Cand am vrut sa scriu despre
aceasta intimplare am discutat cu sotia. Nu mare mi-a fost mirarea,
cand am aflat ca ea isi amintea mai multe lucruri decat mine, din acest
concediu petrecut la capatul tarii, acolo sus in Maramures.
In 1982 mi-am facut concediul,
izolat de lume, la casa de vanatoare Apa Sarata, la 12 kilometri de
Baia Mare. Aici timpul avea alta dimensiune, nu se scurgea cu aceasi
viteza ca la Bucuresti. Palinca, dramuita de sotia mea, facea sa-mi
arda stomacul iar pescuitul zilnic, acolo in curte "la botul calului",
era destinderea de care aveam nevoie.
Dimineata, cam pe la cinci,
ma strecuram din pat si coboram bine imbracat, sa fac o partida de pescuit.
Aveam o geaca groasa si pantaloni grosi ca sa nu intepenesc pe malul
lacului. Ca sa ajung la lac, coboram pe niste dale de piatra cioplita,
printre brazi imensi care se urcau falnici drept spre cer, gata - gata
sa intepe cu virfurile lor luna de pe cerul senin si plin de stele.
In fiecare dimineta cautam cu grija fiecare dala de piatra, prin ceata
groasa care fugea prin gradina, pe langa casa, in sus spre cer.
Pana sa arunc undita, ceata incepuse
sa se ridice de pe luciul apei, vedeam pluta dar nu si varful batului
de undita.
Casa de odihna era a judetenei
de partid, rezervata activistilor de partid din Baia Mare sau de la
Bucuresti. Din balcon vedeam lacul cu apa de munte, rece, clara si limpede.
De aproape vedeai si pestele, spinarea neagra a crapului fitofag care
se plimba greoi, in grupuri mici, pe langa mal. Lacul era alimentat
din izvoare naturale, iar pomii din jurul sau ii dadea o nota de noblete,
de romantism si maretie. Acolo, dimineata, cand fiecare crenguta scapa
de norul de ceata, sclipea fericita la soare, de la care primea energie
si imbold de viata. Picaturile mari de roua cadeau greoi pe lac formand
mici cratere efemere, care clipoceau strident in linistea nesfarsita
dintre dealuri. Lacul nu era mare, dar suficient ca un pescar inrait
sa arunce unditele si sa astepte pestele.
In prima zi, ca la debutanti,
ca la incepatori, am prins o galeata de peste, de toate felurile si
dimensiunile. De data asta am pastrat in galeata pestele mai mare din
care soacra mea a facut ciorba si peste prajit.
Eram in vacanta cu sotia, mama,
soacra si baiatul nostru. De atunci aceasta excapada nu s-a mai repetat
niciodata, chiar daca acum am 66 de ani.
Pana la Baia Mare am condus non
- stop o Lada rosie 1400. Am trecut cu greu de Brasov, ne-au tinut pe
loc niste camioane pline de marfa. Nu erau drumurile de acum, facute
cu bani de la Banca Mondiala sau de la Comunitatea Europeana. Soseaua
era ingusta, cotiturile mai ascutite. Se mergea mai prudent. Oricum,
pe sosea carutele erau peste tot. Am facut un popas la Brasov, altul
la Cluj, de unde spre seara eram in drum spre Baia Mare. In oras ne
astepta un coleg care ne-a dus la casa vanatorilor si ne-a cazat. Spre
bucuria noastra, eram intr-o zona de deal, pe o colina, intr-o padure
de fag si brazi.
Incurajat de galeata plina de
peste prins in prima zi, am reluat pescuitul in fiecare zi, dimineata
si seara. De fiecare data aveam recolta, dar inca o galeata plina de
peste nu am mai reusit.
Intr-o dupa amiaza, cand refuzasem
politicos o masa campeneasca, eram pe lac. Pestele venea destul de rar,
peste mic, biban, rosioara, din cand in cand cate un caras. Aveam in
cap senzatia ca lacul nu mai are peste. In acel moment, pluta care era
pe partea dreapta, aruncata la vreo cinci metri de mal, a inceput sa
se miste. Incet s-a ridicat din apa, a ramas suspendata si apoi s-a
dus in larg, mereu pe suprafata lacului. La un moment dat pluta a fost
trasa la fund. Firul s-a intins si brusc s-a dus spre stanga descriind
un arc de cerc. Pestele tragea violent. Nu puteam opune rezistenta.
Cind firul s-a intins la maximul, fara ca eu sa reactionez, a aparut
un cap de crap negricios, cu buze carnoase, care a tras si a rupt firul.
Firul s-a rupt cu un bazait si un suer special, inconfundabil. Am ramas
si fara pluta. Pana am plecat de la vila, nu am mai vazut nici pluta
nici pestele care avea undeva prin gura un ac de pescuit.
Casa era ingrijita de o femeie
al carei sot facea aprovizionarea si se ocupa de gradina. L-am vazut
in aceasi zi si la intrebat:
- Bade,este peste mare aici in
lac?
- A, da.
- Ce fel de peste este in lac?
- Pai, crap d'ala…. cum ii zice.? D'ala de mananca iarba.
- Fitofag?
-Pai da, fitofag cum ii zici mata.
A plecat sa-si faca treaba. Eu
am ramas sa casc gura la lac. Sa aiba lacul asta peste asa de mare?
Da. Pentru activistii de partid.
I.V. Patrascu