Home Forum Subiecte Dacii, stramosii romanilor?

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 3 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Am pornit pe urmele geților din Podișul Moldovei. Află primele rezultate ale cercetărilor pe care le-am efectuat într-o cetate veche de peste 2.300 de ani

Valentin Roman / 18 noiembrie 2019

un articol de Valentin Roman, Alexandru Berzovan, Cătălin Borangic

Anul 2019 a însemnat, pentru Asociația Vatra Daciei, un moment al diversificării proiectelor în care se implică, prin participarea acesteia la primul șantier arheologic în calitate de finanțator. Astfel, după 3 volume publicate și sute de articole postate pe website-ul propriu, menite să promoveze istoria noastră în țară și peste hotare, după participarea membrilor acesteia la realizarea unor filme documentare și organizarea unor acțiuni civice pe teren, cu scopul de a semnala situația precară a unor obiective din patrimoniu cultural român, în luna iulie a acestui an am decis să sprijinim o primă campanie de cercetare arheologică la Dobrovăț, jud. Iași, pe locurile unei foste cetăți getice veche de aproximativ 2.500-2.300 de ani.

Fragmente ceramice

Prima campanie s-a desfășurat sub coordonarea de specialitate a arheologului dr. Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie din Iași), la sapături participând Valentin Roman și Florentina Istrate, din partea Asociației Vatra Daciei, Anca Voinescu, dr. Cătălin Borangic, precum și trei zilieri. În cadrul acestei campanii, au fost identificate urmele unei locuințe din perioada getică, pe care echipa a cercetat-o până la epuizarea informației arheologice pe care aceasta o putea furniza, cu scopul de a înțelege mai bine contextul istoric al zonei, aspecte legate de viața cotidiană a celor ce au locuit aici în urmă cu peste două milenii  și a stabili strategia pentru campaniile de cercetare viitoare, primele descoperiri demonstrând că pontețialul arheologic al așezării este unul însemnat.

Noi, Asociația Vatra Daciei, le mulțumim românilor de bine, din țară și de peste hotare, care, prin ajutorul financiar oferit, fac posibilă realizarea unor astfel de  proiecte, extrem de importante în procesul de descoperire a noi și noi informații legate de trecutul nostru.

În cele ce urmează vom reda raportul științific elaborat de Alexandru Berzovan și Cătălin Borangic, rezultat în urma campaniei de cercetare efectuată anul acesta, împreună cu primele concluzii trase, precum și o povestire istorică, scrisă de Cătălin Borangic, cu scopul de a oferi cititorului un crâmpei al vieții de zi cu zi a înaintașilor noștri de pe plaiurile Dobrovățului.

(Valentin Roman).

DOBROVĂȚ – CETĂȚUIA, JUD. IAȘI. CAMPANIA 2019

Introducere:

Problema fortificațiilor din perioada secolelor 5– 3 î.Hr. situate pe Dealul Cetățuia din comuna ieșeană Dobrovăț ne-a preocupat de mai multă vreme. Încă din anul 2016 am efectuat în acest punct o serie de cercetări de teren repetate, observațiile preliminare fiind deja prezentate, iar 2019 am decis realizarea unui prim sondaj arheologic. Întrucât suprafața obiectivului fusese utilizată în prima jumătate a sec. XX ca teren arabil, fiind afectată grav de ample alunecări de teren, exista temerea ca stratul de cultură și complexele aferente să fi fost complet distruse. Prin această primă săpătură doream să ne facem o imagine asupra gradului de conservare al vestigiilor, urmând ca pe baza rezultatelor obținute să stabilim o strategie pentru anii următori.

Descrierea obiectivului:

Din punct de vedere macrogeografic, obiectivul este situat în spațiul est-carpatic al României, mai precis în zona de nord a Podișului Central Moldovenesc. Ocupă promontoriul alungit al unei culmi deluroase numite „Cetățuia”, mărginită pe trei laturi de pante abrupte, la altitudine de cca. 270 m, dominând cu cca. 80-90 m diferență de nivel zonele învecinate mai joase. Dimensiunile platoului sunt destul de reduse; chiar dacă admitem că o bună parte din el s-a prăbușit în ultimii zeci de ani ca urmare a surpărilor și alunecărilor de pe teren, cetatea nu putea să fi fost cu mult mai mare. Arealul de vizibilitate nu este foarte larg, dar permitea supravegherea întregii zone depresionare a Dobrovățului.

Elementele defensive sunt prost păstrate, fiind aproape complet distruse de alunecările de teren. Aparent, avem de-a face cu două incinte. Valurile se văd bine pe latura nordică, pe latura vestică traseul lor fiind mai mult sau mai puțin ipotetic. Latura sudică pare să fi fost apărată cu un șanț, destul de aplatizat. Este curioasă absența valului de apărare pe acest sector, vulnerabil în fața unui atac inamic. Suprafața păstrată este undeva în jur de 0,77 ha.

În această etapă a cercetării am preferat o reconstituire prudentă a traseului elementelor de fortificare. Deși scanarea LIDAR în zona nordică ar putea indica o situație mai complexă decât ceea ce am reprodus noi pe plan, aceasta necesită confirmare prin săpătură arheologică, întrucât în zonă știm că au avut loc și unele intervenții moderne.

Descrierea situației arheologice:

 

Planul zonei cercetate, corespondente locuinței antice

Alegerea zonei în care urma să efectuăm săpătura a fost limitată de existența unei vegetații forestiere abundente. Am putut identifica în sectorul central-estic al stațiunii, în apropiere de râpa formată ca urmare a vechii alunecări de teren, o zonă lipsită de arbori. Aici, terenul prezintă o pantă destul de ușoară, de cca. 10-15°, dinspre SSE (zona mai înaltă) spre NNV (mai joasă), favorabilă locuirii. Mai mult, verificarea profilului vechii alunecări ne-a pus în fața unei cantități consistente de material arheologic fragmentar, indicând existența în zonă a unui strat de cultură. Luând în calcul toate toate aceste considerente, am decis să amplasăm aici prima unitate de cercetare pe care am denumit-o convențional suprafața S 1 / 2019 cu dimensiunile de 6 x 5 m.

Decopertarea a fost efectuată pe carouri, suprafețele săpate fiind ulterior răzuite. Primele fragmente mărunte de vase ceramice și resturi de chirpici arși au început să apară încă din stratul vegetal. Compus dintr-un pământ brun, sfărâmicios, acesta prezintă o grosime redusă, între 0,8 – 0,10 m.

Sub stratul vegetal s-a identificat un singur strat de cultură cu o grosime de cca. 0,30 m, ce coboară până la adâncimea de cca. -0,40 m de la nivelul actual de călcare. Se prezintă ca un pământ de culoare brun-cenușiu, sfărâmicios, destul de bogat în material arheologic, îndeosebi fragmente ceramice. Este interesant de observat că stratul de cultură a fost surprins doar în sectorul estic al S 1; în cel vestic, pe ultimul metru el dispare complet, solul vegetal fiind urmat de steril, așa cum se observă pe profilele S1/B-C, S 1, respectiv profilul S 1 / C-D unde stratul de cultură lipsește complet.

 

Reconstituirea aproximativă a locuinței cercetate și fragmente din lutuiala structurii acesteia

În sectorul estic al S1, la adâncimi de cca. -0,20 -0,30 m au început să se observe aglomerări de materiale arheologice fragmentare (ceramică, piatră), și chirpici arși la roșu, ce păreau să sugereze resturile unei locuințe de suprafață incendiate. Descoperirea, în sectorul central al S 1, a unui aliniament format din trei gropi de par, respectiv a Cx 4, în sectorul nord-estic, confirma această presupunere. Am denumit locuința drept L 1 / 2019 și am început să îi conturăm rămășițele. Gradul de conservare al acestora era modest; nu am putut surprinde aglomerări masive, compacte de materiale, ci doar zone cu foarte mulți chirpici mărunțiți, fapt ce îl punem pe seama bulversărilor cauzate atât de arăturile vechi cât și de numeroasele rădăcini de copaci, acestea din urmă îngreunându-ne semnificativ eforturile.

Pentru a putea suprinde un sector mai mare din L 1/ 2019, am decis să extindem arealul cercetat spre sud printr-o nouă suprafață S 2, cu dimensiunile de 3 x 3 metri, lăsând între cele două unități un martor stratigrafic cu o lățime de cca. 0,20 m. Nu ne-am putut extinde mai mult din pricina copacilor. Și aici am constatat aceeași situație stratigrafică ca în S 1, resturile L 1/ 2019 fiind vizibile în sectorul de N al casetei.

În colțul SE al S 1 a fost conturată și excavată groapa Cx 5, suprapusă de resturile locuinței L 1. Groapa a putut fi surprinsă și în cadrul S 2; pentru a putea excava cât mai mult din ea am extins spre vest suprafața S 2 cu o casetă de 1 x 1 m, până aproape de marginea platoului. În interiorul gropii nu am găsit niciun fel de urme arheologice, analiza profilului indicând astuparea gropii la momentul construirii locuinței; pe profil am putut observa o altă groapă în interiorul Cx 5, anume Cx 6, pe care o interpretăm ca o groapă de par, fiind situată pe același aliniament cu Cx 4, corespunzând lui Cx 1 din șirul vestic (Pl. 3).

Întrucât din pricina vechii alunecări de teren nu ne-am putut extinde spre vest, este greu de apreciat cât anume s-a putut întinde locuința dincolo de limitele suprafețelor de cercetare. Au existat doar două șiruri de gropi de par sau a mai existat și un al treilea, spre est ? E o întrebare la care nu se poate da un răspuns satisfăcător deocamdată. Cert este însă că, judecând după gropilor de par existente și distribuția resturilor, noi am putut surprinde o suprafață aproximativ dreptunghiulară de cca. 21 – 22 m2.

 

Cercetarea uneia dintre gropile de par identificate în locuință

Judecând după diametrul gropilor, în cadrul structurii de rezistență a L 1 au fost utilizate două categorii de stâlpi. Gropi precum Cx 1, Cx 3 sau Cx 4, cu diametre de aproape 0,40 m și adâncimi de cca. 0,25 m de la conturare puteau să fi avut înfipte în ele stâlpi cu diametre cuprinse între cca. 0,25 m și 0,30 m (trunchiuri tivite ?). Așa cum am observat la golirea gropilor, în Cx 1 și Cx 3 fixarea s-a făcut și cu ajutorul unor bucăți mici de piatră locală. În schimb, groapa Cx 2, cu diametru și adâncime mult mai redusă a ținut probabil un stâlp de dimensiuni reduse, cu rol secundar.

Între stâlpi a fost realizată o țesătură complexă de nuiele de lemn lutuită pe ambele părți, așa cum sugerează chirpicii arși cu amprente pe care i-am recuperat. În amestec au fost incluse și paie (Pl. 9/2,4). S-a putut sesiza existența unei văruieli aplicată pe partea exterioară a pereților, fără îndoială cu rol estetic și de protecție a peretelui.

În ce privește acoperișul locuinței, existența a (cel puțin) două aliniamente paralele de gropi de par ca de altfel și forma rectangulară sugerează că acesta a fost realizat cel mai probabil „în două ape”. Nu am observat urme semnificative de resturi lemnoase arse; în schimb am putut constata existența în dărâmătură a unor cantități însemnate de cenușă de culoare alb-grizonată, foarte probabil provenită de la arderea unor materii vegetale ușoare. Învelitoarea acoperișului trebuie să fi fost realizată din materiale vegetale aflate la îndemână, fără să putem aprecia exact dacă a fost vorba despre paie, stuf sau alte tipuri de vegetație locală folosite în Antichitate. Nu am surprins niciun fel de amenajări ale podelei. Aparent se călca direct pe solul bătătorit.

În general, gradul de conservare al vestigiilor este unul modest. Aceasta însă nu trebuie să surprindă, situații similare fiind observate și în cazul altor locuințe de suprafață din epocă .

În ce privește amenajările interioare, am putut identifica, în zona central – sudică a S 1, rămășițele unei vetre de foc. Am putut surprinde doar partea inferioară (pământul ars la roșu, pe o adâncime de cca. 0,20 m). Din apropiere au mai fost recuperate câteva resturi ce par să fi provenit de la lutuiala vetrei.

În ce privește groapa Cx 5, anterioară locuinței, ea este lipsită de materiale arheologice. Pare să fie vorba cel mai probabil de o groapă de împrumut. Pe baza informațiilor recuperate și prezentate am încercat să facem o reconstituire la scară (evident idealizată) a locuinței.

Materiale:

Cu ocazia cercetărilor a fost recuperat un bogat material arheologic, constând îndeosebi din fragmente de vase ceramice. Ele au fost mărunțite atât de arăturile vechi, cât și de rădăcinile de copaci, astfel că din păcate nu am putut găsi niciun vas întreg sau întregibil.

 

Diverse obiecte, ceramice și metalice, descoperite în locuință

Fragmentele au aparținut unor recipiente de tradiție locală, lucrate manual. Am găsit un singur fragment lucrat cu roata, de culoare cenușie, din burta unui vas (probabil o cană). Formele, ca de altfel și ornamentica, își găsesc numeroase analogii în ceramica secolelor secolelor 4-3 î.Hr. Atrage atenția prezența unui vas-miniatură.

Pe viitor, ceramica din locuință va fi analizată cu ajutorul bazelor de date, așa cum am procedat cu materialele publicate din stațiunea de la Gănești – Tironu , ceea ce va permite discuții mai aprofundate prin comparație cu rezultatele obținute în cadrul altor obiective.

Obiectele de uz gospodăresc constau în două piese litice, anume o cute  descoperită în groapa de par  Cx 3, respectiv o altă piesă ce a fost utilizată pe post de percutor. Un interes deosebit prezintă un mic fragment de piatră (gresie), pe suprafața căruia se observă o serie de incizii, amprenta unei frunze fosilizate. Putea să fi ajuns cu totul accidental în perimetrul locuinței L 1, sau să fi fost găsită în altă parte încă din Antichitate și adusă ca o curiozitate.

În ultima zi, împreună cu muncitorii am realizat o cercetare de suprafață în zona vechii alunecări de teren. Am putut recupera un număr foarte mare de fragmente ceramice (majoritar atipice, puternic mărunțite) ca de altfel și trei piese mai deosebite: două verigi din bronz și un vârf de săgeată din același material, de tip „scitic”.

Apreciem că rezultatele sondajului efectuat sunt destul de încurajatoare în sensul în care am putut delimita existența unor complexe de locuire clare. Departe de a fi complet distrusă, așa cum ne-am temut a fi, cetățuia de la Dobrovăț reprezintă un obiectiv cu potențial care merită (și va fi) investigat pe parcursul următorilor ani.

Aducem mulțumiri ABA Prut-Bârlad pentru că ne-au pus la dispoziție rezultatele scanărilor LIDAR din zona bazinelor râurilor Prut și Bârlad. Mulțumim Asociației Culturale „Vatra Daciei” reprezentată de Valentin Roman și Florentina Istrate pentru întreg sprijinul financiar și logistic fără de care această cercetare nu ar fi fost posibilă.

(Alexandru Berzovan, Cătălin Borangic)

 

 Maris și ai lui

 

Căpetenia privea mulțumit zarva, dar mulțumirea lui nu venea din cauza gălăgiei. Casa aproape terminată era pricina pentru care bătrânul șef plescăia satisfăcut. E drept, cheltuise mult să aducă oameni, să plătească tăietorii de lemn, să taie trestia și scoată lutul, să sape locul. Sacrificiile necesare nu erau nici ele de ici-de colo. Vinul, cele patru oi, mâncarea pentru lucrători, toate astea goliseră serios o parte din agoniseala căpeteniei.

Dar, privind lucrul aproape terminat și auzind cântecele și glumele celor care se osteniseră pentru ridicarea casei, Maris fu și mai mulțumit. Erau oameni de nădejde. Veniseră toate familiile clanului său, ba chiar și Dribalos, șeful clanului vecin trimise ajutor. Cu care Dribalos era ceva neam, e drept, dar cu care neam adesea se certaseră cu armele pentru tot felul de pricini de hotar. Se vede treaba că lumea se schimba. Certurile de altădată erau date uitării și Maris își dădea seama bine de ce Dribalos trimisese daruri de casă nouă și oameni la lucru. Pe de o parte se aflase că feciorul lui Maris, bălaiul Zoltes, este cel care-și ridică adăpost deasupra pământului. Asta arăta tuturor cine dintre fii căpeteniei va stăpâni cetățuia și pământurile din jur și mai cu seamă arată că Zoltes, ajuns la vârsta potrivită, își caută soață. Ori muierea unei căpetenii nu poate fi adusă într-un bordei oarecare, cum nici ea nu e o sărăntoacă din popor.

Dribalos a priceput repede că e mai bine pentru el să caute prietenia neamurilor sale, cu atât mai mult cu cât cei doi fii ai lui muriseră într-o încăierare cu sciții ce se aciuiseră pe la răsărit de Porata. Singura lui nădejde era acum prietenia cu Maris și pentru asta-i va da bucuros de noră pe singura lui fată, iar pentru zestrea ei nu avea să se zgârcească deloc. Un lucru cu adevărat înțelept, plescăi mulțumit Maris și gândul acesta îi spori mulțumirea atât de mult că strigă oamenilor să se adune. Era vremea să se bucure toți de lucrul bine făcut și mai ales de prieteșugul tocmit cu Dribalos și neamurile lui. În așa vremuri repede schimbătoare, mai mulți oameni însemna mai multă putere și mai puțină grijă pentru ziua de mâine.

Cetățuia de pe deal putea fi terminată mai repede, șanțurile puteau fi mai adânci, palisadele mai mari, lemnul mai repede tăiat, în cămări mai multă hrană și pe metereze mai mulți războinici. Chiar dacă pentru asta va trebui să deschidă amforele alea de vin grecesc, aduse cu multă cheltuială din cetățile alea mari de piatră, de la Marea cea Mare. Ce n-ar fi dat Maris să-și poată ridica și ai lui o cetate din aceea, cu pietre mari, frumos tăiate. N-ar mai fi dormit niciodată atent la lătratul câinilor și cu așa cetate alte și alte căpetenii s-ar fi adunat sub mâna lui și împreună cine știe până unde și-ar fi întins stăpânirea. Poate chiar până la Marea cea Mare, un loc pe care el îl văzuse în tinerețe și chiar și acum se mai mira de bărcile uriașe care aduceau vin, ulei și alte multe lucruri grozave.

Maris alungă din mână visul prea mare  și se mulțumi să vadă cum oamenii se grăbesc să ajungă în fața casei lui Zoltes, iar din vale urcau Dribalos și ai lui, între care de departe se vedea frumoasa Dama, fie-sa. Era încă crudă, dar vremurile nu aveau răbdare cu geții lui Maris. La fel de bălaie ca viitorul mire, Dama avea să-i facă acestuia negreșit urmași mulți și sănătoși. Pentru Maris gândul acesta era acum mai prețios decât amintirile de la Marea cea Mare. Dete porunci degrabă să se aducă animalele de jertfă și ospăț, iar el și Zoltes, care-l urma ca o umbră, se grăbiră să iasă înaintea oaspeților. Maris n-ar fi îngăduit să se poarte careva necuviincios cu viitorul lui cuscru, iar Zoltes, ei bine, graba lui nu putea fi altfel lămurită decât de ochi mari de căprioară speriată ai Damei. 

Povestea aceasta este numai o poveste, dar ea conține multe urme ale unei istorii din păcate prea puțin cunoscută cu toate culorile ei. O istorie care, povestită mai atent, nu poate fi decât frumoasă, mai ales când este izvorâtă din realitatea acelor timpuri. Iar arheologia, disciplină migăloasă și delicată, este una dintre puținele metode de a cunoaște istoria așa cum a fost.

Trebuie spus că povestea de mai sus nu este întru-totul rodul măiestriei vreunui scriitor și nici izvorâtă din simpla imaginație. Ea are la bază cercetări arheologice și studii istorice scrise de istorici care au cercetat un loc anume din Moldova. Este vorba despre urmele unei cetățui din perioada getică, descoperită la Dobrovăț, județul Iași, parte dintr-un ansamblu mai mare de fortificații contemporane din zona Podișului Central Moldovenesc.

La Dobrovăț au fost cercetate urmele unei mici fortificații aparținând geților care au trăit aici cu aproape două milenii și jumătate în urmă și au fost săpate urmele unei locuințe tot din această epocă. Locuința a fost ridicată la suprafață, era construită din chirpici aplicați peste o împletitură de nuiele și întărită cu stâlpi groși de lemn.

Atât fortărețele, care par să fi fost ridicate de către micile comunități locale, ca locuri de refugiu în perioada când din stepele din estul Prutului adesea vecinii sciți veneau cu război, cât și locuința, precum și urmele materiale descoperite – unelte de piatră, os, vase ceramice – arată vitalitatea locuitorilor geți ai podișului Moldovei într-o vreme când zona era bulversată de evenimente politico-militare, iar micile comunități făceau față cu greu greutăților vremii.

Cercetarea sitului n-ar fi putut fi posibilă fără implicarea Asociației „Vatra Daciei” reprezentată de Valentin Roman, Florentina Istrate și Ionuț Frâncu, care au sprijinit financiar săpătura arheologică. (Cătălin Borangic)

18 noiembrie 2019 in PROIECTELE NOASTRE. Tags: alexandru berzovan, asociatia vatra daciei, catalin borangic, cercetare arheologica dobrovat, cetatea getica dobrovat, florentina istrate, valentin roman

http://www.vatra-daciei.ro/am-pornit-pe-urmele-getilor-din-podisul-moldovei/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 3 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Ceasul” solar vechi de 2000 de ani descoperit la Cumpăna (jud. Constanța) poate fi încă funcțional

Posted on 30 ianuarie 2019 by George Grigore in Enigme si mistere, Istorie // 1 Comment


În anul 1960, cu totul întâmplător, s-a descoperit pe teritoriul comunei Cumpăna din județul Constanţa un cadran solar cu diviziunile timpului trasate între coarnele unui taur. Comuna Cumpăna este situată la Sud-Vest de oraşul Constanţa, la o distantă de 5 km, și este compusă din satele Cumpăna şi Straja. Piesa de marmură descoperită demonstrează că înaintaşii noştri ştiau să calculeze ora, dar şi solstiţiul şi echinocţiul, ca și vechii maiași.

Realizat din marmură vineţie, se estimează că acesta datează din secolul II d.Hr. (de acum aproape 2000 de ani). Cadranul Solar de la Cumpăna este înalt de 48,5 cm şi lat de 37,5 cm. El are o formă concavă, cu linii incizate, și este susţinut între coarnele unui taur. Suprafaţa cadranului este parte din cilindrul circular drept, raza cercului având 176 mm. Înălţimea cilindrului este de 195 mm, iar lungimea pe perimetru – 200 mm, ceea ce corespunde unui arc de cerc de 70 de grade. Este unul dintre puţinele cadrane solare antice descoperite vreodată în Dobrogea.

În prezent, o copie a cadranului este amplasată într-un spaţiu îngrijit, în faţa Primăria comunei Cumpăna, iar originalul se află la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa (MINAC).

Cadranul solar atrage atenţia trecătorilor prin forma sa ciudată. Este un mijloc de măsurare a timpului, în funcţie de poziţia Soarelui. Amplasat pe un soclu impozant, cadranul indică foarte exact atât ora, cât şi solstiţiile, prin două arce de cerc ce intersectează liniile orare şi echinocţiile, printr-o linie comună situată între cele două linii ale solstiţiilor. 11 linii convergente se găsesc pe suprafaţa cadranului, linii orare care se întâlnesc în punctul unde era înfipt gnomon-ul, bagheta de bronz, care îşi lăsa umbra pe suprafaţa cadranului, indicând ora. Liniile orare care sunt dispuse aproape simetric prin grupe de cinci de fiecare parte a liniei mediane sunt curbe.

Oamenii ştiau, încă din cele mai vechi timpuri, să calculeze timpul şi ţineau cont de solstiţii şi echinocţii. De fapt, toate lucrările agricole erau planificate în funcţie de aceste informaţii pe care le oferea cadranul. Este dovada că strămoşii noştri aveau cunoştinţe temeinice de astronomie. Specialiştii spun că piesa este extrem de importantă pentru istoria dobrogeană. „Taurul solar” de la Cumpăna era, se pare, folosit de locuitorii unei aşezări civile din zonă, care se ocupau în principal cu muncile agricole. Mai mult, interesant este faptul că acest cadran a fost gândit astfel încât el să indice cu exactitate ora doar la latitudinea Cumpenei. Dacă ar fi fost mutat, transportat în altă parte, cadranul nu ar mai indica în mod corect ora!

Arheologul Octavian Mitroi (M.I.N.A.Constanţa) ne-a declarat că nu este singurul cadran solar descoperit pe teritoriul Dobrogei. În anul 2013, cu ocazia lucrărilor de reabilitare a infrastructurii centrului vechi al Constanţei, peste drum de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, a mai fost descoperit un cadran, datând din secolul al II-lea d.Hr. Un altul mult mai vechi, respectiv din a doua jumătate a secolului al IV-lea – începutul secolului III î.Hr., a fost descoperit în urmă cu mai bine de şase decenii la Histria. Piesa de la Histria este fragmentară, dar, chiar şi aşa, constituie o importantă descoperire arheologică. Tot de pe teritoriul Dobrogei mai provin două cadrane solare – unul de la Tomis, iar celălalt cu loc de descoperire necunoscut.

Existenţa acestor cadrane solare create pe „suportul” unui cap de taur face trimitere la legătura cu taurul sfânt, simbolul tuturor puterilor creatoare, taurul Apis – purtătorul zeului Ptah. Taurul sugereaza ideea de putere si de pornire irezistibilă. El îl evocă şi pe masculul năvalnic, ca şi pe înfricoşătorul Minotaur, paznic al labirintului, sau pe crudul şi tunătorul Rudradin Rig Veda, a cărui sămânţă bogată fertilizează pământul. Aşa se prezintă majoritatea taurilor cereşti şi mai cu seama babilonianul Enlil. Fiind un simbol al forţei creatoare, taurul l-a reprezentat şi pe Zeus, sub forma unei statuete de bronz ce se prindea în vârful unui baston sau al unei lănci.

Prototipuri ale acestor însemne religioase aflăm şi în alte culturi începând din mileniul al III-lea î.Hr. Însă, în cultura Cucuteniană şi în alte culturi neolitice de pe teritoriul României aceste însemne taurobolide apar mult mai de timpuriu, din urmă cu 6.000 – 7.000 de ani. Vezi în acest sens și Templul de la Parța (Timiș), cel mai vechi templu neolitic din lume…

Cadranul Solar de la Cumpăna poate fi încă funcțional, după aproape 2000 de ani de când un maestru cioplitor în piatră l-a creat.

Conf. univ. dr. George V Grigore

http://www.cunoastelumea.ro/ceasul-solar-vechi-de-2000-de-ani-descoperit-la-cumpana-jud-constanta-poate-fi-inca-functional/


  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 3 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Regula celui de-al zecelea om. Dacă 9 dintre cei 10 ajung la aceeași concluzie, al zecelea are datoria să-i contrazică, să cerceteze varianta imposibilă.
Un lucru, am învățat, până acum, totul este relativ, nu există certitudini, singura certitudine este, să nu ai certitudini. Din orice, poți învăța ceva, o lecție, inclusiv, dintr-un film, "Ziua Z - Apocalipsa"!
Așadar, ce e mai rău? Să cercetezi o ipoteză care se va dovedi, eronată, sau, să refuzi să cercetezi o teorie, care se va demonstra, ca, fiind adevărată? Pentru mine, răspunsul este, doar, unul, a doua variantă este păguboasă!! Se poate face o paralelă cu prezumpția(chiar dacă toate dicționarele recente au împământenit varianta "prezumție", prefer forma din dicționarul limbii române, din 1929, dar, și, din 1939, dat, fiind, că termenul poate avea aceeași sursă, ca cel din limba latină, evident, și termenul din limba franceză) de nevinovăție, din alt domeniu!
În orice domeniu, mai ales, în domeniul istoriei, unde, ce credem că știm, azi, cu un secol, înainte, părea imposibil, dar, peste încă 100 de ani, sunt șanse, să se schimbe, cu totul! Descoperiri apar, în continuu, plus, unele dovezi, necunoscute, ajunse, de-a lungul vremurilor, în colecții private, sau, care zac, printr-un cotlon al unei magazii, al unui pod, al unei arhive, sau, ascunse, cu rea intenție, așadar, să nu spui niciodată, niciodată...dacă privim matematic, rigid, un domeniu, mai ales, istoria, din start, pornim de la o premisă greșită!!

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Pythagora a învățat filosofia de la Zamolxis

16 mai 2011|Doctrină naţionalistă

Am primit în urmă cu câteva minute scrisoarea de mai jos, prin internet, de la domnul Mihai Vinereanu, cunoscutul filolog din New York. O transcriu cu introducerea „diacriticelor” românești:

Stimate Domnule Profesor,

Cum vă spuneam la telefon am o mare nelămurire: cu mulți ani în urmă, pe vremea când eram student, am citit în traducere românească pe Herodot. Traducerea m-a dezamagit întrucât erau  o serie de capitole lăsate afară (netraduse). Aici la New York am recitit pe Herodot în limba engleză, desigur fără niciun fel de abrevieri. Atunci am descoperit cu mare plăcere ce spune Herodot despre Zamolxe, anume că unii greci spun că a fost elevul (sau sclavul) lui Pythagora, dar Herodot spune clar că el (Herodot) nu crede așa ceva întrucât Zamolxis trebuie să fi trăit cu mulți ani înaintea lui Pythagora. Herodot nici nu putea să gândească altfel întrucât a fost aproape contemporan cu Pythagora (cca 569- cca 494, i. d. Ch.), iar Herodot (cca 484 – cca 425, i.d. Ch.). Cum putea să creadă Herodot aceste bazaconii ale unor greci smintiți când el s-a născut doar la 10 ani după moartea lui Pythagora? Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora trebuia sa fie doar cu vreo 30-35 de ani mai în vârstă decât Herodot, poate chiar mai tînăr, astfel încât Zamolxis ar fi putut fi chiar în viață când istoricul grec scria despre el. Or acest lucru este cu neputință din moment ce religia zamolxiană avea deja o vechime considerabilă pe vremea lui Herodot. Desigur, confuzia a pornit de la faptul că religia fondată de Zamolxis avea multe în comun cu doctrina filosofică a lui Pythagora. În acest caz există doar două soluții: fie Pythagora s-a inspirat din credințele filosofico-religioase ale traco-dacilor, fie ambele au o sursă comună ( sau surse comune).

Pe de altă parte, niciun autor român nu pare să cunoască acest detaliu. Lacuna am pus-o pe seama superficialității unor autori care nu  merg direct la surse și citează la mâna a doua sau a treia. În schimb, zilele acestea am căutat pe internet să văd dacă este ceva nou despre Zamolxis. Toți comentatorii spun același lucru, fără să citeze direct autorii antici. Unul în schimb, zice că traduce direct din Herodot pasajul cu pricina, dar nici el nu „traduce” partea de frază unde Herodot spune că el nu crede ca Zamolxis să fi fost sclavul lui Pythagora, întrucât acesta a trăit cu mult timp înaintea lui Pythagora. Desigur, este de presupus că autorul articolului de pe net nu vrea să spună că a tradus direct din greacă, ci din română (articolul de pe net fiind în engleză). În acel moment am avut revelația că poate traducătorilor în limba româna „le-a scapat” din vedere acest detaliu absolut esențial pentru spiritualitatea română, care ne scoate din poziția de subordonați din punct de vedere spiritual și ne transformă în precursori și promotori ai celor mai înalte valori spirituale din Europa acelor vremuri. În acest caz avem de a face cu o crimă de neiertat, iar lumea academică românească este, de asemenea, de condamnat dacă după atâtea decenii nimeni nu a descoperit mistificarea. Eu nu pot găsi aici un Herodot în limba română, dar desigur putem găsi pe cineva care să verifice acest detaliu. În caz că traducătorii lui Herodot în limba română n-au făcut ceea ce am presupus mai sus, atunci avem de a face cu ceva mult mai grav: indolența „elitei” intelectuale românești față de adevăratele valori spirituale ale poporului român.

Care este opinia Dvs. în această problemă?

Cu stimă,

MV

M-am grăbit să-i răspund domnului VINEREANU, felicitându-l pentru raționamentul său, perfect logic și de azi înainte aparținând marilor momente de revelație spirituală românească. Numai pentru atât și domnul VINEREANU merită recunoștința noastră, a românilor, în perpetuitate. Din fericire, mai avem și alte motive, printre care și un dicționar etimologic al limbii române, deschizător de perspective dintre cele mai atrăgătoare pentru cercetătorii autentici ai trecutului nostru istoric.

Dar nu e vorba numai de recunoștința românilor, căci Pythagora este un moment de răscruce în istoria omenirii întregi. Iar dacă această răscruce s-a făcut prin filosofia lui Pythagora, care, cum spune Homer, a preluat și a difuzat în lumea grecească idei din religia daco-geților, atunci această răscruce este, în fapt, opera lui Zamolxis și a celor care i-au urmat învățăturile, stârnind uimirea și admirația aparte a lumii greco-romane.

Mărturisesc că sunt numai câțiva ani de când am citit cu oarecare insistență textele lui Pythagora. Am avut totodată privilegiul de a citi și de a comenta cu autorul, Mihai Spăriosu, romanul filosofic A șaptea scrisoare, dedicat vieții lui Platon, cu numeroase trimiteri și comentarii la Pythagora. De pe urma acestor lecturi am rămas cu un sentiment ciudat, i-aș zice chiar concluzie: spiritul din textul și mai ales subtextul scrierilor atribuite lui Pythagora mi s-a părut cunoscut, cunoscut bine mie, ca cititor al Evangheliilor, al Noului Testament, ce mă aflu a fi. Mi-e teamă să nu blasfemiez ori să rătăcesc, dar în această parte a Bibliei spiritul învățăturii pythagoreice îmi pare mult mai viu, mai prezent decât ceea ce s-ar putea numi spiritul sau moștenirea din Vechiul Testament.

Cu alte cuvinte, mi-este mult mai ușor să identific rădăcini ale creștinismului, ale „pledoariei” christice, în textele phytagoreice decât în textele vetero-testamentare… Îndeosebi la nivelul intuitiv, al impresiei la lectură, la nivelul noutății specifice pe care o aduce creștinismul, este ușor să legi, așa cum au făcut-o deja unii, pe Pythagora de Iisus. Precursor al lui Iisus a fost considerat și Zamolxis, cum bine se știe. Datorită domnului VINEREANU însă putem fi siguri că însuși Pythagora a avut un nobil precursor. Fie direct prin Zamolxis, fie pe altă cale, Pythagora a luat cunoștință de religia și alte învățături ale geto-dacilor și a fost marcat de ele, iar prin el întreaga spiritualitate europeană, creștină, își are rădăcini nord-dunărene.

Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora, așa cum bine observă domnul VINEREANU, Zamolxis și Herodot ar fi fost contemporani, practic. Nu ar fi avut vreme, în două-trei decenii, să se închege o religie de care să se ducă vestea așa de departe, din Dacia până la greci. Nici chiar succesiunea inversată, pe care o propune și o demonstrează impecabil domnul VINEREANU, nu e de luat în seamă decât cu condiția de a introduce între Zamolxis și Pythagora un interval de timp mai mare. Cel puțin timpul necesar pentru ca o religie să se închege și să se impună unui popor întreg. Căci, nota bene, principala deosebire între Zamolxis și Pythagora pare a fi aceea că primul a predicat pentru întreg poporul dacic, pentru „tot natul”, în vreme ce Pythagora a considerat că numai puțini dintre grecii săi puteau avea acces la învățătura mântuitoare. Aveau pregătirea spirituală absolut necesară! Ceea ce apropie o dată mai mult zamolxianismul de creștinism, de învățătura cristică, atât de „democratică”.

Mă grăbesc să închei, pentru a aduce cât mai repede la cunoștința publicului textul domnului MIHAI VINEREANU, text care va face istorie, sunt convins. Sper să aibă parte de comentarii aplicate și decente, fără exaltările semidocte ale celor „scrântiți întru Zamolxis”, care au îngreunat până acum de atâtea ori percepția corectă, la nivelul publicului larg, a moștenirii din substratul geto-dacic al plămadei noastre etnice.

Fac totuși o precizare: în traducerea românească, inclusiv cea publicată în Fontes Historiae volumul I, nu este omisă fraza prin care Herodot se îndoiește că Zamolxis a putut fi elevul sau sclavul lui Pythagora. Accentele critice la adresa celorlalți filologi și istorici români sunt așadar puțin prea dure, mai ales dacă ne gândim că și lui Mircea Eliade i-a scăpat „detaliul” pe care domnul VINEREANU l-a remarcat, iată, primul, primul dintre toți cei care s-au ocupat de istoria veche a românilor, a grecilor: Zamolxis, dacă comparăm când au trăit Pythagora și Herodot, deducem lesne că nu putea fi mai tînăr decât Pythagora, ci mult mai în vârstă. Iar legătura pe care o face Herodot și alți greci între Zamolxis (religia geto-dacilor) și Pythagora, presupune o anterioritate consistentă a lui Zamolxis și a religiei sale față de Pythagora. Nu de azi pe mâine se constituie o religie, un sistem de credințe urmate de un popor întreg, la care se adaugă timpul necesar pentru ca faima acelei religii să depășească propriile fruntarii.

În mod deosebit suntem nevoiți să înregistrăm o vechime mult mai mare a monoteismului geto-dacic, aceasta fiind una dintre concluziile cele mai importante la care ne deschide calea domnul MIHAI VINEREANU.

Deocamdată atât, din mulțimea de sugestii, ipoteze și comentarii pe care le îngăduie raționamentul, revelația domnului MIHAI VINEREANU! Să ne trăiască!

Ion Coja

13 mai 2011, București



https://ioncoja.ro/pythagora-a-invatat-filosofia-de-la-zamolxis/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Comorile României, răspândite prin muzeele Europei
Valentin Roman / 13 februarie 2020
un articol de Valentin Roman


Cu siguranță, multora dintre români, atunci când vizitează diverse capitale ale Europei, li s-a întâmplat să contemple admirativ clădirile, bulevardele, parcurile și muzeele acestora, spunându-și ca pentru sine sau tovarășilor de călătorie: ‘uite, dom’ne, civilizație și cultură!”.
Ce nu știu însă mulți români este că mare parte din această civilizație și cultură se datorează exploatării altor națiuni și jafului pe care unii dintre cei ce pozează astăzi drept modele de civilizație europeană le-au făcut secole de-a rândul în teritorii obținute și stăpânite cu și prin forță. Cum ar putea fi sărace astăzi Regatul Unit, Franța sau Austria, de pildă, din moment ce aceste state încă mai culeg “roadele” veacurilor întregi în care au stăpânit colonii și țări pe care le-au secătuit de forță umană, resurse și artefacte? Căci banii continuă să vină, turismul este un factor ce le hrănește semnificativ bugetele.
Nimeni nu poate nega splendoarea, de pildă, a palatelor de la Versailles sau de pe Valea Loarei (Franța), a Palatului Regal (Spania) sau a palatului Buckingham (Marea Britanie). Dar splendoarea lor, istoria lor însăși, precum și bunăstarea celor ce au viețuit sau viețuiesc acolo s-au clădit pe distrugerea și exploatarea unor societăți umane din nodul Africii până în Mezoramerica, America de Sud sau Orient şi la adăpostul oferit de statele medievale româneşti împotriva pericolelor din Asia, de pilda (Ştefan cel Mare şi moldovenii săi nu au avut timp de construit palate şi grădini pentru promenadă din pricina a zeci de lupte cu Imperiul Otoman, de pildă). Astfel, astăzi, exploatatorii de ieri dau lecții întregului mapamond cu privire la principiile civilizației și regulile de bună conduită, în timp ce foștii exploatați încă mai plătesc prețul vremurilor când erau forțați să trăiască cu o mână pe plug și cu alta pe sabie pentru a rezista.
Revenind la punctul de plecare, deoarece nu dorim să dezvoltăm aici și acum, pe îndelete, factorii istorico-sociali care au stat la bază actualului raport cutlural dintre statele Europei, ar trebui că românii noștri să cunoască faptul că, atunci când vor călca pragul unor mari muzee europene, vor admiră, printre altele, artefacte furate de la ei de acasă.
Muzeele din Viena și Budapesta dețin sute de artefacte găsite în România
La Muzeul de Istorie din Viena sunt expuse unele dintre cele mai bogate și importante tezaure descoperite pe teritoriul României, așa cum am arătat într-o serie de articole publicate anterior pe site-ul nostru. Nu mai reluăm, de această data, întreagă lor poveste, ci doar reamintim obiectele care le constituie.
Astfel, un tezaur găsit la Șimleul Silvaniei (jud. Sălaj), compus dintr-un colier cu pandantive, 13 medalii realizate din monede romane, dar și alte obiecte de valoare, împreună cu un tezaur descoperit la Sânnicolau Mare (jud.Timiș), format din 23 de vase din aur cu o greutate de zece kilograme, care se presupune a fi aparținut Voievodului Glad și apoi nepotului acestuia, principele Achtum, sunt admirate, astăzi, de turiștii care calcă pragul muzeului amintit. Tot la Viena se mai găsesc o cană din aur, aparținând tezaurului de la Bâia (jud.Alba), două brățări din același metal, descoperite la Vlad (jud.Brașov), dar și piese din aur cu o greutate de aproximativ trei kilograme ce fac parte din tezaurul de la Tufalțu (jud. Covasna), descoperite în 1840, cum ar fi un topor din aur datând din secolul VIII î.Hr.
Perioada dacică este reprezentată în acest muzeu dintr-un tezaur compus din piese descoperite în diverse locații din România (Moroda, Marca, Someșul Cald, Orăștie), realizate din argint și argint aurit, cum este cazul unei brățări și al unui lanț cu pandantiv.
Colecțiile muzeului vienez mai adăpostesc și 31 din cele 64 de piese de argint descoperite în 1820 la Săliște (jud. Alba). Dintre acestea amintim trei inele spiralate, patru brățări simple din argint, o pereche de fibule, două colane tot din argint, pandantive aparținând unui colier și o plăcuță realizata din argint aurit.


Tezaurul de la Sanicolau Mare

Referindu-se la tezaurul de la Sânnicolau Mare, istoricul Florin Drașovean, de la Muzeul Banatului din Timișoara, afirmă, într-o declarație oferită unui cotidian central, că „retrocedarea acestuia este sub semnul întrebării. Nu cred că mai putem spera. Nu putem avea parte nici măcar de copii după cele 23 de piese din aur, care cântăresc peste zece kilograme. Austriecii ne-au refuzat politicos, invocând pericolul de degradare a originalelor, în urmă copierii”. Și Muzeul de Istorie din Budapesta adăpostește comori dezgropate din pământul României. Nu mai puțin de 16 brățări din aur aparținând tezaurului de la Fitireaz (jud. Arad) datând din secolul VII î.Hr. sunt expuse aici.
Tot în capitală Ungariei se mai află trei falere (discuri), lucrate în aur vechi de peste 2.800 de ani, descoperite pe la începutul secolului al XX-lea la Grăƒniceni (jud. Arad), dar și 15 discuri spiralate împreună cu brățări din aur găsite la Sarasău (jud. Satu-Mare).
Vecinii noștri mai dețin și două brățări din aur, una descoperită la Vlad (jud.Brașov) și una găsită la Pipea (jud. Mureș), cu o vechime de 2.500 de ani, dar și un alt tezaur descoperit la Șimleul Silvaniei (jud. Săƒlaj), compus din zece perechi de fibule din argint aurit, trei vase de aur semisferice, două brățări din aur, dar și alte bijuterii.
British Museum din Londra, stăpân al unor descoperiri de la Histria
Și de la Histria, vestita cetate ridicată de greci veniți din Milet în preajmă anilor 650-630 i.Hr., localizată lângă Constanța de astăzi, unele piese de o valoare inestimabilă au luat drumul străinătății. O parte din piesele descoperite aici sunt admirate astăzi în colecțiile celor de la British Museum din Londra. Vestită cetate greacă de lângă Constanța a fost cel mai accesibil sit istoric pentru amatorii de arheologie ilegală. „Zeci de ani, un perimetru de aproximativ 30 de hectare din suprafața totală de 70 a sitului n-a avut nici măcar un gard. Aici a fost un adevărat El Dorado pentru braconierii arheologici”, povestește prof. dr. Alexandru Suceveanu ziariștilor de la EVZ. In cei peste 50 de ani de studiu și săpături arheologice, vară de vară, la cetatea greacă, profesorul Suceveanu se consideră un adevărat locuitor al Histriei, în momentul de față: „O colegă a descoperit aici o piesă deosebită. Am trimis fotografia piesei la mai mulți colegi din Europa. Răspunsul ne-a sosit de la British Museum din Londra. Ne-a spus că, încă din 1995-1996, în posesia muzeului se află o colecție întreagă de astfel de piese. Și că proveniența lor era România”.
Tuturor comorilor de mai sus, cărora măcar le știm localizarea, li se adaugă probabil sute și mii de alte obiecte care, în prezent, se află în colecții particulare. Unele au fost identificate și recuperate, dar pe sume uriașe, cum este cazul brățărilor dacice care se află, astăzi, la Muzeul Național de Istorie a României. Altele vor rămâne pentru totdeauna în proprietatea unor persoane sau insitututii fără nicio conexiune cu țara noastră. De-a lungul timpului, vocile care să ceară retrocedarea artefactelor noastre deținute azi de diverse muzee ale lumii au fost puține și slabe. Teama poate a fost de vină. Sau lipsă de interes. Sau ambele. Cert este că suntem privați de dreptul asupra acestor obiecte, iar tăcerea complice a autorităților române nu reprezintă decât o acceptare a actualei stări de fapt. Și ajungem de unde am plecat, admirând muzeele Europei…

http://www.vatra-daciei.ro/comorile-romaniei-raspandite-prin-muzeele-europei/

  • favorite_border

re:Dacii, stramosii romanilor?

  • Adaugat de: person dalearober
  • scheduleacum 2 luni
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Cafenea

Cetatea de la Adâncata, cea mai mare davă getică a Dobrogei și taina tezaurului de la Cuzgun

Identitatea Românească

1898

Cetatea Adancata are dimensiuni impresionante: 800 de metri lungime și peste 200 de metri lățime. Este cea mai mare cetate a geților descoperită vreodată în Dobrogea.

Dacă îți dorești să mergi la fața locului (mai ales fără un specialist) vei fi dezamăgit. Situl arheologic de la Adâncata – Floriile a fost cercetat sistematic de către specialiști, dar până la o viitoare și eventuală punere în circuitul turistic, mai trebuie să treacă probabil încă decenii bune. Voi vorbi însă acum despre importanța acestei dave, nu despre cât de vizibilă este ea, acolo pe dealul Dedibal (loc – Dealul Cișmelei), de lângă comuna Aliman.

Cetatea Adâncata (punctul Adâncata 1) a funcționat cu siguranță între sec V – II î.H, dar alături de situl Adâncata 2, este posibil să fi avut perioade de locuire și între sec I î.H și I d.H. Dava era o fortificație cu valuri de pământ și șanțuri adiacente, iar potrivit regretatului arheolog Mihai Irimia avea un sector principal de formă aproximativ patrulateră, cu laturi de 150 de metri. Acest centru al cetății era apărat, pe toate laturile, de ziduri masive de piatră. Nu știm ce regi geți au locuit în acest centru al orașului, dar putem vorbi despre conducători puternici ai unui trib numeros și bine organizat. Aici, la Adâncata 1 au fost descoperite peste 60 de monede de argint și bronz, din diverse perioade, iar 10 dintre acestea provin din vremurile regelui macedonean Filip II și al fiului său Marele Alexandru.

Morminte de incinerație descoperite în apropierea cetății au reconfirmat teoria că această davă și-a trăit zilele de glorie între veacurile 5 și 2 î.H. Unii istoricii români care au cercetat acest sit consideră că el poate fi pus în legătură cu un mare tezaur descoperit la 7-8 kilometri depărtare, în zona comunei Ion Corvin (Cuzgun – vechiul nume). Descoperit în 1903, acest tezaur (luat poate de la Adâncata și ascuns în vremuri de răstriște) este compus din 2000 de monede de argint, din diverse orașe pontice. Este foarte probabil ca această comoară să fi fost ascunsă în perioada 330-320 î.H, pe vremea când Dobrogea noastră a simțit greutatea falangelor macedonene trimise de Alexandru cel Mare sau conduse de către generalul Lisimah. Cercetările continuă la Adâncata și sunt multe întrebări care își caută răspunsuri. Cu siguranță însă dava de pe platoul nordic al Dealului Dedibal ne pregătește însă surprize și povești fără seamăn…

sursa: http://www.vatra-daciei.ro/

https://identitatea.ro/adancata-cea-mai-mare-dava-getica/

http://www.vatra-daciei.ro/cetatea-de-la-adancata-cea-mai-mare-dava-getica-a-dobrogei-si-taina-tezaurului-de-la-cuzgun/


fiber_newStiri

Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie-2 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie-2 iunie inclusiv ... [...]

fiber_newStiri

Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2020, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile la adresa... [...]