Home Articole Pescuit in SUA si Mexic

Articole si noutati din pescuit!

(Tehnici de pescuit, legislatie, pescuit pe mapamond)


  • favorite_border
Pescuit in SUA si Mexic
  • Autor: Adrian Domnita
  • thumb_up 1 likes
Rubrica: Pescuit pe mapamond

Fishing fish crap pescuit sportiv pescari peste rapitor


Pescuit in SUA si Mexic


Nelu sare ca ars si fuge la batul lasat sprijinit pe un cracan din lemn pentru a-l prinde sa nu-i fie tras in apa. Cam asa trag aici pestii. Ce faci cu bambina, ma intreaba Ted ? Nu-mi venea sa cred ce vedeam , Nelu scotea un crap la vreo 4 kg. Vorba lui Rex Hunt, cind mergi la Roma faci cum fac Romanii, asa ca daca mergi la Colorado faci cum fac cei ce-au mai fost acolo. Am luat un bat de pescuit pe ocean, habar n-am ce actiune avea, am pus o mulineta din cea mai mare pe care am gasit-o in trusa, mi-am taiat un cracan dintr-o tufa, am pus un arici cu mamaliga cit o chifla, am legat in virf un clopotel de avertizare si am aruncat aproape de malul celalalt al canalului (ati observat tendita ca daca sunt doi pescari pe doua maluri diferite fiecare pescuieste pe malul opus lui); am sprijinit batul de cracan si eram in bussines. Nu dureaza 5 minute si vad virful agitindu-se puternic si apoi batul care se ridica, aluneca pe cracan si se opreste in mulineta; alerg cit pot de repede ii apuc si trag puternic. Simt o smucitura, apoi vad cum firul o ia in susul canalului fara nici o posibilitate de a-l opri. Las mulineta sa-si faca datoria, incep sa recuperez usor si dupa citeva minute vine spre mal un peste cum eu nu mai prinsesem pina atunci, era un crap de 6-7 kg, strig dupa mincioc, aud in spatele meu riseta infundate si Nelu se apropie de mal si-mi zice sa-l trag afara fiinca ei nu folosesc minciocul. Il mai plimb un pic - sau ma plimba el pe mine - si usor il trag pe plaja unde Nelu il apuca si-l trage afara de branhii. A fost extraordinar, treaba asta s-a repetat de vreo 15-20 ori in cele 2 zile de pescuit la mine iar Ted a prins mai mult cred ca vreo 25-30 pesti, toti crapi si niciunul sub 2 KG ( nu stiu unde erau ciortaneii).

In prima noapte am avut si o rupura pe la ora 5 dimineata, ceva a plecat cu firul de credeam ca am agatat un submarin insa n-am putut sa-l tin si mi-a rupt firul de 0,30 cu care pescuiam, aflind a doua zi ca in acelasi loc a fost scos un somn de 80 KG, asa ca am hotarit sa trag si eu un somn de vreo 2 ore. Nu cred ca exagerez dar atita peste eu nu am vazut in viata mea la un loc, am prins in doi oameni 2 zile (fiindca Nelu a plecat a doua zi dimineata) cam 150KG peste. Am pastrat din ei vreo 30 Kg pe care amicul meu le-a impartit la toti prietenii lui, eu ducind un peste pentru a-l gati asa cum imi place mie crapul, cu legume multe la cuptor, a iesit foarte bun neavind nici un fel de iz de namol, apa din care l-am prins fiind apa de baut pentru toata California.

Asa s-a terminat o partida minunata de pescuit la riul Colorado, insa eu tot aveam obsesia big gam-ului asa ca am inceput din nou ofensiva asupra unui alt prieten de-al meu - Dan, prieten din liceu care este in State de mai bine de 25 de ani. Dan nu este pescar, asa ca ofensiva parea foarte grea, in plus avind multe treburi de facut in timpul asta; insa o iesire in Mexic la Los Cabo San Lucas nu este o tentatie usoara nici macar pentru un om neinfectat. In primul rind am avut problema vizei pentru mine, problema care ca si multe altele s-a rezolvat foarte simplu la consulatul Mexicului din San Bernardino CA, unde in 20 de min mi-au fost luate actele si am fost anuntat sa vin luni dupa viza, care nu costa nimic pentru romani. Aceasta problama fiind rezolvata urma sa gasesc o tentatie pentru amicul meu care sa-l poata urni. Noroc ca mi-a trecut prin cap ce poate misca un barbat nepescar din loc- femeile frumoase. Zis si facut am inceput sa povestesc despre frumusetea mexicancelor (habar n-aveam cum sunt dar un scop nobil scuza mijloacele)- ca sa vezi ce baruri- Cabo Wabo, ca sa vezi ce minunatii astfel ca orice om ar fi pus deoparte treburile si.....
m arti eram in avion spre Los Cabos, coborim din avion intr-o clima desertica torida 35-40 * C, intr-un aeroport destul de amarit. Ne controleaza mexicanii destul de serios, cu toate ca se vedea ca avem doar o sacosa si o undita dar scapam cu bine si intram in raiul Mexican.

Los Cabo de San Lucas este cel mai sudic punct al peninsulei California unde din Pacific se desparte Marea lui Cortez si unde este unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru Marlin- peste spada. Dupa ce inchiriem o masina mergem la resortul unde aveam rezervare si unde am gasit o bucatica de paradis in desert. Aveam un apartament cu vedere la ocean, piscina mare, 2 jacuzziuri imense, restaurant, bar la marginea piscinei pentru a putea bea fara sa iesi din apa, palmieri, rasarituri de soare etc.. Dar nu suntem la un site pentru turism asa ca sa plecam la pescuit.

In prima zi cum ajungem problema care ma obseda era barca cu care voi merge pe ocean asa ca am mers in port sa vad ce se poate aranja. Mexicanii sunt ca si turcii, trag de tine pe strada sa-ti vinda orice de la femei la barci de pescuit, de la scoici la marihuana orice este de vinzare si poate fi obiectul unei negocieri. Obisnuit cu negocierile de la turci, unde daca dai pretul cerut il jignesti pe vinzator fiindca n-ai negociat cu el, am inceput negocierea pentru 2 locuri pe o barca de la 480$; insa dupa citeva inginerii financiare, Alex - asa il chema pe dilerul de barci - ne-a scos la 210$. Pe o barca sunt 4 locuri insa doar 2 scaune pentru pescuit asa ca am impartit barca cu o pereche din Washington Reno si Linda, urmind sa pescuim doar eu si Reno, Dan si Linda fiind doar insotitori.
Bussinesul fiind facut pentru a treia zi mai aveam o zi libera pentru distractii. A fost grozav insa am cam stat destul de tirziu linga citeva margherite si a doua zi urmam sa ne imbarcam. Eu niciodata n-am avut nimic pe vapor asa ca n-am luat nimic pentru rau de mare, Dan la fel. A doua zi la ora 6,45 am pornit intr-una dintre aventurile cel mai mult asteptate de mine-25 ani, cu firma Reel Danger ( www.reeldanger.com ) la bordul barcii Fly Hooker- (Vezi www.flyhooker.com unde sunt si citeva poze) o barca de 7,5 m care pe valurile oceanului parea o coaja de nuca.

Ne-am indepartat de tarm si am vazut capitanul Juan aducind betele, ce bete ... niste pari grosi dintr-o singura bucata care aveau atirnate pe ei niste macarale fiinca mulinete nu le puteam spune, pe care a pus niste momeli din plastic cam de 20 cm lungime si 5 cm diametru care semanau cu sepia, fiind foarte colorate si pe care le-a aruncat in apa fixindu-le pe vas in niste gauri speciale, doua la mijloc si doua pe margine, ale caror fir trecea printr-o carabiniera speciala legata de o antena lunga pentru a nu se incalci cu cele din mijloc.


 

Pagina:

 

Pescuit pe mapamond


fiber_newStiri

Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA. [...]

fiber_newInfo

Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026

(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. [...]