Batranul se ridica de pe scaunasul lui vechi, carat in atatea expeditii, si mai aranjeaza bambinele oftand cu naduf. De dimineata nu miscase nimic si se intreba cu ingrijorare daca nu cumva se va intoarce acasa cu mana goala, ca de atatea ori in ultimii ani. Nu pentru ca n-ar fi prins nimic ci pentru ca se obisnuise, inca din tinerete, sa respecte pestele si nu ar fi luat acasa sub nici o forma o vietate sub limitele pe care bunul simt al batranilor il stabilise. Aveau toate un rost al lor pe care cei batrani il stiau si-l transmiteau cu grija si celor tineri. "Du-te inapoi si trimite-l pe taica-tau" spunea bunica-su al batran aruncand in apa crapceanul sau linul prea mic. Caras nu se prea prindea in vremea copilariei lui dar pestii prinsi erau destul de multi si de mari ca sa poata indestula intreaga familie la o masa. Bunicul, "al batran", fusese cel care ii pusese prima undita in mana acum… hei, nici nu mai stie cati ani. Are impresia ca a trait cu aceasta boala dintotdeauna… Si atunci nu are dreptate fata lui? Cum isi pot ei inchipui ca ar putea trai fara sa mai mearga "la peste"? Asta ar fi primul semn ca doamna cea vesnic tanara ii da tarcoale.

"Bine domnule si cu cine crezi tu ca o sa mergi la pescuit? Cine o sa aiba grija de tine pe balta? Bietul Vasile s-a prapadit iar Ghita abia se mai cara pe el.?" Ca de obicei baiatul avea dreptate. Ce sa faca el acum? "Ghita merge la peste cu ginerele si are loc si pentru mine!" incearca oarecum speriat de perspectiva ce plana la orizont. "Si ati putea sa ma luati si voi din cand in cand" continua, cu ezitare in glas, privind spre baiat si cu coada ochiului spre ginere. Slujbele lor nu le permiteau sa pescuiasca prea des dar isi mai rupeau cateodata din timp pentru o iesire cu prietenii pe malul baltii. Mai fusesera ei impreuna cu batranul si dupa ce se asezasera la casele lor dar din ce in ce mai rar asa ca nu putea pune prea multa baza pe aceasta posibilitate. Si ca in aproape toate cazurile grele solutia a fost gasita tot de femeile din casa. Fiul si ginerele il vor lua cu ei de cate ori vor iesi la balti nu prea indepartate. Lui ii revenea sarcina sa negocieze cu Ghita si ginerele acestuia. Dar cel mai mare castig a fost ca a reusit sa-i convinga de faptul ca poate merge singur la baltile din apropierea orasului. "Exista acum o multime de autobuze si microbuze care merg in toate directiile. Nu e un efort chiar asa mare!" Copiii il privisera oarecum mirati de faptul ca, stiindu-se atat de bolnav, se incapatana sa-si sustina cauza. "Iti iei mobilul cu tine, pleci numai sambata sau duminica si sa stim noi precis unde te gasim" suna sentinta nevestei si in acea clipa stiu ca mai mult de atat nu va mai putea obtine. Era bine si cunoscand incapatanarea nevestei era chiar mai mult decat sperase.

Se obisnuise greu cu acest program dar nu avea ce face. Nu-si inchipuise vreodata ca va fi nevoit, acum la batrinete, sa se multumeasca cu pescuitul carasului, ca altceva nu gasea in baltile din apropiere. "Grea boala si urata batranete!" Se surprindea adesea compatimindu-se singur. Se gandea la cei doi nepoti carora ar fi vrut sa le sadeasca pasiunea pentru pescuit. Prea putin reusisera sa mearga impreuna si timpul nu fusese destul pentru a le starni interesul. Iar boala asta pacatoasa il facea sa simta ca timpul se grabeste. "Cine il intreba pe "al batran", pe vremea cand ma invata sa leg acul , daca inima il tine sau nu ? Si ce pescuit e ala de sambata? Lume multa pe balta, cu copii galagiosi, casetofoane urland tot felul de ritmuri sau "gospodari" ce-si spala masinile cu sampon strigand din toti plamanii ca sa fie auziti pana pe malul celalalt unde au recunoscut cate un amic. Of, urata batranete!"

Dar acum ii pacalise! Pregatise mult timp aceasta iesire. Cumparase din vreme tot ceea ce ii era necesar, intr-un secret total. Ascunsese in garaj momelile, ferite de ochii vigilenti ai nevestei si tot acolo isi dusese din timp sculele, cu grija sa nu dea de banuit nimanui. O expeditie de miercuri!!! Ooo… ! De cand planuia asa ceva. Dar acum nu mai putea fi amanata. Experienta lui de atatia ani ii spunea ca e vremea crapului. A crapului mare. Si spre propria sa surprindere, la ultimele iesiri la Lacrima Plopului il vazuse. Mai mult il simtise dar stia ca este acolo. Nu ii venea sa creada ca atat de aproape de marea metropola ar mai putea gasi crapi dar miscarile pe care le vazuse in stuf la ultima expeditie il convinsesera. Si mai stia ca sub nici o forma nu-l putea prinde sambata. Asa ca… O expeditie de miercuri era singura solutie! Miercuri nu sunt "turisti", nu e galagie, nu se "misca" apa si mancarea aruncata cu sutele de kilograme de pescarii de duminica s-a terminat. Cocosatul trebuie sa umble. Pastrase cu grija secretul, nici macar lui Ghita nu-i pomenise un cuvintel despre crapi. Trebuia sa fie aventura lui. Doar a lui.

Primavara era la jumatate, mai avea cateva zile pana la inchidere, asa ca il va cauta tot in mal, langa stuful pe care il rascolise saptamana trecuta. Acolo isi cauta el acum locul "de bataie" si vine sa se incalzeasca in soarele amiezii. Bucuria expeditiei il facuse sa perceapa cu placere surprinderea celor care, dis de dimineata, inca pe intuneric, il priveau mirati in autobuzul care il ducea la balta. Se asezase pe un scaun si tot drumul isi facuse planuri visand cu ochii deschisi. Nu mai tinea minte nimic din ceea ce vazuse privind, aparent atat de atent, pe fereastra.