Actiunea de spionaj pescaresc
a durat doua saptamani, satul uitase de cele intamplate, mai ales ca
de acest subiect se ocupau acum profesionisi recunoscuti si respectati.
Intr-o zi, monstrul a ciupit din nada si a luat biata gasca cu ata cu
tot.
Din informatiile primite din
gura in gura, s-a stabilit locul unde statea somnul, cam cat era de
mare. Principala concluzie a fost ca este un peste periculos, se spurcase
la gaste, se spurcase la carne. Noi uitaseram de eveniment, cu atat
mai mult cu cat lipovenii cei batrani doreau sa faca treaba linistiti,
feriti de ochiul si gura satului.
Au plecat sa prinda monstrul
intr-o zi de vara frumoasa, fara nori pe cer. Vantul nu batea, frunzele
nu se miscau, plopii nu tremurau. Tinerii lipoveni au adus un fel de
cange facuta special pentru acest vanat, carlige imense, funii groase
din matase si lotci verificate cu grije, unse cu gudron, cu vasle noi.
In lotcile pescaresti au luat loc cu tact si eleganta niste batrani
imbracati in alb, cu camesi din in, cu braie groase si late pe burta,
ca rusii din tabloul "Edecarii de pe Voga" al lui Rubliov.
Costumele seamanau cu cele ale lipovenilor din Delta. Liniste, nimeni
nu vorbea. Lipovenii erau mici, slabi, batrani, poate si uni mai plini,
dar nici unul tanar. De ce? Oricum la aceasta actiune nu era vorba de
forta. Aveau nevoie de siretlicuri ca sa prinda monstrul de peste 150
de kilograme.
Obiectul prinicipal, nada, era
gasca cea rea de gura. Au legat gasca la lotca principala si au plecat
incet pe cursul apei lovind din vasle incet. Se duceau la vale si mereu
o luau de la cap. Femeile stateau mute pe mal, framantand cu emotii
cate o carpa alba in mana, cu pistelca prinsa la brau, venite la malul
Borcei pentru a spala covoare si presuri facute din carpe. Barbatii,
putini la numar, stateau cu palaria neagra plina de praf in mana, din
cand in cand tragand cate o tigare, fara sa faca zgomot.
Lotcile lipovenilor taiau apa
lin, fara zgomot. Pescarii dadeau incet din vasle, pentru a tine pe
loc barca, toate invartindu-se intr-un cerc larg, acolo unde disparuse
gasca oferita ca momeala. Si acum gasca tipa si batea din aripi cand
era trasa de sfoara, fiind momeala ideala pentru pestele spurcat la
carne. Linistea apasatoare, facea ca acest ritual sa para magic, ca
venit de pe alte meleaguri. Bluzele albe ale lipovenilor ne aminteau
de taranii care se duc la biserica sau la intalnire cu primarul satului.
Nici urma de inversunare, nici urma de lupta cu un monstru periculos,
monstru gata sa inghita un prunc ca pe o gasca.
Linistea apasatoare ii facea
pe pescari mai voinici, albul bluzelor ii transformase in eroii de pe
Volga, gesturile lor controlate le dadea maretie si impuneau respect.
In lupta cu monstrul tot satul astepta victoria acestor batrani plini
de respect.
Monstrul a muscat din prima si
s-a prins bine in carligul care, probabil era pe spatele gastei folosita
ca momeala. S-a tras la fund, intepat in oasele capului. A disparut
cu gasca cu tot, a tras butoiul cu doage de lemn, prins de funia care
avea agatat carligul. Nimeni nu a miscat, nimeni nu a vorbit, liniste
pe apa, liniste in sat, nici macar cainii in calduri nu latrau. Lotcile
se plimbau incet in jurul locului unde, de data asta, sigur statea pestele
intepat.
Capul somnului de culoare neagra,
a prins gasca sfidand pe cei de fata, parca orbit de lumina, sau poate
orbit de pofta cu care a muscat. Capul ridicat ca un munte, tragand
un val imens de apa, avea o gura imensa, in care gasca a disparut ca
un punct alb intr-un butoi negru. Bestia s-a avantat in sus, fara sa
se arunce peste valul produs de atingerea pradei, s-a cufundat lin,
victorios, incet, sigur de sine. Nu avusese timp sa simta intepatura
acului pescaresc, de data aceasta de dimensiuni uriase, ac care s-a
anfipt, fara nici o sansa sa scape, in oasele capului. S-a dus in adancuri,
cu prada sa, cu durerea sa, tragand butoiasul folosit ca indicator,
ca pluta de la undita pescarului amator.
Dupa un timp, tot acolo de unde
a disparut, a aparut butoiasul. Semn bun pentru toti! Nimeni nu avea
pofta de vorba, nimeni nu misca. Liniste. Iar a disparut si iar a aparut
butoiasul folosit ca semn. Apa era linistita, fara valuri. Lotcile,
greoaie mirosind a gudron proaspat, se invarteau intr-un cerc mare,
al carui contur era intre mal si groapa unde traia monstrul, unde a
disparut gasca. Liniste.
In final a aparut capul imens,
negru, cu ochii mici. Valul de apa cat un munte a trecut peste marginea
lotcilor stropind pescarii. Nimeni nu a miscat. Apa curgea pe fata lipovenilor,
pe bluzelor albe, pe piept si picoare, fara sa-i dea atentie. Cu mustatile
cat coada maturii somnul s-a uitat in jur curios, surprins. Nici o miscare
din partea pescarilor. Totul era ritm, liniste, un joc al nervilor.
Monstrul s-a dus in adancurile numai de el stiute, agatat de acul facut
de pescari, de care nu putea sa scape. A aparut din nou la luciul apei
pe la trei si pe la patru dupa amiaza. In locul unde aparea monstrul
apa se ridica ca un vulcan, din care se vedea gura imensa, peste care
erau doua nari mici si ochii rotunzi. Se ridica odata cu apa si se scufunda
greoi, fara a incerca sa atace vreo ambarcatiune. Miscarile lui erau
greoaie, parca obosit de lumina si efort. Capul imens ramanea suspendat
cateva secunde la 2 metri deasupra si aluneca lenes la fundul apei,
inca tulbure. Monstrul a aparut din ce in ce mai des pana cand, cu o
miscare dibace, un batrin la lovit in cap, cu toporul.