Pentru a va scuti de alergatura si timp consumat cu documentarea, incercam in prezentul material sa va oferim unele informati de baza, referitoare la barci si motoare.

Barca
Orice pescar sportiv, viitor posesor al unei ambarcatiuni, trebuie sa cunoasca cateva elemente de baza referitoare la acestea. Mentionam ca in cele ce urmeaza vom prezenta doar notiuni legate de ambarcatiunile realizate din materiale rigide. Unele dintre aceste notiuni sunt insa valabile si pentru barcile gomflabile, despre care vom vorbi intr-un material viitor.

Pentru inceput sa ne familiarizam cu cateva notiuni elementare si structurale (v. fig.1.):

• Prora – partea anterioara a unei ambarcatiuni;
• Pupa – partea posterioara a unei ambarcatiuni;
• Bordaj – partile laterale ale ambarcatiunii, realizate din material lemnos, metal sau fibra de sticla;
• Carena – partea exterioara a corpului unei ambarcatiuni, situata sub linia de plutire;
• Linie de plutire – linia pana unde o ambarcatiune se scufunda in apa, la capacitatea de incarcarcare proiectata. La unele ambarcatiuni aceasta linie este marcata pe exteriorul bordajului, de catre producator;
• Etambou (oglinda) – partea posterioara (pupa) a unei ambarcatiuni, de regula dreapta si deosebit de rezistenta. De el se fixeaza carma (la barcile cu rame) sau motorul exterior (outboard motor). In cazul barcilor din fibra de sticla, oglinda este de regula intarita cu o placa metalica, pentru fixarea motorului (v. fig.2.).
Din punct de vedere al formei, oglinda poate fi de doua feluri:
- oglinda inalta, nedecupata (A) – accepta doar motor cu cizma lunga; avantaj: pot fi
folosite motoare puternice => viteza mai mare, iar valul de pupa patrunde in barca doar in situatii exceptionale;
- oglinda joasa sau decupata (B) – accepta si motor cu cizma scurta; dezavantaj: la viteza maxima valul de pupa poate introduce apa in barca. De mentionat ca la anumite tipuri de ambarcatiuni (caiac, canoe, lotca etc.) oglinda lipseste, atat prora cat si pupa avand forma ascutita => coeficient de hidrodinamicitate maxim, deplasare mai lina fara val de pupa, mai usoara si mai rapida;
• Chila – elementul principal al scheletului unei ambarcatiuni, dispusa longitudinal la fundul acesteia, constituita dintr-o „grinda” rezistenta, de care se leaga etrava (la prora), etamboul sau oglinda (la pupa) si crivacele (transversal);
• Etrava – element de rezistenta, in continuarea chilei, care inchide corpul unei ambarcatiuni la extremitatea prorei; de regula extrem de rezistent, cu ajutorul ei barca deschizandu-si drumul prin apa;
• Crivac (crivace) – piesa de rezistenta din scheletul transversal al unei ambarcatiuni, legata de chila (in partea inferioara), de care se fixeaza bordajul; in cazul lotcilor traditionale, numarul crivacelor constituie indicativul de lungime al acestora;
• Copastie – element de rezistenta, in care se fixeaza capetele superioare ale crivacelor, constituind o bordura rigida (din lemn, metal, etc.) la partea superioara a bordajului unei ambarcatiuni;
• Punte – in cazul barcilor, partea acoperita a zonei prora, de extindere variabila; in cazul barcilor din fibra de sticla, in compartimentul puntii se afla unul din flotoarele obligatorii ale barcii (o masa de spuma poliuretanica) si uneori „camera ancorei”;
• Flotabilitatea sau starea de plutire – este una din principalele calitati nautice ale unei ambarcatiuni. Reprezinta capacitatea acesteia de a pluti cu o incarcatura data si la un pescaj determinat de legea echilibrului dintre greutatea navei si aceea a volumului de apa dezlocuit de partea sa imersa. Acest echilibru se exprima prin formula: G = V × d; in care: G = greutatea ambarcatiunii; V = volumul operei vii (carenei); d = densitatea apei;

Pag: