label_outline
Comentariu despre partida
Una dintre cele mai dezamagitoare partide de pescuit personala.
Am pescuit de vineri 14.07.2017 (ora 17) pana duminica 16.07.2017 (ora 10 dimineata)
Vremea foarte buna, sambata partial innorat dupa-masa, iar duminica a inceput sa picure cate putin.
Am pescuit cu 12 lansete la casuta VIP 8 si casuta normala de langa. Colegii mei au aruncat si la feeder. Toate lansetele au fost plantate cu barcuta cu sonar. (venim de peste 5 ani pe aceasta balta si pana acum 2 ani se prindea peste).
Chiar daca ultimele 5-6 partide pe aceasta balta au fost dezamagitoare - niciun peste prins (am stat atat peste noapte cat si ziua, in diverse locuri unde am prins anii trecuti), de data aceasta am venit iar cu sperante.
Se pare ca de cand a fost deschis restaurantul, interesul pentru balta din partea patronului a scazut. In trecut se prindea bine la porumb sau pufarina cu usturoi, iar de data asta am inteles ca merge bine la capsuna (de la parton - Stefan).
Primul indiciu ca ceva este in neregula a fost ca in cele aprox. 48h nu a venit nici macar o data paznicul sa ne controleze la juvelnic (ca in anii trecuti).
Chiar daca am inspectat fundul apei pentru locuri de plantat (cu sonarul) si am vazut si ceva pesti pe traseu, nu am avut niciun "tac" la lansete, indiferent ce am facut in cele 48h. Ca sa va dati seamana, dupa 8h scoteam viermusii neatinsi (semn ca nici peste mic nu mai este).
Daca in trecut luai caras frumos de aici, acum nu am vazut nici macar biban sau rosioara sau altceva mic (stim ca acest peste se inmulteste repede si fiind balta aproape salbatica, ne-am mirat ca nici acesta nu a muscat). Colegii de la celelalte casute au fost in aceeasi situatie, unii au plecat sambata la pranz chiar.
In schimb, sambata dimineata a dat roata pontoanelor un crap de aprox 3 - 4 kg, a mers numai pe la suprafata (semn probabil ca este bolnav sau are o problema acel peste). Altceva nimic, in afara de luciul apei, ratele de dimineata si de seara si vegetatia inconjuratoare.
Un amic cu care am fost a sugerat ca este posibil ca aceasta balta sa fi cazut prada braconajului tocmai dezinteresului patronului pentru buna intretinere a ei pentru pescuit (nu agrement). Braconaj atat cu curent (drept pentru care pestii nu se mai inmultesc sau si-au schimbat comportamentul de masa) cat si cu plase si navoade.
La Restaurant a fost o nunta vineri seara si o petrecere tematica sambata seara, semn ca acolo se investeste.
Casutele s-au degradat vizibil (la VIP 8 mirosea destul de pregnant a toaleta iar la cealalta curatenia lipsea in mare parte + echipamente si pontoane in paragina).
De data aceasta am spus sa postam pe acest site info despre balta, ca sa nu isi mai ia "tzeapa" si alti colegi pescari! (am achitat 1.240 RON / 2 casute / 2 nopti + cheltuieli cu mancare/bautura + momeli + logistica de transport).
A fost ultima partida pe aceasta balta, care de peste 2 ani nu mi-a mai oferit nicio satisfactie.
Fir intins, dar nu aici!
label_outline
Informatii cu caracter statistic
-Cantitatea retinuta: 7 kg
-Nr. scule folosite: 12 scule
-Am pescuit la plantat