Hotarat lucru azi nu am argumente.
Iau firul, scot pestele si il arunc in juvelnicul aflat inca pe mal.
Nu am timp sa fac nimic altceva. As fi vrut sa mai aranjez rama din
ac sau s-o schimb dar nu mai apuc sa fac nimic. Incurajata de succes
pescarita se apropie repede de mal si arunca undita in apa cu o miscare
si forta egala si de sens contrar celor folosite la extragere. Pluta
loveste apa ca o piatra speriind toate vietatile din jur si din nou
am ocazia sa aflu ca pescuitul nu face parte din cultura generala. Nu
am insa timp sa ma dezmeticesc. Arunc o privire scandalizata catre apa
convins ca pescuitul pe ziua de azi e terminat. Aplecandu-se usor cand
pe o parte cand pe alta, cu miscari din ce in ce mai mici, pluta incearca
sa se echilibreze si … dispare brusc sub apa. Sa va mai spun ce
s-a intamplat? Pestele, smuls cu brutalitate din mediul lui, porneste
lansat pe orbita stabilita de varga, parcurge un arc de cerc amplu …
- Desfa-l, imi spune consoarta cu o voce angelica, fals inocenta si
evident superioara si mie nu-mi ramane decat sa ma conformez. Nevasta-mea
e cuprinsa de harnicie si scoate carasii unul dupa altul. Toti la fel,
facuti parca la stanta si folosind acelasi inedit procedeu de „extragere”.
In scurt timp taluzul din spate se acopera de solzi ca o scandura de
curatat iar juvelnicul „ei” se umple vazand cu ochii. Intrata
parca in transa pescarita nu mai are timp nici sa schimbe ramele din
ac dar, ca un facut, pestii se agata de cea mai mica farama de momeala.
Pe malul opus batranul se foieste si tuseste in pumni aparent fara motiv
dar pe noi ne cuprinde o veselie brusca si zgomotoasa. De cand am plecat
de la el nu prinsese nici un peste de parca Lucia ii vrajise pe toti.
Ne simtim razbunati de situatie si orice urma de ranchiuna dispare.
Ba ajungem sa ne facem si reprosuri gandindu-ne ca ar fi pacat sa-i
fi stricat omului o zi de pescuit ce incepuse binisor pentru el.
- Facem concurs! se aude deodata vocea angelica de langa mine. Eu imi
tin pestii in plasa mea si tu in a ta. Si sa ai grija unde imi pui pestii!
Era o propunere corecta si rezonabila, venita la momentul potrivit.
Plasa ei era deja pe un sfert plina in timp ce eu nu apucasem inca sa-mi
montez undita. Dar asta nu are importanta. Eu sunt un meserias pe cand
ea e la primul pescuit din viata. Si cand o sa incep eu sa prind pesti
am sa-i arat ce inseamna un pescar priceput. Asta bineinteles daca am
sa apuc sa prind si eu pesti. Deocamdata bat poteca intre nevasta si
juvelnicul ei si in scurtele clipe de respiro mai schimb o rama pentru
ca, ea nu poate pune mana pe „serpii aia”. Si spre linistea
noastra incepe si mosul sa prinda cate un peste din cand in cand.
- Vedeti, v-am spus eu ca si acolo se pot prinde pesti frumosi? se aude
vocea lui de dincolo de apa, de data asta cu o tonalitate mult mai toleranta.
Si deodata totul se opreste. Pluta tremura usor cautandu-si echilibrul,
se stabilizeaza si …nimic. Pescarita, pregatita sa zmulga fara
menajamente un nou peste, ramane descumpanita. Intr-o liniste apasatoare
trec cateva minute in care nu se intampla nimic pana cand, brusc luminata,
gaseste vinovatul.
- Ce le-ai facut? De ce nu mai vor sa traga?
- Eu? ma surprind exclamand. Nu le-am facut nimic! Dar probabil ca s-au
speriat. Ce-ai face tu daca ai sti ca te asteapta un astfel de zbor?
Cred ca si-au dat seama cu cine au de-a face si au preferat sa fuga
la mosu. Uita-te la el ce delicat ii scoate.
Pentru ca sunt foarte serios aproape ca ma crede. Apoi brusc ma priveste
imbufnata. Cum perioada de liniste continua, profit de ea si imi montez
si eu undita. Nu fac nici un fel de modificare, copiez intrutotul undita
nevestei si o lansez la apa. Degeaba. Liniste si liniste! Mosul continua
sa scoata cate un peste din cand in cand si incet atitudinea lui se
schimba radical. Acum tuseste din nou, mai ales cand mai scoate un caras
dar parca e altfel de tuse. Si deodata devine sfatos.
- Poate ar trebui sa incercati la alta adancime, poate cu alta momeala.
Nu-mi cad prea bine aceste sfaturi de fata cu proaspata mea nevasta
pentru care eu ar trebui sa fiu cel mai priceput. Nu-i asa? Ma gandisem
si eu la schimbari dar el mi-a luat-o inainte cu sfaturile. Incep sa
modific adancimea, schimb rama cu mamaliga si cu paine. Fac incercari
numai la undita mea si cu chiu cu vai prind un peste. Plictisita si
total neinteresata de detaliile tehnice, pescarita mea se plimba de-a
lungul malului admirand floricelele din iarba. Trecusera mai bine de
treizeci de minute si incepeam sa ne simtim umiliti. Cauza, era tot
mai clar, nu tinea nici de adancime, nici de momeala. Mintea imi lucra
incercand sa gasesca o solutie de iesire onorabila cand un tipat scurt
ma face sa ma intorc repede spre sotie… Pestele, smuls cu brutalitate
din mediul lui, porneste lansat pe orbita stabilita de varga, parcurge
un arc de cerc amplu si perfect, pe deasupra ei si aterizeaza cu un
plesnet sec pe mal, undeva la patru-cinci metri in spatele nostru pe
taluzul digului. Buuf!
- Desfa-l!
Si incepe recitalul!!!
Ziua continua la fel. Carasii
veneau in valuri chemati de foame si alungati de cine stie cine. Asta
nu inseamna ca am avut timp sa si pescuiesc. Singurii pesti pe care
i-am prins in acea zi au fost cei pe care am reusit sa-i pacalesc in
momentele de inactivitate. In restul zilei am fost servantul nevestei.
Dar nu am avut timp de regrete si in plus traiam din plin fericirea
ei. In perioadele active carasii atacau cu o asemenea frenezie incat
uneori pluta nici nu apuca sa se stabilizeze. Timpul pierdut cu scoaterea
pestelui din apa si desfacerea din cirlig era mai mare decat cel de
asteptare pentru o noua captura. Dupa circa cincisprezece minute, brusc
urma o perioada de pauza de aproximativ treizeci de minute. Nu stiu
nici acum ce anume hotara acest comportament. Am presupus ca pestii
parcurg un traseu circular in jurul ochiului dar batranul, care, va
amintesc, nadise locul lui, prindea constant. Mult mai rar decat noi
in perioadele de atac dar nu avea pauzele pe care le aveam noi. El prindea
si in momentele in care noi ne uitam cu jind la apa. Era o vreme cand
lacurile Bihorului aveau atata peste incat putini erau cei care practicau
nadirea locului de pescuit. Asa incat nici eu nu aveam la mine decat
doua cutiute cu nada pentru pus pe carlige. Nu pot sa spun ce s-ar fi
intamplat daca as fi nadit si eu locul. Singura concluzie pe care am
putut sa o trag a fost ca mosul reusise sa fixeze langa el un numar
de pesti, probabil improspatat periodic in timp ce restul chiar ocoleau
ochiul de apa. Dar asta tot nu explica frenezia cu care atacau in momentele
noastre active.
Cred ca nu mai e cazul sa spun cine a castigat concursul si s-a laudat
ani buni cu asta. Eu insa nu aveam nici un motiv sa fiu suparat. Aveam
in fata multi ani de pescuit impreuna si castigasem un bun camarad.
Cel putin asa credeam atunci.
06.02.2004
Pagina: