LECTIE
CU CLENI
Mihai Octavian VINTURACHE
Am renuntat sa mai culegem gandaci.
Nu aveam decat sa intindem mana si strangeam cate trei sau patru. Asa
ca la treaba! Punem cate un gandac in fiecare ac si lansam. Momeala
pliciuieste usor apa si in locul in care a cazut pestii se feresc lasand
un cerc gol. Din nou, trase de plumbi, momelile coboara rapid sub apa,
plutele se aseaza in pozitie iar noi asteptam cu sufletul la gura. Nimic!
Repetam aruncarile de mai multe ori si tot nimic.
- Ma, prosti santem. Nu vezi
ca nu invatam nimic?
- Da di ce? Ce dracu au?
- Ma, pai daca astia stau la
ciugulit si-i culeg de cum pica pa apa, di ce punem noi plumbi? Sa duca
gandacii la fund?
- Pai pentru ca ase avem facute
firele.
- Nu-s bune. Nu ne traba plumbi.
Traba sa lasam gandacii sa pluteasca. Iar pluta o s-o punem doar ca
sa vedem cand s-o agatat pestele.
Strangem din nou unditele pe
mal si inlocuim forfaturile. Acele si firele ne frigeau degetele si
aveam impresia ca nu ne miscam destul de repede si ca pestii vor pleca
doar pentru a ne face in ciuda. Montam repede un forfat fara plumb cu
pluta la o jumatate de metru de ac.Totul este gata si pentru a nu stiu
cata oara reluam tentativa de a prinde macar un clean. Gandacii coboara
spre fata apei, un pliciuit discret, un nou cerc eliberat de pesti,
de data asta in jurul plutei si ... Abia cazute pe apa, ambele plute
pornesc intr-o goana nebuna. Intepam precipitati si in secunda urmatoare
doua racnete scutura frunzele de porumb. Al lui de bucurie pentru ca
in sfarsit agatase un clean iar al meu de necaz pentru ca ramasesem
fara forfat. Pestele strabate in scurt timp cei cativa metri de la suprafata
apei pina pe malul cel inalt si se aseaza pe solul inverzit. O pata
argintie de lumina anima verdele crud al malului. Il privim amandoi
cu satisfactia reusitei. Fara sa fie mai greu de jumatate de kilogram
era cel mai mare clean prins de noi pana in acel moment. Pestele se
zbate in iarba iar noi il privim vrajiti si multumiti. Reusiseram singuri.
Ce s-a intamplat mai departe nu mai are importanta acum, trecand intamplarea
prin filtrul atator ani scursi. Am plecat acasa cu cateva zeci de cleni
fiecare in ciuda faptului ca, in timpul ridicarii din apa pina pe malul
aflat la cativa metri inaltime, am pierdut o multime de forfaturi si
implicit pesti. Am prins cativa cleni sariti bine de kilogram, pe care
i-am scos din rau alergand de-a lungul malului zeci de metri pana in
locul in care covorul de iarba saruta fata apei, intrand in rau si udandu-ne
leoarca. Pentru ca, trebuie sa va spun, nu aveam mincioguri la acea
vreme. Am pierdut o multime de cleni mari din cauza lipsei de experienta
si mai ales de rabdare. Forfaturile prea subtiri se rupeau fie la inteparea
unor exemplare mai mari fie in timpul ridicarii pana pe mal cand, chiar
si un exemplar modest, reusea sa scape daca se zbatea mai tare. Ajunsesem
sa nici nu ne mai para rau dupa ei cand scapau. Stiam ca in minutul
urmator vom prinde altul si ne ambitionam sa-i ridicam pe malul cel
inalt. Am fost nevoiti sa facem un compromis intre distractie si cantitatea
capturata. In momentul in care am pus forfaturi mai groase, capturile
au scazut semnificativ si ca numar si ca dimensiune. Si atunci am luat
singura decizie posibila, de a accepta riscul pierderii multor pesti.
Priveam de sus clenii repezindu-se la gandaci si practic nu mai aveam
nevoie de plute. Bucuria pescuitului ucisese in noi orice urma de decenta
si ratiune. Ne-am oprit doar in momentul in care ne-am dat seama ca
nu vom putea cara toti pestii prinsi. Am ajuns acasa cocosati de povara
pestilor pe care i-am impartit cu toti vecinii.
Am facut bine, am facut rau?
Eu cel de astazi pot sa va raspund avand o alta perspectiva, stiind
ca se poate asocia placerea unor capturi numeroase cu retinerea unui
numar decent de pesti. Dar tanarul de atunci e fericit si mandru. Pe
el nu-l preocupa inca acest lucru, nu se simte vinovat si nu are puterea
de a discerne. Se bucura de aceasta zi de exceptie. El simte placerea
de a castiga o lupta prin propria inteligenta si prin capacitatea de
a de analiza si intelege ceea ce se intampla in natura inconjuratoare.
El isi traieste bucuria succesului cu intensitatea pe care nu ti-o poate
da decat inocenta tineretii. El abia incepe sa invete.
Am revenit in urmatorii ani de
multe ori la Tarianu, in acelasi loc si in altele apropiate. Dar nu
ne-a mai fost dat niciodata sa ne intalnim cu un fenomen asemanator.
A fost o intamplare unica prin tot ceea ce am trait si prin tot ceea
ce am invatat. Am mai avut partide reusite la clean, cu undita sau cu
lanseta, dar nici una din ele nu a putut sa egaleze acea zi. Niciodata
in anii care au urmat nu am mai vazut clenii adunati in asemenea numar
si nici atat de abandonati freneziei de a se hrani. Memoria mea a pastrat
aceasta intamplare in cele mai mici detalii pentru ca mi-a marcat profund
evolutia ulterioara ca pescar sportiv. In viata fiecaruia dintre noi
exista evenimente pe care le-am dori repetate. Dar poate ca unicitatea
lor si nostalgia pe care ti-o lasa in suflet este de preferat banalitatii
unei intamplari prea des repetate.