Salmo
perca auratus
(morfa lacustris) - mutantul tranzitiei
Incep sa
cred ca lumea (virtuala am spune azi) lui Miciurin era nevinovat-romantica
fata de realitatea de acum.Care seamana mai mult
cu insula doctorului Moreau; va amintiti,
H.G.Wells, creaturile alea jumate om, jumate animal(e).
Din dragostea
cu sila a electrificarii, pe atunci socialiste, cu raurile odinioara
virgine ale Carpatilor,
au venit pe lume lacurile artificiale (bine zis) de acumulare. Nascute
in zona pastravului si a cleanului. Pe care, datorita micsorarii de
la ambele capete a zonei pastravului in rau, mi-am cam facut veacul
(de 30 de ani) de pescar mediu activ.
Lacuri
ce populate, studiate si pazite, aveau peste. Pardon, pastrav.
Repardon: pastravi; indigen
(fario) adaptat la viata de lac, (morfa
lacustris) - adus sub forma de icre embrionate din Austria, curcubeu,
ba se mai întâmpla si cate o lostruca sau vre-un fantanel, de nu mai
pridideau specialistii sa-i clasifice si pescarii sa-i prinda (scape,
braconeze). Cert e ca, cel putin
in partea asta, cu oameni motivati la decizie, comanda si executie,
sistemul a fost functional: se popula, se pazea, se "taiau' chitante,
se controla (monitoriza am spune azi), braconajul era in plan secundar,
pe undeva pe la gazeta de perete "Legea nu
iarta". Banii veneau si puiau salmonizi pentru repopulari. Astfel pompat
din exterior, ca pentru orice sport de elita, lacul de munte permitea
pescarului de munte sa prinda peste de munte.
Au urmat
"democratia", saracia si braconajul tot mai sistematizat. Devenit stare
de spirit si practicat cu o încrancenare si o risipa de energie demne
de o cauza (mai) buna : mobilizari de salupe, sute de metri de plase
(cat or costa?), nopti
nedormite, bai glaciare în miez de noapte, panda la padurar pana coboara
în sat, mituiri (dacã tine), masini propietate personala infundate (la
propriu) prin coclauri. Cu aceeasi bani, intr-o tara normala, se puteau
procura legal zeci de zile autorizatie, echipament, kilograme de pastrav
de cultura cu care se puteau rezolva "obligatiile" invocate ca scuza.
Dar, mi-e rusine s-o spun, asa-i romanul la (lipsa de ) judecata. Anii
din cumpana mileniilor au adus si reactia naturii schilodite: inundatii,
incendii, seceta. Aceasta din urma a dus la scaderea accentuata a lacurilor
si ocazia
romanului sarac sa-si umple traista o data la un cativa ani. Paza e
complet depasita in astfel de situatii,
cand cei mai orientati vin cu traditionala furca sau stramoseasca ostie,
iar orasenii mai sportivi cu telescopica cu rama la plumb pe fund. Din
fericire, sau vorba ceea, Doamne fereste
de mai rau, datorita amplasarii la altitudine, lacurile de munte
sunt ferite de poluarea industriala directa.
Astfel, lumea
aceea in care prindeam si imi permiteam sa eliberez pastravi dispare.
Nu in spatiu-lacurile sunt tot acolo-ci in timp si in biotop.
Ca-ntr-un
SF nedorit, pastravii trec intr-un univers paralel. In trecut (Doamne,
ce pastrav am prins cum.ani, si cand s-au
scunfudat scafandrii, sa vezi ce
s-au mai speriat, spune pescarul), in viitor
(asteptati sa populam la anu, sa il mai inchidem vre-o doi-trei,
spre protectie, desigur si sa vedeti ce pastravi veti prinde,
dar aveti rabdare
si mai stati pe acasa pana
atunci, ca avem noi grija, spune
proprietarul fondului). Mircea Danieliuc, suflet de artist, crede sau
vrea sa creada ca multimea de pastravi
din lacul glacial Balea s-a retras intr-un tainic lac frate subteran,
de unde uneori revine. Ar fi prea frumos. Cred, mai
degraba, ca acel lac este in amintirile, visele, dorintele noastre.
Mai accidental, mai punctual,
mai experimental, in raza mea de informatie, lacurile cu trecut de munte
incep sa se ciprinidizeze serios: de la mama natura (modificari climatice,
eutrofizare, nisa ecologica eliberata de pastrav) sau de la tata gospodar.
Obletele aici (ce creste in numar
si marime pana il loveste, ciclic, molima-Vidraru), biban dincolo (Paltinu)
ce nu creste, dar se-nmultesteee, culminand cu urcusul lent dar sigur
al universalului caras (Vidraru, Bolboci).
Aceasta
pe apa. Csci si pe mal, fara sa stiu care-i cauza si care efectul, apare
perechea: pescarul cu scule de fix in toata regula: momeala naturala
(are ciprinide, nu?), scaunel, juvelnic (de sarma!) bambine (si de astea
si de celelalte), muzica, gratar. Ba chiar si atitudinea: iarba verde,
mancam, bem, prinde
si domnu' director un peste. Nu pastrav, peste.
Din punct
de vedere pragmatic, reactia gospodarilor fondurilor (filialele Romsilva
sau A.J.V.P.S.) este realista: au populat cu pesti mai usor de crescut
cu bani putini si care pot fi prinsi de turistii pescari de weekend
care urca la munte.
Discret
si sensibil la devalmasii, pastravul s-a cam retras. Iar prietenii mei
cu diverse profesiuni, varste si posibilitati incep sa-si prelungeasca
dorintele dupa el: care in Cehia sau Polonia, care in Norvegia (cu muscaritul
de competitie), Finlanda, cu bussiness, ba chiar in SUA, care in lacurile
alpine glaciare (ca mine), care in lacurile colinare (real politic,
în ape care efectiv miros a clean). Si inca in Slovenia n-a fost nimeni.
Toata stima pentru toti, dar este
altceva. Si altundeva.
Noi, cei
cu pretentii de sportivitate, am întârziat si n-am stiut sa facem "promotion"
valorilor noastre: momeala exclusiv artificiala, (doar) o varga tinuta
in mana, record pe piesa, nu pe kilograme, capturi (cat se poate) eliberate.
Si, mai ales, pastrav la munte, clean la deal, caras si biban la vale.
Ceea ce mi se pare mai in firea lucrurilor. Sau, in fine, cum inca mai
era firea cand am crescut eu.
Si iat
ca aceste valori, cu purtatorii lor, de la un capat sau celalalt al
lansetei, migreaza spre alte meleaguri, acolo unde pescuitul e in primul
rand un sport. Pacat ca, intr-un "meci" nedorit, balcanismul a invins
selectionata Europa- America - Restul lumii.
Florin Negretu, Bucuresti -
febr. 2001