Eram acum vre-o 20 de ani prin Piata Obor, in creierii noptii, impreuna cu un amic Viorel si luam de-ale gurii pentru peste. Ne miscam per pedes caci nu suportam la vremea aia masina in dotare. Sangele de aventurieri ne clocotea in vene si am hotarat brusc sa parasim vechile locatii batute de obicei, cu Rata via Colentina spre Afumati, Moara sau Ganeasa si sa ne aruncam in necunoscut, spre Gara Obor. Odata urcati in tren si vizitati de nasul nu ne-a mai ramas decat sa tragem cu urechea pe la colegii loviti de aceeasi boala, usor de recunoscut: cu o mana tineau sculele iar in cealalta sticla. Ne incordam timpanele ca sa prindem ponturi dar fiind novici pe acest traseu nu ne prea sunau cunoscut locurile auzite. Si muream de necaz constatand ce capturi fenomenale se faceau, puse cap la cap ajungeau la cantitati industriale si ca de obicei, erau facute doar de povestitori, ceilalti pescari de pe balta jucand doar rolul de martori neputinciosi si nenorocosi: Numeni nu prindea nimic, numai eu nu puteam sa pritidesc cu doua scule ca nu lasam una si crapul era deja intepenit in cealalta ... si dai un gat din sticla care ramanea din ce in ce mai uscata... si cate guri atatia crapi.
Pana la urma ne-am axat pe un flacau care parea mai treaz si care ne promitea sa ne introduca in imparatia bibanului la Sarulesti. Am mers pe mana lui si pentru faptul ca era chiar statia urmatoare si satui de glasurl rotilor de tren si vaporii de etilic, am dat buluc dupa el si pune-te voiniceste pe mars fortat caci o geana de lumina incepuse sa se intrevada undeva departe. Am trecut pe langa o scoala apoi am iesit in camp si lasand drumul am luat-o direct prin porumb pe niste carari stiute de ghidul nostru. Si iesiti din aratura am dat cu ochii, chiar la picioarele noastre, in vale, de apa. Chiar in fata era o balta mai cheala aproape lipsita de vegetatie pe partea satului fiind locul unde veneau la piscina toate mamiferele din zona fie pe patru, fie pe doua picioare si nelipsitele posibile purtatoare de gripa aviara... dar pe atunci eram fericiti ca nu se inventase. In stanga se intindea, fara capat, crescatoria iar in dreapta se vedea un colt de delta , o balta napadita de stuf si lintita numita La Fiare nu datorita vietatilor feroce ce ar bantui-o ci pur si simplu ca devenise un depozit de fier vechi unde tot localnicul arunca ce ii prisosea prin gospodarie.
Calauza noastra ne-a lasat putin in ceata cand a luat-o spre crescatorie spunand ca are un smen cu paznicii si ne-a sfatuit sa nu-l urmam ca daca suntem prinsi o patim. Noi ne-avand nici un smen cu nimeni am luat-o spre balta satului caci in jungla de la fiare era greu sa gasesti luciul apei daca nu patrundeai prin perdeaua de stuf... si sa intram tocmai atunci in balta pana la brau printre jiganiile aqvatice insetate de sange...
Am trecut digul dinspre crescatorie pe partea cealalta a baltii ca sa nu avem surpriza sa fim surprinsi de vre-o cireada si vre-un bou mai naravas sa intre in apa chiar printre lansete, sau sa alergam printre oi si berbeci dupa vre-o capra care sa se apuce sa ne rumege tigarile sau sa ne salvam rucsacele din ratul vre-unui porc salbaticit. Am studiat la repezeala topografia locului si am ales o zona dinspre balta cu stuf, langa o salcie pipernicita unde speram sa ne ascundem de vapaia soarelui de peste zi.
Nici n-am ajuns bine ca Viorel desfacuse halaul de bucatica si-l bagase la mal ca sa atacam bibanul unde-l doare mai tare. Din trei miscari lanseta era deja pregatita sa arunce momeala vie catre falcile rapitorului. Eu, mai lenes dar si mai tipicar ma uitam la el printre aburii de cafea din termos si trageam cu nesat din tigare mai mult ca sa sperii tantarii ce roiau in jurul nostru ca mustele la meniul preferat si care ne supsesera de vre-o eprubeta de sange.
Si zvarrrr... primul forfac cu doua rosioare infantile a pornit spre inalturi si a aterizat piezis spre fiare . Si lasa-l sa atinga fundul si intinde usor firul si... varful s-a arcuit violent lasand pe Viorel stana de piatra. Si-a revenit repede, a intepat magistral si a inceput dansul . Dar nu era un dril ca la carte cu pestele ce simte carligul si incearca sa fuga in larg la apa mare... cate-o data mai vine si-nspre mal ca prada lui Viorel asa ca acesta incerca sa tina ritmul recuperarii cu viteza uimitor de mare cu care bibanul venea ca o torpila spre uscat. Am privit la pescarul usor descumpanit care, rosu la fata incerca sa articuleze niste cuvinte. Am inteles doar ...ciogul boule dar eram prea prins de actiune sa reactionez la comanda. Firul taia apa cu repeziciune si ajunsese paralel cu malul la cativa metri de noi si bibanul nu se oprea din actiunea sinucigasa. Inca 2-3 secunde si... a iesit pe mal si a disparut ca o naluca printe scaieti. Era o vidra sucarita ca fusese deranjata ce a fugit cu tot cu montura in bot. Firul s-a intins la maxim, a inceput sa tiuie si a pocnit sec. Viorel cu pupilele dilatate si cu parul valvoi de sperietura, eu incremenit cu tigara sfaraindu-mi intre degete. Arsura m-a trezit la realitate si cand l-am auzit pe prietenul meu baiguind ...dracu n-ai adus minciogul am inceput sa rad isteric tinandu-ma cu mainile de burta si sa ma tavalesc ca puiul prin praf vazandu-i figura consternata. Dupa vidra... au inceput bibanii si cum simteam ca unul trage mai nervos si o ia spre mal ne uitam unul la altul si radeam in hohote... acu vine tac su.