TIDU - sau filosofia pescuitului

Si atunci Tidu se supuse inevitabilului.

Pe scena timpului se pregatea un efect unic, nestiut de el, aproape imperceptibil.

La aceasta se adauga cadrul si chiar unul cunoscut de el, simtit, mirosit, ...era al lui, dar, cum intuise doar, fusese ales probabil pentru o falsa stare de calm. O balta ca oricare alta.

Decupata din fondul unei vegetatii prafuite si stufaris, casa paznicului, departe de-a fi izolata intentionat, isi ascundea nelinistile firesc, oarecum departe de impietatile sonore ale strazii.
Tidu stia ca drumul aproximativ pietruit imparte in mod egal spatiul dintre casa paznicului si stufarisul, care de fapt traseaza directia. Dincolo de ea, un fel de padurice, liziera de arbusti, aproape urbana(ce-o fi insemnand?) si bineanteles lacul.
Toata chestia asta era o stare doar.
Fusese de nenumarate ori in preajma ei, niciodata nu si-a dorit intimitatea, umbra din interior. Acum simtea chemarea, dar de ce tocmai acolo?
Tidu stia dinainte, fara sa-i spuna nimeni, ca trebuie privit din interiorul acestei anodine case a paznicului baltii, ce?... Dumnezeu stie!
Acum simturile-i erau prea excitate. Culmea, venise aici de atatea ori, simtise doar ceva straniu cand mai prindea cate ceva, special, cum zicem noi, dar nimic deosebit.

Si atunci intelesese ca trebuie sa se supuna inevitabilului.

Facu pasul. Deschise fara efort usa usor crapata si simti ca nu este intr-o stare de calm asa cum intuitia-i lasase impresia. Simtea pana si clipele irosite in ani de-asteptare, ...dar, suntem aici, ne pregatim pentru ALTCEVA.
Ceva trebuia sa se intample, sa i se intample, doar nu fusese atras aiurea in cocioaba asta prafuita cu o mare fereastra crapata peste tot, atarnand oarecum intr-o rana, necuratita de ani dar, desigur, cu vedere la ...minunata balta, la locurile cele mai bune, cu apa adanca si misterioasa.
-Ce caut eu aici uitandu-ma tamp la fereastra asta? Si unde este nea Costea, paznicul - se gandi simplu Tidu.

Inseamna ca TREBIUE sa fiu aici, ... inevitabil!.

Avea exercitiul controlului disimulat, dar nu intr-atat incat sa exceada simturile deja invadate de incertitudini. Trebui sa se supuna. Probabil ca ia fost harazit..."monstrul".

Pe undeva, un tren taraie in noapte vagoane si oameni amortiti de-o viata anodina, pulsand in ritmul unui ceas defect. Este exact ceea ce el simte la momentul acela, ca o umbra a neputintei, ca o dezordine programata in pofida pseudocertitudinilor.

Pe peretele gol, neutru, din spatele sau, se desena cadrul ferestrei crapate, de parca ar fi fost luminata din exterior de sovaielnicele lumini matinale ale lacului.
Se declara fascinat de linistea blanda a apei care-si dorea un martor.

Intelesese ca ERA inevitabil.

Acea lumina nefireasca il chema, fosnetul stufului il chema, ii oferea fata trecutului si conturul viitorului. Nici un alt act nu-i era permis, era precum o investitie derizorie a momentului sau o constructie simetrica a fricii. Trebuia sa o cunoasca dinlauntrul ei, trebuia sa stie.
Surprins, fara pasii sai, iesi din casa si se indrepta spre acel mirific colt de rai, rasucit de stari contrarii.
-Si daca este o iluzie determinata de starea mea amendata in ultima vreme de senzatii stranii, de nedeterminare, de esecuri in concursuri? - gandi negativ.
Era la un pas de sentimentul care poate anula distantele si strivi timpul, era vinovat de imaginatie. Va atinge scopul, va simti solzii mari?

Intinse lansetele si inevitabilul se produse aproape fara stirea sa.

Cauta sprijin in apa laptoasa, o imbratisa pana la atingerea pleoapelor pana la identificare, ...era dedicata lui, Tidu.
Simti deodata, profund, ca si cand s-ar fi desprins de el insusi, parca-ar pluti deasupra sufletului sau, nerupt de el, dar cu sentimentul abrupt al independentei ca are in fir elixirul vietii.
Stiu ca este aproape, acolo.

- Zbor deasupra gandurilor, incertitudinilor stivuite harnic in timp, incrustate in trupul ramast alaturi, desfatandu-mi imbratisarea depersonalizata, lipsita de sens, teama ca visele despre existente atemporale sa fie adevarate.
N-am simtit in fibra lansetei niciodata atata zvacnire, atata viata.

Piesa nu fusese jucata pana la capat, mai incapeau ceva trairi, ganduri, banalitati, vieti...lupta cu "fiara"!
Fenomenul nu se produsese in plenitudinea sa, mai era ceva - efectul.

Efectul este unic si inevitabil, concluziona Tidu.

In TIMP amanuntele sunt identice, dar amestecate, inversate, anterioare, ca si cand acesta, timpul, ar curge invers(invers fata de ce?). Tidu afla ca cel chemat de natura, dar neuitat in falia temporala se autodefineste, se revazu chiar deasupra sa in ipostaza de cugetator, el nefiind.
De ce am fost chemat ACOLO?
Avu senzatia ca asista la propria nastere, terifiant simtamant, ca si cand ar fi fost un experiment singular al timpului, introdus printr-un joc al hazardului in desuetitudinea prezentului. Putea fi acesta efectul? O captura extraordinara?
"Luati-mi ochii simturilor. In orice zidire a lumilor sa-mi izbavesc durerea dincolo de sinele care ma inlantuie" - nici asta nu parea a fi, atunci...?

Abia atunci intelesese ca inevitabil va muri, sau murise.

-Voi renaste in netimp, speranta odihnei in entropii nule, in simultaneitati temporale, geneza din simetrie, absolut...

Ca sa vezi ce complicat este sa prinzi un amarat de peste, care nici macar nu era un "monstru"! -... nu mai zise.