Pornisem din Golful Hokianga pe la 4 dimineata,
cand ziua se ingana cu noaptea. David, capitanul vasului, era nerabdator
sa ajungem in locurile de vanatoare ale magnificului "Broddy" ( gigantul
peste spada), asa ca vasul sageta voios apele inspumate ale Marii
Tasmaniei. Eram pe "apa" de o saptamana si raul de mare mi-a dat "liber"
sa ma delectez cu un mic dejun copios. O remarca bine plasata de-a
mea a adus vorba de "fish and chipps". Pescuitul din noaptea precedenta
se soldase cu un lamentabil esec - apa mica si fund nisipos - asa
ca fileele de peste erau un subiect tabu. Ghicesc in privirea lui
David infrigurarea pescarului ce vrea sa rastoarne ghinionul , asa
ca nu mai trebuie sa insist mult si cedeaza:
- Ne oprim la un loc de Snapper daca faci tu "fish and chipps"-ul
! Raspunsul meu a fost usor de ghicit! Cobor in carlinga si incep
sa-mi pregatesc montura. (Fir textil de 0,30, carlig de 6/0, plumb
de300g legat cu naylon obisnuit de carabina si o montura "Pater Noster"
normala). "Eu sunt pregatit, unde-s solzosii?" Intru in cabina de
comanda si ghicesc o scurta abatere in cursul navei...hehe, stie David
ce face! Printre altele are recordul mondial la Kinng Fish prins la
musca - 64 de kg... fara comentarii!
Dupa cateva ore bune - timp in care rabdarea subsemnatului a fost
greu pusa la incercare - ajungem la Atolul Ahipara. Atolul e aproape
o insula. Spun aproape, pentru ca fundul oceanului nu strapunge suprafata
apei, doar adancimea apei scade simtitor. In cazul Atolului cu pricina,
apa are in jur de 50 de metrii - daca ne gandim ca suntem in mijlocul
marii si in jur apa are 500 de metrii, asta e ceva! Acum povestirea
va lua o mica nuanta SF pentru cei care nu au avut norocul sa traiasca
clipe de genul acesta!... Sonarul indica doua adancimi, una la 3-4
metrii, iar alta la 50 de metrii. Va inchipuiti cati solzosi se inghesuiau
in apa calda si de un albastru cobalt ce acoperea Atolul. Majoritatea
erau bineinteles bancuri de pesti mici, dar rapaci vanatori in armuri
de solzi inconjurau multimea de pestisori. Jos mult ravnitii Snapper
si Happuca, pe laturi Baracude si Trevally iar deasupra Kinng Fish-ii
de dimensiuni mitice! Fiorul nerabdarii mi sa transformat intr-o dardaiala
evidenta. Cu greu am reusit sa pun o sardea in carlig, iar in secunda
in care motorul vasului s-a oprit, ploci...plumbul meu a si inceput
sa se scufunde. Primul a fost un Snapper de un kg si ceva, care s-a
intors in udatura...il doream pe cel mare! David, mai putin orgolios
ca mine, folosea doua carlige mai mici si bucati de sardea. Tehnica
lui a inceput sa dea rezultate: Red Snapper la doua trei kg si Snapper
pana in patru kg intr-un ritm infernal... Timpul cel mai lung il lua
plumbul pana ajungea pe fund. Montura mea - pentru ca foloseam o sardea
intreaga - imi dadea si rateuri, dar nu-mi pasa caci il asteptam pe
Cel Mare! Bine inteles, ca intre orice pescari, s-a lansat o competitie.
Fiecare am luat cate o cutie si am inceput sa ne numaram capturile...
razand bineinteles - ce altceva poti face cand pestii trag, e cald
si fericirea curge peste tine in valuri? Primul Kinng Fish la prins
si eliberat David... avea doar vreo sase, sapte kg! Adrenalina urcase
la cote infernale, cand plumbul mi se agata in recif. Fortez iar firul
de la plumb - intentionat pus mai salab- cedeaza. Mulinez ca disperatul
sa-mi refac montura in cel mai scurt timp posibil, cand...BANG! Atac
violent ce aproape imi scoate bratul din incheietura - caci undita
nici balena albastra nu ar fi putut sa mi-o dezlipeasca de "ghiare".
-Shark! sugereaza David.