Home Forum Subiecte Crap.info.timp sa ai.

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person CYPYCaO]
  • scheduleacum 20 ani
  • comment13 raspunsuri
  • visibility26365 afisari
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

Acestea sunt niste texte utile care le-am citit si mi-au fost de mare folos. le am in calculator de mult si am zis ca nu strica daca cititi si voi, pana la urma cam asta este scopul forumului.

Imi cer scuze pentru unele "erori" din text dar sunt luate impreuna cu imagini si uneori face referire la imaginea "de mai sus" care aici nu exista :( . o sa fac tot posibilul sa nu fie sesizate aceste mici greseli.


Crapul

Riguri
Desi multi se tem sa foloseasca rigul (sau l-au folosit foarte putin, nu au prins si au dat vina pe acesta pt esec) va asigur ca este cea mai buna forma de prezentare a momelii pentru crap. Chiar daca nu prindeti din prima sau aveti rateuri la intepare nu renuntati ci studiati bine montura pana o faceti cum trebuie.
Pentru a lega un rig bun trebuie sa stiti cateva lucruri:
 firul textil trebuie sa fie cat mai moale, cat mai matasos.
 culoarea sa fie maro inchis sau verde inchis, dupa folosire un fir bun se decoloreaza, folositi un marker pt a-l vopsi pe toata lungimea forfacului.
 distanta intre curbura carligului si momeala sa fie de cca 1 cm (cu mici exceptii).
 rigul trebuie sa iasa de sub matisaj sau de sub varnis in dreptul varfului carligului pt un echilibru foarte bun.
Boilis normal (cu densitate mai mare sau egala cu cea a apei)
Legati un carlig (knotless knot) si lasati rigul (firul din prelungirea tijei) cu circa un cm mai lung decat diametrul boilisului pe care vreti sa-l folositi facandu-i o bucla la capat. Treceti cu ajutorul crosetei o boilis pe fir si in bucla introduceti un stopper, trageti bolliesul pe fir in sus pana langa stopper asa fel incat acesta sa nu poata cadea (unele stopperuri trebuie sa intre chiar in boilis dar nu vi le recomand). Nodul buclei ar trebui sa fie in interiorul boilisului fapt care v-ar ajuta mult ca boilisul sa stea fix pe acest fir.
Boilis flotant clasic
Se leaga un carlig cu tija lunga, pe firul din prelungirea nodului, inainte de a se face bucla pentru boilis, se introduce pe fir un varnis siliconic care se trage impreuna cu firul pe tija carligului si se face bucla. Cand vreti sa puneti un boilis trageti varnisul spre ochetul carligului si astfel rigul ramane liber, puneti boilisul si trageti varnisul spre curbura carligului in asa fel incat sa blocati boilisul strans langa tija carligului in asa fel incat atunci cand este pus in apa tija carligului sa aiba o inclinatie de circa 45 de grade.
Boilis flotant legat cu elastic
Aceasta montura este preferata mea, mi s-a parut mie ca merge mai bine si da putine rateuri. Se gaureste boilisul cu un burghiu (de 3 mm), se trece cu croseta un elastic prin acesta. Se trece carligul prin ochiul format de elastic si se strange. Capetele elasticului se leaga intre ele, nodul format fiind suficient de mare pentru a folosi ca stoper. Boilisul se pozitioneaza in asa fel ca daca punem montura in apa tija carligului sa aiba o inclinatie de 45 grade.


Porumb
Montura clasica pe care am vazut-o in toate documentatiile arata ca si montura de boilis numai ca in loc de bilute se pun 2-4 boabe de porumb si apoi un stoper. Am incercat aceasta montura dar mi se pare ca se desira cam usor boabele si am cam avut rateuri.
Porumb in varianta mea
Boabele de porumb au o pozitie foarte lejera si la orice incercare a pestelui de a le inghiti sau a le scuipa carligul se intoarce cu usurinta si se agata. Practic cu aceasta montura numarul rateurilor este nesemnificativ.
Legati un carlig caruia ii lasati firul de par mai lung decat la boilis (numai prin incercari veti putea determina lungimea optima), gauriti boabele de porumb cu un burghiu (daac este vorba de porumb uscat) si insirati-le pe fir, merg 2 pana la 8 boabe dar aveti grija la marimea carligului, treceti bucla rigului peste varful carligului, peste contra si trageti ultima boaba peste nodul ochiului asa fel incat bucla sa nu poata iesi cu usurinta.

Rig pentru boabe de grau
Prin ochetul unui carlig treceti 2 fire sintetice foarte subtiri, intindeti-le in lungul tijei si peste ele matisati legatura carligului pana in dreptul varfului, veti avea un carlig cu 4 riguri, faceti cate o bucla pe fiecare firisor (incercati sa fie cat mai egale) si trageti cu croseta maxim 4 boabe de grau pe fiecare apoi treceti-le peste varful carligului (ca la montura 3B) si veti avea un guguloi de boabe care mascheaza foarte bine carligul dar cand un crap il apuca acesta iese foarte usor dintre boabe si isi indeplineste rolul.
Merge foarte bine in apele furajate cu grau.
Rig pentru viermusi
Pe tija unui carlig de crap matisati un fir mono de 0,08-0,12 mm iar la capatul acestuia legati un carlig de pescuit nr 18 (este mai usor sa faceti operatiunea invers), distanta intre carligul 18 si curbura carligului sa fie de 1-2 cm, pe tija carligului de crap trageti un varnis siliconic, umpleti firul mono cu viermusi pe care-i trageti prin carligul 18 si agatati acest carlig de varnisul de pe tija carligului mare.




I. Comportamentul crapilor, modul de viata si de hranire.
Alte particularitati


Fara a avea pretentia ca voi reusi sa acopar toate subiectele despre pescuitul acestei enigmatice specii de peste, voi incerca de-a lungul mai multor episoade sa abordez cateva aspecte esentiale despre pescuitul crapului si despre modul de viata al acestuia. Vor fi poate si voci care vor contesta, pe alocuri, punctul meu de vedere, dar in pescuit legile hazardului sunt la ele acasa. Iar daca s-ar ajunge sa punem la punct o "tehnologie" perfecta de pescuit, atunci s-a dus tot farmecul acestui minunat sport. Dar sa trecem la subiect.
Crapul este o specie de peste pe cat de raspandita pe atat de enigmatica si ravnita de pescari. Cum majoritatea speciilor de pesti au si un corespondent din fauna terestra, crapul este asociat de multe ori cu porcul; si ca sa fim mai aproape de adevar, sa-l asociem cu porcul mistret. Fara a vedea ceva rau in asta, trebuie sa recunoastem ca atributul de porc al baltilor este datorat asemanarii izbitoare: corp indesat, masiv si greoi, botul orientat in jos (gura protactila, asemanatoare unui sorb). Se spune ca un crap practic rama prin namol filtrand cantitati mari de hrana. Crapii traiesc in grupuri ierarhizate, sunt suspiciosi nu insa si pradalnici. Capacitatea lor de a intelege si a dejuca capcanele face ca acest peste sa fie mai degraba asociat cu vulpea sau sobolanul. Un crap odata prins si scapat (sau, ne place sa credem, eliberat) devine un adevarat expert in evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o proba de adevarata finete. Crapul este un peste de o inteligenta aparte, dublata de instincte puternice. Singurul sau defect, speculat de pescarii abili, este nevoia acuta de hrana. Desi am citit in mai multe lucrari, personal am trait experienta capturarii unui crap oglinda de doua ori in aceeasi zi, la interval de 1 h; l-am recunoscut pentru ca-i facusem un semn discret pestelui pe inotatoarea dorsala. Ceea ce este interesant, crapul a fost prins la aceeasi lanseta intr-un loc situat la maxim 2-3 m de locul primei agatari.
Ca sa ne putem da seama daca intr-o zona a baltii sunt sau nu crapi, trebuie sa pornim de la observatia ca, in general, crapii fac deseori sarituri mai mult sau mai putin zgomotoase. Uneori se rasucesc energic la "oglinda" apei, alteori fac sarituri spectaculoase, precum delfinii. Insa, ce se intampla cu crapii mari ? Acestia, de cele mai multe ori, evita aglomeratia fiind iritati de prezenta "nepotilor" in zona lor de hranire. Daca nadim o suprafata mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenti in special in zonele limitrofe. Iar cand linistea se asterne, atunci se reped sa adune in graba urmele de hrana ramase in namol. Personal am observat ca atunci cand pestii mici si medii nu mai trageau iar pescarii incepeau sa se plimbe pe langa lansete, atunci apareau si "mistretii cu colti de argint". Cel mai bine este ca nadirea sa nu se faca in exces, daca vrem sa prindem numai exemplare foarte mari. O concluzie personala: sa tinem o linie cu nada putina in afara zonei de nadire intense sau pe un culoar de trecere dintre aceste zone. O trasatura foarte interesanta este ca, in general, crapul este fricos dar curios in acelasi timp. Chiar daca speriem un crap in timpul lansarii, el fuge pe moment dar revine in scurt timp in locul cu pricina pentru cercetari. Odata am avut o experienta interesanta: am lansat la distanta un arc cat pumnul de incarcat cu mamaliga. Cand a atins apa, aceasta a facut valuri, moment in care un crap, la nici un metru distanta, a sarit in sus speriat. N-au trecut nici doua minute pana cand bambina mi-a pocnit varga la trasatura unui crap de 10 kg. Nu zic ca a fost acelasi crap.

Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal - in care se degaja metan - spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza cu mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii ... pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.
Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura "masa", in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana "crapa" dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.
Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici - care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.
Nade si momeli utilizate la pescuitul crapului

Dupa cum am vazut in celelalte doua capitolele dedicate pescuitului crapului, crapii sunt omnivori si au preferinte alimentare in functie de sezon. De la aceasta regula face exceptie Amurul, acesta avand predilectie pentru hrana de natura vegetala. Tot in categoria exceptiilor mai fac parte Fitofagul si Novacul (crapi chinezesti) care consuma numai plancton de natura vegetala respectiv animala, acestia neputand fi capturati prin mijloace specifice pescuitului sportiv decat in mod accidental - motiv pentru care nu vom insista prea mult asupra lor.
Nadele au rolul de a atrage si a mentine pestii in zona in care pescuim si sunt constituite, de regula, din amestecuri de seminte (soia, grau, porumb, canepa etc. - intregi sau macinate), aluat, arome, coloranti, continand uneori si cantitati moderate de rame, viermusi albi. Nada este bine sa fie aleasa corelat cu momeala utilizata si nu intamplator. Intotdeauna trebuie avut in vedere ca nada sa fie aleasa cu grija in functie de sezon, de caracteristicile lacului, de hrana naturala oferita de lacul in cauza.
Momeala are rolul de a atrage pestele si de a-l determina sa inghita acul. Aceasta este fixata prin intermediul unor fire auxiliare, denumite uneori "fir de par", sau se fixeaza direct pe ac. La fel ca si nada, momeala optima se alege tinand cont de sezonul de pescuit, de caracteristicile lacului si de hrana naturala oferita de lac.
Un lucru mai putin stiut de pescari este ca insasi PH-ul apei joaca un rol important in alegerea sau prepararea nadei optime. Intr-un iaz bogat in calciu (PH ridicat) si deci si in hrana, nadele bogate in aminoacizi sunt putin eficace. Buletele "sarace", pe baza de gris, cu o aroma simpla ca atractant, reprezinta alegerea inteleapta pentru acest caz. O nada simpla si clasica cu o aroma si putin ulei volatil devine usor acida. Intr-o apa cu PH-ul 7-7.5 aceasta diferenta prezinta interes pentru crap. In cazul apei dure (PH 8.5), nada de mai sus devine prea acida pierzandu-si atractivitatea ca urmare a gradientului ridicat de aciditate (diferenta mare de aciditate). In acest caz vom pune in nada putin carbonat de calciu sau coaja de ou care au rolul de a diminua aciditatea nadei. A se intelege aici ca problema este valabila atat pentru nada cat mai ales pentru momeala, cazul reprezentativ - buletele.
Aciditatea apei poate fi masurata cu reactivi sau se poate estima "la ochi": o apa cu alge pline de cochilii de scoici si melcisori este in general calcaroasa, unde crapii cresc repede si unde intalnim exemplare mari. Aici ne vom feri sa utilizam nade acide. Din contra, in cazul unei ape cu PH sub pragul lui 7, pescuitul este mult mai usor de practicat, fiind mai putina hrana. In acest caz crapii raspund mai usor la nadele imbogatite cu aminoacizi, ulei de peste, faina animala (de oase), vitamine. Repet, in apele bogate in hrana, aceasta nada acida nu prezinta interes deosebit pentru crap. Am facut un experiment in cateva randuri: intr-o balta cu apa cu PH ridicat, am pescuit in conditii identice cu un bulete acid si unul simplu. Scorul de 4/9 in favoarea buletelui simplu a demonstrat teoria PH-ului. Cu ani in urma un pescar mai in varsta a pescuit langa mine folosind ca nada mamaliga ramasa de la masa. Eu aveam mamaliga speciala, indulcita, colorata si aromata. Numai ca mamaliga mea mi-a adus un crap de 1 kg pe cand vecinului, om simplu de tara, i-a adus 3 bucati la 3-8kg/buc..
Momelile si nadele pentru pescuitul crapului se impart in doua grupe importante, conform prezentarii din tabelul urmator:
Momeli / nade de origine vegetala Momeli de origine animala
• porumbul (de lapte, uscat sau fiert);
• graul (uscat sau fiert);
• mazarea;
• cartoful;
• floarea soarelui;
• castraveti, rosii;
• mamaliga;
• painea;
• buletele;
• pufuleti.
Obs:
Experienta a aratat ca rezultate foarte bune se pot obtine prin combinarea mai multor nade sau momeli. Un exemplu il constituie amestecul de paine si mamaliga ce poarta numele de cocolos.
Pentru pescuitul crapilor de orice marime:
• viermusii (de culoare alba sau roza);
• libelulele;
• ramele;
• greierii;
Pentru pescuitul exemplarelor mari si foarte mari de crap:
• lacustele;
• coropisnita;
• scoicile;
• racii.
Atunci cand momelile individuale nu dau rezultatele scontate, se recomanda utilizarea acestora in diverse combinatii (carcalete). Cel mai des se foloseste combinatia dintre o momeala vegetala si una animala (ex. mamaliga cu rama sau viemusi, cocolosul cu rama sau viermusi) si uneori rame si viermusi impreuna.
Asa cum s-a amintit in repetate randuri, momeala se alege in functie si de caracteristicile lacului (hrana naturala, PH-ul apei, natura fundului bazinului, hidrodinamica apei...) respectiv de anotimpul in care pescuim. Niciodata nu vom obtine satisfactii daca nu tinem cont de aceste observatii.
In continuare vom prezenta cateva retete de preparare/conservare a principalelor momeli de origine vegetala.

Porumbul
Este, prin excelenta, cea mai raspandita momeala pentru crap avand in acelasi timp si o eficacitate extrem de ridicata. Pe langa faptul ca porumbul este preferat de toti crapii, pretul acestuia este foarte redus iar utilizarea sa ca momeala este cat se poate de simpla. Porumbul se poate folosi in forma naturala (porumb de lapte sau uscat) sau prelucrat prin fierbere/conservare.
Porumbul crud (de lapte) este foarte eficient si se poate procura in perioada iulie-august, perioada de la formarea bobului si pana la uscare. Pentru a avea la dispozitie porumb crud si in alt sezon decat cel al verii, se colecteaza boabele crude si apoi se conserva prin congelare. Porumbul uscat este foarte eficient in special in cazul exemplarelor medii si mari de crap. Acesta se poate fixa de carlig cu ajutorul unui fir subtire ("fir de par") trecut prin boaba gaurita, operatiune care necesita ceva experienta si rabdare. Operatia este mult simplificata daca boaba este fiarta; insirarea boabelor fierte pe "firul de par" (fir de nylon, ata, par de cal ...) se poate face rapid, cu un ac simplu de cusut. Porumbul fiert mai prezinta avantajul ca se poate fixa direct in carligul de pescuit. Prin adaugarea unei arome in apa, in timpul fierberii sau conservarii, porumbul devine o momeala foarte atractiva pentru crap. Porumb fiert, gata preparat, puteti cumpara direct din magazinele de specialitate. Oferta este deosebit de generoasa fiind comercializate conserve cu diferite arome: de miere, de vanilie, de anason, de ciocolata etc. Cel mai eficient, dupa parerea multor pescari cu experienta, ar fi porumbul cu aroma de anason. Dar ce facem daca dorim sa folosim cantitati mai mari de porumb fiert ca nada in amestec cu alte ingrediente ? Costurile ar putea sa fie mult mai ridicate ! Solutia ar fi sa-l prepara chiar noi. O reteta de mare succes in prepararea boabelor de porumb fiert este urmatoarea: se sorteaza boabele de porumb cu ajutorul unei site. Boabele sortate se pun intr-un vas, de preferinta din inox. Peste boabe se adauga apa, in cantitate cam de doua ori cat cea de boabe. Pentru a creste atractivitatea boabelor se pot adauga si o serie de arome sub forma de uleiuri volatile sau plante aromate (seminte de canepa, anason ... ) adaugate in timpul fierberii. Este bine sa adaugam si putina miere sau zahar in apa in care fierbe porumbul. Boabele se fierb la foc mic timp de cca. 1 1/2 pana la 2 ore, in vasul permanent acoperit. Dupa acest timp se opreste focul lasand boabele sa se raceasca odata cu apa. In acest fel boabele fierte se umfla fara sa se sparga. Boabele "explodate" nu se folosesc la pescuitul crapului dar pot servi ca nada sau momeala pentru platica, babusca si caras. Ca arome pot fi folosite uleiurile volatile, Scopex, Aromex, mierea etc. Nu exista restrictii din punct de vedere al soiului de porumb folosit ca momeala insa eu prefer soiul de porumb "mocanesc" care prezinta o boaba neteda, lucioasa, de culoare rosiatica si care prin fierbere se umfla bine fara sa crape. In alte tari creste un soi de porumb cu boaba uriasa, foarte bun pentru pescuit si care se comercializeaza si la noi sub forma de conserve. De retinut ca atunci cand boabele se pun direct in carlig, numarul optim de boabe prinse in carlig este de 2-3, in functie de marimea acestora si de numarul carligului (deschiderea sa); intotdeauna trebuie sa retinem ca varful carligului trebuie sa fie liber, putin iesit din ultima boaba, altfel existand pericolul ca boabele sa impiedice carligul sa intepe pestele. Carligele se vor lega de linie cu fir textil de 0.2-0.25 mm grosime si o lungime de circa 10 cm lungime. Pe firul textil se pot insera inca 3-5 boabe, alaturi de cele prinse in carlig. De retinut ca primavara, la pescuitul ciortanului, se pot obtine rezultate superioare daca boabele sunt decorticate (se indeparteaza coaja).
Ca nada de o eficienta extraordinara mentionam boabele de porumb prajite in emulsii cu ulei de usturoi, care atrag si mentin pe loc si pe cei mai pretentiosi crapi. Acest tip de nada este mai putin cunoscuta si utilizata de catre pescari.

Graul
Este o samanta excelenta, foarte eficienta pentru crapi, desi adesea omisa de crapisti. Este foarte eficienta in special primavara, cand crapii prefera alimentele mici si moi. Nadirea cu grau, fiert sau nu, atrage si pesti mai mici care sunt urmati de crapi. Zgomotul de la impactul boabelor de grau cu apa atrage si stimuleaza crapii din zona. Singurul dezavantaj este ca graul atrage foarte multa albitura, care uneori ne sacaie prea mult.
Cartoful
Este o momeala care, sub forma de cubulete de diferite marimi si conservate in saramura, ne poate aduce capturi impresionante, in special cand celelalte momeli (porumb, bulete...) nu dau roade. Totusi, nu recomandam cartoful ca o momeala foarte eficienta ci mai degraba ca o alternativa pentru perioadele cand crapii nu consuma momelile traditionale
Buletele
Fara indoiala, buletele reprezinta cea mai complexa momeala utilizata la pescuitul crapului, putand avea o gama foarte larga de marimi, culori, gust, miros si chiar densitate, caracteristici care nu pot fi obtinute la alte tipuri de momeli, cum ar fi semintele, de exemplu. O caracteristica foarte importanta a buletelor este aceea de a permite alegerea select.iva a speciilor de pesti pe care dorim sa-i pescuim, evitand astfel trasaturile sacaietoare ale altor "nepoftiti" (platica, carasul...). Si ca sa reamintim ca o momeala buna trebuie sa fie usor de digerat, buletele este realizat pe baza de paste fainoase, preparate prin fierbere, deci usor digerabile. Astfel, un bulet realizat dintr-un aluat bun va fi digerat in maximum 3 ore fata de unul cu componente brute (seminte) care poate necesita un timp de circa 5-6 ore pentru o digerare completa, ciclul de hranire fiind redus in primul caz la jumatate, iar crapul va manca mai des
O alta caracteristica importanta a buletelor este consistenta. Se considera ca un bulete de calitate trebuie sa aiba o consistenta care sa-i asigure o rezistenta corespunzatoare in timpul lansarii si sa reziste in apa mult timp, fara a se inmuia si apoi dezintegra in apa; cand crapul musca buletele, acestea trebuie sa se sparga fara efort prea mare, moment in care se elibereaza un norisor de arome ce nu-i va permite crapului sa plece fara a consuma momeala. Primavara, buletele pot fi ceva mai moi. Alegerea compozitiei optime a buletelui trebuie sa se faca in functie de sezon, de PH-ul apei, de specia de crap urmarita etc.
Principalele ingrediente ale buletelor sunt, in ordinea preferintelor, faina de soia, de orez, proteinele de lapte, faina de peste, faina de grau, de porumb etc.. Soia si faina de peste proaspata dau rezultatul cel mai spectaculos aproape pentru toate speciile de crap. Pentru a usura realizarea buletelor se pot utiliza cu mare succes amestecurile STAR BAITS care permit obtinerea oricarui tip de bulete. Cele mai bune rezultate am obtinut cu Protein Mix si Fish Mix, proportia celor doua componente fiind variabila de la un anotimp la altul. Aceste amestecuri contin printre altele si elemente solubile care sporesc atractivitatea momelei, similar aromelor. O remarca foarte importanta este ca buletele trebuie sa fie proaspete pentru a da rezultatul scontat, adica marele crap. Un bulete vechi este deseori ocolit de crapii experimentati.In continuare va prezentam urmatoarele retete de bulete, preluate din literatura de specialitate si incercate de noi cu succes in decursul ultimilor doi ani. Desi pregatirea prin mijloace proprii a buletelor nu este prea simpla, marele avantaj consta in prospetimea garantata a acestora.
Pentru pescuitul de vara: Pentru pescuitul de toamna:
• 200 g germeni de porumb;
• 100 g seminte grau fine;
• 100 g seminte de orez fine;
• 100 g proteine de lapte;
• 300 g faina grasa de soia;
• 150 g amestec seminte pentru canari;
• 50 g seminte de hamei desalinizata. • 100 g boabe de porumb;
• 200 g semnite de grau;
• 250 g faina grasa de soia;
• 200 g faina grasa de peste;
• 100 g Bird-Food pur;
• 50 g germeni de grau; • 250 g boabe de porumb;
• 200 g seminte de grau;
• 150 g canepa prajita si macinata;
• 250 g faina grasa de soia;
• 150 g proteine de lapte;
• 50 g Robin Red pur;
• 50 g decorticat de soia;

...Obs: toate semintele si germenii mentionati in retetele de mai sus se macina inainte de prepararea aluatului. La un kg de mixtura se adauga de la 5 la 10 oua proaspete. Modul de preparare este urmatorul: se amesteca ingredientele timp de 15-20 min. dupa care se lasa aluatul la dospit tot cam 15-20 min.. Acesta trebuie sa aiba o consistenta nu prea moale dar nici prea dura si nu trebuie sa fie lipicios.
Dupa aceasta operatie are loc modelarea buletelor fie manual, similar prepararii perisoarelor, fie cu ajutorul unor forme speciale similare celor prezentate in figura alaturata. Buletele se fierb si apoi se aseaza pe o panza pentru a se usca. Marimea buletelor variaza de la 8 mm (microbulete) la 35 mm (bulete Jumbo).
Cele mai spectaculoase capturi au fost prinse, in cele mai multe cazuri, cu ajutorul buletelor medii 18-20 mm care se pot lega de carlig (1 sau 2 bucati) cu ajutorul unui fir ca in figura alaturata. Firul utilizat poate fi un fir dentar. In cazul buletelor foarte mari, frecvent au loc rateuri datorita "mascarii" carligului de catre bulete.
Pentru a realiza bulete aromate, gama de arome Star Baits este foarte potrivita. De mentionat ca atunci cand buletele simple nu dau rezultate, se recomanda utilizarea aromelor in combinatie cu solventi, acizi organici, aldehide de fructe. Inainte de lansare, dupa caz, putem folosi aromele tip spray. Cand nada este aruncata in cantitati mici se recomanda supradozarea buletelor cu arome. Daca nadim din abundenta atunci vom fi mai economi cu aromele. Ori de cate ori avem ocazia, nu trebuie sa omitem din reteta si o mica doza de zahar, ca atractant.
Rezultate remarcabile putem obtine adaugand la reteta uleiuri volatile de usturoi (foarte eficient), coriandru, canepa, anason, chimen, menta, lamaie. Uleiurile pure precum Complex Oil sunt de asemenea destul de eficiente. Uleiurile se introduc in compozitia aluatului, la preparare, sau se pot folosi la umectarea buletelor inainte de lansare. Tensiunea superficiala foarte mare face ca uleiurile sa fie absorbite foarte rapid in masa buletelor. Trebuie mentionat ca uleiurile volatile sunt foarte concentrate astfel ca poate fi suficienta pentru aromare si o cantitate echivalenta cu 3-4 picaturi/kg de aluat. In literatura de specialitate straina se mentioneaza cazul unui campion mondial de pescuit la crap care umecta buletele in tuica naturala. Se pare ca aroma alcolului, in general, este agreata de crap; totodata, alcolul (tuica) favorizeaza descompunerea lenta a stratului superficial al buletelui care difuzeaza lent in apa atragand pestii. In lipsa uleiurilor putem folosi si ierburile si semintele aromatice. Personal folosesc cu bune rezultate leusteanul, anasonul, coriandrul, menta, seminte de canepa. Reamintim ca, in apele foarte bogate in hrana, buletele simple pot fi uneori mult mai eficace decat cele puternic aromate.Culoarea buletelor nu este esentiala dar este bine sa fie in ton cu aroma (bulete cu miros de peste-culoare maro etc.). In apele intunecate culorile deschise pot da rezultate bune. O categorie aparte de bulete o reprezinta buletele solubile. Acestea se folosesc cu randament bun primavara si iarna; vara sunt la fel de preferate dar atrag "albitura" care le pot consuma inainte de venirea crapilor. Buletele solubile se pot prepara din acelasi aluat ca si celelalte dar uscate, fara a fi fierte sau, dupa preferinta, se pot fierbe cel mult 1-3 minute. Pentru cele nefierte, in reteta oualele se inlocuiesc cu lapte praf. Atentie ! Aceste bulete pot da rezultate satisfacatoare si bune la pescuitul fitofagului (in special crapul Novac).
In cazul lacurilor cu fundul acoperit de vegetatie sau cu strat gros de noroi, utilizarea unor bulete flotante, plutitoare, poate fi salvatoare. Acestea se realizeaza in conditii mai speciale utilizand mixturi cu granulatie fina, bogate in proteine de lapte. Mix Flottant Star Baits si Protein Mix, cernute fin, reprezinta varianta cea mai indicata. Buletele flotante bine realizate pot rezista in apa si 24 de ore. Dupa caz, buletele flotante pot fi incarcate cu mici fire de plumb astfel incat densitatea echivalenta sa fie apropiata sau putin mai mare decat cea a apei.
In continuare prezentam doua retete de bulete clasice, apartinand unor campioni mondiali de pescuit la crap, retete care au la baza produsele firmei Sensas.

Vara, in conditii de nadire grea Toamna
• 1 kg Bird Food Mix
• 400 g MultiFruits Mix
• 500 g Carp s
• 1 lingura de supa stimulator de apetit Fish
• 8-10 ml Mega Sweetner
• 10-15 ml Scopex
• 20 ml ulei masline • 1 kg Proteine Mix
• 450 g Bird Food Mix sau CEDE
• 450 g MultiFruits Mix
• 8-10 ml ulei Indian Spice
• 8-10 ml ulei masline
• 200 g Natural Food
• 15-20 ml ulei de canepa
• 25-30 ml atractant neutru
• 8-10 ml Mega Eweetner

Primavara putem folosi reteta de toamna dar fara fierbere, ci doar uscare 5 zile in aer liber. In ultima instanta, cand nu reusim sa realizam un bulete de calitate, sau cand timpul nu este generos cu noi, putem achizitiona buletele din comert. Rezultatele cele mai bune le-am inregistrat cu buletele produse de Sensas, cu conditia ca acestea sa nu fie prea vechi.
Ca un ultim sfat, retetele recomandate de noi sunt verificate cu bune rezultate pe balti din zona Bucurestiului dar suntem convinsi ca pot fi imaginate mult mai multe combinatii, unele poate chiar mai eficiente, totul depinzand de inspiratia fiecaruia.
Mamaliga
Mamaliga este nada/momeala cu cea mai larga utilizare in pescuitul sportiv. Aprecierea acestei nade se datoreaza in primul rand usurintei cu care este realizata dar si rezultatelor remarcabile obtinute in pescuitul mai multor specii de pesti dintre care amintim carasul, platica, albitura si nu in ultimul rand crapul.

Mamaliga pentru nada
Pentru a pregati o mamaliga pentru nadire nu avem nevoie decat de malai, de preferat extra, si de apa. Se pune apa la fiert intr-un tuci de fonta, cu 2-3 maini de malai in ea si se lasa la fiert pana da in clocot. Apoi adaugam cam jumatate din cantitatea de malai necesara, ajustandu-se cantitatea de apa astfel incat compozitia sa fie putin vascoasa. Dupa caz, vom adauga colorant alimentar rosu sau galben (sofran), arome, indulcitor (zahar, miere), seminte de in, floarea soarelui etc., prajite si macinate. Se amesteca cat mai des pana cand compozitia este bine fiarta. In continuare vom adauga treptat si vom amesteca bine si restul de malai pana se obtine mamaliga de consistenta dorita. Mamaliga se va rasturna pe un capac de lemn avand grija sa nu cada coaja arsa si afumata, formata pe fundul tuciului. Mamaliga astfel obtinuta se poate folosi cu succes ca nada pusa pe arc, fiind in acelasi timp si balast, sau poate fi aruncata in zona de pescuit cu ajutorul unei prastii. Reteta poate fi adaptata in functie de inventivitatea fiecaruia. Unii pescari adauga in continutul nadei si mici cantitati de gainat de pasare (de gaina). Se pare ca mirosul acestuia atrage foarte bine crapul, in special pe cel romanesc. Uleiurile volatile de usturoi, o picatura, maxim doua, sunt de asemenea foarte eficiente.

Mamaliga pentru momeala (patratica)
Spre deosebire de mamaliga pentru nada obtinuta prin reteta de mai sus, mamaliga pentru patratica, folosita ca momeala in carlig, este mai greu de realizat. Aceasta nu trebuie sa fie prea dura insa trebuie sa fie suficient de rezistenta pentru a ramane in carlig in timpul lanseului si, dupa aceea, timp de mai multe ore, in apa. O mamaliga incorect realizata nu rezista in apa decat circa 20-30 min., ceea ce este total insuficient, mai ales la pescuitul crapului. O mamaliga de calitate este usor plastica dar suficient de dura pentru a se pastra in carlig timp de cel putin 2-3 ore. Retetele de preparare a mamaligii pentru patratica sunt destul de numeroase si care mai de care se poate lauda cu un artificiu care asigura produsului sau un succes teribil. Stiti cum sunt pescarii !
In continuare va voi prezenta o reteta proprie, la modul relativ spus, dar care va poate da satisfactii depline.Se ia o masura de faina si doua de malai fin cernut. Se pune cca. 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun cu circa 3 masuri de apa. Cand compozitia a fiert, se adauga 1 lingura de miere sau 2-3 pastile de zaharina (nu fermenteaza prea repede), un virf de cutit de sofran si 4-5 picaturi de esenta de anason. Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, amestacandu-se continuu. Cand s-a fiert suficient, mamaliga se rastoarna pe un capac de lemn. Se introduce mamaliga intr-o bucata de panza, dres de dama si se face o minge ceva mai mare decat pumnul, stransa bine cu materialul respectiv si apoi latita pentru a putea fi fiarta uniform pe intreaga sectiune. Deci, dupa aceea se fierbe pana cand aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa sa se scurga pe un fund de lemn dupa care se scoate din material.
Aceasta poate fi apoi:
o taiata cubulete de diferite marimi (cu latura de 6-30 mm), dupa dorinta;
o facuta cocolos prin framantarea acesteia impreuna cu putin srot, pesmet macinat sau chiar putina paine proaspata. Pentru a putea fi framantata, mamaliga se inmoaie putin in apa pana devine de consistenta plastelinei.

De tinut minte:
• mamaliga nu trebuie sa aiba miros de mancare, prajeli sau alte alimente pe care le consumam sau le-am preparat anterior in ceaun;
• fumatorii trebuie sa se abtina de la fumat in tot acest timp, chiar daca le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel cand fixam nada si momeala in carlig. Tutunul este cea mai eficienta "antimomeala";
• apa pentru prepararea mamaligii este bine sa fie luata din lac sau dintr-o fantana curata, apa plata imbuteliata sau, in caz extrem, apa de robinet tinuta 1-2 zile intr-un vas in aer liber;
• in loc de zahar este preferabil sa folosim miere curata sau pastile de zaharina, deoarece mamaliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros.

Porumbul nou, cu lapte sau porumbul fiert si conservat cu aroma de vanilie, anason etc. este o momeala foarte frecvent utilizata la pescuitul carasului, la platica sau pentru alte specii de pesti pasnici, fiind nelipsit la pescuitul crapului. Conform statisticilor, porumbul reprezinta cea mai eficienta momeala si nada pentru pescuitul crapului fiind la indemina oricui si la pret foarte scazut. Exista mai multe moduri de fixare a boabelor de porumb in ac, cea mai eficienta fiind cea numita "la fir de par".
Va propunem in continuare o modalitate de fixare a boabelor pe firul de par. Pentru aceasta se alege un ac nr. 2-4, care se leaga cu un fir textil (0.15-0.2) ca in figura alaturata. De remarcat ca firului legat i se va lasa o prelungire de circa 8 cm la extremitate realizindu-se o bucla cu diametrul de 1-2 mm. Lungimea prelungirii trebuie sa fie in final de circa 5-6 cm de la curbura acului in jos. Cu ajutorul unui ac (iglite) se fixeaza trei boabe astfel incit de la curbura pina la prima boaba sa ramina 2-3 cm. Apoi se retrage iglita puninduse in bucla terminala un opritor din varnis, elastic sau chiar un segment scurt dintr-un betisor



Reteta 1: Este nada pe care eu o folosesc cel mai des si pot sa va spun ca este foarte eficienta pt toate formele de crap. Merge foarte bine din mai pana in septembrie. Este un amestec in care unele ingrediente pot lipsi sau pot fi introduse si altele cu conditia sa se pastreze aceeasi linie a aromei.
• 4 kg de porumb uscat
• 1 kg de grau sau arpacas
• 2 kg de boillies (capsuni, tutti-frutti, banane, ciocolata, canepa, caramel) este f bine daca aveti 1 kg de boillies solubile.
• 1 kg de canepa (recomandabil sa fie coapta)
• 1 kg de zahar sau alt indulcitor (mierea este foarte buna dar numai ½ kg)
• ½ kg soia uscata
• ½ kg seminte de floarea soarelui macinate sau in lipsa strot
• ½ kg naut preparat (vezi capitolul momeli)
• ½ kg peleturi (solubile)
• aditiv praf sau lichid
• putina sare
• 10 ml aroma de acelasi fel cu boilliesurile (aveti grija cat de concentrata e aroma ca ce se gaseste la noi pe piata puteti sa puneti si 2 litri). Puteti folosi foarte bine siropuri concentrate.
• 10 ml ulei de canepa
• 10 ml ulei esential, cel mai bine de aroma pe care mergeti sau daca nu aveti cel de mandarine poate fi combinat cu orice aroma.
Toate chestiile astea eu le combin intr-o galeata (de fapt impart totul in doua si fac doua transe de nada) si le amestec bine, pun apa cat sa acopere totul si le las asa cateva ore. Grauntele uscate vor trage apa mai ceva ca un burete (in special nautul si soia) asa ca aveti grija sa adaugati alta in permanenta. Acest tip de nada se preteaza foarte bine la nadirea direct la fata locului adica din barca sau pe jos, daca nu se poate amestecati totul cu o nada praf, faceti bulgari tari si ii puteti arunca cu prastia. Daca dispuneti de o barca lasati amestecul ceva mai zemos pentru o difuzie mai rapida. Cantitatea aceasta eu o folosesc pentru un pescuit de doua zile si o arunc in 4 portii. ¼ in prima seara si incep pescuitul a doua zi dimineata cand mai arunc ¼, apoi cate inca ¼ seara si dimineata. Dupa 5-6 partide intr-o balta puteti sa faceti crapi dependenti de aceasta aroma.



Reteta 2: O nada pe baza de cartofi (buna vara la crap si cteno)
• 4 kg de porumb uscat
• 4 kg de cartofi proaspeti taiati in cubulete de 1-2 cm. Nu taiati cartofii decat atunci cand pregatiti nada.
• 2 kg de boillies (canepa, fructe sau squid)
• 1 kg de arpacas
• ½ kg naut preparat
• 1 kg zahar
• aroma
• 10 ml aditiv (merge bine in combinatia asta Aromix-ul de crap de Sensas)
La aceasta nada pescuiti cu boillies, cu cartof si cu porumb. Cartoful se poate pune pe rig proaspat sau puteti
folosi cartofii conservati din comert.


Reteta 3: Nada pentru cteno. Aceasta reteta o am de la un amic de-al meu care sustine ca a prins multi cteno cu ea. Eu am folosit-o doar o singura data si am prins sute de platici, doi crapi mici si un singur cteno.
• Cca 3 kg de porumb verde (taiat de pe stiulete)
• 2-3 kg de rosii
• 1 ceapa!!!!!!!! Cica daca nu pui si ceapa nu are farmec.
• 1 kg de boillies de fructe (astea eu le-am pus in reteta)
• 4 paini
• 100 g miere
• 50 ml de ulei de floarea soarelui
• aroma de vanilie (pot sa va spun ca amicul asta are ceva la cap cu vanilia)
• 2 linguri de aditiv Van den Eynde de vanilie (!!!)
Cum se face chestia asta ? Intr-un vas (pe malul apei) se storcesc rosiile, se rupe painea in bucati si se amesteca cu terciul de rosii si porumbul. Se framanta pana se face o coca foarte tare. Se adauga ceapa si uleiul (deja suna a carte de bucate) si se framanta din nou. Se adauga aroma si aditivul se framanta iarasi si se fac galuste cam cat pumnul care se pastreaza intr-un prosop ud. Pot sa va spun ca dupa ce am terminat de facut nada muncisem atat de mult ca-mi cam trecusa pofta de pescuit. Nu va dadeam aceasta reteta daca amicul nu era om de incredere dar sa stiti ca nu e pescar dintr-ala… si cand spune ca a prins asa este.

Eu spun (chiar eu Alex) ca ultima reteta pt nada este ca exagerta...


ceva interesant despre mamaliga
) Mamaliga trebuie sa fie prinzatoare in primul rand. Smecheria cu malaiul taranilor este ca miroase mai bine in timp ce ala marunt macinat pierde multe din calitatile naturale ale porumbului. (exprimare stiintifica nu?) Am sa incerc sa te edific.
Tuciul pe care-l folosesc are cap.2 litri, deci pun 1kil si vreo 200 grame de apa dupa care in timp ce apa fierbe adaug cam 300 de grame de malai pe care-l incorporez incet amestecand continuu. Fac chestia asta timp de cel putin o jumatate de ora, in functie de cum arata mamaliga, de fapt terciul) dupa care mai adaug 200 de grame de malai pe care il amestec intai cu telul si dupa aia cu lingura de lemn. Ultimele 20 de minute sunt hotaratoare pentru ca mamaliga trebuie amestecata mereu pentru a nu se prinde prea mult si pentru a avea elasticitatea necesara. Mentionez ca masurile nu sunt exacte dar respecta destul de corect realitatea. Totusi daca ai impresia ca mai este nevoie de un pic de malai nu ezita, adauga inca o lingura doua dar amesteca 5-10 minute in plus. Iti garantez ca aceasta mamaliga nu va cadea din ac si mai mult decat atat (vorba lui nea Vadim) va fi prinzatoare. Sa sti ca este munca nu gluma si "pescarii de pescari" de aia cumpara din piata.



Pescuitul crapului in Dunare
Crapii de Dunare sunt arnolzii pestilor. Cand am prins primul meu crap la Dunare (undeva langa Calarasi) am tipat de m-a stiut toata Bulgaria dupa prietenii cu care eram sa vina cu minciogul ca e mare. Dupa o cursa de 1 km pe mal dupa pestele ce plecase spre Delta am scos un crap de 4 kg!!! Credeti-ma ca mai prinsesem crapi (recordul meu era la vremea respectiva 18 kg) pana atunci dar asa ceva nu mai vazusem.
Pregatiti-va cu scule ceva mai “tapene” pentru acest pescuit. Va recomand lansete de minim 3,5 lbs (ideal 4 lbs), mulinete care sa ia min 150 m 0,35 mm sau mai gros (nu sunt adeptul firelor groase dar am vazut in Delta niste faze….), plumb de 120g. Aici trebuie sa va spun un lucru: unii folosesc plumbi de 200 g sa nu ii ia apa, gresit, forma este totul, plumbul trebuie sa fie foarte plat iar montura bine facuta. Oricum plumbul trebuie sa intalneasca un prag, o groapa ceva ca sa se opreasca altfel Dunarea poate sa duca si un tanc.

HABITAT SI OBICEIURI IN FUNCTIE DE ANOTIMPURI

Primavara cand apele incep sa se incalzeasca crapul incepe sa misune in cautarea hranei. In apele mari, cu inertie termica mare crapii se aduna in golfuri sau alte zone cu apa mai mica ce se incalzeste mai usor.

Vara pe canicula si pe o apa calda crapii se retrag la munte (am glumit :-)) se retrag la apa adinca sau in cazul apelor curgatoare pe albia apei cautand ape mai oxigenate. In cazul baltilor cu izvoare in mod sigur ii veti gasi in apropierea acestora. Nu refuza nici umbra unui cocioc plutitor cu apa de 2-3 m sub el.

Toamna cand incepe sa se raceasca apa crapul da intr-o foame ceva de speriat, mananca tot ce prinde sa adune grasimea necesara trecerii iernii. Unii spun ca e cea mai buna perioada (septembrie-noiembrie) pentru pescuitul crapilor capitali. Cu cat inainteaza mai mult spre iarna crapul aduna mai multa grasime deci si mai multe kilograme.

Iarna odata cu inversarea straturilor de apa crapii se retrag la locurile de iernare, in general gropi cu fund malos si isi reduc activitatea si hranirea la limita supravietuirii.



Hranirea: Crapul se hraneste scurmand fundul apei pana la o adancime de 20 de centimetri. Meniul de baza este format din larve, viermi, scoici, plante etc. dar exemplarele mari, probabil din cauza necesarului mare de proteine, mai degusta si pestisori, broaste (acestea sunt particularitati) sau raci. In mod normal un crap consuma zilnic o cantitate de hrana egala cu dublul greutatii sale. Incercati sa va inchipuiti cate larve trebuie sa manance un crap de 20-25 de kg intr-o zi si ce efort trebuie sa depuna pt a aduna aceste larve, nu mai bine prinde el doi-trei baboi ca palma si gata masa? Asta se intampla in general in apela fara scoici. Tenul se hraneste in primul an de viata cu plancton vegetal apoi trece la treburi mai consistente cum ar fi diferite ierburi, tulpini si rizomi de papura, castane de apa etc apoi mai spre batranete la chestii si mai consistente: pestisori, scoici, broaste.



Reproducerea: Are loc in Aprilie-mai. In acest timp, crapii se aduna in cirduri mari, se apropie de maluri si isi depun icrele, lipindu-le de ierburi. In timpul pontei se lovesc intre ei cu burta spre a usura eliberarea produselor genitale, fapt care a atras momentului pontei si numele popular de "bataie". O femela depune cam 140000 de icre pe fiecare KG din greutatea ei; icrele masoara 1,3-1,5 mm diametru. Depunerea are loc in mai multe rastimpuri, dar in mod obisnuit in orele diminetii, pe vegetatia submersa. Durata incubatiei este de 4-6 zile la o temperatura de 20 GRD; larvele ce eclozeaza au o lingime de 4,5-5,5 mm. Dupa ecloziune aceste larve stau imobile pe vegetatie; dupa resorbtia sacului vitelin, ele incep sa inoate activ, hranindu-se cu zooplancton.




Cautarea locului potrivit
Multi pescari gresesc, cautind sa ajunga aproape intotdeauna in locul "preferat". Va este cunoscut, desigur, impulsul de a cauta locul cunoscut de multi pentru pescuit, unde un cunoscut a "agatat" de curind o captura uimitoare. Bineinteles, este posibil ca unii pesti sa fie "pe pozitii", dar acest fapt nu se adevereste intotdeauna. Cel care îsi foloseste instinctul si cauta locuri noi va prinde, in perspectiva, mai mult. Cine pescuieste in locuri mai cunoscute va trebui sa imparta prada cu alti pescari, care cunosc deja locul. De aceea, se impune sa cautati locuri noi, cu potential
Cine cauta gaseste!
Exista pescari profesionisti care isi petrec 75 la suta din timp cautind pestii si doar restul pescuind propriu-zis. Citeodata, acesti impatimiti cauta crapul o zi intreaga, dar in cazul acesta nu dureaza mai mult de o ora pina sa prinda un exemplar capital. Daca ne asezam de la inceputul partidei de pescuit intr-un loc oarecare sau intr-un "loc-atractie", probabil ca am sta toata ziua si am privi neputinciosi virful unditei, fara sa prindem nimic. Nu este o "vrajitorie" sa gasim un loc bun. Este nevoie doar de o gindire sanatoasa, de un simt al apei si de intuitie.
Apa, vint si caldura
Intr-o anumita privinta, crapii sînt ca si oamenii: le place comoditatea. Trebuie sa cautam apa cu mult oxigen, nu prea rece si cu multa hrana. Luam in considerare, intotdeauna, anotimpul in care pescuim. Pe timpul iernii, vinturile nord-estice reci fac sa scada foarte repede temperatura apei. Desi exista destul oxigen, apa mai calda si placuta se gaseste, mai degraba la adincime mai mare. Vara este exact invers: datorita temperaturii ridicate a apei, scade continutul de oxigen, dar o data cu aparitia vintului, apele se "misca" crapii devenind, astfel, mai activi. Astfel de conditii sînt favorabile nu doar pentru crapi, ci si pentru hrana lor. De aici, si intelepciunea pescarilor care pescuiesc doar contra vintului. Crapii sînt pesti activi, care sar, se zbenguie si se ridica la suprafata apei. Cine observa apa atent va recunoaste multe asemenea semne. Se poate afla cu certitudine unde se gasesc crapii, dar atentie: acesti pesti sînt foarte agitati cind se muta intr-o alta parte a lacului, fenomen care apare mai ales la schimbarea vremii. De aceea, este mai bine sa determinati cursul (calea) crapului si sa fiti inaintea lui, la destinatie. Crapii se simt foarte atrasi de specificul apei, iar partea cea mai specifica a unei ape este zona de mal. Cine se camufleaza de privirile crapilor ii prinde direct sub virful unditei. Daca apa are multi pesti, crapii se retrag in zona malului opus, indiferent de faptul ca este vorba de un mal singuratic sau aflat in jurul unei insule. In afara de aceasta, crapii sînt foarte prudenti, iar pentru a avea senzatia de siguranta se ascund intre salcii, trunchiuri cazute in apa, tufisuri scufundate sI alte obstacole ce le ofera adapost.
"Strazile subacvatice"
Intotdeauna trebuie cautate caracteristici de sub suprafata apei, care nu se pot vedea cu ochiul liber. Putine lacuri au un fund uniform. De obicei, exista denivelari numeroase (insule scufundate, linii de pietris s.a.) In balastiere, liniile mari de prundis sînt folosite de crapi ca o retea de strazi. Prezinta, de asemenea, importanta schimbarea brusca a adincimii apei. Cu cit este mai mare deosebirea, cu atît sînt mai importante însusirile subacvatice ale apei si cu atît exista mai multi crapi.
Lut, mil, pietris...
Mai ales in lacurile obisnuite, este bine sa se cunoasca provenienta solului, a fundului apei. Se foloseste o lanseta puternica, fir impletit si o bila din otel de greutate medie, care se arunca la o departare cit mai mare. Otelul va transmite calitatea solului prin virful lansetei. Pentru ca snurul impletit nu se intinde, deviatiile virfului vor indica miscarile sferei. Daca palpita virful lansetei, atunci e vorba de pietris. O miscare lenesa indica faptul ca fundul apei este plin de mil. Astfel se obtin informatii utile despre relieful sub apa. Schimbarea adincimii, fundul, vremea sI perceptiile optice sînt partile unui puzzle care ne conduc la crap.


Mamaliga
1. Una din momelile nelipsite pescarilor de crap, caras si alti pesti nerapitori este mamaliga. Aceasta de multe ori ne influenteza rezultatele partidei de pescuit prin doua aspecte: daca este atractiva pentru pesti si daca este suficient de tare sa nu cada din ac. O mamaliga dura (in special zona marginala, cu coaja) este lasata de pesti iar cea prea moale cade uneori chiar la lansare. Reteta urmatoare este verificata si da rezultate dintre cele mai bune.
Se ia o masura de faina si doua de malai. Se pune 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun. Cind a fiert se adauga 1 lingura de zahar sau miere, un virf de cutit de sofran si 5 picaturi de esenta de anason (de regula pentru crap). Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, pina la finalizare. Pentru momeala se introduce mamaliga intr-o bucata de pinza sau chiar dres de dama si se face o minge strinsa bine cu materialul respectiv.Este bine apoi sa o latim prin presare. Se fierbe apoi pina cind aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa la racit si apoi se scoate din material. Aceasta poate fi taiata cubulete de diferite marimi, dupa dorinta. Reteta oferita de Dan Barzoianu
-----------------------------------------------------------
2. Se pune un vas cu 2 litri de apa la fiert; in apa se pune o lingura de seminte de anason bine macinate. Cand fierbe apa se adauga faina "musuroi" si se lasa sa fiarba circa 20 de minute, dupa care se amesteca continuu circa 6 min.. Rasturnam mamaliga pe un fund de lemn, o acoparim cu un ziar umed si o lasam pana a doua zi. Adoua zi, cu o ora inainte de a pleca la pescuit, se framanta mamaliga cu srot si cu pesmet bine macinat pana cand ajunge la o consistenta omogena (asemanator plastelinei) si culoarea gri inchis. Cand ajungem pe malul apei se ia o bucata de marimea unui mar mai mare si se amesteca cu putina apa din lac (obligatoriu) pentru a deveni mai moale decat restul; aceasta va deveni momeala, in timp ce cealalta va fi distribuita naditoarelor. Pentru a o indulci se pot adauga 1-2 pastile de ciclamat de sodiu (acesta are avantajul ca nu fermenteaza la caldura). Reteta oferita de Cornaciu Catalin
-----------------------------------------------------------
3. Calitatea principala a unui cub de mamaliga este sa fie atit de rezistent incit sa poata fi aruncat oricit de departe (sau de violent) fara sa iasa de pe cirlig (sau de pe firul textil) - ca sa nu mai vorbim de compozitia lui. O reteta care functioneaza perfect - pentru mine - este urmatoarea: Ideal este sa folosesti apa de balta. Daca nu ai asa ceva, folosesti apa minerala plata sau lasi apa de robinet intr-un vas vreo doua zile la aer (in balcon). Malaiul cel mai bun e cel din piata, si negrisat. Cel unguresc are si colorant alimentar, asa ca nu e rau. Unii spun ca trebuie cernut, dar eu prefer sa-l las in formula lui naturala, fragmentele de coaja purtind aroma de porumb - cu toate ca, nepregatita cum trebuie, mamaliga din malai necernut nu are consistenta celei din malai cernut. Se pune apa, sa zicem 1,5 l., intr-un ceaun (ideal este sa folosesti un ceaun numai pentru momeli si nade. Pestele e mai sensibil decit un ciine politist, simte dilutii infinitezimale. Un miligram de haleala umana - prajeala, condiment sau orice nu-i place pestelui - il alunga fara doar si poate din preajma cirligului. De aceea, hrana pentru peste nu trebuie sa se atinga de nimic nu care miroase conform nasului nostru, ci care doar e susceptibil sa se fi atins de hrana umana - chiar si miinile unui fumator sunt otravitoare pentru momeala sau nada) in care se arunca doi - trei pumni de malai, asa incit sa se formeze o supa ceva mai consistenta. Se lasa la fiert destul de mult, pentru a se lega - sa zicem 20 - 25 minute. Daca optezi pentru mamaliga rosie (care uneori e preferata de crap - am avut partide pe care le-am salvat cu mamaliga rosie), acum e momentul sa o colorezi cu colorant alimentar. Dar atentie, nu pune mult, colorantul moaie cuburile si le face cleioase. Etapa de legare a compozitiei e foarte importanta. Daca nu s-a legat, cuburile sunt ratate, devin sfarimicioase sau rigide, nu elastice cum ar trebui. Dupa legare, se adauga citeva miini bune de malai amestecindu-se, pina se obtine o compozitie groasa. Se lasa la fiert inca 20 - 25 min, adaugindu-se malai pina se obtine un bot atit de compact, incit cu mare dificultate il mai poti intoarce cu melesteul. Atentie: cu cit se amesteca mai des in timpul fierberii, cu atit e mai bine. Lasata sa fiarba neamestecata, mamaliga formeaza o crusta care opreste evaporarea, asa ca mamaliga nu se mai intareste uniform. Pe scurt: fierberea trebuie sa dureze peste limita rabdarii noastre, amestecind aproape continuu. Inca un amanunt extrem de important: pe ceaun se formeaza o crusta. Trebuie evitat sa cada bucati din crusta in amestec deoarece sunt afumate si vor da un miros de fum cuburilor. Daca s-a intimplat asa ceva, cuburile sunt ratate. Se rastoarna mamaliga pe un fund destinat exclusiv momelilor si se fac niste turtite groase cit latura cubului si cu diametru de aprox. 10 cm. Acestea se folosesc ca atare sau se arunca intr-un vas cu apa fierbind si se tin 5 - 7 minute pina incep sa pluteasca intre ape. Fierberea le intareste suplimentar si e preferabila folosirii brute. Cuburile se taie fie de acasa, fie direct pe balta. Eu le tai de acasa si le tin separat, in pungute cu diferite arome - daca stiu ca unde merg pestele prefera vreo aroma. Cuburile merg la crap cel mai bine cu ulei de anason - iarasi, e parerea mea, asa am avut cel mai mare succes, dar nu e o reteta universala. In final, iata si legea lui Murphy la cuburi (incercata pe propria-mi piele): Cu cit faci mai multe cuburi si mai frumoase, cresc sansele sa le arunci la terminarea partidei ca nada pentru altii. Cu cit faci mai putine si mai in viteza, cu atit vei prinde mai mult peste si in final vei ramine in criza de cuburi. Fir intins. Reteta oferita de Doroftei Iulian




Sper sa aveti timp si rabdare sa cititi tot, pentru ca eu am avut .

numai bine si mult respect tuturor ==






  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person CYPYCaO]
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

pentru mai multe inforatii + poze si iamgini animate cu noduri si ale chestii care nu le pot pune pe site, vi le pot trimite pe messneger . id meu : stoica_alex123


  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person nicu.plesa
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

bravo tie! felicitari! de fapt asa cum ai spus,asta este rolul forumului pe un site de pescuit.unii stim aceste lucruri mai mult sau mai putin dar ce ai facut tu este binevenit pt. cei care nu stiu.fir intins==

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person CYPYCaO]
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

multumesc == sunt informatii si informatii . este un ABC in pescuitul crapului excelent. paote chiar mai mult

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person CYPYCaO]
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

ps: am si filme. korda si fox ..

am si despre stiuca +filme



:)

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person Bucur Dan
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

astept de mult un subiect k al tau. merci mult esti artist;=

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person CYPYCaO]
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

nu aveti pentru ce! sper sa nu va foloseasca doar dvs, ci tuturor

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person ulvan3x
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

;= informatii foarte folositoare (cel putin pentru mine). felicitari pentru idee. ;=

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person tomile78
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului
Citat din ulvan3x
;= informatii foarte folositoare (cel putin pentru mine). felicitari pentru idee. ;=

foarte foarte interesant articolul. Pescuiesc de vreo doi ani pe Bratul Borcea in zona Fetestului, si nu ma mai satur de prins CRAP, cu toate ca mai am multe de invatat.Cine este dispus sa vina la vara cu cortul cateva zile sa ma anunte!

  • favorite_border

re:Crap.info.timp sa ai.

  • Adaugat de: person maryan8
  • scheduleacum 20 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Pescuitul crapului

salut,bravo super articol io nu prea reusesc sa fac o mamaliga pt. bomba f.buna dar o sa incerc una din retete si sa mai scrii asemenea articole ca mai sant pescarii novice


fiber_newStiri

Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA. [...]

fiber_newInfo

Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026

(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. [...]