Eram cu familia la baile Felix,
unde se daduse in folosinta partiala un hotel modern destinat turismului
international. Acolo stateam cuminte cu familia. Zilnic faceam baie
in bazinul hotelului dat in folosinta de curand, fara un program special
de proceduri. Eram tineri si nu ne interesa tratamentul bolilor reumatismale.
La scurt timp a fost descoperita
prezenta noastra in zona iar bunii mei colegi au organizat o partida
de pescuit si o petrecere pe cinste pe lacurile din Salonta.
Am lasat masina in statiune si
am plecat cu o Dacie neagra, simbolul puterii locale. Am ajuns in Salonta,
aproape de lac, unde masina a facut brusc la dreapta prin iarba mare
de aproape un metru. Gestul ferm al soferului m-a asigurat ca nu a gresit
si ca mergand prin aceasta iarba care crestea abundent nu e o eroare.
Am mers cam 30 de metri cand in fata noastra au aparut doua sleauri
pe care am continuat drumul pe un dig. De o parte si de alta era apa,
in fata noastra lacul a aparut in toata splendoarea si maretia lui,
inconjurat de paduri si stuf.
Dupa circa 400 de metri drumul
a facut la stanga si s-a terminat pe o mica insula unde era construita
o cabana turistica din lemn. In fata cabanei era amenajat un platou
bine batatorit pe care focul ardea. Peste 14 persoane, barbati si femei,
beau de zor palinca. Am fost prezentati cu voce tare celor de fata,
ca pe noi ne asteptau. Harmalaia a continuat, palinca pusese stapanire
pe barbati. Femeile, mai prudente, beau apa sau vin.
Pe plita de pamant arsa de foc
se prajea crap, cam de 800 grame fiecare bucata, cate un crap pentru
fiecare, de inceput.
Cativa dinte petrecareti au luat
cate un bat si au plecat la pescuit. Acelasi lucru am facut si eu, tragandu-l
dupa mine pe Horia, baiatul meu in varsta de 6 ani. Aceasta petrecere
s-a desfasurat cu treizeci de ani in urma.
Nici un pescar nu a prins peste,
fiecare isi facea de lucru pe langa palinca, care ardea ca focul. Horia
nu-mi dadea pace, asa ca betele de pescuit au fost lasate pe mal. Gazdele
ma asigurau:
-Aici nu se fura. Stai linistit
ca nu vine nimeni
Ei stiau mai bine ce se intimpla
acolo atata timp cat printre noi era primul secretar al judetului, directorul
avicolei Oradea, directorul directiei veterinare si alte personalitati
politice, inclusiv directorul vamilor, fiecare cu sotia.
S-a inceput cu ciorba de peste,
cu sunca prajita pe jar, din care am mancat si eu. Mai tarziu s-a servit
pestele prajit pe jar. Sincer sa fiu, nu mai era nici o regula, fiecare
facea ce vrea. Sotiile alergau dupa barbati spunandu-le:
- Ajunge, ai baut destul !
Primul secretar mi-a dat o pusca
de vanatoare cu munitie si mi-a sugerat sa vanez pe balta. Mai era lumina
pe lac cand l-am luat pe Horia de mana si am plecat pe dig sa vanez.
Nu departe de "insula pescarilor"
am zarit o pasare alba, sa fi fost un starc, undeva peste mal, in pom.
Statea biata pasare linistita, pe un varf de craca, fara sa-i treaca
prin cap ca cineva i-a pus gand rau. Am pus arma la ochi. Horia casca
gura la ce facea tat'sau. Ca sa nu uit, eu am fost bun la tir. Mai stiam
ca tinta la vanatoare se misca iar snopul de alice corecteaza eroarea
vinatorului. Asa se face ca am nimerit pasarea in plin, iar din ea a
pufnit un pumn de pene. Horia s-a speriat. Am realizat cam tarziu faptul
ca am omorat o biata pasare, cand m-am trezit de sub influenta palincii
si m-am intors rusinat in grupul de petrecareti.
Nu statusem prea mult la vanat,
dar efectul palincii era devastator. Seara se lasase incet, pe nesimtite,
soarele rosu arunca valuri de lumina care incendiase padurea, plaiuri
care pluteau pe apa si stuful crescut dezordonat ici si colo.