Momelile fiind aruncate in
ocean nu ne raminea decit sa cautam marlinul sau alti pesti cu sonarul,
plimbindu-ne cu barca pe ocean. Din cauza valurilor mari cam toata
lumea de pe vas a avut rau de mare, mai putin eu care inaite de
plecare am tras o gura de tequila asa ca pescarul Roman. Dupa cam
o jumatate de ora de plimbare aud in stinga mea, unde statea Reno,
un zgomot care acoperea zgomotul motorului barcii si care era zgomotul
mulinetei lui care se derula cu viteza. A inceput spectacolul -
dupa ce a luat batul in mina au urmat 15 minute de lupta cu un peste
care cind a facut o pirueta deasupra apei am vazut ca era un dorado
sau mahi-mahi cum ii spun localnicii de aprox 15 KG si pe care Reno
l-a scos fara probleme pe barca cu ajutorul lui Juan. Mahi -mahi
este un peste foarte bun asa ca l-a pastrat pentru a fi gatit. Regula
pe barcile de pescuit este de a pastra pentru consum un singur marlin
si oriciti dorado sau tuna. Deja eram destul de excitati dupa aceasta
captura asa ca discutiile se purtau in jurul pestelui, cind Dan
nu a mai suportat valurile si a inceput sa momeasca pestii cu burritoul
mincat cu o seara inainte astfel terminindu-se activitatea lui de
cameraman pentru care venise la bord si incepind o perioada de somn.
Nu a primit prea multa atentie fiindca noi aveam treaba cu gasirea
marlinului asa ca am plecat mai departe pe valurile Pacificului.
Dupa inca o jumatate de ora mulineta care era deasupra capului nostru,
a cincea, care era pazita de Juan a inceput sa ciriie puternic si
in zare am vazut iesind cu totul din apa pestele pe care 25 de ani
m-am visat prinzindu-l. Juan a pasat batul lui Reno care s-a luptat
25 de minuta cu pestele. A fost o lupta fantastica, pestele dupa
ce ajungea in prejma bercii fugea facid salturi la suprafata si
apoi aruncidu-se in adinc cite 100-150 m urmind sa reia recupararea
din acel loc si asta de mai multe ori, pina cind a obosit si a putut
fi adus aproape de barca. Cind era aproape am vazut ca pestele era
agatat de ochi ceea ce-i dadea mici sanse de supravietuire asa ca
hotarirea de a tine acest peste a fost luata imediat mai ales ca
eu de la inceput am mers pe ideea de release (doar nu era sa aduc
marlinul in Romania). Avea 2,50 m si 75-80 Kg.
Pentru mine, care am si filmat totul, aceasta experianta mi se parea
ceva suprem si abia asteptam sa vina si malinul meu. Ne-am mai plimbat
in cautarea lui vreo 2 ore si deja se facuse timpul sa incepem sa
mergam spre port, eu aveam o amaraciune in mine care degeaba incercam
sa o amagesc spunindu-mi ca este fantastic ca am vazut cum se scoate
un marlin, exista in sufletul meu si cind am vazut ca ne intoarcem
eram tare amarit. Deja imi spuneam ca este nedrept ca cineva sa
faca 15000 Km pentru un vis sa fie atit de aproape de el si sa nu
i se implineasca, cind il vad pe Juan sarind jos de la comanda luind
un peste viu pe care l-a pus intr-un cirlig si l-a aruncat in dreptul
meu spunind ca a vazut 2 marlini pe ecran. Am stat putin si am vazut
o lovitura in bat, l-am mai lasat sa-si ia fir si apoi zbang -contrat
cu putere marlinul a sarit din apa si am putut sa-mi vad visul.
A urmat un dril de 20 de minute cu sarituri, cu scufundari din partea
lui, cu eforturi musculare si cu o mare afluenta de adrenalina din
partea mea pina cind a ajuns la citiva metri de barca, cind Juan
prinde firul cu mina si dezastru - acesta se rupe si marlinul meu
se reintoarce in adinc unde ii si era locul. Nu-mi mai incapeam
in piele de bucurie, ma treceau transpiratii reci si fierbinti la
40 * C-am avut marlinul meu - colosal. Insa aveam eu totusi un regret
ca n-am reusit sa-l marcam si sa pun mina pe el. In marea fericire
mi-am deschis o bere din care am dorit sa dau tuturor de baut nerealizind
ca lor li se facea RAU SI LA GINDUL CA AR PUTEA BEA O BERE! Ce mai
culmea fericirii, cind il vad din nou pe Juan ca sare jos de la
comanda si-mi spune ca a vazut marlini.
123
Repetam aruncarea pestelui
viu care avea cam 750g si reusim sa agatam un alt peste. Incep recuperarea
era cumplit, pleca cu firul fara sa-i pot face nimic pina a ajuns
la vreo 200 m distanta unde a inceput un balet cu piruete si sarituri
care mi-a fost greu sa-l urmaresc fiinca eram concentrat cum sa
nu scap batul din mina sau sa nu fiu tras din barca. Au urmat 32
minute de drill, o lupta fantastica in care la un moment dat nu
mai puteam trage de bat atit de obosita mi-era mina, neobisnuit
cu macaralele americane trebuia sa ma concentrez si la asezarea
corecta a firului pe tambur care se facea cu degetul mare, deget
care la sfirsitul luptei avea o basica din cauza frecarii cu firul.
Dupa 32 de minute am reusit sa aduc marlinul linga barca sa-l marcam
sa-i pun mina pe nas si sa-i redau libertatea acestui peste minunat
care sper sa traiasca inca mult timp in apele Pacificului cu marcajul
meu pe el. Terminat fizic si psihic dupa aceasta experienta am decis
sa mergem la tarm sa-l punem si pe prietenul Dan cu picioarele pe
pamint. Coechipierii nostri ne-au invitat la cina la restaurantul
firmei cu care ne-am imbarcat pentru a gusta din pestii prinsi si
pentru a sarbatori impreuna victoria.
Dupa ce ne-am mai revenit
si am facut un dus ne-am intilnit la restaurantul din port unde
mahi-mahi s-a dovedit a fi un peste deosebit de gustos iar pestele
spada gatit aici a fost extraordinar, ocazie cu care Reno mi-a marturisit
ca am fost foarte norocosi fiindca el a mai fost de 4 ori pe mare
si nu a reusit sa prinda nici un marlin. Nu ma intrebati cum sunt
femeile in Mexic fiindca pe linga marlin nu conteaza si oricum suntem
pe un site pentru pescuit.