- Buna ziua. Vad ca treaba mere
bine, salut eu cu gura intinsa pana la urechi. Va deranjam daca ne asezam
si noi in capatul celalalt? Avem numa doua bete.
- Apoi ziua buna, da nu-i loc destul. O mai vrut si altii sa se opreasca
aici da nu-i loc, raspunde batranul, vizibil iritat.
- Pai noi am vrea sa stam in partea cealalta, langa stuf, nu chiar aici
langa dumneata. E loc suficient, nici nu ne auzim daca nu vorbim prea
tare si nici nu avem cum sa ne incurcam.
- Da, da eu am aruncat acolo niste mancare si daca n-o sa mai muste
aci, ma mut acolo. Da puteti sa mereti pe malul celalalt. Si acolo cred
ca musca la fel de bine.
„Musca pe dracu!” gandesc eu contrariat de atitudinea ursuza
a mosului. „Mie mi-ar fi facut placere sa am alaturi o pescarita
asa tinara si draguta. Si daca musca asa de bine de ce nu s-a mai dus
nimeni acolo?” Ma intorc spre nevasta cu o privire vinovata si
constat ca, animata de energia pe care ti-o da supararea, aceasta luase
deja si vergile si rucsacul si pornise cu pasi hotarati spre capatul
canalului. Facem ocolul necesar si ajungem pe marginea cealalta a ochiului
de apa dar, incercand sa ramanem civilizati in supararea noastra, nu
ne asezam chiar in fata mosului.
Vizavi de locul in care am fi dorit noi sa stam, un palc de papura formeaza
o mica insula la trei metri de mal. Locul imi place si decid ca aici
va trebui sa ne desfasuram. Las din nou rucsacul jos si incep sa desfac
unditele in timp ce Lucia cauta cutia cu rame. Sa nu va duceti cu gindul
mai departe. Totul s-a oprit la cutie! Prima undita este pregatita si
arunc firul in apa. Dupa cateva incercari stabilesc adancimea cam la
un metru si consider ca totul este pregatit de lupta. Pun o rama in
ac, lansez, asez undita sprijinita pe un fir de papura si ma intorc
catre nevasta.
- Asta e a ta. Tu vei pescui cu ea si tu vei avea grija de ea. Asa ca
pana o pregatesc pe cealalta te rog fii atenta, spun eu intorcandu-ma
cu spatele. Cum e si normal in astfel de situatii era vorba despre undita
cea mai buna. Convingerea mea ca toata lumea trebuie sa stie sa pescuiasca
e atat de puternica incat nici nu-mi da prin minte ca ar trebui sa-i
fac un minim instructaj. Pescuitul face parte din cultura generala,
nu-i asa? Ei, nu-i chiar asa!
- Misule, pluta s-a bagat sub apa! Ce sa fac?
- Misca usor de ea, s-o fi agatat de ceva, raspund eu cu spatele la
eveniment si usor contrariat. Abia reglasem adincimea.
- Am tras dar iar s-a bagat sub apa.
- Trage repede, trage-o afara! E un peste! racnesc eu dumirit despre
ceea ce se intampla si devenit deodata impacientat. Nu ma asteptam,
avand in vedere ca nu trecusera nici douazeci de secunde de cand bagasem
undita in apa.
Speriata de reactia mea, gingasa nevasta face o miscare delicata cu
tot bratul, reusind sa mute pluta cu un metru. Prima clipa de surprindere
fiind depasita hotarasc ca nu trebuie sa ma implic mai mult. Sa se descurce
singura. Cateva sfaturi sunt suficiente.
- Nu asa. Trage ceva mai amplu si cu mai multa fermitate. Nu mai lasa
undita asa moale. Ai agatat un peste si trebuie sa-l scoti pe mal. Degeaba
tragi de coada batului daca nu-i ridici vîrful si nu scoti firul
din apa.
Nevasta mea este o femeie hotarata. Daca amplitudine si fermitate trebuie,
atunci asa sa fie! Se propteste bine in varga si o smuceste drept in
sus. Undita, ruseasca, din fibra de sticla, se arcuieste usor si porneste
avantata spre spate, peste capul pescaritei. Pestele, smuls cu brutalitate
din mediul lui, porneste lansat pe orbita stabilita de varga, parcurge
un arc de cerc amplu si perfect, pe deasupra ei si aterizeaza cu un
plesnet sec pe mal, undeva la patru-cinci metri in spatele nostru pe
taluzul digului. Buuf! Mort, fara nici o sansa, intr-o extractie cu
eficacitate totala. Nici o zbatere, nici un fel de spasme. Totul este
terminat fara ca macar sa stie ce i s-a intamplat.
Eu traiesc o clipa de anestezie totala. Actiunea, situata undeva intre
decizie si brutalitate m-a socat. Nu sunt capabil de nici un gest, privesc
doar cu ochii mariti catre nevasta care, triumfatoare, recupereaza pestele
venind cu el catre mine. Acesta atarna inert la capatul unei bucati
de fir pe care Lucia o tine delicat intre doua degete. Triumful i se
citeste in ochi si nu reusesc sa-mi dau seama ce o incinta mai tare,
succesul sau faptul ca ea este cea care a prins primul peste, nu eu.
Imi revin repede din surpriza si ma pomenesc facand reprosuri.
- Mai, nu mai smulge undita in halul acesta! Fii si tu ceva mai delicata.
Eu am zis sa fii mai ferma dar nu trebuie sa-i arunci chiar asa. Intepatura
trebuie sa fie hotarata dar dupa aia, in a doua parte a miscarii, il
aduci usor la mal. Nu e cazul sa-l arunci pana in crescatorie. Acesta
deja e mort si daca le faci la fel si celorlalti, pana plecam acasa
se strica. Va fi foarte cald azi. Si s-ar putea sa rupi si firul!
Consider si acum ca sfaturile
mele au fost corecte, pedagogice si usor de inteles. Consoarta si le
însuseste drept pentru care, plina de inocenta, imi intinde firul
la capatul caruia atarna decedatul peste.
- Desfa-l te rog.
- Cum sa-l desfac eu? Tu l-ai prins. Desfa-l si pune-l in juvelnicul
de colo.
- Eu nu pun mana pe el!
Pagina: