Dupa cum am vazut in celelalte
doua capitolele dedicate pescuitului crapului, crapii
sunt omnivori si au preferinte alimentare in functie de
sezon. De la aceasta regula face exceptie Amurul, acesta
avand predilectie pentru hrana de natura vegetala. Tot
in categoria exceptiilor mai fac parte Fitofagul si Novacul
(crapi chinezesti) care consuma numai plancton de natura
vegetala respectiv animala, acestia neputand fi capturati
prin mijloace specifice pescuitului sportiv decat in mod
accidental - motiv pentru care nu vom insista prea mult
asupra lor.
Nadele au rolul de a atrage
si a mentine pestii in zona in care pescuim si sunt constituite,
de regula, din amestecuri de seminte (soia, grau, porumb,
canepa etc. - intregi sau macinate), aluat, arome, coloranti,
continand uneori si cantitati moderate de rame, viermusi
albi. Nada este bine sa fie aleasa corelat cu momeala
utilizata si nu intamplator. Intotdeauna trebuie avut
in vedere ca nada sa fie aleasa cu grija in functie de
sezon, de caracteristicile lacului, de hrana naturala
oferita de lacul in cauza.
Momeala are rolul de a atrage
pestele si de a-l determina sa inghita acul. Aceasta este
fixata prin intermediul unor fire auxiliare, denumite
uneori "fir de par", sau se fixeaza direct pe
ac. La fel ca si nada, momeala optima se alege tinand
cont de sezonul de pescuit, de caracteristicile lacului
si de hrana naturala oferita de lac.
Un lucru mai putin stiut de pescari
este ca insasi PH-ul apei joaca un rol important in alegerea
sau prepararea nadei optime. Intr-un iaz bogat in calciu
(PH ridicat) si deci si in hrana, nadele bogate in aminoacizi
sunt putin eficace. Buletele "sarace", pe baza
de gris, cu o aroma simpla ca atractant, reprezinta alegerea
inteleapta pentru acest caz. O nada simpla si clasica
cu o aroma si putin ulei volatil devine usor acida. Intr-o
apa cu PH-ul 7-7.5 aceasta diferenta prezinta interes
pentru crap. In cazul apei dure (PH 8.5), nada de mai
sus devine prea acida pierzandu-si atractivitatea ca urmare
a gradientului ridicat de aciditate (diferenta mare de
aciditate). In acest caz vom pune in nada putin carbonat
de calciu sau coaja de ou care au rolul de a diminua aciditatea
nadei. A se intelege aici ca problema este valabila atat
pentru nada cat mai ales pentru momeala, cazul reprezentativ
- buletele.