"Românismul exarcebat se numără printre ultimele lucruri care au mai rămas unui popor care nu prea mai are multe motive de laudă. Acest gen de manifestare a devenit aproape caraghios prin excese protocroniste, mândrii apoteotice când vreun sportiv român ia cu totul întâmplător vreo medalie, vreun regizoraş primeşte un premiu de consolare sau un copil chinuit devine vocea anului prin Italia. Tocmai pentru a cultiva acest fals simţ patriotic, au apărut diverse documente, tinichele, ulcele sau alte obiecte care ar fi trebuit să dovedească măreţia neamului românesc în faţa cotropitorilor străini. Din păcate, în timp acestea s-au dovedit la fel de false ca şi întreaga nostră istorie.

1.Plăcuţele de la Sinaia. În anul 1875, cu ocazia construirii castelului Peleş, s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief şi alte obiecte de aur. Tezaurul a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargiu domnitorului Carol I de Hohenzollern, care l-ar fi vândut pentru a-şi finanţa construcţia castelului. Posterităţii au rămas doar copiile efectuate pe plumb de autorităţile locale, la atelierele metalice din Sinaia. De fapt, tăbliţele sunt un fals ordinar şi au fost concepute de B.P. Haşdeu, care ar fi vrut să-i demonstreze istoricului Gr. Tocilescu existența scrierii la daci. Textele sunt un amalgam de cuvinte greceşti, arabe şi chiar chirilice, deşi alfabetul chirilic a fost inventat în sec IX d.Ch. Mai mult, logica frazelor este inexistentă şi denotă o sonoritate apropiată de cea a limbii esperanto, proaspăt creată în 1890 de doctorul polonez L.L.Zamenhoff. La fel de puţin credibilă este vânzarea plăcuţelor de către Carol I doar pentru aur, valoarea istorică a acestora fiind inestimabilă.
2. Tăbliţele de la Tărtăria. În anul 1961, arheologul clujean Nicolae Vlasa descoperea într-un sit din valea Mureşului, ce aparţinea culturii neolitice Vinca-Turdaş, 26 de artefacte, printre care şi trei tăbliţe cu însemne grafice abstracte, care se presupunea că aveau o vechime de peste 7500 de ani. La scurt timp s-a dovedit însă că tăbliţele care au iscat un val de mândrie naţională erau de fapt simple amulete de factură religioasă, de dată mult mai recentă, cca 800 i.e.n, sustrase de Nicolae Vlasa din depozitele Muzeului Transilvaniei, căruia îi fuseseră donate de contesa Sofia von Torma în 1891.Din exces patriotic, Vlasa le-a plasat la locul săpăturilor după care, pentru a evita datarea cu C14, le-ar fi ars într-un cuptor motivând pericolul fărâmiţării. Vârsta tăbliţelor a fost stabilită în urma datării scheletului găsit lângă acestea, practică total interzisă în domeniul arheologiei. Încercările ulterioare ale unor istorici români de a le demonstra autenticitatea, unul dintre ei, Gheorghe Lazarovici “descoperind” chiar că una din tăbliţe reprezintă calendarul fertilităţii (al ciclului menstrual), al unei mari preotese care aparţinea unui popor necunoscut, s-au dovedit la fel de penibile ca gestul descalificant al lui Vlasa.
3. Codexul Rohonczi. În 1982, cercetătoarea Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria, de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi, redactat, se pare, într-o limbă necunoscută, in sec.XI-XII. Manuscrisul, păstrat în localitatea Rohonczi până în anul 1907, are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi cu scene laice şi religioase şi cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni care consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 şi 1101. Interesant e faptul că în acest codex scrisul este de jos în sus, unic în analele scrisului, iar anii sunt număraţi după Christos, deşi calendarul gregorian a fost creat abia în sec.XVI. Deasemeni existenţa unui domnitor cu numele de Vlad la acea vreme nu apare menţionat în nici un alt document, deşi lupta sa eroică cu goţii dispăruţi cu 600 de ani în urmă părea a fi un eveniment deosebit, iar ilustraţiile sunt naive și nu aparțin niciunui stil de miniaturi medievale. Iar traducerea doamnei Enachiuc face toţi banii: Prielnic în trăire, din nou să strigi dătător! Iubire aleasă, matur de a merge cu cavaleria, să trăieşti plecarea!“ (p. 7)”, „Cu adevărat a arăta brăzdare.“ (p. 37), “Ater iris imiuoi nectani = curcubeu spăimântător pătrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri să spădăseşti.“ ( p. 143); “Fie că am spălat lovind, sprijinul sporind – fie că am lovit spălind, sporul sprijinind – tot aia este.. “(p. 57)"

Am reusit sa gasesc si un exemplar(cu tot cu caseta cu Imnul Blakilor) din "Codex Rohonczi - traducere" de V. Enachiuc!

http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-camille-jullian-istoric-francez-imperiul-dacilor-stapanea-de-la-viena-la-odesa-cele-mai-importante/

http://www.alternativenews.ro/2017/04/senzational-un-oras-imens-mai-vechi-decat-piramidele-egiptene-gasit-traseul-autostrazii-sibiu-nadlac.html?m=1

Cultura Monteoru:
http://dezvaluitorul.ro/aceste-descoperiri-schimba-tot-ce-stiai-despre-romania-misterele-uimitoare-ale-uneia-dintre-cele-mai-avansate-civilizatii-de-pe-batranul-continent/

Un argument mai logic decat orice ar spune oricine:

http://www.cunoastelumea.ro/citatul-zilei-carme-huertas-lingvist-spaniol-romanizarea-nu-a-fost-posibila-pentru-ca/

Arienii.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=679%26Itemid=344

Latinizarea limbii dace, un basm de adormit lingviştii...

Dumitru Badilă, 2008

http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2010/05/latinizarea-limbii-dace-un-basm-de.html?m=1

"Fenomenul descris s-a desăvârşit în prima parte a epocii geologoce a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Or, omul a trăit pe meleagurile noastre încă de acum cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vâlcea.
A se vedea şi uneltele de piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămânda-Turnu Măgurele."


http://www.secretulcunoasterii.ro/dovezi-de-necontestat-dacii-sunt-singurul-popor-din-antichitate-pe-care-documentele-antice-ca-si-arheologia-ii-consemneaza-ca-autohtoni/

Cea mai veche fosila de homo sapiens abia atinge 200 000 de ani, dar pare a fi mic copil pe langa dacii de acum un milion si opt sute de mii - doua milioane de ani.