii daci și să accepți denumirea de român (de la rumân) care, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), editat de Academia Română, era un nume de ocară folosit în Evul Mediu pentru șerbi și robi. Și să renunți la denumirea antică a țării tale și să accepți un nume de pripas cu conotații negative de care s-ar feri orice popor în afară de urmașii dacilor, este de neconceput pentru o minte normală.

Lipsa de reacție a majorității românilor față de falsificarea istoriei milenare este incalificabilă. Sper că vom asista în curând la trezirea acestui popor obidit din ”somnul cel de moarte în care îl adânciră barbarii de tirani” și să remediem împreună ce au stricat înaintașii noștri. Să nu așteptăm ca alții să facă acest lucru în locul nostru, pentru că nu vor face. Noi înșine trebuie să ne implicăm pentru revenirea țării noastre la denumirea antică DACIA, în vederea unui statut cu adevărat european, dincolo de vorbele rostite de politicienii noștri. Primul pas a fost făcut. Stindardul DACIEI este afișat în Parlamentul României, la Uniunea Europeană, la emisiuni de televiziune informative din România cu prilejul exercitării Președinției Uniunii Europene de către țara noastră. Următorul pas stă în puterea noastră să-l facem: revenirea țării noastre la denumirea din antichitate – DACIA, ca să scăpăm de numele român (rumăn), care era un apelativ de ocară folosit în Evul Mediu pentru șerbi și robi.

Nota autorului. Este simptomatic faptul, că nici un partid politic autohton nu a prevăzut în statutul său, protecția monumentelor istorice și remedierea falsurilor din Istoria României. Cum vă simțiți, stimați cititori, când copilul vostru învață la școală despre monumentul antic de la Adamclisi, că ar fi fost înălțat de împăratul roman Traian, când adevărul demonstrat cu probe materiale este altul?

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2019/05/22/academia-romana-patroneaza-falsuri-istorice-in-dauna-istoriei-poporului-roman-2/?fbclid=IwAR2tq2hy_mUoicg-gxHIpfLdrcL9RfRUa50HCbQr2-boffhHJHnGAYFyr9s

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 3 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Megastructura veche de peste 6.000 de ani găsită pe malul Prutului. Aşezarea este întinsă pe o suprafaţă de peste 25 de hectare

Valentin Roman / 6 hours ago

La Ripiceni, în judeţul Botoşani, pe malurile Prutului au loc cercetări arheologice de mare importanţă. Propriu-zis se continuă explorarea arheologică a unei aşezări uriaşe, veche de peste 6.000 de ani şi întinsă pe cel puţin 25 hectare. Totodată, arheologii lucrează la cercetarea unei misterioase mega-structuri, o clădire întinsă pe 1.000 de metri pătraţi, cu etaj şi care păstrează semnele unui sfârşit foarte violent.

Civilizaţia Cucuteni dezvoltată acum aproape 6.000 – 7.000 de ani pe teritoriul de astăzi al României dar şi al Republicii Moldova şi Ucrainei, este una dintre cele mai misterioase şi totodată avansate culturi ale neoliticului european. Această civilizaţie remarcată prin aşezări uriaşe şi o artă ceramică greu de egalat este bine reprezentată în judeţul Botoşani.  De altfel, Cucuteniul este un adevărat brand pentru judeţul nord-moldav datorită numărului mare de aşezări şi obiecte aparţinând acestei culturi pe teritoriul său dar mai ales datorită valorii arheologice şi artistice foarte mari a numeroase artefacte.

Vas cultura Cucuteni expus la muzeul din Piatra Neamț

Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii în România a avut loc în anul 2016, în judeţul Botoşani.  Mai precis, la Ripiceni, pe malurile Prutului arheologii au documentat şi descoperit în cadrul unei aşezări uriaşe, aproape un proto-oraş, o megastructură de dimensiuni foarte mari. Iniţial s-a crezut că este vorba despre un templu tribal, reşedinţa unei căpetenii sau a clanului conducător. Anul acesta cercetările au fost reluate iar descoperirile continuă. Noi date fascinante privind această megastructură ies la iveală şi totodată adâncesc misterul funcţionalităţii ei. Totodată s-a descoperit prin diferite metode de lucru că aşezarea era mult mai mare decât s-a crezut iniţial, un adevărat ”oraş” de mari dimensiuni de acum 6.000 de ani.

Misterul megastructurii de acum şase milenii

Prima etapă de săpături la acest obiectiv arheologic a avut loc în anul 2016. Atunci în urma scanării magnetometrice a întregului sit s-a descoperit prezenţa vestigiilor unei clădiri uriaşe, întinsă pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Prin prisma unor prime descoperiri s-au emis ipoteze care ducea cu gândul la un templu uriaş sau reşedinţa unei căpetenii tribale, stăpânul uriaşei aşezări. După o pauză de un an, din cauza lipsei fondurilor, echipa condusă de conferenţiarul universitar doctor Dumitru Boghian de la Universitatea ”Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Suceava în colaborare cu specialiştii de la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, a reluat cercetările încă de săptămâna trecută. În urma studierii vestigiilor şi artefactelor descoperite, ipoteza unui templu nu mai este actualitate.  Practic în momentul de faţă nu se ştie cu certitudine la ce servea uriaşa structură. De altfel modul său de organizare ridică semne de întrebare, fiind compusă din mai multe locuinţe, lipite una de cealaltă cu un spaţiu interior, cel mai probabil deschis.

”Continuăm în 2018 cercetările arheologice început în 2016 ale unei structuri de mari dimensiuni care are în jur de 1.000 de metri pătraţi. Este vorba de o grupare foarte interesantă de locuinţe, dispusă într-o megastructură rectangulară, compactă, case perete în perete cu spaţii gospodăreşti fiindcă am găsit în centrul ei trei râşniţe, una în poziţie firească şi două răsturnate şi sparte. Este greu de acceptat în aceste condiţii un rol cultic obligatoriu. Totodată are un sistem de împrejmuire care dă de gândit în ceea ce priveşte funcţionalitatea”, spune Dumitru Boghian.  Totodată specialistul de la Universitatea din Suceava spune că cel mai probabil locuinţa avea etaj.  ”A fost o locuinţă care probabil a avut etaj şi aş vrea să cred că nu numai ca un pod funcţional.”, adaugă specialistul. Cel mai probabil uriaşa structură avea până la 5 metri înălţime. Structura era făcută din lemn , pereţii fiind unşi cu lut, de o grosime apreciabilă la parter. La partea superioară lutuiala este mai subţire şi mai atent lucrată, cercetătorii descoperind o porţiune dintr-o fereastră, realizată cu multă migală şi artă. Spaţiul de la etaj putea fi pod pentru depozitarea sau pur şi simplu spaţii unde dormeau.

O aşezare uriaşă pe malurile Prutului

Această mega-structură face parte dintr-o aşezare uriaşă. Iniţial prin determinările magnetometrice s-a crezut că este vorba de o întindere de 10 hectare. În urma studiilor amănunţite însă s-a ajuns la concluzia că de fapt aşezarea avea peste 25 de hectare. O mare parte din aşezare se află însă sub apele Prutului, fiind înghiţită odată cu realizarea lacului de acumulare şi a barajului de la Stânca-Costeşti.

Aria de răspândire a așezărilor aparținând culturii Cucuteni-Tripolie

” Aici s-a făcut o scanare magnetometrică intregrală şi s-a descoperit o aşezare întinsă pe 10 hectare. Dar având în vedere reconstituirea paleomediului şi a reliefului care a existat altădată, înainte de construirea lacului de acumulare şi a nodului hidroenergetic de la Stânca-Costeşti, era vorba de un sit care mergea până la 25-30 de hectare.  Am reuşit să obţinem o serie de materiale cartografice şi fotografice din anii 60. Altădată Prutul avea o lăţime de doar 90 de metri în timp ce astăzi lacul de acumulare în această porţiune are o lăţime de peste un kilometru şi jumătate.”, precizează Dumitru Boghian. Totodată prin determinări radio-carbon s-a ajuns la concluzia că nivelul descoperit de locuire al aşezării avea o vechime de peste 6.000 de ani. Este cea mai mare aşezare cunoscută a civilizaţiei Cucuteni de la vest de Prut. ” Avem acum şi date radio-carbon. Sunt datate în jurul anilor 4200, ani radio-carbon, BC, calibrat. Este vorba deocamdată de cea mai mare aşezare cunoscută în arealul Cucuteni de la vest de Prut în spaţiul carpato-prutian dar ea se leagă de fenomenul acesta al aşezărilor mari care există în spaţiul cucutenian şi spaţiul tripolian”, adaugă specialistul.  Cei care au locuit în această uriaşă aşezare erau artişti desăvârşiţi ai eneoliticului şi totodată meşteri foarte buni în prelucrarea silexului. De altfel aşezarea se afla pe un important zăcământ de silex şi este posibil ca după ce-l prelucrau să fi călătorit distanţe impresionante pentru a-l comercializa. Sfârşitul mega-structurii dar şi al întregii aşezări a fost unul deosebit de violent. ”Ca în toate cazurile, sfârşitul aşezărilor cucuteniene şi tropiliene a fost violent. O astfel de megastructură deosebit de compactă a ars câteva zile în şir. Acestui fapt se datorează şi aglomerarea aceasta de lutuieli extraordinar de bine arse care provin de la diferitele elemente componente ale megastructurii”, precizează Boghian.

Deocamdată s-a reuşit cercetarea a doar 400 de metri pătraţi din cele 10 hectare. În mare parte din cauza lipsei fondurilor necesare continuării lucrărilor. Mai mult decât atât sit-ul este ameninţat de eroziunea malurilor sub acţiunea apelor Prutului.

sursa: www.adevarul.ro

5 iunie 2019 in DEZVALUIRI. Tags: artefacte cucuteni, asezare cucuteni, descoperire arheologica cucuteni, locuinta cucuteni

http://www.vatra-daciei.ro/megastructura-veche-de-peste-6-000-de-ani-gasita-pe-malul-prutului/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

România, sat fără câini: Unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat de ţigani

 Jul 17, 2013  Istorie  19


un articol de Valentin Roman

Se întâmplă în România anului 2013…O parte din perimetrul unuia dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat abuziv de zeci de familii de ţigani.

Este vorba de aşezarea şi fortificaţia geto-dacică de la Cetăţeni, judeţul Argeş, un sit arheologic a cărui importanţă este amintită în mai toate lucrările de specialitate ce fac referire la antichitatea noastră.

Am fost acolo şi  sentimentele trăite sunt greu de descris în cuvinte. Dacă locul este unul de o frumuseţe aproape nepământeană, iar de sus, din mijlocul trovanţilor pe care şi acum se mai observă simbolurile arhaice, precum repezentarea Cavalerului Trac, privirea vizitatorului capătă hrana minunilor naturii, sufletul îţi este parcă sfâşiat apoi când observi cum, la baza muntelui, în aria ce ar trebui protejată fiind vorba de vestigii milenare, se ivesc zeci de construcţii improvizate în care vieţuiesc zeci de ţigani gălăgioşi.

Locuinţe construite ilegal în incinta sitului arheologic

Şocul vine încă de când parchezi maşina, înainte de a urca pe cărarea către zona sacră a dacilor, unde azi, prin grija şi strădania unui preot dedicat, se idică o frumoasă bisericuţă. Acolo, jos, în parcare, vei fi pur si simplu asaltat de o puzderie de copii guralivi şi certăreţi care îţi vor cere bani. Aproape că se vor sfâşia între ei în cazul în care le vei întinde o bancnotă de 1 leu.

La doar câţiva metri de parcare, ascultand manele şi spărgând seminţe, la blugi şi cu mobilele la ureche, ai să vezi grupul “şmecheraşilor”, aroganţi şi parcă puşi pe harţă, fraţii, verii şi taţii celor mici care te hărţuiesc pentru a le da bani.

 Multe case au fost ridicate cu piatră ruptă din fortificaţiile antice. Au ajuns zidurile dacilor temelie pentru case din care răsună manele.Trist…

Nimeni nu face nimic

 

Am aflat de la uniele persoane ce cunosc în amănunt situaţia din zonă că, în ciuda strădaniilor preotului paroh al bisericuţei de pe munte, ce a depus sesizări peste sesizări, atât la Prefectura Argeş, cât şi la Mitropolie, nimeni nu a luat nicio măsură privind strămutarea familiilor de ţigani din aria de protecţie arheologică.

Despre situl arheologic de la Cetăţeni

Trepte săpate în stâncă de strămoşii geto-daci

În R.A.N. (Repertoriul Arheologic Naţional), situl despre care vorbim are codul de clasificare AG-I-a-A-13359. Mai exact, zona are caracter de patrimoniu naţional şi universal. Situl este localizat pe platoul de pe malul stâng al Dâmboviţei, între Valea lui Coman şi Valea Chiliilor (Chitului) şi monticolul “Cetăţuia”, pe malul stâng al râului Dâmboviţa.

Cercetările arheologice au relevat existenţa aici a unei aşezări şi fortificaţii geto-dacice (funcţionale în perioada secolelor III-I î.Hr.), dar şi a unor vestigii din perioada medievală (aşezare, fortificaţie, necropolă şi cimitir), datate din intervalul secolelor XIII-XIV.

Proprietarul terenului aferent sitului arheologic este, aşa cum apare în actele oficiale, Statul român, prin Consiliul Local Cetăţeni.

Materialul arheologic descoperit aici în cursul campaniilor de săpătură este unul extrem de bogat şi relevă importanţa pe care aşezarea o avea în contextul antichităţii geto-dace.

În loc de post-script..um…

Asociaţia Geto-Dacii va lua atitudine împotriva acestui abuz de netolerat împotriva istoriei naţionale şi, în perioda următoare, vă vom informa cu privire la demersurile pe care le vom realiza în acest sens. Situaţia de la Cetăţeni, dacă va fi perpetuată în timp, va putea deveni un precedent extrem de periculos la adresa obiectelor de patrimoniu imobil.

 Înţelegem că Statul român, prin instituţiile de profil, nu poate aloca fondurile necesare unei cercetări eficiente, prin campanii arheologice de anvergură, menţinute an de an în locaţiile importante, dar nu vom accepta niciodată ca moştenirea noastră istorică să ajungă fieful unor persoane ce nu au nicio conexiune istorică cu acele locuri.


http://adevaruldespredaci.ro/2013/07/romania-sat-fara-caini-unul-dintre-cele-mai-importante-situri-arheologice-din-tara-este-ocupat-de-tigani/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

FOTO/VIDEO. Decebal, statuie impresionantă în Odoreu. Istoric: Dacii, prezenți în această zonă

IUNIE 9, 2019

În prezența reprezentanților autorităților judeâene și locale, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, alături de viceprimarul comunei Odoreu, Kovacs Joszef, au dezvelit astăzi, 9 iunie 2019, statuia regelui dac – Decebal.

Un sobor de preoți ortodocși, greco-catolici, reformați și romano-catolici au sfințit statuia regelui dac, după care s-au depus jerbe la monumentul amplasat lângă Primăria Odoreu.
După discursurile oficialităților, a avut loc o prezentare a tehnicilor de luptă a vechilor daci, celți sau buri, susținută de Asociația Culturală Omnis Barbaria din Baia Mare și Asociația Geto-Dacii Ansamensi din Jibou.

Statuia, amplasată lângă Primăria Odoreu

Statuia lui Decebal este amplasată lângă Primaria Odoreu, cu fața către postul de poliție, cu o înălțime de 2.8 metri. La baza statuii a fost pusă inscripția: REGELE DACILOR – DECEBAL – 87-106 d.HR.

Într-o carte de marmură, așezată pe un soclu cu o înălțime de 60 cm, în dreapta regelui Decebal, a fost inscripționat următorul mesaj:

”Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit, Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori, Ori câine-nlănţuit”, text din poezia ”Decebal către popor”, de George Coșbuc.

“Atâta timp cât mă voi putea mișca, atâta timp cât va mai fi un singur dac care vrea să trăiască liber, ne vom bate pentru acest pământ, bun și frumos”, discurs atribuit regelui Decebal, în filmul istoric ”Dacii”, ecranizare din 1967.

Un reper clar pentru comunitatea din Odoreu

Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a precizat că statuia regelui dac va fi un reper clar al originii al comunității din această parte de țară.

”Decebal este un simbol și îl simțim, că ce a spus el, prin vocea poetului (George Coșbuc), este un îndemn către ceea ce vrem noi să facem. Să nu fim câini înlănțuiți, ci să fim lei luptători. (…) Noi, ca și administrație, am asigurat doar partea economică, am reușit să asigurăm finanțarea acestor lucrări artistice, însă am cerut sprijinul unui artist deosebit: Radu Ciobanu. (…) Dacă până acum comuna Odoreu nu prea a avut repere clare, acum suntem la momentul în care reperele noastre sunt adânc așezate, pornind de la istoria străveche, a regelui Decebal, a dacilor liberi, și ajungând aici, aproape de noi, cu mesaje foarte profunde”, a declarat Dumitru Pop.

 

Dacii au fost prezenți pe aceste meleaguri

Istoricul Liviu Marta – managerul Muzeului Județean Satu Mare – a declarat că au fost descoperite în județul Satu Mare – în ultimele decenii – vestigii care arată clar prezența dacilor pe aceste meleaguri.

”Cei care spun că partea de nord a României nu a fost în componența Regatului Dac fac afirmații total tendențioase. Pentru că în ultimele decenii, un arheolog de la Satu Mare, Gheorghe Lazin, a reușit să descopere câteva obiecte foarte importante din vremea regatului lui Decebal, tocmai în Lazuri. În ultimele două decenii, colegii din Slovacia și Ucraina au găsit foarte multe vestigii dacice în aceste regiuni, care arată că forțele dacilor se manifestau cu totul aici. Au fost găsite multe arme dacice”, a arătat Liviu Marta.

Simbol al bunei conviețuiri etnice

Viceprimarul comunei Odoreu, Kovacs Joszef, a precizat că demersul autorităților locale este în direcția unei bune conviețuiri inter-etnice. Cu atât mai mult cu cât a fost dezvelit recent și bustul marelui poet național al maghiarilor: Petofi Sandor.

”Doresc ca acest monument să fie un simbol al prieteniei între confesiuni, naționalități, un mesaj pentru o bună conviețuire, în armonie și bună-înțegere. Așa cum funcționează lucrurile în comunitatea noastră”, a spus viceprimarul comunei Odoreu.

https://www.presasm.ro/fotovideo-decebal-statuie-impresionanta-in-odoreu-istoric-dacii-prezenti-in-aceasta-zona/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 sapt.
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului

Valentin Roman / 26 august 2017

Aproape nu există sat în Ardeal din care să lipsească poveştile faimoaselor descoperiri de comori, afirma istoricul Iulian Marţian. Istoria celor care au dat naştere unor poveşti fascinante se întinde pe aproape 2.000 de ani, începând cu povestea comorii ascunse de regele Decebal şi până la descoperirile recente ale pieselor antice preţioase, din Sarmizegetusa Regia.

Fiecare descoperire a unor tezaure valoroase ascunde o poveste de multe ori fascinantă. Iată zece dintre cele mai frumoase relatări despre comorile ascunse din Ardeal:

1. Comoara lui Decebal

Decebal

Una dintre cele mai vechi legende despre comori este cea a regelui Decebal, care ar fi ascuns aurul, argintul şi podoabele cele mai de preţ ale dacilor în albia râului Sargeţia, identificat în prezent cu Streiul. Potrivit istoricului roman Dio Cassius, Decebal a abătut albia râului Sargeţia cu ajutorul unor prizonieri, care apoi au săpat o groapă, unde au fost ascunse tezaurele valoroase.

După ce prada a fost pusă în groapă, râul a fost adus pe cursul normal, iar prizonierii care l-au ajutat pe Decebal la ascunderea ei au fost ucişi. Un prieten al regelui dac, care ştia de ascunzătoarea acestuia, a fost capturat de romani şi le-a mărturisit acestora locul secret. Armatele împăratului Traian au descoperit comorile şi s-au întors în Roma cu cantităţi impresionante de aur şi argint, potrivit mărturiilor istoricilor.

2. Aurul din Strei

În secolul al XVI-lea, în jurul anului 1550, câţiva pescari care se deplasau cu şeicile pe râul Strei au făcut o descoperire uimitoare. Dintr-un ascunziş de pe fundul apei, au observat strălucind câteva piese de aur. Au tras şeicile la mal şi au intrat apoi în apă, pentru a scoate căldările cu galbeni: peste 400.000 de monede şi o cantitate mare de sloiuri (piese) din aur.

Comoara s-ar fi aflat, potrivit umanistului Wolfgang Lazius, sub o construcţie bolţită, ca o criptă, dărîmată de un copac căzut peste ea. Unii istorici susţin că aurul provenea, de fapt, din apropierea unei cetăţi dacice, fiind scos la iveală de ploile abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren.

3. Misterul unei comori ascunse în stâncă

O altă poveste despre comorile din zona Munţilor Orăştiei datează din anul 1784, fiind povestită de localnici. Legenda spune că unui ţăran din satul Chitid, pe nume David Albu, i-a apărut în vis „un om vrednic, alb şi înalt”, care i-a spus să urmeze cursul unui pârâu până la locul numit „Cheie” de la marginea satului, apoi să se îndrepte spre miazăzi şi ce va găsi acolo să ia pentru el, cât vrea, dar să nu povestească nimănui despre cele petrecute.

Localnicul a urmat sfatul arătării şi s-a îndreptat spre locul indicat, unde a găsit o stâncă abruptă, strălucind „de parcă, presărată cu paie, ar fi aprins-o cineva”, spune legenda. A observant crăpătura din stâncă şi a intrat.

“Uitându-mă, am văzut un mare gol, în mijlocul căruia era o masă rotundă, domnească, din aur. Într-o parte, rezemat cu coatele de masă, era un bărbat tot din aur, iar în faţa lui o figură muierească toată făcută din aur. În dosul lor, era o grămadă foarte mare de galbeni, iar în spatele acesteia o grămadă încă şi mai mare, dar numai din argint”, povestea localnicul David Albu, într-o spovedanie la preotul satului Chitid de la poalele Munţilor Orăştiei.

Povestea spune că ţăranul a murit în ziua în care a încălcat legământul tăcerii, iar preotul căruia i se spovedise a căutat comoara în zadar, iar în locul indicat a descoperit doar urmele unei aşezări străvechi.

4. Comoara popilor

Despre aceeaşi comoară din apropierea Sarmizegetusei Regia a scris şi cercetătorul Iulian Marţian, în articolul „Comoara popilor”, publicat în Observatorul, din 1880. Istoricul afirma că la preotul Petru din Vâlcelele Bune a venit un păstor de la munte, pentru a i se împărtăşi.

Sarmizegetusa Regia

„Părinte, eu am încă o taină, dar nu cutez să o descopăr, deoaree îndată ce o voi spune, va trebui să mor”, i-a spus săteanul. Preotul însă l-a înduplecat să povestească despre comoară, spunându-i că se va însănătoşi dacă îşi va lua piatra de pe inimă. Săteanul a povestit cum, umblând cu turmele pe dealurile Grădiştei, a descoperit într-o gură de peşteră vase pline de vrafuri de galbeni şi chipuri de oameni din aur, şezînd la mese din aur. La scurt timp după mărturisire, săteanul şi-a dat ultima suflare. Popa Petru a pornit imediat în căutarea comorii, însoţindu-se cu un alt preot, din Vâlcelele Bune, pe care l-a rugat să îl ajute să caute nişte vite ce i se pierduseră.

„După ce umblară amândoi timp îndelungat prin fundul muntelui şi osteniră fără a găsi niciunul ceea ce căutau, deciseseră să se înapoieze acasă. Dar fiindcă îi cuprinse foamea, s-au aşezat lângă un izvor, care curgea din ruinele cetăţii, să îşi consume merindele. Preotul din Vâlcele văzu strălucind galben pe fundul pârâului, care curgea din acel izvor. Plăcut surprins de acea zare, ca să nu fie observat de tovarăşul său îşi întoarse privirea în partea opusă, unde, spre marea sa uimire vede sub rădăcinile unui copac vechi, răsturnat lângă zidul cetăţii o altă strălucire galbenă, care provenea de la o mare mulţime de bani de aur, ca cei din pâru. Egoist şi nesincer, se sculă şi stărui pe lângă colegul său să plece ca să nu-i ajungă noaptea, căci satele le erau la depărtare”, scria Iulian Marţian. Preotul s-a întors mai târziu după comoara pe care a încercat să o tăinuie de prietenul său.

A adus acasă, în toiu nopţii, o cantitate mare de aur „cât putură duce, el şi preoteasa” în spate, dar secretul lor a fost aflat la scurt timp. Sătenii au pornit în căutarea comorilor, ia jandarmii l-au luat pe preot şi l-au acuzat de tăinuirea ei. Petru a fost arestat, iar administratorii ţinutului i-au spus că până va fi predată comoara, acesta va rămâne în temniţă. Bărbatul nega că ar fi găsit vreo comoară, dar soţia sa a fost înduplecată şi a dat comoara autorităţilor. Deşi a fost eliberat, preotul nu a scăpat de probleme. L-au călcat hoţii şi l-au schingiuit, pentru a afla locul unde a fost găsită comoara şi dacă a mai păstrat din aurul descoperit.

5. Ţinutul aurului

O altă relatare despre comorile descoperite în Sarmizegetusa Regia datează de la începutul secolului XIX. Arimie Popa, un sătean din Ocolişu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păştea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur. Porcii au scurmat pământul şi au scos la iveală comoara, însă copilului i-a fost teamă să se atingă de ea, ştiind că banii aceştia sunt păziţi de Diavol, iar cine îi va lua va fi blestemat.

Arimie nu s-a temut, ci a pornit căutările găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiţi printre rădăcinile unor copaci. „Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966). A fost nevoie de intervenţia autorităţilor, care au pus zona cetăţii sub paază, pentru a domoli goana după aur a localnicilor.

6. Matriţa descoperită după furtuna de Sânziene

Fascinantă este şi povestea descoperirii, în vara anului 2013, a matriţei antice din bronz, cu ajutorul căreia în Sarmizegetusa erau ornamentate podoabele. Obiectul antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munţii Orăştiei.

Matrița dacică

În timpul unei furtuni, din noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit, împreună cu câţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz.

„Era noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire, groapă şi Ionuţ Trufaş. Copilul m-a întrebat ”Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo?” Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradiţională, a locului: matriţa din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preţ,  într-o viaţă întreagă”, relata, recent, Vladimir Brilinsky.

7. Comoara din Valea Rea

În urmă cu câţiva ani, sute de obiecte din aur şi argint au intrat pe mâna căutătorilor de comori, pentru ca apoi să fie traficate pe piaţa neagră. O localnică din Valea Rea, un cătun al satului Grădiştea de munte, a fost cea căreia i-a fost arătat locul comorilor.

“Într-o noapte am văzut ţâşnind vâlvătăile din pădure. Mai multe flăcări care luminau muntele. Din bătrâni se spunea că în acea zonă fusese îngropată comoara lui Decebal. Eu nu am putut ţine acest secret, iar unii dintre vecinii mai au săpat după aur în locul pe care l-am indicat şi au descoperit comorile. Banii însă nu le-au adus fericirea”, a povestit femeia, care a locuit toată viaţa în acest ţinut. Multe dintre piesele descoprite în Valea rea, inclusiv o căldare de galbeni (kosoni), fac obiectul unor dosare penale de crimă organizată, în care prejudiciile reclamate sunt de ordinul milioanelor de euro.

8. Aurul din Ţara Haţegului

O altă legendă a comorilor este relatată de Felice Carroni, un renumit arheolog şi numismat italian, din secolul XVIII, care în 1809 a întreprins o călătorie în Transilvania.

„În ţinutul Haţegului, la graniţa dinspre Ţara Românească, un ţăran îşi păştea porcii. Scormonind de plictiseală pământul cu piciorul, omul a băgat de seamă că strălucea o monedă. Datorită ploilor abundente, coaja de pământ ce acoperea imensul tezaur neânchipuit se subţiase din fencire şi se făcuse mai moale. Când porcarul a scormonit mai adânc, iată ca s-au ivit sub ochii lui holbaţi monete de aur fără număr şi fără măsură. A luat cât a putut cuprinde în pumni, iar seara le-a dus la ai săi. Aceştia l-au pus să le arate comoara şi seara pe întuneric au cărat mai bine de o căruţă încărată la maxim. Pentru a nu avea discuţii cu consiliul minelor, nici cu fiscalii statului, banii au fost trecuţi pe ascuns în saci de grâu în Imperiul Otoman, de unde au ieşit din nou la lumină, în cantităţi mici, fie vânduţi giuvaergiilor pe mult mai puţin decât valoarea lor intrinsecă, fie daţi în schimb pe vite. Jumătate erau lisimachi de diferite tipuri, jumătate monede de la Brutus (n.r. kosoni) etc”, afirma Felice Caroni.

9. Vâlva băilor

În Ardeal, foarte multe poveşti despre comorile ascunse în galeriile minelor vorbesc despre existenţa unor duhuri ale acestor, numite vâlve. O vorbă din trecut a minerilor care săpau după aur se referea la morţile care aveau loc în mină, puse pe seama blestemelor aurului.

Kosoni dacici

„Ortacii ciocneau paharele, cu dinţii strânşi, ca să nu-i năpădească plînsul şi îşi spuneau: o să dăm de aur, de aur mult, iarăşi s-a prăpădit unul dintre noi”, scria etnologul Tudor Pamfile. Vâlva apărea cu înfăţişarea unei femei tinere şi frumoase, care veghea peste aurul din băi (mine). „îşi pune ochii pe câte-un fecior mai zdravăn şi când îl întâlneşte singur prin vreaun colţ, i se arată. Feciorul rămâne uimit de atâta frumuseţe şi nu poate scoate o vorbă. Atunci ea îl mângâie şi îl desmiardă, spune că îi este drag de el şi că îi va arăta pe unde să cerce după aur. Şi ala se pomenesc unii deodată în belşug. Dar vâlva le cere un singur lucru: să nu spună la suflet deom că au dat faţă cu ea, căci de vor cuteza să îşi caşte gura sunt pierduţi. Şi vezi, cum e omul când dă de noroc. Nu ştie să-şi puie strajă gurii. Şi apoi Vâlva îi sugrumă ca pe nişte pui de vrabie”, scria Tudor Pamfile, în Mitologie românească. Volumul Comorile, publicat în 1916.

10. Blestemul comorii

Potrivit istoricului Iulian Marţian puţine erau satele din Ardeal în care nu circulau poveşti despre comori ascunse în ruinele unor cetăţi, în gorgane sau în peşteri.

„Dar nu este dat oricărui pământean de rând să poată pătrunde la ele, căci cele mai multe stau sub paza duhurilor necurate şi dacă întâmplător le găseşte un om mai slab de fire, acela trebuie să moară de moarte năpraznică. Altele iarăşi stau sub afurisenie şi cei ce le găsesc se nefericesc din cauza lor până în a şaptea viţă. Când se apropie apoi primăvara cu indiciile cele mai neîndoelnice ale flăcărilor albastre, cari se ridică din comorile ascunse, mulţi oameni veghiază în tovărăşie nopţile senine, şi când se arată mult dorita flacără, aleargă la faţa locului şi împlântă semne în pământ”, relata Iulian Marţian, în studiul „Comori Ardelene”, apărut în Buletinul Societăţii Numismatice Române din martie 1921.

sursa: http://adevarul.ro/

26 august 2017 in DEZVALUIRI. Tags: comoara dacica, comoara decebal, comori blestemate


http://www.vatra-daciei.ro/10-povesti-despre-comorile-din-ardeal-marele-secret-al-lui-decebal-rapa-cu-galbeni-si-blestemul-de-moarte-al-aurului/


fiber_newStiri

Incepand cu data de 08.05.2019 va deveni functional sistemul online de emitere a permiselor de pescuit recreativ pentru Marea Neagra si pentru fluviul Dunarea cu bratele sale si habitatele piscicole naturale necontractate de asociatiile de pescari recreativi. [...]

fiber_newInfo

Se instituie masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice vii in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, in perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu exceptiile prevazute in prezentul ordin. [...]