Bolognese
BOLOGNESE
Spaghetti Bolognese? Nu chiar. Aceasta tehnica de pescuit provine din Italia, mai exact din provincia Bologna. Metoda şi-a făcut apariţia la nivel internaţional în 1992, când echipa Italiei a câştigat campionatul mondial din Irlanda folosind această tehnică.
Tehnica se adresează pescuitului în apele curgătoare, cu o adâncime variabila, între 2 şi 7 metri. Se combina distanta mare de pescuit, obţinuta prin lungimea lansetei şi prin lansarea monturii cu rezerva de fir data de mulineta în cazul înţepării unor peşti mai bătăioşi.
Lanseta care se foloseşte este una telescopică, cu o lungime intre 5 si 8 m, lansetele cu o lungime de 6 m fiind cele mai răspândite. Au cate un inel pe fiecare tronson, şi două sau trei pe vârf. Inelele sunt înalte, depărtate de corpul lansetei, pentru ca firul ud să nu se lipească de acesta.
Mulineta folosita este de mărime mica - medie. Are mai ales rolul de a înmagazina firul şi de a obosi capturile mai mari, aruncările fiind pe sub mană. De aceea, se poate folosi un model mai puţin pretenţios, cu 1-3 rulmenţi.
Pluta poate fi de două tipuri, gen picătura de apă (cu lăţimea cea mai mare in partea inferioara) sau picătura de apa inversata (tip „morcov”, cu lăţimea cea mai mare in partea inferioara). Prima categorie se foloseşte pe apele cu un curs de apa mai liniştit, fiind mai sensibila, iar cea de-a doua categorie în apele cu un curent puternic, care au tendinţa de a scufunda pluta. Portanta ei este intre 2 si 20 grame, în funcţie de curentul apei. Cu cat va fi mai uşoara, cu atât va fi mai sensibila, dar greu de lansat.
Firul va avea un diametru intre 0.14 si 0.18, în funcţie de peştii urmăriţi. Se va folosi un fir plutitor, pentru a fi în permanentă în contact cu pluta.
Cârligele vor fi din gama 10 – 20, în funcţie de peştii urmăriţi şi de momeala folosită.
Viermuşii sunt momeala cea mai utilizata, alături de diferite paste, rame, boabe de cânepa.
Cum se pescuieşte ?
Se lansează în amonte şi se întinde firul pentru a avea contact permanent cu pluta. Acest contact este esenţial la aceasta metoda, întrucât muşcătura poate surveni în orice moment, intr-un râu peştii având mai puţin timp pentru inspecţia momelii decât peştii dintr-un lac.
După lansare, firul este menţinut uşor tensionat (fără însă a opri linia în curent şi a crea astfel o evoluţie nefireasca a momelii), astfel încât să i se încetinească curgerea în aval si menţinând astfel momeala in zona dorita o perioada mai mare de timp. Daca vântul bate din aval, va încetini curgerea plutei, suflând în fir ca intr-o vela. Daca insă bate din amonte, atunci va grăbi aducerea plutei la mal, făcând pescuitul mai dificil.
Muşcătura poate interveni în orice moment, de aceea trebuie să fim atenţi la cele mai mici mişcări ale plutei. De multe ori, la atingerea de către plumb sau cârlig a fundului apei, pluta se scufunda uşor. E mai bine să înţepăm la orice mişcare suspecta, chiar dacă riscam o agăţare, decât să vedem prea târziu ca scufundarea uşoara a plutei s-a datorat unui peste şi nu unei agăţări.
Cozmin Burghelea
cozminburghelea@yahoo.com
Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA.
[...]
Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
[...]