LECTIE
CU CLENI
Mihai Octavian VINTURACHE
Chiar daca se face pe un traseu
ocolitor, pentru a deservi mai multe sate, calatoria e scurta deoarece
granita e aproape. Probabil ca localnicii, pentru ca marea majoritatea
calatorilor sunt din Tarianu, au fost instruiti cu privire la persoanele
straine ce pot aparea in zona. Dupa primele priviri aruncate pe sub
coada ochilor am inceput sa fim interogati asupra destinatiei si scopului
calatoriei noastre. Noi eram convinsi ca aspectul si dotarea noastra
spune totul dar prevederea... Se pare ca dupa cateva schimburi de cuvinte
am reusit sa indepartam suspiciunile pentru ca in momentul in care,
cu sinceritate am declarat ca nu avem PG (permis de granita) am fost
adoptati. "Lasa ca daca se ia de voi le spun ca sunteti nepotii
mei" se ofera amabila o batranica. "Da nu cred se fie probleme.
Se vede ca nu sunteti de aia care se fuge peste granite" completeaza
un tanar ars de soare si cu mainile batatorite de munca. "Astia
are nas si stie pe cine trebuie se pezeste." Discutia se incheaga
si cu putin curaj incepem sa intrebam despre accesul spre rau, despre
locurile mai bune de pescuit. Oamenii nu stiu prea multe sau, asa cum
aveam s-o aflam de-a lungul anilor urmatori, cei care stiu nu prea vor
sa-si deconspire locurile. "Hai faceti-va mici ca uite acuma ne
opresc granicerii!" Ne ghemuim mai bine in scaunele noastre si
imediat autobuzul opreste la semnalul unei grupe de soldati cu petlitele
verzi. Usa se deschide si doi dintre ei urca in masina salutandu-se
cu soferul. Cativa pasi in lungul culoarului, cateva priviri aruncate
pasagerilor, strangeri de mana cu doi-trei dintre tinerii aflati in
masina si...gata. Cum gata? Gata. Nimeni nu ne intreaba nimic si autobuzul
porneste spre statia din centrul satului. Rasuflam usurati, convinsi
de aceasta data ca nimic nu ne mai poate intoarce din drum si incercam
cu precipitare sa culegem ultimele informatii.
Cu cosuri de nuiele pline de
cumparaturi, sacose de diverse marimi, geamantane si alte pachete, puhoiul
de calatori adunat pe drum se imprastie in patru zari. Doi tineri, derutati
si nedumiriti raman linga autobuz incercand sa mai ceara cateva indrumari.
Lumea este insa grabita, vara e in toi si la camp sunt tare multe de
facut. Ne pornim asadar la drum, in lungul unei poteci pe care tanarul
cu mainile crapate ne-o arata la marginea unui canal. Este capatul canalului
de legatura intre Crisul Repede si Crisul Negru, lung de cateva zeci
de kilometri si viitor loc de desfasurare a numeroase aventuri pescaresti.
Il privim indiferenti fara sa banuim cat de mult ne va captiva acest
canal in anii urmatori si ce buni prieteni vom deveni peste foarte putin
timp. Acum insa nu ne spune nimic. Noi ne-am pornit sa prindem monstri
din Cris.
Incercand sa ne amintim cele
auzite in autobuz in scurt timp ajungem pe malul Crisului. Nu e vreme
de pierdut asa incat incepem sa montam unditele si sa cautam locuri
care sa ne trezeasca interesul, convinsi ca o astfel de expeditie nu
se poate incheia decat cu un mare succes. Pornim in cautarea crapilor
si somnilor inarmati cu rame, viermusi si arpacas. Si cautam si tatonam
plimbandu-ne pe malurile Crisului kilometri intregi. Ne oprim in toate
locurile care ni se par interesante ignorand total altele care ar fi
putut fi fructuoase. Lipsa noastra de experienta isi spune cuvantul
si dupa cateva ore de incercari, in toate stilurile cunoscute de noi
la vremea aceea, cu toate momelile avute la dispozitie, reusisem sa
prindem cate o mana de porcusori si obleti. Pestii s-au intors in apa
imediat dupa capturare deoarece altceva urmaream noi. Intr-un tarziu,
obositi, plictisiti si dezamagiti hotaram ca nu are rost sa mai pierdem
atata vreme si stabilim sa facem o ultima incercare chiar in apropierea
barajului. Rucsacul pe umeri, unditele in maini si ne intindem la drum
pe cararea ce serpuieste pe malul Crisului complet indiferenti la toate
bulboanele ce ne ies in cale. Dezamagirea incepuse sa ne cuprinda si
entuziasmul initial se spulbera cu fiecare pas.