Delta la comanda
Nu
poti comanda Deltei ce si cand si cat sa-ti dea. Si, de nu esti atent,
te poate face ea de comanda. Personaje: A(r)matorul-
vanator, pescar, ornitolog, mai mereu la inceput de drum, cu o energie
politicos spus, debordanta.
Profesionistul-inlocuiti,
in Terminator 1, "tintele" umane cu pestii rapitori si pastrati restul:
valoare profesionala si constiinta ei, stiinta (a pescuitului), tehnologie
(a echipamentului), vorba minima, eficienta maxima, viata(?) dusa in
umbra "contractelor", singuratate.
Capitanul-nascut in inima
Baraganului, devenit "os de maliucan" dupa sotie, Delta pare sa-i aduca
aminte ca jumatate de viata e uneori prea putin pentru a o cunoaste.
Povestasul subsemnat -
(prea ) saritor, stiind cate nimic din toate si, "detaliu" esential
in caz de expeditie, avand autonomia redusa fara o masa cat de mica
(mare); idem somn. Imaginatia atatata de lectura integrala Comando Delta
-Doran Marian.
Alic-brac german de 8 luni,
ultim nascut, platind cu agitatia sa perpetua cine stie ce pacate; nu
suporta si nu iubeste decat pe stapanul sau, Armatorul.
Flotila de reactie rapida
-Batrana Carapace; nu chiar asa batrana, dar proiectata sa plimbe cativa
turisti pasnici in miez de vara (viteza maxima 10mph la vale); i-ar
prinde bine un <face lift>, pe ici, pe colo, prin partile esentiale;
desantul: barca Luli, aproximativ 1,5 x 2,5, fibra de sticla, nou nouta
si elegant vopsita camuflaj, vedeta vanzarilor la TIB'97.
Timp: dupa primul inghet
si inainte de povestea unei prohibitii (la stiuca) anuntate.
Echipaj alcatuind (de voie?
de nevoie?) o echipa si sperand intr-o reeditare a darnicului noiembrie
(rata, gasca , stiuca, icra) si, de se poate, pe aceleasi locuri: doua
canale "secrete", greu dibuite de la bastinasi.
Dupa doua zile de copca
la marginea Maliucului (balos, biban, stiuca, 1 salau si.un caras la
kil), nu ne ajunge si plecam spre. inima Deltei. Pe la 9, ca boierii.
Ajungem la cele doua canale (unul fusese cu stiuci multe si mari, la
1-3kg, celalalt cu foarte multe si mici: 0,5-1kg). Cel cu babanele era
dezghetat, malos si mort. Cel cu micile, inghetat. Sapam copci si punem
pripoane cu baboi; primul pus-prima si ultima muscatura, chiar din mana.
O ratez, apoi facem cuie degeaba o jumatate de ceas. Plec cu Profesionistul
de-a lungul canalului 1km, gasim o intersectie partial dezghetata. Dam
- nimic, n-am rabdare, ma intorc singur, 1,5 (!) km pe dig printre salcii,
iedere, plopi, gropi si namoale, nu gasesc Batrana Carapace, realizez
ca am trecut de ea, ma intorc inca o data, vine si Profesionistul exact
pana unde trebuie."Vezi, daca nu m-ai asteptat.". Reusise sa starneascva
2 aratari (pixuri) cu deschiderea falcilor mai mica decat ancora.
Vin si armatorul cu Capitanul,
n-au dat de vanat, impartim si ultimul gat de apa, hai prin japse; ei
la vanatoare, noi la pescuit. Gasim canale moarte verzi, moarte maro,
moarte cu gheata. Armatorul pusca un ratoi la 15 metri lateral, deasupra
unei japse inghetate. Capitanul il aporteaza dupa jumatate de ora de
chin si ambitie, cu barca Luli; spargand cu scandura, impingand cu ghionderul,
culcand stufuri si rachite. Daca vedeam la film ziceam ca regizorul
a fost drogat; (acum imi amintesc un "deja -vu": in "Man in Wilderness",
cu Jon Voight, in vestul salbatic un capitan de corabie nebun isi impingea
oamenii sa traga corabia la edec, peste munte). Pe Capitanul nostru
il putem recupera doar aruncandu-i o funie.
Intre timp, Batrana Carapace
s-a impotmolit. Balans stanga -dreapta cu du-te vino dintr-un bord in
altul, nu iese, fata-spate, tot nu iese, scandura impinsa in mal, fortam
motorul, nori de namol, uf, am scapat.
Alt loc, dubla a doua;
eu in rolul si locul Capitanului, dar rata fusese impuscata cat timp
eram noi dupa stiuci: "pe undeva pe acolo". Ati ghicit: n-am gasit-o,
dar mi-am rupt haina si mi-am facut-o "de comando".
Se-ntuneca. Armatorul,
Capitanul si Alic se lasa cu barca Luli pe o japsa pentru pasajul de
seara. Seara ? Se face din intuneric mai intuneric, din frig mai frig,
din umed mai umed. Apa, cer, salcii, stuf au (adica n-au) aceeasi culoare.
Profesionistul da in Styx-ul uleios de rece ce e, lanseaza precis pe
sub salcii si reuseste chiar sa faca lingura sa bata. E multumit. A
pescuit.
Zgarcit (la propriu), uit
de foame, sete, frig, murdarie, renunt la orice cheltuiala de energie,
abandonez si intru in semi hibernare cu halucinatii.
Zgomote. Vin vanatorii.
Au recuperat ceva din cele doborate, la randul lor cateva din cele ce
le-au intrat in bataie. Leaga (innodat) barca Luli si o luam spre casa
(Maliuc). E bezna totala (nu tu Luna, nu tu stele, iar fiecare a zis
ca celalalt ia lanterna) si mai avem vreo 2 ore de mars.
Fortez ochii, vad o parere
de negru mai negru ce ar pute fi sirul de salcii, da am gasit prima
intersectie (sunt laudat, mi se suie la cap), mergem un ceas, facem
si al doilea cot, ajungem la anaforul de la Mila 22, luminam malul cu
proiectorul, intram in Sulina.
Gata, in juma de ceas suntem
acasa. Mancare si somn eu, tigari, vodca - ei, familie - Capitanul,
caldura si lumina - la tot cartierul.
Armatorul sare impuns in
coaste de al saselea simt, cel al proprietatii: barca Luli! Nu mai e
la remorca !! Rostim in cor: Luli, fir-ai a. rimei!
Nu e timp sa ne invinuim.
Sunt niste milioane, frumos vopsite camuflaj, care plutesc bine camuflate
in noaptea de solstitiu, pe canalele Deltei. Si stiti dumneavoastra,
in Delta, canalele...
Buuun. Adica rau. Ne-ntoarcem,
hotareste Armatorul. Facem rondo-ul pe Sulina, ii dirijez cu proiectorul
si.ratam intrarea.
Capitanul ma mascareste.
La a doua incercare, el centreaza, (vine pe punte si regleaza "geometria"
proiectorului) el da cu capul (se-ntoarce la comanda ) si mai si inscrie:
prindem intrarea.
Dupa anaforul de la 22,
incredibil, vine o lumina. E un vas marisor. Asteptam juma de ora (nu
e loc pentru amandoi) sa apara. Ne uitam chioras sa n-aibe ceva la remorca.
Nu au; poate au spart-o cu prova. "Buna seara, n-ati vazut.?" dispar
in noapte si in ceata.
Intram inapoi pe 22. Fac
de cart afara, cu ochii beliti si manusi de imprumut. Inauntru, oameni,
caine (care ii rabda !), motor, tigari, toate incearca sa-si dea o parere
de caldura unele altora. Incepe sa ninga. Speriem din somn rate, care
acum zboara bine, in lungul canalului.
Ajungem la ultimul cot.
Stanga sau (sau exclusiv!) dreapta. Capitanul socoteste - (timp, curent)
hai la dreapta. Matur cu proiectorul canalul din mal in mal (s-a latit
la vreo 50 m). Timpul nu mai exista. O vad. O vedem. Cu 20 de metri
(!) inaintea bifurcatiei Olguta -Sontea.
Nu o mai legam, zic. Fac
echipa cu armatorul, ne opintim o suim si o punem de-a latul, pe prova.
Bun , felicitari, strngeri de maini, usurati, hai inapoi acasa.
Care "inapoi"? Eu: "Incolo".
Capitanul: "Ma, esti sigur? Eu am fost atent la comenzi, nu stiu cat
s-a rasucit, malul nu se vede!" ; "Sigur, nu ne-am invartit, pe raspunderea
mea ". Profesionistul, rece si detasat ca iarna dimprejur (nu s-a plans
cand s-a pierdut, n-a sarit in sus cand s-a gasit), nevoit sa vorbeasca
pentru a-si salva viata, spune doar ce si cat trebuie: "Nu, dincolo;
asa bate ninsoarea". Mergem pe mana lui. Dupa o suta de metri vedem
si recunoastem malul. Dam si de o pancarta a ARBDD-ului (pentru neinitiati,
Admnistratia Rezevatiei Biosferei Delta Dunarii). De acum, rutina sa
mai gasim o data intrarea spre 22 venind dinspre partea opusa. Si inca
un fleac de 2 ore inapoi.
Ajungem acasa. Timpul reincepe
sa curga: e 12 noaptea. Nu pare chiar tarziu, dar s-a-ntunecat la 4.
Acum (februarie) ei sunt
in Delta, Alic a pierit scapat in jungla de asfalt a Bucurestiului,
iar eu m-am cerut la munca de birou.
Si au ramas doar trei.
P.S. S-au intors. Au prins.
Data viitoare merg si eu.
Florin Negretu, Bucuresti -
febr. 2001