Reusesc, dupa indelungi tratative,
sa-mi conving proaspata nevasta sa ma insoteasca la o partida de pescuit.
Trezit de dimineata, inghesuit in autobuz, alergat pe malul apei „in
singura noastra zi libera”, rand pe rand am reusit sa demontez
toate argumentele jumatatii mele frumoase. Trebuia sa cedeze si ea macar
o data dupa ce saptamani in sir ma tinuse acasa ”langa familie”.
”Da totusi nu plecam cu primul autobuz. Te rog frumos nu ma trezi
cu noaptea in cap.” Voi ati fi rezistat la asa ceva? Eu n-am putut.
Asa ca pornim la drum intr-o duminica dimineata tarziu, dupa ce soarele
se ridicase deja destul de sus pe cer. O zi superba de vara ne intampina
la iesirea din casa. Un rucsac mic in spate, cu mancare pentru noi si
pentru „ei”, doua vergi noi inghesuite intr-o husa prea
stramta pentru ele, mult optimism si la drum. Cefa nu e departe de Oradea
asa ca, dupa o scurta calatorie facuta, in ordine, cu tramvaiul si RATA
si o plimbare in pas vioi ajungem la destinatie. Ce pacat ca realitatea
nu e la fel de simpla precum povestitul.
Cateva canale delimiteaza crescatoria
de pesti din Cefa, renumita la acea vreme in tot Ardealul. Nu consider
ca fiind sportiv un pescuit practicat intr-o crescatorie. Dar crescatoria
de la Cefa nu face decat sa exploateze un dat al naturii, asa ca in
afara perimetrului acesteia mai sunt cateva mici lacuri si canale destul
de bine populate. Chiar daca mare parte din populatia piscicola a acestor
ape e formata din puietul scapat din crescatorie, evolutia a fost diferita.
Acest puiet s-a dezvoltat hranindu-se natural, fara furajele care il
ingrasa nefiresc, fara orar fix de masa, fara locuri speciale de hranire.
Aceste canale erau locurile pe care le vizam eu pentru iesirea de azi.
Nu plecasem de acasa cu gandul
de a rupe gura targului prin capturile pe care le voi face. Doream sa
ne relaxam in natura, sa ne simtim bine si pe cat posibil sa-i inoculez
si sotiei microbul pescuitului. Ca urmare nu-mi facusem nici un plan
privind locul exact de pescuit, gandindu-ma ca ma voi orienta la fata
locului. Si cum spuneam nu eram interesat de capturarea unor pesti mari
cat de un pescuit cu frecventa buna pentru a evita monotonia si inactivitatea
atat de des intalnita la pescuitul de crapi. Asa ca ma pregatisem pentru
carasi. Mai fusesem de cateva ori pe aceste canale si, daca inca nu
le cunosteam foarte bine, cel putin aveam macar o idee despre ce pot
ele oferi. Stiam ca sunt pline de carasi si ca pot asigura partide frumoase.
Lasam deci in urma cateva mici lacuri care nu ne spun nimic, grabindu-ne
catre unul din canalele aflate in apropierea crescatoriei, pe malurile
caruia vedem, de departe, cativa localnici cu betele inmuiate in apa.
Pe masura ce ne apropiem este tot mai evident ca unul din ei, asezat
pe malul drept al canalului, destul de aproape de capatul dinspre noi
alacestuia, munceste de zor. Carasii, mari cat o palma zdravana de barbat
muncitor, se inghesuiau sa vada ce se mai intampla pe mal. Cum ceilalti
pescari sunt destul de departe de noi nu reusim sa vedem ce se intampla
pe la ei dar continui sa merg mai departe, hotarat sa nu ma opresc in
primul loc ce pare promitator.
- Nu mai fac nici un pas! Deja am obosit si n-am venit aici sa ne plimbam
toata ziua de la o balta la alta. Hai sa ramanem aici langa mosul asta.
Uite ce pesti frumosi prinde.
- Mai mergem putin. Vreau sa vad ce se mai intampla si mai incolo, incerc
eu sa deturnez decizia nevestei. Poate aia prind pesti mai mari. Si
in plus nu pot nici sa raman aici sa-l incurc pe mos. Nu prea avem loc
unul langa altul, mai ales ca noi suntem doi.
Canalul avea cam zece metri latime,
cu perdele de stuf pe margine si din loc in loc se deschideau ochiuri
frumoase, largi de peste douazeci de metri, unde se vedeau amenajate
locurile de pescuit. Batranul se oprise pe primul din aceste ochiuri
si asa cum spuneam muncea cu destul succes la tambal, pescuind cu doua
vergi. Nu-mi place sa fiu deranjat cand merg la pescuit deci nu sunt
foarte incantat cand cineva se aseaza prea aproape de mine, mai ales
daca am apucat sa nadesc locul si vreau sa am un strop de intimitate
in relatia mea cu natura. Asa ca incerc pe cat posibil sa respect si
eu acest lucru. De data asta insa remarca mea era mai mult un pretext.
Date fiind dimensiunile ochiului si avand in vedere ca mosul se instalase
la unul din marginile lui, foarte aproape de perdeaua de stuf, nu deranjam
cu nimic daca ne-am fi asezat in capatul celalalt. Mai ales ca nu pescuiam
decat cu vergi. Logic, argumentele mele sunt spulberate imediat de spiritul
de observatie feminin.
- Este loc destul si ai spus ca n-o sa umblam dupa pesti mari. Si daca
mergem mai incolo si nu-ti place ce gasesti cat mai ai de gand sa colindam?
Si ti-am spus ca am obosit!
Punct final al discutiei. Las vergile jos, scot rucsacul din spinare
convins ca batranul, politicos ca toti oamenii locului, nu va obiecta
fata de prezenta noastra acolo. Desi o indoiala imi dadea tarcoale vazand
activitatea batranului si sesizand ca pescarii aflati mai departe nu
pareau a fi foarte solicitati. Ma gandeam ca poate mosul nu i-a lasat
sa stea langa el. Dar hai sa incercam.
Pagina: