Tezaurul de la Sacoșul Mare.

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tezaurul_de_la_Saco%C5%9Fu_Mare

Descoperire arheologică deosebit de importantă în Sântana, Arad, o fortificație de 90 de hectare, Cetatea Veche, de 3.400 de ani.

http://mobil.aradon.ro/#!mobilenews/detail/2088598

"Buzău, 7 aug /Agerpres/ - Arheologii Muzeului Judeţean de Istorie Buzău au descoperit, după o lună de cercetări pe şantierul arheologic de la Gruiul Dării, localitatea buzoiană Pietroasele, zeci de vestigii printre care o brăţară din argint, aparţinând unei femei din timpul regelui Burebista, un vârf de suliţă, dar şi vase din lut, cuţite, fibule dacice."

https://www.comisarul.ro/articol/buzau-zeci-de-vestigii-arheologice-descoperite-la-_958362.html

Este îndeobşte cunoscut faptul că Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), scrisă de Samuil Micu şi de Gh. Şincai pune bazele perioadei moderne din istoria limbii române literare. Indiferent de factorii care au determinat numeroase periodizări în istoria noastră literară, cercetătorii recunosc în unanimitate valoarea lucrării în discuţie, precum şi importanţa ei pentru constituirea limbii române literare. Rolul gramaticii lui Micu-Şincai este susţinut de cei mai mulţi lingvişti, aceasta fiind considerată „prima gramatică adevărată a limbii noastre.
Pentru scrierea gramaticii lor, Samuil Micu şi Gh. Şincai au ales limba latină din mai multe motive: mai întâi pentru că era forma cea mai sigură de evidenţiere a originii latine a limbii noastre, apoi pentru că latina era limbă ştiinţifică internaţională, ceea ce permitea cercetătorilor străini să cunoască limba română. Un alt motiv era reprezentat de faptul că structura morfologică şi sintactică a limbii latine fusese deja studiată, iar terminologia gramaticală în limba latină era deja creată. De aceea, Micu şi Şincai nu au întâmpinat aceleaşi probleme. Folosirea limbii latine impunea scrierea cu grafeme latineşti, acesta fiind o altă formă de demonstrare a apropierii între limba română şi cea latină. Scrierea cu caractere latineşti, precum şi folosirea de termeni de origine latină sunt semne clare de modernitate.
Ceea ce se reproşează gramaticii lui Micu-Şincai este faptul că autorii au preluat alfabetul limbii latine, ignorând că în limba română existau unele sunete care nu aveau corespondent grafic latinesc.
De aceea, soluţia adoptată nu a fost aceea de creare de grafeme care să noteze modul de pronunţare românesc, ci forţarea corpului fonetic al cuvintelor româneşti după grafemele latine. Rezultatul s-a concretizat în ceea ce a fost numit sistem etimologic de notare a sunetelor româneşti.
Totuşi Gramatica lui Samuil Micu are meritul de a fi propus primele reguli fonetice din limba română, atrăgând, totodată, atenţia străinilor asupra poporului nostru.
În plus, ea a deschis calea spre elaborarea altor lucrări de acest tip. O lucrare de o asemenea importanţă ştiinţifică nu putea să nu aibă urmări majore asupra scrierilor ulterioare. De aceea, gramatici precum Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielelor gramaticii româneşti (1787) a lui Ienăchiţă Văcărescu, Gramatica românească (1797) a lui Radu Tempea, Temeiurile gramaticii româneşti (c. 1815-1820) şi Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor (1822) a lui Constantin Diaconovici-Loga indică, prin structură, dar mai ales prin terminologie, influenţa Elementei.
#cezarfloreabibliofil #carteveceromaneasca #bibliografiaromaneasca #bibliofilia #carte #carti #gramatica #sincai

https://istoriacumari.wordpress.com/2018/08/15/misterioasele-triburi-getice-ale-cimerienilor-si-trerilor-partea-i/

Se pare că bourul, strămoșul vitelor de azi, nu era același lucru cu zimbrul:

http://www.descopera.ro/natura/11427537-bourul-simbolul-disparut-al-moldovei

Mitologie, sau nu...!? Cât este mitologie, și, cât nu...!?

"La începutul secolului al III -lea, în anul 212, împăratul Caracala emite un decret prin care se extinde cetăţenia romană pentru toţi locuitorii Imperiului Roman. La şfârşitul secolului al III-lea, prin reforma lui Diocleţian, începe divizarea imperiului cu doi împăraţi ce aveau statut de co-împărat unul pentru celălalt. În secolul al IV-lea Constantin cel Mare, unic împărat, mută capitala la Bizanţ, numită Romania, apoi Noua Romă, ca centru administrativ şi sediu al Creştinismului. În anul 285 capitala imperiului se mută la Neapole presaţi fiind de şuvoiul geto-dacic.
După bătălia de la Adrianopol, din 378, cade împăratul Valens, iar imperiul se împarte spre Apus şi spre Răsărit. Împăratul Teodosiu I în scurt timp îl întregeşte, dar în 395 moare, şi fiii săi - Arcadius şi Honorius, reîmpart imperiul spre Apus şi Răsărit.
Împăraţii romani plăteau subsidii federaţilor de la marginea imperiului, aşa cum se consemnează de la Burebista, Comosicus, Cotiso, Scorillo, Duras, Diurpaneus - Decebal, până când Aurelian a părăsit Dacia somat de generalii Ingenius şi Regalian, strănepotul atestat al lui Decebal, ce a proclamat Statul independent al Daciei cu 13-14 ani înainte ca Aurelian să părăsească Dacia nordică, forţat să-şi respecte înţelegerile în anul 271 de împărăteasa Sulplicia Driantila, urmaşă la tron după asasinarea împăratului Regalian.
După un secol, în vremea împăratului Teodosiu I, se înalţă în fruntea mercenarilor un mare general de armată: ALARIC, născut în anul 370 în Delta Dunării, Insula Peuce.
Alaric era din Dinastia Balti - Familia Amalilor fondată de Ermanaric, în 375, ce-a dăinuit cu Ataulf, Sigeric, Teodoric I, Thorismund, Teodoric II, Euric, Amalaric. Alaric şi toţi urmaşii săi au fost creştini arieni din vremea lui Wulfila (secolul IV). În anul 395 Alaric devine regele vizigoţilor-geţi de est, ca urmaş al lui Atanaric. Geto-dacii erau în Damnaţio Memoria încă din vremea împăratul Iulian Apostatul. Istoricul Carlo Troia (1784-1858) scrie că Amal domneşte peste daco-geţi. Generalul Belizarie luptă cu goţii din Italia, dar îşi ia numele de Geticus Maximus. Zeci de istorici antici printre care Ausiniu, Orosius, Strabon, Pliniu, Ptolemeu scriu că goţii au plecat la 250 din zonele indicate ca fiind Ţara Geţilor.
Împăratul Traian a încălcat Pax Romana de la Augustus în care limitele imperiului erau pe Rin, Istru şi Eufrat, atacând Dacia de la nord de Dunăre şi apoi Parţia de pe Eufrat, atrăgându-şi blestemele ce pecetluiau înţelegerile timpului. Împăratul roman şi-a adăugat cognomenul de Dacicus intrând în istoria campaniile de jaf şi cotropire a celui mai viteaz şi mai numeros neam: traco-geto-dacii.
Aurelian a părăsit în 271 provincia romană Dacia ce cuprindea numai 14% din teritoriul de odinioară. Tronul imperial a fost onorat de zeci de împăraţi de origine geto-dacă precum Galer cel Batrân, Constantin, dar şi Regalian, atestat ca strănepot al lui Decebal. Împăratul Aurelian îşi ia numele de Geticus Maximus şi de Dacicus Maximus. În anii 271-275 se retrage în sudul Dunării lăsând provincia romană Dacia unor federaţi. După 300 de ani a strălucit în lupta antiromană steaua eliberării în Insula Peuce din Delta Dunării-Dunăvăţul de Jos prin gotul- get Alaric ce-a condus şi a desăvârşit rezistenţa geto-dacă, înfăptuind blestemul lui Decebal aruncat asupra romanilor ce au îngenunchiat o lume prin crime, jafuri, umilinţe cumplite numite victorii măreţe istorice.
Înaintaşul său, regele goţilor-geţilor Atanaric, s-a întâlnit cu consulul roman Valens în anul 369 în mijlocul Dunării, la Noviodunum, deoarece jurase să nu calce pe pământ cotropit de romani, cum scrie Paul MacKendrich în Pietrele dacilor vorbesc ( pag. 149). În anul 395 Alaric, merituosul general de armată al trupelor de mercenari din vremea lui Teodosius I, este aclamat rege al vizigoţilor, ca urmaş al lui Atanaric.El îl ajută pe Teodosiu I, ultimul împărat al reîntregitului Imperiu Roman, aflat în pragul începutului de sfârşit, şi-l învinge pe Arbogast în bătălia de la Fregidus, unde au pierit 10 000 de goţi-geţi şi federaţi romani, pentru care i se dă ca recompensă Tracia. Profund nemulţumit se retrage din armata împerială şi porneşte în fruntea alianţei geto-dacilor liberi şi a federaţilor, pentru cucerirea Italiei şi a Romei.
Alaric era un mare comandant distins cu rangul de Magister Milutum de trei ori din 391, aflat în fruntea alianţei geto-dacilor liberi şi a federaţilor când atacă Tracia, când e oprit de generalul Stilicon ce–l reprezenta pe Honorius încă minor. În anul 395 e ales conducător al vizigoţilor şi ajunge la Constantinopol, apoi mărşăluieşte spre sudul Greciei şi jefuieşte portul Pireu, Corintul, Megara, Argosul, Sparta. După moartea lui Teodosius cei doi urmaşi împart iar imperiul roman, iar împăratul de Răsărit, Arcadius, îi dă din nou rangul de Magister Militum în Illiria, în anul 401. În 408 asediază Roma, unde i se alătură 30 000 de geţi-goţi, şi pe fundalul unei foamete cumplite, forţează Senatul să-i acorde o mare subvenţie. În scrierile vremii sunt consemnate 5000 kg aur, 30 000 kg argint, 4 000 tunici de mătase, 3 000 piei vopsite, 3000 kg piper etc. şi eliberarea a 40 000 de sclavi geţi.
Honorius a refuzat ca Alaric să fie comandantul Armatei Occidentale, fiindcă dorea reînvierea măreţiei Romei prin puterea goţilor conduşi de Alaric, cum scrie Orosius în Istoria adversus Paganos, citat de Dan Oltean în Regii dacilor şi războaiele cu romanii.
În anul 409 Alaric, în fruntea unei armate greu de stăvilit, atacă iar Roma mai slăbită fiindcă deja capitala fusese dusă în nord, la Milan, apoi la Ravenna în urma atacurilor vizigote pe un teritoriu care îngrozise întreg împeriul ce abia mai supravieţuia. Regele vizigoţilor cere Senatului să-i concesioneze a suprafaţă de 30 000 de km pătraţi între Dunăre şi Veneţia, să primească titlul de comandant şef al armatei imperiale şi refuzat fiind îl face împărat pe rivalul lui Honorius, vizigotul Attalus Priscus, supranumit Grecul, care era Prefect al Romei. Alaric îl revocă pe Atalus după 11 luni şi negociază cu Honorius şi care îi deschide Poarta Solaria pe care intră în Roma din partea de NV. Roma ajunge a treia oară la mâna vizigoţilor conduşi de regele Alaric care avea numai 40 de ani.
Scrierile istorice apreciază că regele Alaric a protejat bisericile creştine şi mulţimea de păgâni şi creştini adăpostiţi de asediu, a protejat vase de aur şi argint cu rol cultic pe care le-a înapoiat Papei. A protejat de foc Grădinile lui Sallust, pe unde au intrat în Bazilica Aemilia din Forul Roman, dar mai ales plebea şi năpăstuiţii Romei, dintre care zeci de mii erau geţi. A jefuit mormintele împăraţilor păgâni din Mausoleul lui Augustus şi Castelul Sant Angelo şi le-a împrăştiat cenuşa-n vânt. Colosale sunt comorile capturate de vizigoţi din Roma între care: comoara lui Solomon, Arca alianţei/Chivotul legii – cel mai mare mister de pe Pământ, Sfântul Graal, harfa lui David etc. au fost duse de urmaşi în sudul Franţei, în Languedoc, în mormântul lui Hercule, lângă fortăreaţa Catora, pe Montsegur, unde era catedrala ereticilor pe o stâncă înaltă de 80 m.
Mihai Eminescu, cunoscător al secretelor Daciei Edenice, ne transmite peste veacuri că toate imperiile pier în pulberea lumii, dar au rămas învăţămintele asceţilot geto-daci, primii oameni de pe Pământ, aici pe Hiperboreea - prima insulă ormeniş ieşită din apele primordiale, cum atestă ştiinţa arheologică. În Memento mori Eminescu precizând că Decebal şi-a luat viaţa ...înspre pilduitoare strălucire, culege din cenuşa vremurilor blestemul Marilor preotese şi al sacerdoţilor geto-daci, pe care memoria colectivă le atribuie regelui Decebal ajuns Ansi în arta războiului, adică semizeu, şi ne stau mărturie faptele acestui măreţ înaintaş prezente pentru prima dată în ampla lucrarea a istoricului român Dan Oltean Regii dacilor şi războaiele cu romanii editată în 2013, aşa cum mari personalităţi politice ale lumii au consemnat precum W. Churchill despre marele Decebal...că nu-l putea învinge decât moartea ce nu pătează onoarea (Paul MacKendrick, Pietrele dacilor vorbesc, pag. 74). Ce special este mesajul transmis de Eminescu, contemporan şi apropiat al lui N. Densuşianu, autorul Daciei Preistorice, ce era prezent când acesta citea pentru prima dată poemul Luceafărul la Convorbiri Literare în Iaşi.
Vai vouă romani puternici /
Umbră, pulbere şi spuză / Din mărirea vă alege/ Cât de naltă vi-i mărirea/
Tot aşa de adânc căderea ....Veţi ajunge în sclavie, degradare...Pas cu pas cade-n ruşine, neamul vostru....
Odin şi zeii falnicei Walhale decid moartea Romei ce au secătuit o lume, au distrus nordul sacru al Dunării unde trăiau oameni ai începuturile sacre, scoborâtori din zei:
Barbarii vor aduce Delta sântelor lor vise
Îmbrăcând în întuneric..Toate cele de voi zise.....
Iată că implicit e vorba de regii geto-daci, nu numai de Atanaric sau de Alaric, regele goţilor-geţilor care a măturat Roma imperială şi-a organizat administrativ tot vestul Europei pentru 1000 de ani.
Decebal i-a blestemat pe Traian şi pe trădătorii proromani conform tăbliţelor din Tezaurul de la Sinaia, dovadă că memoria colectivă nu se înşeală (vezi Blestemul lui Decebal în clipa morţii, scris pe Tăbliţa nr.28 de la Sinaia, lângă Castelul Peleş, în descifrarea lui Arimin Olariu, în studiul amplu Adevăruri Ascunse).
Mergând pe firul evenimentelor aflăm că Alaric invadează Italia în mai multe rânduri, dar este oprit de Stilicon ce seconda pe Honorius încă minor, la Palenţia. În aprilie porneşte iar împotriva Italiei şi la Verona impune o subvenţie imensă. Stilicon este executat pe 22 august în anul 410 cu întreaga familie de către Flavius Honorius, care-l acuză pentru invazia lui Radagoses, când Alaric a stat în Iliria din ordinul lui Arcadius, de n-a intervenit, dând prilej ca romanii să fie instigaţi de-a masacra soţiile şi copiii geţilor ce serveau în armata romană. Alaric se deplasează repede şi jefuieşte Aquileea şi Cremona, apoi devastează coasta Adriaticii italiene şi calea îi este deschisă către sudul Italiei. În 24 august 410 devastează şi îngenunchează în trei zile Roma ce ajunge să cerşească în zdrenţe îndurare, împlinind năpraznicul blestem al lui Decebal păstrat în memoria colectivă şi readus în literatura noastră de geniul creaţiei poetice româneşti şi al lumii, Mihai Eminescu, cel ce-a scos din cenuşa uitării vrednicia înaintaşilor noştri geto-daci, nemuritorii sacri a căror înţelepciune luminează în Mitologia Daciei Edenice.
Ultimul atac în Italia de sud spre Sicilia şi nordul Africii, imediat după ştergerea din istorie a Romei Eterne, a fost oprit de o furtună puternică ce-a distrus flota torentului de goţi-geto-daci estici ce îl avea în frunte pe neobositul rege Alaric. Grav rănit, acesta moare la Cosenza, în Calabria, şi la dorinţa sa, parte din comorile colosale ce le purta cu el cât şi trupul său sunt îngropate sub râul Bizenţa ale cărui ape au fost deviate. Acest loc n-a fost găsit, că adevăratele comori îs sacre pagini de istorie.
Urmaşii lui Alaric, începând cu Ataulf, refac magistralele istoriei către SV-ul fostului imperiu, ducând comori colosale în Languedoc. Roma rămâne pe mâna tracului Flavius Constantin, născut la Niş, ştiut în istorie drept Constantin cel Mare. Alexandru Doboş consemnează în studiul Dacia contra Antichrist că: Dacia a fost avangarda rasei albe precreştine în fruntea formaţiunilor euroariene ce-au prăbuşit Roma la 410 sub conducerea regelui geţilor de răsărit, Alaric, arianului născut în Delta Dunării...unde era Insula Eroilor vechi cu templul lui Apollo - Biserica albă cu 9 altare şi 9 sfinte de pristoale, ca Biserica Omului Mare, că mari erau numai geto-dacii sacri din vechime (vezi lucrarea Olimpiei Cotan Testamentul Marii Preotese).
Cruciada ariană a refăcut spaţiul european geto-dac, din Spania până în nordul Scandinaviei unde primul scriitor al insulei, Gotland, e Petrus de Dacia, format în Şcoala lui Toma D’Aquino din anul 1200, unde danezii sunt daci, nemţii doici, balticii geţi etc. Geţii estici, numiţi vizigoţi în vest în acea epocă, lasă Europei şi lumii neîntrecuta măiestrie de construcţie a lăcaşurilor creştine ştiute drept catedralele gotice, irepetabile mărturii ale măiestrie strămoşilor noştri cu şirul de regi din care se trăgea regina Amalasunta, urmaşa lui Teodoric al II-lea, ca regentă pentru fiul său şi nepotul marelui rege get, cum istoria reînvie în poezia Regina vizigoţilor, creaţie a poetulul român George Coşbuc.
Teodoric cel Mare cucereşte Italia şi, după moartea lui Alaric al II-lea din 507, reuneşte geţii în bătălia de la Vouille şi imortalizează istoria creştină ariană geto-dacă în Mozaicul de aur al catedralei din Ravena, unde Maica Domnului, Iisus, vestalele, sfinţii, cât şi cei Trei Magi poartă veşminte geto-dace, unde donator Ştefanos din Neapole are ca martor pe Iones Domesticus numeri dacorum, scrie M. Scorobete ca ultim act cu numele de dac."

Olimpia Cotan-Prună

http://mitologiadacieiedenice.blogspot.com/2013/10/alaric-stralucitorul-cavaler-danubian.html?m=1

Noi descoperiri în cel mai important sit arheologic din Moldova
Lucrările efectuate pentru construirea unei grădinițe în curtea școlii din localitatea Negrilești, situată la nord de Tecuci, au dus la noi descoperiri arheologice într-o zonă deosebit de bogată în vestigii, inclusiv din neolitic și Epoca Bronzului.

https://m.romanialibera.ro/actualitate/noi-descoperiri-in-cel-mai-important-sit-arheologic-din-moldova-748750

https://ziarulonline.com/despre-acest-lucru-nu-vorbeste-nimeni-in-romania-a-fost-descoperit-un-oras-mai-vechi-decat-piramidele-egiptene/

Urmase a dacilor la mitingul de sustinere a jandarmeriei.
Plm... eu sunt peceneg!