Home Forum Subiecte Despre braconaj
Despre braconaj
Intr-un moment de inspiratie (si de revolta) am scris aceasta:
O zi de neuitat
Asaaa... hai micutule! Treci in galeata! Da ce credeai, ca scapi? Nada buna, imprastiata cum se cuvine, viermi proaspeti, jucausi. Ehee..., ce viata! Ca de obicei am ajuns (pentru a cata oara?) tot pe malul garlei celei mari, in acelasi loc stiut si batut, cum intri in sat (de fapt nici nu intri, e un pod peste un canal, la nici cinci metri dupa, sta infipta plancarda pe care fatos scrie „Bine ati venit in comuna noastra – drum bun!”) faci stanga, tii drumul drept pana la statia de pompare. Hopa! Stai asa, ca acum realizez. Cum vine asta „Bine ati venit in comuna noastra...” si apoi imediat „... – drum bun!”? Adica, ce? Sau mai bine, cum? Vii mataluta de la oras, aici la noi (adica la ei ) cu masina asta fitoasa (saraca de ea, are 12 ani), cu scule, cu nazi (asa au inteles ei ca se zice), cu alea... sa ne prinzi noua pestele nostru (sic)?! Ha! Vezi tu pe dracu! Care va sa zica asta era. Bine ai venit ( ca suntem ospitalieri, chipurile) dar du-te repede, ca noi avem treaba - Veni, vidi, pleci! Ei, poate ca de aia drumul spre garla e chiar la intrare. Deci, faci stanga imediat dupa pod (nu intri in sat, doamne fereste!), ajungi la statia aia de care am pomenit si te opresti nehotarat. De ce? Pentru ca ai doua variante: mai faci un pic stanga si ocolesti o baltoaca pe care troneaza o alta statie de pompare (plutitoare de asta data) ce se prelungeste (baltoaca evident) cu un canal ce duce direct in garla sau ocolesti aceeasi baltoaca prin dreapta dar te infunzi intr-un fel de casoaie-canton, deci aici trebuie sa lasi masina fitoasa de 12 ani, sa iei sculele in spate, sa treci digul si sa mai te tarasti doua sute de metri pana la mal. Nu! Fac stanga, ies la dig, il sui, il cobor si ajung victorios la mal. Na, ca venit, am vazut si voi pleca cand voi vrea eu! Repede, sculele intinse, nada e pregatita de acasa, viermii in carlig si lansez. Varga in suport ca acum urmeaza cafeaua si tigarica de rigoare. Asaaa... hai micutule! Treci in galeata! Da ce credeai, ca scapi? Nada buna, imprastiata cum se cuvine, viermi proaspeti, jucausi. Ehee..., ce viata! Dar o platica ceva, un caras de ala vestit de Dunare, nimic? Numa oblete? Hammm... poate o vrea mai tarziu. Trece o caruta. Ei, nimic? Nop! Na ca m-am molipsit, firar netu al dracu! Ei se uita la mine ciudat dar au inteles. Pleaca. Foarte bine! inca unul. Dar o platica, ceva...? nop! (tot netu, firar...). Vine o barca de la deal (amonte, na!) si nu stiu de ce dar am impresia ca sunt tot aia din caruta. Lasa plasa la apa si se duc la vale. inca unul (oblete). Ah, ce viata!
Soare, cald, nu mai vrea! Ma trag mai sub mal la umbra si las varga de oblete in suport cu pluta finuta in curent si doi viermi in ac, unul alb si altul rosu. Cam moleseala. Mijesc ochii pe luciul apei apoi exercitiu de relaxare: privirea in lung pana pe malul celalalt si mai departe pana se umple retina de panorama splendida dominata in fundal de muntii Dobrogei cu cocoase molcome si golase punctate din loc in loc de aglomerari de pietroaie alternand cu palcuri de arbusti zburliti si petice verzulii ale poienelor. Printr-o ciudata conexiune, asta imi aminteste de o curiozitate a naturii din Insula Mare. Pe bratul vechi al Dunarii, aproape de vestita Blasova, fluviul a taiat muntele si a lasat in insula, chiar pe mal, o stanca solitara. Are si un nume. Eu l-am aflat de la un tovaras de aventuri pescaresti. in timp ce ne indreptam catre mai sus amintita balta (de fapt un vechi brat , o veriga indiguita) am zarit stanca si am evocat singularitatea ei. El zice: „Mai, tu stii cum se numeste stanca aia?” Zic : „Nu stiam ca are un nume” Zice: „Ehei, are!” Zic: „Ei, cum?” Zice: „Pai, sa vezi. Mergeam asa spre Blasova, cum mergem noi acuma, eu si cu Vasile, il stii!” Zic : „Da, il stiu!” Zice „Ei, si cand am vazut eu stanca asta, l-am intrebat : domnle, piatra aia e demult acolo? El: Da, domle, de cand lumea, ce n-ai mai vazut-o pana acum? Eu: Nu, domle, e prima oara! El: Iote, domle, asta n-a vazut-o pana acum! - A ras, domle de mine! si io i-am pus numele de Piatra lui Vasile!” Auzi: Piatra lui Vasile! si uite, asa a devenit Vasile faimos!
Zbaaarr...! Ce?! Cine? Varga! Sus ca se rupe! Varful joaca sacadat in pielea apei, sare in aer destins si apoi plesneste iar apa starnind stropi irizati. Tahicardie. Mana prinde automat cotorul si inteapa cam cu frica. Monseur fish se opinteste zdravan. Ma munceste miselul (de fapt dragutul de el!). Nu pot sa trag, ma las in voia lui. Cand spre larg, cand spre amonte si tot asa. Munca silnica si infricosata la gandul ca odata, poc! si gata... s-a dus! Dar, nu. Am fir bun, nou-nout. Sac! si dai si lupta... Asaaa... vino incet la neica! Minciocul! Unde-i? Nu-i! Ba e, dar un destept n-a avut grija de el si nu l-a desfacut si nu l-a asezat la indemana cum scrie la carte (de fapt, la cartilea alea care stau oranduite frumos in biblioteca, acasa). Asa ca ia lasa-te mata pe spate cu un brat in aer cu varga pe post de faclie a Statuii Libertatii, dar intr-o pozitie mult mai acrobatica si bajbaie dupa el in husa, aha!... l-am prins!... desfa-l!... buuun!...nu mai e timp sa-i intinzi si coada telescopica, scapa ala! (scuze!). Hai, du-l nitel in amonte si apoi lasa-l sa intre singur in plasa. Bravooo! Uraaaa! Al tau e!
Mai, ce crapcean frumos! Cam un kil. Tipic de Dunare, lunguiet nu lat ca aia de balta, cu coada si aripioarele un pic zdrentuite, rosietic- deci mascul, crap adevarat. Repede, lanseta. Plumb de 70, carligul de trei, sub plumb, doua boabe de porumb pe tija. Lanseu elegant, la primul prag. Suport. Ok! S-a asezat. inapoi sub mal, la umbra. Stai! Da-i domle niste boabe, un pumn, doua, acolo! Sus! Am dat. Bravo! Acum ai voie la umbra! Fara oblete? Fara! De unde a venit asta mic de un kil o sa vina si taica-sau! Corect! Planuri pescaresti! Autopacaleala. Ne tot mintim de vreo cativa ani buni incoace, noi, pescarii amatori de pe Dunare, ca atunci cand prindem cate un peste mai rasarit, o sa vina si altii, poate mai mari. Asaaa... ! Unde-i panorama? Uite-o! Relaxare...
Sfaaaasssti! Ce? Cine? Cum? Lanseta? Nop! (acelasi net) Sta, dreapta, mandra in suport, doar tremura imperceptibil in curent. Dar, atunci, ce? Barca! E tot aia care a coborat mai devreme? Da! Bun, dar ce s-a auzit? Sfaaaasssti! Iar! Na! Ce-o fi, frate? Barca! Adica? Barca! aia din barca dau la curent! Unul sta aplecat peste bord cu un fir in mana iar celalat culege cu un mincioc cu coada lunga pestele crispat de electrosoc. Eu stau prostit cu ochii la ei pana ajung in dreptul meu. Acum se uita ei la mine. Nu se uita, se holbeaza! Parca asteapta sa zic ceva, sa aiba motiv sa sara la mine. Deci, nu zic. Ce sa zic?
Ehee..., ce viata!
P.S. Pe drumul de intoarcere de la garla dai de plancarda aia pe care scrie „Bine ati venit in comuna noastra...” dar e cu spatele si nu scrie nimic, doar niste rugina.
Un pescar amarat
(Articol primit prin email, autor articol Botez Sorin)
re:Despre braconaj
re:Despre braconaj
adevarat!!dar mult mai trist,e ca devine o traditie,un mod de viata,o meserie ca oricare alta transmisa din tata in fiu.peste cativa ani probabil ca se va legaliza si se vor organiza concursuri de pescuit la electrozi,cu tot cu diplome si premiul de rigoare.mult mai trist e ca nu exista iesire,dunarea e a lor,la fel oltul sau crisul.noi suntem doar niste musafiri nepoftiti si doamne fereste sa te prinda anpa cu undita in apa si cu permisul nevizat ca te-ai si ales cu o amenda.
re:Despre braconaj
Ca sa faci o organizatie "anti"(orice), in tara noastra e cam greu, pt ca exista drepturile omului...daca reusesti s`o constituiesti, va fi foarte greu s`o faci sa functioneste...dac`o faci sa functioneze, va fi greu sa va coordonati cu jandarmeria, in cazu` in care veti avea ceva initiative...
Sunt multi aceia care vor binele, insa sunt putini aceia, care reusesc sa faca ceva, in acest scop si asta doar pt ca nu "au spate"...
Frumoasa povestire, un narator de 10 pcte
![]()
re:Despre braconaj
Desi, cel mai probabil, nu se vor schimba prea multe, propun ca, macar in acest loc in care imi place sa cred ca pescuitul sportiv este la el acasa, anunturi de acest gen sa fie interzise : http://pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_anunturi_detalii/ia/38186/i/1/of/null/var_anunturi/Plase-Pescaresti/bb/null/nm/null/cat/null/
N-ar strica si o penalizare a celor care isi permit sa posteze asa ceva.
re:Despre braconaj
Citat din salex
Desi, cel mai probabil, nu se vor schimba prea multe, propun ca, macar in acest loc in care imi place sa cred ca pescuitul sportiv este la el acasa, anunturi de acest gen sa fie interzise : http://pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_anunturi_detalii/ia/38186/i/1/of/null/var_anunturi/Plase-Pescaresti/bb/null/nm/null/cat/null/
N-ar strica si o penalizare a celor care isi permit sa posteze asa ceva.
bagam un plumb de 200 si le trageam cate un plumhb in cap de dracu ii lua, de asta nu se merge singur la pescuit:P
pe noi ne-au furat hotii in delta i-am vazut, la interval de 3 ani aceiasi oameni ne-au abordat la fel si am sarit la gatul lor.....
Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA.
[...]
Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
[...]