label_outline
Comentariu despre partida
Am pescuit intre orele 6,30 si 17, plouase de cu noapte, ploua si dimineata. De fapt, din acest motiv am ales F2, am incercat sa intru pe alte 2 balti din zona si abia am iesit. Apoi, vremea si-a revenit, a iesit soarele, zi numai buna de pescuit. Pe balta erau cel putin 25 de pescari, cati am putut sa numar, foarte multi veneau… inaintau pana spre capatul baltii, apoi se intorceau si dadeau pe partea cealalta, la foisoare sau pe pontoane. Pe la ora 9 am avut un tac, apoi peste o ora mi-a ridicat bambina 1cm si pauza, iar pe la 11 mi-a ridicat bambina… am tras si nimic. De la 11 pana la plecare, bambinele au stat poza, le mai dadeam un refresh la momeala din cand in cand… sa nu adorm. Vecinii din stanga au luat cate un caras, iar cei din dreapta cate doi carasei. Nea Ion paznicul spunea ca au populat cu 3 butoaie de peste, nu stia d-astea, in kg sau tone… cam ce cantitate?! Pe la orele 15 nenea paznicul calare pe bicicleta se ducea spre dig, urma sa populeze cu inca 3 butoaie. Cel putin asa zicea, eu nu am vazut, poate au vazut cei de la sosea daca e adevarat. Tot la sosea, era un domn pescar care planta de zor spre un deal, nu am vazut sa aiba activitate sau un minciog la… fileu, la nevoie bagam si zoomul din foto. Noua, cei care eram pe la baraca, nea paznicul ne spunea ca s-a prins la dig sau pe deal (argument…ca a vazut solzi de crap pe iarba), iar celor de pe deal ca s-a prins la baraca. Nu am vazut, n-am auzit vreo agitatie de… ciortan la peste 125 de lansete de pe balta. Si inca un lucru urat, cel mai urat pe care l-am vazut la pescuit, e ca foisoarele cu tabla sunt plantate la o distanta foarte mica,(a 5-a lanseta e la vecinu sau invers), nu exista o limita de discretie. Eu am revenit aici din cauza conditiilor meteo, dar nu recomand F2, nu mai e balta de odinioara … cand era fruntea baltilor si mai avea si peste. Ciudat ca nici macar carasul nu manca, explicatia la atatea scule e ca nu mai e…pe stoc. N-am auzit, n-am vazut… caras la juma de kg, cum se zvonea? Cum maine e sambata, va urez fire intinse pe alte balti! Iara, cine vrea sa se convinga de spusele mele, stie ce are de facut…
label_outline
Informatii cu caracter statistic