Peste era peste tot in lacurile
din balta, numai sa vrei sa prinzi. Asta se petrecea in perioada 1945-1955.
Lacurile din balta erau renumite. Despre ele se vorbea de bine, ca au
peste, dar totul era imbracat in mister, in povesti de dragoste, in
istorioare cu ciobanii satului, cu obiceiurile legate de prelucratul
laptelui de oaie, de vanat.
Satenii, cei din Fetesti si Dudesti,
aveau in gospodarie oi, cai, bivolite, mai rar vaci. Bivolitele erau
pascute in grup. Fiecare turma de bivolite, pe baza de contract, pleca
in balta dimineata si venea seara la culcare, la muls si la graunte.
Dimineata, dupa ce era mulsa, timp in care manca boabe de porumb, pleca
singura. Deschidea poarta, se uita in stanga si in dreapta. Daca turma
intarzia astepta linistita pe podetul din fata curtii. Intra linistita
in turma, o lua la vale si la comanda bivolarului intrau toate in apa
si traversau Borcea, care la noi era de un kilometru latime. In balta
mancau verdeata din belsug, se reproduceau linistite, departe de sat
si civilizatie. Acasa venea pentru lapte, venea mandra cu puiul de curand
fatat. Statea cateva saptamani in lehuzie si pleca din nou la programul
zilnic de baie, inot si pascut.
Bivolarul primea bani si bunuri
in natura. Primea cota de lapte, cota de branza, cota de vin prost,
cota de peste uscat si sarat, grau si porumb. Asa se recompensa munca
bivolarului, care se ingrijea de sanatarea fiecarei bivolite. Mai mult
decat atat, era acceptat de aceste animale negre, dificile, greoaie,
greu de stapanit. Veneau pasnic de la apa, cu capul intins.
Tot in balta erau oile, care
cresteau acolo, fiind mai greu de transbordat. Acolo ciobanii le mulgeau
iar fiecare gospoar, dupa o grila prestabilita, se ducea sa-si ia portia
de lapte, branza si urda. Portia era proportionala cu numarul de oi,
programul era stabilit anual. Gospodarul trebuia sa duca sare, bulgari
de sare, malai, fasole, dulciuri. Intr-o astfel de actiune m-a dus bunicul
cu el. Drumul era hotarul dintre Fetesti si Dudesti. Caii se conduceau
usor, se manau din haturi, fara bici. De la pod la stana erau 10 kilometri.
Ajunsi in zona, faceam la dreapta, pe drumuri cunoscute numai de gospodarii
satului, la stana noastra.
Stana, o improvizatie de barne,
dulapi, scanduri prost montate, avea cinci colibe din stuf si papura
uscata. In aceste colibe pamantul era curat, batatorit. In coliba, pentru
cateva minute ardea un felinar afumat. Se facea economie la sange. Dupa
muls si dupa raportul strict personal, cate oi mancasera lupii, justificate
individual cu petice de lana care pastrau semnele proprietarului, ne
strangeam in jurul focului sa mancam noi preparate din lapte si ce le
adusese bunicul. Pana tarziu stateam de povesti. Cand focul era aproape
stins ne duceam la culcare. Pentru spalat, foloseam galeata cu apa.
Pentru baut apa provenea dintr-un izvor dubios, dar, in lipsa de altceva,
era buna. Cainii, ca si la Horezu, haleau ce faceau ciobanii, de unde
lantul de gazde intermediare pentru paraziti, prezentat de renumitul
profesor Niculescu, la facultate, se realiza in natura, acolo in balta,
om, caine, oaie, pamant.
Venind de la oras, ciobanii mi-au
acordat mai multa atentie. Am asistat la muls, la prepararea cheagului
si a branzei, la prepararea urdei si altele. Eram descult, nu aveam
pantofi sau alte ciubote, nu simteam nevoia.
Pentru numarul de oi pe care
le avea bunicul, a trebuit sa stam sa luam produsele prelucrate trei
zile la rand. Acolo erau lacuri renumite pentru peste. Ciobanii pescuiau
de zor, sa poata avea carne proaspata. Asa se face ca doi dintre tinerii
ciobani au plecat la pescuit si m-au luat cu ei. Nu aveam scule, nici
ei nu aveau scule de pescuit. Nu era nici o problema. Aveau cutite ascutite
si ata de matase pescareasca. Undeva prin stofa aveau prinse ace cu
gamalie.
Sa-mi fac o undita stiam, stiam
sa fac noduri pescaresti, sa aleg plute, spre surpriza ciobanilor. Am
ajuns la lac, pe care nu pot sa-l localizez, dar nu era departe de stana.
Stana era langa un izvor si aproape de lac. Acolo, dis-de dimineata,
ne-am ales locurile, am pregatit sculele si am trecut la pescuit. Prima
actiune a fost sa ne alegem din salcii sau artar nuiele bune, nu mai
lungi de doi metri. Am pregatit guta care era matase chirurgicala sau
matase de pescuit. Pluta era din papura uscata si se taia la dimensiunile
pe care le doreai. Acul de undita era boldul. Acul cu bold. Se lega
matasea de bold, strans langa fluturasi, cu mana se curba acul, dupa
gust.