O lovitura si atit.
Lotca s-a retras pe cursul apei
sa nu fie lovita, iar monstru se zbatea in sange, lovit de moarte. Sangele
inrosise apa din jur, pe o suprafata mare si se intindea pe cursul apei.
Alte lotci s-au apropiat iar pescari mai tineri l-au ajutat sa moara
mai repede, lovindu-l cu topoarele. Cand nu a mai miscat somnul a fost
agatat cu cange, tras langa lotca, din gura lui iesind funia de care
era legat butoiul. Capul mare, burta imensa de culoare alba pluteau
pe apa, pentru prima data. Statea atarnat de locta, mort, chiar acolo
unde fusese inghitita prima gasca, deasupra unei gropi sapata de apa
in pamant, la un cot al apei, langa un mal inalt si rezistent. Acolo,
din furia apei se creia un anafor mare, periculos datorita vartejurilor.
Lipovenii spuneau ca acolo era o groapa adanca de peste 15 metri unde
monstrul a trait pana in momentul cand s-a spurcat la carne.
Intre timp noi, copiii, fugiseram
de la fata locului la tipetele bunicii. Eram acasa, sus pe gard, asteptand
sa treaca carul cu pestele cel mare catre pescaria satului „la
Gheata". Spre inserat, cu zeci de oameni in jur, mandrii de fapta
lor ca si cum ei ar fi prins monstrul, au pornit-o spre pescarie carand
monstrul cu caii, pe doua carute legate intre ele, fara osie. Mergeau
la pas, gonind cainii care latrau de frica si copiii care doreau sa
puna mana pe somn, alergand printre rotile carutelor. Pe lipovenii cei
batrani ii inghitese pamantul, nu mai luau parte la aceasta ceremonie,
de defilare si impartire a prazii.
Somnul a aparut pe ulita, pe
asa numita strada 30 Decembrie, cotind de la Borcea spre stanga, spre
pescarie. Oamenii reusisera sa urce somnul in caruta fara obloane, iar
coada a fost pusa intr-o caruta fara osie. O parte din coada se tara
prin praf. Monstrul era mare, chiar foarte mare, atata timp cat a fost
nevoie sa fie transporat cu doua carute, la pescarie. Problemele cele
mai mari le facusera caii care nu doreau sa se apropie de caruta si
sa traga monstrul.
Intre timp, un alt grup de sateni,
s-au dus direct la primarie, pentru a discuta cu „puterea locala"
ce destinatie va avea carnea si cum pot beneficia de ea satenii. La
putin timp, au aparut la pescarie cu sticle de vin in mana, ca la nunta,
grupul de sateni impreuna cu salariatii primariei, in frunte cu parimarul
sa vada pestele. Hotararea fusese luata. Carnea monstrului se va da
pe gratis satenilor, cite o bucata, sa ajunga al toti.
Aici, la pescarie, livrarea,
adica bucata pentru fiecare, era taiata cu toporul. Pielea era neagra
si groasa. Bucata care ni s-a cuvenit a fost prajita de tanti Maria,
matusa noastra. Mamaliga se racise. Ne-am repezit si am mancat direct
din tigaie. Bagam bolul de mamaliga, printre alte maini pline de grasime,
si apucam o bucata din peste pe care o devoram.
La pescarie, la Gheata, se intalnisera
cei care de ani buni traiau impreuna in armonie, in liniste, romanii,
lipovenii si tiganii. Fiecare etnie contribuia la activitatea sociala,
cu ce stiau ei sa faca mai bine. Lipovenii cu gradinaritul si pescuitul,
romanii cu agricultura si cresterea animalelor, tiganii cu spoitul,
fierarie si muzica. Lipovenii buni la bautura, mai rezistenti la tarii,
stateau linistiti, fericiti de izbanda. Catre final s-au incins la hore.
Romanii dispersati peste tot, la locul unde monstrul era taiat bucati,
la bufet, la gratarul pentru mici, carnati si pastrama. Uni erau cu
halba in mana, alti cu toiul sau mai simplu cu sticla de vin in mana,
strigau, fluerau, chiuiau, anternand oamenii la dans, la bautura.
Cheful a durat toata noaprea.
Cheflii satului, acum, aveau un motiv serios de bautura, unul deosebit
care sa le permita sa se duca acasa pe patru carari, tinandu-se de gard,
fara ca sotiile lor sa-i certe sau sa-i oblige sa doarma in grajd sau
in paie, de beti ce erau. La Gheata, la pescarie, lipovenii beau cot
la cot cu taranii nostri vin, vodca, trascau, lichior. Caldura era principalul
dusman. Alcoolul nu facea bine pe caldura. S-a mancat pastrama de oaie
cu mamaliguta, in timp se femeile luau portia de somn in pistelca si
plecau acasa fericite, cu cate un plod atarnat de fusta. Tiganii, si
ei originari din Fetesti, cu nea Costica lautarul, o dadusera pe muzica.
Aici erau tari. Nu amplificare, nu electronica, totul era life. Cei
mai buni erau tinerii. Cantau frumos. Cel mai bine era sa asculti un
gurist batran care o tinea cu romantele. Era bine sa-l asculti. Daca
ochiul curios se uita la gura lui, in haul pe unde se duce mancarea
si bautura, se mai putea vedea ici si colo cate un dinte pripasit. Cantul
lui vibra frumos, tremoluri nu prea avea de unde sa vina, vocea hodorogita
de vin si batranete il indemna la melodii lente, in tonalitati joase,
fara acute, mai de graba vorbit.
Totul a fost dat uitarii, s-a
trecut la spalat covoare, la imbaiat copiii si noi la vanat raci, in
scorburile de deasupra locului de unde a fost scos monstrul.
Patrascu I.V.