Ultimul Pastrav
(articol publicat in mai 1999
in VPR si rescris)
In copilaria mea
filmele SF bune, si aprobate de cenzura (azi s-ar zice "politically
corect") erau rare. De obicei "treceau " cele despre
un viitor sumbru datorat imperialistilor razboinici.
Intr-un astfel
de film , "Ultimul Tarm" (Gregory Peck, Ava Gardner),
un nor atomic ucide incet dar sigur Pamantul. Lumea isi traieste
ultimile clipe refugiata in Australia (paranteza: Mondialele de
musca 1999 va spun ceva?), multi mimand ca nu le pasa . Din film
nu pot sa uit scena cu unul care pescuia la musca pe ultimul rau
limpede intr-o aglomeratie de nedescris, printre cei ce faceau plaja
si o groaza de oratanii. Ca pescar mi s-a parut cea mai "soc
" imagine.
Azi vad ca raul
nu difera prea mult. La peisaj se adauga pungile si sticlele de
plastic, resturile de anvelope arse, iar norul nu e atomic ci molecular.
De cianura. Realizez ca "Novat"-ul din mass-media
trebuie sa fie Novatz-ul (imi pare rau , am pierdut Word-ul
romanesc) uceniciei mele alaturi de nea Gheorghe "Horinca"
din Viseu (pastrav, lipan, mocanita,fond special, pile, protectie,
reproducere, intentii bune, azi iad). Degeaba protectia (uzuala)
fata de pescari a izvoarelor, dragul de minerit si-a facut treaba
pe sub munte de la Baia (mina , in limba literara) Borsa. Novatul,
afluent al Waserului, care, mai an, de defrisari si de clima ce
o meritam ne-a facut "surpriza"(?) de a tine Nationalele
de musca intr-o (1) mansa .
De cativa ani am
inceput o cursa contra cronometru. Timp si cheltuiala prin desertul
zilelor de azi catre oaza de frumusete (normalitate de fapt) a pescuitului
la pastrav. Incerc sa regasesc mirosul de primavara (sau cat o mai
exita din anotimpul acesta ca si din toamna), de curat (ce e aia?),
de iarba noua, de brazi vesnici cu vantul sunand prin ei, pe langa
vuietul apei. Ati remarcat ca "zgomotele" acestea nu va
deranjeaza si nu mai auziti nici claxonul sau strigatele prietenilor?
Iar dovada ca am prins ritmul nealterat al naturii ar fi ca l-asi
gasi si convinge pe pastrav. Am o nevoie vitala (nu zic vorba mare)
de o doza din astea. E poarta mea spre rai tot mai greu de gasit
printre atatea porti deschise in sensul celalalt in zilele noastre.
Anul (mileniul?)
trecut, de doua ori am crezut ca L-am prins pe El de- un picior.
Prima data la deschidere -nu o ratati!- cand am dat 3-0-0 (de lac!)
partenerilor. Unde? La Vidra. Adoua si ultima oara , in miezul verii.
Ca de inchidere ( n-o ratati nici pe aceasta!) am fost la munca.
Dupa 3 lacuri in trei zile, zero taiat, am prins deschisa "fereastra
de oportunitate"- timp al zilei, vanticel, temperatura, apa,
toate ca la Sfanta Vineri. Am avut, succesiv, o urmarire (Doamne,este!),
un rateu ( cu lumanare!!) si o captura (de coada!!!). Unde? La Malaia.
Azi iarasi, dupa
ani, postul crestinesc sfarseste odata cu cel al pastravarului corect.
Imi vine mai greu ca atunci sa va spun: urcati (in toate
sensurile cuvantului) la pastrav: la munte, la curatenie, la izvoare,
in timp, luind inca o data primavara de la capat.
Desigur Invierea
va veni. Dar am realizat, cu ajutorul filmului "American Beauty
"(Oscar 2000, asta chiar ca nu trebuie ratat), ca nu stim niciodata
daca partea ce ni se cuvine, (ca oameni? ca pescari? ca romani?)
din frumusetea lumii nu ne-a fost cumva deja data. Poate n-am pretuit-o
indeajuns, mai probabil altii(?) si-au batut joc de ea. Duceti-va
la pastrav. Faceti sacrificiile necesare pentru a ajunge acolo,
bucurati-va, respectati pestele si multimiti-I Cui le ingaduie pe
toate.
Numai El stie care
e ultimul pastrav pentru fiecare.
Florin Negretu, Bucuresti
- nov. 2000