Soarele se mai facea inca simtit cu ultimile zvacniri calorice pe care ni le proiecta in ceafa inainte sa rasara pe alte meleaguri. Mai avea putin si cobora sub malul ce se ridica in spatele nostru ca un val urias, pietrificat de o vrajitoare haina. Tintarii isi incepusera deja rondul, cate unul mai infometat incercand deja cu obraznicie sa serveasca cate un aperitiv. Ne pregateam de plecare dupa o zi ‘plina’. Din departare se auzea toaca batuta cu maiestrie de un calugar de la manastirea Caldarusani….
Nici nu se luminase bine de ziua cand primele exemplare ne-au atacat momelile si in traista poposeau primii ciortani, acei crapi in devenire ce bateau, usor, kilogramul in povestirile ulterioare. Juvelnicul meu era din plasa de sarma cu o deschidere, ca o palnie, acoperita de un capac ce se inchidea singur dupa ce bagai prada, fiind actionat de un arc. I-am agatat sfoara de o creanga si l-am cufundat in apa pana la ‘gura’ singura grija pe care o mai aveam era sa-l umplu.
Viorel aruncase niste boabe de porumb in lapte chiar la venire si acum culegeam roadele. Insirati ca la concurs, cu cate o varga in mana, dadeam spectacol. Nu se aseza bine pluta in picioare si pleca piezis sau disparea vijelios in adancuri. Daca nu erai cu ochii acolo ramaneai fara undita lasata nesupravegheata pe stativ… Mama, am dat de el, se bucura Misu ca un copil nevenindu-i sa creada… Nu mai mugii bivole ca se sperie, la repezit Viorel cuprins de febra pescuitului. Eu mai luam cate unul si il bagam constiincios atat in juvelnic cat si in memorie desi de atata incordare le cam pierdusem sirul. Oricum erau in jur de zece, pe la amiaza, fara sa mai pun la socoteala ratarile care, oricum, intreceau cu o larga majoritate reusitele si gramada de baboi cat degetul care intrerupeau, prin atacuri furibunde, recitalul.
Primul care a ramas fara obiectul muncii a fost Viorel care, chiar la prima trasatura, crezand ca este deranjat de vreo albitura a tras cu putere. Varga s-a oprit la jumatatea drumului ca trasnita, s-a incovoiat iar guta a preluat sarcina tiuind. Au urmat cateva secunde de suspans si cel mai inteligent a cedat… firul. Pescarul dadea primele semne ale unui atac de pandalie, misca violent maxilarele semn ca exprima un monolog dar corzile vocale nu emiteau nici un sunet. Noi, facandu-ne ca nici nu am observat cum tinea batul in mana privind deznadajduit jumatea de metru de nylon incretit ce mai ramasese din ‘linia profesionala’ pe care abia o lansase de cateva minute la apa, incercam sa mascam veselia pentru a nu amplifica ‘durerea’ colegului. Imposibil, hohotele explodau cu cat incercam sa le inabusim si ne stergeam lacrimile ce ne dadusera de atata ras.
La ce sa ma astept de la niste boi, a izbucnit dintr-o data Viorel, privind inspre noi ca stiuca la baboi… Ne-am nenorocit, i-a revenit sonorul, a comentat, hatru, grasul… Radeti ca proasta-n targ si parca sa recupereze momentele de mutenie, au pornit sa curga suvoi, expresii de-a dreptul socante si pentru urechile noastre de ‘veterani’. Si a tinut-o asa pana a reusit sa-si injghebeze o alta linie si a inceput sa ‘produca’.
Al doilea a patit-o Broasca care plecat dupa o tigare la rucsac, in timp ce-o aprindea, a vazut batul indoindu-si varful in apa si dupa inca doua sau trei ‘plecaciuni’ a parasit uscatul pornind in deriva spre larg. Noi, prea ocupati cu ale noastre, am inteles prea tarziu despre ce este vorba auzind strigatele deznadajduite ale pagubasului. Normal ca a inceput o noua repriza de distractie si comentarii ‘la subiect’ privind amuzati cum incerca sa-si recupereze scula cu o lanseta. Undita fiind un piper chinezesc care la acea vreme era cam ultimul strigat la categoria ‘trestii’ nu putea fi abandonata. Dupa cateva momente de stationare, piperul a pornit vijelios inspre manastire. Broasca a luat-o la sanatoasa, pe mal, in urmarirea obiectivului ce naviga spre jungla de stuf sub privirile compatimitoare ale pescarilor care priveau in picioare incercarile prietenului nostru. A aparut intr-un tarziu, cu gura pana la urechi, cu undita intreaga si culmea, cu pestele capturat… Norocul prostului, a izbucnit Viorel care potolit de capturile luate intre timp n-a facut apoplexie de suparare, gelos pe finalul fericit.
Rupturile lui Misu nici nu se puneau la socoteala el pescuind cu trestii pe care le facea singur din stuful strans iarna si pus la uscat in podul casei din Chitila. Avea la el un snop de ‘piese de schimb’ si incropea repede o alta varga, liniile deja pregatite in caz de accident il ajutau sa-si reia activitatea repede, fara sa aiba timp sa-si epuizeze chiar tot repertoriul, de invidiat, de ‘cuvinte grele’.
Si a venit si vremea plecarii, fiecare isi facea bilantul cantarind din ochi cantitatea indestulatoare in acea zi, in timp ce o transfera in pungi. Am apucat juvelnicul si pregatit sa scot o greutate apreciabila din apa, m-am incordat si… era sa cad pe spate. Juvelnicul gol doar pe sita de jos se zbateau doi ciortani. Am rams stana de piatra, sub ‘palnia’ ce permitea accesul, era o spartura in plasa mancata de rugina care nu a putut fi trecuta doar de cele mai mari exemplare. Inainte sa mi se puna ‘pata’ am mai observat cum prietenii, dupa momentul de surpriza, se tavaleau tinandu-se de burta. M-au dus la masina urland, cu spume la gura, tinand juvelnicul facut ghem dupa ce-l calcasem in picioare…

pescadorul

Felicitari! Asa da talent ! Si eu am cateva scrise si ma gandeam poate le publicam pe undeva. Deschid carti si reviste si gasesc lucruri fara calitate. Inca o data felicitari si asteptam si alte capitole.

Ati ramas acelasi mare povestitor domnule George Trandafirescu.... Mai vrem....

cat despre colegul Augustin imi permiteti......:
LASA-NEE, LASA-NEEEEE !!!!!!

Dle. Lucian, postarea lui Augustin este la data de 05.08.o7. S-a retras singur de pe site ....

Citat din 1x1x1x
Dle. Lucian, postarea lui Augustin este la data de 05.08.o7. S-a retras singur de pe site ....

Aia e, ca nu s-a retras !
Sobolanul chitzaie cu osardie pe alte topice ( Pescuit pe Ebro - Spania, de exemplu, cu postari de ieri, alaltaieri etc ); deranjant este ca se baga in fata, vezi Doamne, are si el scrieri, puicushorul.
N-are insa har, amaratul, in schimb are tupeu !
Noi insa il plesnim peste bot pe daunator, mai ales ca incep sa vina si informatii din Spania despre
" onorabilul ". Si sunt interesante, dar asteptam confirmari, nu vrem sa ne grabim !