Prima noapte la Fetesti dormeam
in camera musafirilor. De a doua zi treceam in obisnuit, ca om al casei
si dormeam in camera mica, de unde vedeam apa, sau pe prispa. Pentru
a dormi pe prispa trebuia, in fiecare seara, sa ma rog de bunica, care
facea acest gest pe raspundere proprie.
Pe prispa erau mai putini tantari decat in casa, aerul era mai proaspat
si spre dimineata era frig, dar noua ne placea. Eu imi faceam vacanta
cu Gicu, varul meu, care, in permanent scandal cu surorile lui, era
numit Gheorghe, fir-ai tu al dracului sa fii.
Iarna, in vacanta, ne jucam cu sania pe deal. Seara, uzi si vineti de
frig, ne spalam cu apa rece, cu apa calda, ne puneam sosete uscate de
lana si dormeam pe soba. Era un loc minunat, unde de obicei dormeau
pisicile. Noi profitam de caldura pe care o degaja soba incinsa cu paie
de grau, si dormeam pana a doua zi.
Nu doream sa incep cu un eveniment neplacut, dar intr-o iarna am plecat
cu o sanie noua, facuta de unchiul Codin, Gicu si cu mine, pe deal,
pe derdelus. Partia era mai lunga de 500 metri, era un drum transformat
de copii in derdelus. Greu se ajungea sus. De acolo se prindea viteza,
sania zbura la vale, traversa drumul principal si se oprea departe spre
Dunare. La o astfel de incercare, de sania noastra s-a agatat un prieten,
Marin, care statea pe sinele de metal. La un moment dat, si-a pierdut
echilibrul, a cazut, sania avea viteza mare. Eu am fost tras pe spate
si am cazut de pe sanie, rostogolindu-ma. Pe drum am dat cu capul de
o alta sanie si m-am taiat pe fata. Spaima mare, eram rosu de sange,
am dat fuga acasa. Acolo, spaima si mai mare. Pana sa ne dumirim, femeile
erau in lesin. Tarziu ne-am dat seama ca rosul de pe fata era din vopseaua
de pe manusi. Am fost spalat si, spre surprinderea tututor, pleoapa
era taiata adanc. Ce ne facem, nu tu doctor, nu tu asistenta medicala.
In ajutor ne-a venit o femeie, vecina cu noi, care alapta. A scos tita,
s-a aplecat peste mine si m-a spalat la ochi cu lapte cald de mama.
Senzatia nu o pot uita. Era, in primul rand, o senzatie de liniste.
In doua - trei zile m-am vindecat si am luat joaca de la cap.
Dimineata, in vara anului ’47, deja eram mari. Bunicul nostru
era suparat ca nu avea tigari si nici tutun. Intr-o seara l-am vazut
aplecandu-se si adunand mucuri de pe trotuar. L-am urmarit. Se ducea
acasa si pe furis facea tigari din ziar cu tutun din mucurile adunate
din timp. Am stabilit cu Gicu si in zilele urmatoare am adunat tutun
de pe jos pentru toata vara. Ce folos, la scurt timp s-a adus tutun
la pachet si foita de tigari de la CaM. A fost mare fericire. S-a dus
si si-a facut provizie pentru tot anul.
Noi cutreieram tot satul. Aveam o sfoara legata de brau, chiloti fara
elastic, care erau trecuti pe dupa sfoara, si gata. Mergeam desculti.
Cea mai mare problema pentru mine era sa ma obisnuiesc sa merg descult.
Ma intepam in ghimpi, in coltii babei. Desculti si cu o pereche de chiloti
pe vara! Bunica ne spala cu apa incalzita la soare, cu sapun facut in
casa din grasime de porc. Daca felia de sapun era nefolosita, ne taia
pielea frecandu-ne de jeg. Bunica nu avea hartie igienica. Foloseam
foarte rar closetul din curte, ne faceam nevoile pe unde apucam, ne
stergeam la fund cu frunza de leaba sau frunze de porumb. Stand mai
tot timpul in apa, eram curatati de apa din Dunare.
De la bunica la matusa mea Maria faceam doua-trei minute, dar la fiecare
pas aveam ceva de facut, cascam ochii si gura la orice. Stateam ore
in sir sa vedem cum fac carabusii sfere, cocoloase de balegar de cal.
De ce numai de cal? Cum cara cocolosul de balegar catre gaura unde are
culcusul. Senzational era sa vezi un sarpe sau o soparla dupa care alergam
de ne sareau ochii. Actiunea se finaliza cu prinderea reptilei si omor
din culpa.
Daca nu ploua, era praful pe strada pana la glezne, la ora unu sau doua
dupa-amiaza praful frigea, noi mergand pe la umbra sau sarind printre
mormanele de praf. Daca ploua, vremea se schimba radical, praful devenea
un noroi scarbos, in care carutele intrau pana la osie. Daca ploua,
intreaga activitate era blocata. Numai ingrijitul animalelor nu putea
fi intrerupt.
Vara ne „asociam“ cu bunica la arie. Era multa lume care
o ajuta pe bunica. Totul era planificat. Intr-o zi la bunica, a doua
zi la vecina din colt, la Dumitreasca de la CFR, in a treia zi la Dimancea
etc. Dimineata se facea curatenie in curte, unde exita un par infipt
in mijlocul ariei. Se uda cu apa si se astepta sa se usuce ca apoi sa
fie din nou maturat cu tarnuri de nuiele. Aria putea fi pentru fasole,
grau, secara etc. La arie aduceau caii, care se invarteau dupa stalp
si se intorceau din mers. La grau se folosea un tavalug pentru un cal
sau doi cai, dupa forma si greutate. Daca era fasole, spectacolul era
fascinant. La sfarsitul treieratului se ridicau tulpinile de la fasole
si pe pamant ramaneau curat boabele. Se adunau la mijlocul ariei cu
tarnurile si se luau la vanturat. Ca prin minune descopereau o adiere
de vant si treceau repede la vanturat. Adica lasau ca vantul, in caderea
libera, sa separe boabele de fasole de resturile de pastai. Spectacolul
era grozav. Pentru sateni era ceva banal. Nu se fura nimic, fiecare
avea acasa aceleasi sortimente. Nu-si permiteau sa fure. Se cunosteau
de o viata, traiau impreuna de o viata la bine si la rau. Pe atunci
erau alte timpuri.