De ani buni alerg dupa ei.
Prind mai putini, cheltui tot mult: timp, spatiu, bani, energie. Or
fi ei mai putini, eu mai batran sau mai putin indemanatic, dar tot
mai multe sunt amintirile si povestile, mai rare, noutatile.
Acum, dupa ce cativa ani am alergat
mult si prins ceva-ceva, crezandu-ma un pescar acceptabil, am cutezat
sa ma cred si bun povestitor – povatuitor. Vorba ceea: cine nu
stie, invata pe altii. Gasind intelegere la revistele de profil, uneori
“luand” expresii consacrate de la inaintasi ilustrii- Paul
Decei, Titus Popovici, Victor Tarus-alteori chiar traind cu intensitate
intalnirile de gradul trei cu pastravul, am tot scris de pistruiati,
stropi sangerii, mantie de purpura si aur. Am vrut sa aduc aminte celor
ce i-au vazut, sau sa-i descriu mai bine celor ce nu i-au avut inca
in fata ochilor. Mi-amintesc ca m-au fascinat de la primele intalniri,
intr-o vacanta in Bucovina, ca rasplata de la parinti, pentru ca am
intrat la liceu. Totul era altfel decat “imprinting”-ul
initial, pe pescuitul de balta-lac: apa era limpede–limpede, repede
curgatoare, iar pestii, colorati incredibil si contrar oricarui mimetism.
Indiferent de variatiile individuale, la toti “indigenii”
apareau stropii rosii pe flancuri; de-a lungul anilor, au aparut si
disparut curcubeii si pastravii de lac, cei cu puncte doar negre; dar
speciile acestea, mai lacome, nu pot fi preponderente in apele Romaniei,
unde se intalnesc cu lacomia de pe maluri.
Si dintr-odata, “revenant
toujours aux premiere(s) amours”, in 2002 am verificat vechile
lacuri. In timpurile acestea post (pre?) atomice, din punct de vedere
climatic, bune raman inceputul si, mai rar, sfarsitul de sezon. Adica,
vorba haiducului, “luna lu’ maiu’ ”.
Aceasta dupa ce, de deschidere,
am declinat oferta prietenilor. “Duceti-va voi, ca n-o sa prindeti
mare lucru. Am fost eu si acum un an, si acum doi”. Dar ei au
prins. Si au eliberat.
Asa ca am plecat si noi dupa
ei. Întai, cu sotia; am prins si noi, mai putin decat prietenii,
mai inspirati si mai buni pescari. Apoi, la nici o saptamana, am plecat
din nou. Singur de data aceasta, chiar de era mai scump, basca oboseala
sau singuratatea pe munte si la drum lung. Gandul, marturisit sau nu,
era al lipsei de concurenta pe mal. Am lasat treaba, sotie (lansetista
si ea, biata!), n-am vazut nici ispite, nimic-nimic nu m-a dat inapoi,
vedeam, cu ochelari de cal, doar pastrav-pastrav. Aveam in minte si
un loc pe lac, departat si dificil de ajuns la el. Mereu imi facuse
cu ochiul, la precedenta iesire chiar parcursesem o parte din drum,
dar nu-l cucerisem inca.
Am neglijat oboseala drumului
de 400 km, odihna superficiala, mesele transformate in gustari reci
luate pe fuga, si seara, pentru doua ore, m-am dus pe lac sa-ncerc sa
prind. Zis si facut. La primul loc, o bucata-bucata, la 1,3 kg, la wobler
mare, apoi, pe o plaja stiuta, la lingura, inca una la 1 kg si una la
vreo 500-600g, eliberata. Început promitator. Iar a doua zi, sculat-
echipat cu noaptea in cap, am inceput goana. Am batut din zori malul
de langa cabana, nu am prins nimic notabil, adica pastrabil. Repede,
inapoi, un ceai la repezeala si plecarea catre alte locuri. M-am suit
in masina si am pornit spre locul ”meu”. Pe drum, vazand
o coada de lac batuta de un vanticel de primavara, cu o pajiste frumoasa
singurica-singurica, fara nici o urma de pescar pe ea, am oprit, amanand
“pomul laudat”. Cam la al doilea, al treilea lanseu, unde
se simtea in apa o schimbare de culoare, deci de adancime sau curenti,
parca vad o umbra aurie in spatele woblerului marisor. Repet, schimband
naluca, acelasi model,alta culoare. Da, a urmarit clar, dar nu s-a apropiat.
Pun o alta naluca, mai discreta, una din armele secrete: un wobleras
Rapala MFR, culoare maro-roscat (CW-crawdad=racusor) si lansez mai departe,
catre zona in care parea ca s-a retras animalul. Da, a muscat, s-a agatat,
urmeaza un drill, cu emotii totusi, si primul pistruiat argintiu,cam
de 700g, ajunge pe mal. Îi curm viata cu un bastonas in ceafa
(englezii numesc unealta “priest”-preot) si il bag la sac,
invelit in iarba. Bun. Mergem mai departe? Normal. Înca un golf
in golf, precum fractalii; pare promitator. Si chiar este; aici povestea
se repeta, cu emotii mai puternice, dar in final, victima, aurie cu
puncte mari, rosii, are 1,3 kg. Îi curm si acesteia suferintele,
si le curat pe amandoua. Ziua e lunga in fata, iar cabana, departe.