Home Articole Oscilanta-naluca nemuritoare la stiuca

Articole si noutati din pescuit!

(Tehnici de pescuit, legislatie, pescuit pe mapamond)


  • favorite_border
Oscilanta-naluca nemuritoare la stiuca
  • Autor: Florin Negretu
  • thumb_up 1 likes
Rubrica: Cronica pescarului

Fishing fish crap pescuit sportiv pescari peste rapitor

Oscilanta -naluca nemuritoare la stiuca


Daca nordicii au somonul, americanii black-bass-ul, adica bibanul .american, noi avem ca peste de sport stiuca. Sau, in fine, .mai avem.

Ea ne varsa adrenalina, fiind jocul, dragostea si .intelepciunea(?) tuturor varstele pescaresti si biologice. Iar investitia de timp bani si .energie cerute, face sa numai stim cine haituieste pe cine. De la pestisorul viu incoace, prima si ultima mare dragoste artificiala a stiucii a fost .lingura. Este vorba de lingura oscilanta sau (sau matematic) ondulanta. Paternitatea oficiala ca si patentul apartin (pe bune) doctorului neamt (se putea altfel?) Heintz Blinkler. Modelul initial semana cu un pestisor, avea doua ancore, o evolutie in apa . groaznica si..prindea de rupea. Numele "blinker"a devenit mult timp substantiv comun nu numai in germana, precum Adidas, la noi, ajungand sa desemneze si .rotativele. Denumirea de lingura intruneste un larg consens lingvistic: "spoon" (engl.), "cuillere",(fr.), "cuchellio" (it.), exact ca instrumentul de mancat supa, cu care seamana atat de bine.

De-a lungul anilor,dupa fiecare "new entry" in top-ul nalucilor, intr-o ordine cronologica aproximativa-rotativa, woblerele, pestisorul mort in montura Drachovitch, nalucile moi tip twister, fara a mai tine pasul cu debordantele ritmuri nord-americane, lingura oscilanta a facut pasul inapoi la ofsaid, si a revenit pe primul loc in preferintele tandemului stiuca -pescar. Fiind verificata de practica, teoria va fi mai usor de creionat. De ce ataca stiuca lingura s-a explicat mai bine si mai frumos (fara sa le stim pe toate ) de altii: P.Grant ("Povesti cu stiuci"), R.A.Roman, V.Tarus, M.Musatescu, ca sa-i amintesc doar pe cei ce ii am -fara gluma - mereu prezenti in inima si suflet. Sa nu uitam ca mediul in care se petrece actiunea este asa zisa lume a tacerii. Vibratiile se propaga mai repede, se amortizeaza mai repede (adica "bat" mai putin departe), se filtreaza mai mult.Stimulii emisi de o naluca in general si de o lingura oscilanta in special sunt: vibratiile de joasa frecventa (marii producatori cam stiu si care), acustice (idem ) si vizuale. Vibratiile de joasa frecventa se propaga cel mai departe. Fiind receptate in principal de porii cefalici , terminatii nervoase situate pe pe conturul maxilarelor. Ele sunt date de "bataia " lingurii, acea oscilatie, sau ondulare (unduire) in jurul unui ax imaginar. Lingura oscilanta "prinde" apa si genereaza o unda de presiune care se propaga cu atat mai departe cu cat lingura e mai mare. Daca frecventa "bataii" e si cea buna ,(asta depinzand nu numai de lingura, ci si de mana pescarului,) semanand cu semnalele prazii, stiuca e chemata, se apropie si totul se joaca pe ultimii metri. Dar aceasta este alta poveste, care va fi povestita la timpul ei. Demn de amintit este ca foarte.neprinzatoare sunt "rotatiile" lingurilor oscilante. Se intampla atunci cand miscarea oscilantei descrie rotatii complete, in acelasi sens, avand mai mereu o frecventa nefericita, mai mica decat al unei rotative "cinstite". "Bataia" unei oscilante prinzatoare este intr-adevar o miscare periodica, dar aceasta perioada cuprinde in ea cel putin o schimbare de sens, lingura "fluturand" in apa intr-o parte (intr-un sens), apoi in cealalta (celalalt sens).Posibil ca acest tip de miscare sa fie agreata de stiuci din cauza ca aduce mai mult cu semnalul dat de unduirea unui peste prada. Pe scurt, o oscilanta care se roteste nu e echilibrata (lungime, latime, grosime, densitate material, curburi, ancora ) si nu va prinde stiuci nici de spate.

Vibratiile acustice, receptate in principal de linia laterala, sunt date in special de natura materialului si a prelucrarii. De-a lungul anilor s-a constatat ca ordinea preferintelor stiucesti este: alama,cupru. Pentru argint nu avem la dispozitie un numar suficient pentru a putea vorbi de statistica, dar cui a dat mana sa incerce a fost multumit. Vibratiile acustice, sunt, se pare, un fel de "armonice " superioare la cele de joasa frecventa. Ele fac ca intre doua linguri cu aceeasi "geometrie" sa fie preferate cele de alama. Nu vorbim de culoare finala, care se obtine prin depuneri galvanice ulterioare, ci de materialul de baza. Marile firme lucreaza in special cu alama. Un mare producator francez de linguri, cu succese de peste 50 de ani , afirma in reclamele sale ca unul din secrete sta in calitatea alamei folosite si inaltul procent de argint din aliaj. In plus, o lingura buna e stantata din tabla laminata la grosimea finala a lingurii. E bine ca in procesul tehnologic aceasta sa nu fie incalzita prea mult (decalita ). Aceasta duce la inmuierea prea mare, lingura fiind predispusa la indoire in exploatare. Odata pierduta forma initiala, e greu de refacut fara matrita , deci se pierd si "bataia " initiala, si calitatile prinzatoare. In plus, incalzirea excesiva afecteaza calitatea finala a suprafetei. Depunerea galvanica ulterioara (argintare, cromare) pastreaza "calitatea" sau lipsa de calitate, a finisarii materialului de baza. Alte materiale, cat de frumoase, nu emit vibratii de joasa frecventa agreate de stiuca. De exemplu, sideful, atat de "natural", continua sa prinda mai mult pescari decat pesti.

Semnalele vizuale sunt ultimile care intra in joc. E drept sunt picatura care umple paharul. Teoria culorilor e cam cunoscuta: alb argintiu pe inserat si-n apa mirie, galbena sau cupru pe soare si apa limpede. Sau ..invers. Cu un plus de interes in lunile de vara si in ape limpezi pentru culoarea nichelata. Reflexele albastrii ne amintesc de randamentul sporit, in acele conditii, al woblerelor si twisterelor cu aceleeasi culoare in componenta. Practica mai multor pescari a aratat ca indiferent de culoarea preferata la un moment dat in niste conditii date, stiuca alege lingura mai bine finisata, practic mai bine lustruita. Pe plaiuri mioritice, ceva nou, "redescoperit" de un producator artizanal, profesor stabilit in Delta, lansat in microproductie de un mester Manole bucurestean, dar si in medie productie de altul care-i cat zece (in cifra de afaceri si prezenta pe piata ), si-i mai si intrece (la stiuci-record ) este Lingura bicolora. Secretul pentru care in aceleasi conditii obiective (meteo- atmosferice) si subiective (pescar, echipament), aceeasi lingura (dimensiuni geometrice , material) prinde mai bine in varianta bicolora a ajuns la mine prin cel ce l-am numit mai sus mesterul Manole. Nu stiu daca teoria ii apartine, dar am verificat-o in practica. Vibratiilor de joasa frecventa, cele care se propaga cel mai departe, au o.frecventa corespunzatoare unei unduiri complete, deci o "bataie" , corespunzatoare fetei concave, cea care "prinde" apa. Stiuca simte, ii place, se apropie si incepe sa vada.Ce vede? Doua sclipiri asemanatoare la o bataie, daca lingura e practic, la fel de vizibila pe ambele fete.Ceea ce ii sugereaza o usoara nepotrivire cu ce se astepta ea. Sau vede o sclipire si. ceva , daca lingura e mai putin vizibila pe una din parti, ceea ce seamana mult mai bine cu semnalele vizuale emise de inotul unui peste, vazut dintr-o pozitie oarecare. Rezultatul in numar de atacuri si in capturi e in favoarea teoriei. De altfel , lumea nu s-a nascut cu noi, incercam doar sa explicam ceea ce altii au aplicat de la inceputurile lansetismului.

Aceeasi teorie a undei de presiune vine in sprijinul vechii dileme stiucologice: "lingura mare=stiuca mare?". Stiucile mari sunt mai rare. Obiectiv, datorita piramidei varstelor, si subiectiv, casa-i romanul, nu poate practica "catch and release". Deci e mult mai probabil, cu atat mai probabil cu cat pestele e distribuit mai uniform, ca o stiuca mare sa fie mai departe de lingura noastra decat o stiuca normala. Semnalul dat de o lingura mare, (care "bate" bine desigur), va ajunge mai departe si va avea mai multe sanse sa atraga o stiuca mare.

Aici vin de se leaga alte doua "perle".
Una e culeasa de la ghidul si mentorul meu din Delta :"Mai dati in acelasi loc, Domnu' Negretu, ca alea mari vin mai tarziu". Si veneau. La el. N.B. In Delta, pe unde mergi cu mine, mari sunt cele intre 2 si 5kg.
A doua invatatura a fost facuta publica la emisiunea de pescuit al unei televiziuni centrale de un lansetist profesionist. Imi permit sa vi-o amintesc (scripta manet): "pentru mine, lingura buna nu este aceea care prinde cele doua-trei stiuci ale locului, ci cea care <> si altele de mai departe." Pentru clasificarea lingurilor, nu pot fi mai dens decat R.A.Roman, (vezi"Dictionar intru pacea si armonia universala ", colectia VPR). Trebuie doar sa adaug explicit, ca denumirile originale (Zack, Hardy, Dollingen, Eira), s-au pastrat in mare masura, dar lingurile fabricate in Romania au devenit altceva. Cu atat mai altceva cu cat producatorul intern s-a apucat mai demult de fabricatie. Explicatia este foarte. etologica, adica tine de comportamentul animal. Fiind o problema de viata si de moarte, pestele (ca specie) in general, sau stiuca, in cazul nostru, in special, "invata" repede. E simplu: care nu invata ca lingura e pacaleala, piere. Intr-un termen accceptat, spunem ca pestele "se educa ". Lingurile originale prind peste de ani de zile, intr-un anume loc, practic pe o anume populatie de stiuci care isi transmit, genetic si doar bunul Dumnezeu mai stie cum, informatiile. Apoi prind din ce in ce mai slab pana ajung bune de panoplie. Si atunci pescarul trebuie sa prinda cu alte linguri. Altele, dar care sa fie tot atragatoare pentru stiuci. Aici intervine meseria , arta, secretul, echipei producator, -"field tester"; na, ca la noi n-avem cuvantul in nomenclatorul de meserii. Dar avem meseriasii. E vorba de cel care isi cheltuie timpul incercand linguri noi. De multe ori e acelasi om cu cel care le fabrica. Daca are si puterea financiara de a iesi pe piata cu o lingura noua prinzatoare e bine si pentru noi (mai putin pentru stiuci); daca nu, e bine numai pentru el si prieteni. In Romania, actualmente exista un producator de serie mare, care este prezent pe piata cu modele asemanatoare celor consacrate vechi occidentale, si doi-trei producatori mai mici, dar care sunt pescari si care propun modele noi.

Pentru ca in revista VPR conducerea AGVPS este foarte atenta sa nu se faca publicitate mascata, nu am putut nominaliza firmele si persoanele care au un cuvant de spus in fabricatia lingurilor. Aici imi pot asuma subiectivitatile; deci numele de cod sunt "in clar" urmatoarele:
-Mare producator francez de linguri=Mepps;
-Profesorul din Delta =Eugen Petrescu, il gasiti la Maliuc, are firma de birdwatching;
-Mesterul Manole= Sorin Dragoi, bucurestean, e pe net, are firma Legance Fly;
-Producator cat zece, care-i si intrece= producator de serie mare=Gipo;
-Mentorul si ghidul meu din Delta =Cornel Suhov, pescar profesionist, cu scule si autorizatii;
-Lansetist profesionist=Florentin Smeu;
-Televiziune centrala =Antena Unu (emisiunea de pescuit "Fir Intins");
-2-3 producatori de serie mica, dar sincera=(in ordinea preferintelor personale): TvLure (Bucuresti ), Dara(Brasov), Mihai "Misu" Palada (Bucuresti); TVLure si M.Palada sunt distribuiti de Arrow Int.Bucuresti, Dara, de Energofish Cluj.

Florin Negretu, Bucuresti - nov. 2000

 

Cronica pescarului

 


fiber_newStiri

Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA. [...]

fiber_newInfo

Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026

(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. [...]