Daca se vrea se poate

---

Ma numesc Antoniu Teodor Cristian si sunt din Craiova, Jud. Dolj. Pescuiesc de 10 ani pe raul Olt si am citit un articol pe site-ul dumneavoastra in care un pescar sportiv reclama destul de indignat pescuitul industrial practicat cu o nesimtire nemaivazuta de catre diverse persoane, cu autorizatii sau nu, in cele mai diverse moduri cu putinta. Prezenta organelor de control este ceva cu totul imaginar pe raul Olt, fapt de care m-am convins si eu, asteptand de 4 ani sa platesc o chitanta "la locul faptei". As vrea totusi sa remarc urmatorul fenomen: disparitia (sau mai bine zis scaderea drastica a fondului piscicol pe raul Olt) nu se datoreaza numai acestor braconieri cu acte. Cei care stiu si pescuiesc de multi ani pe Olt pot sa confirme inmultirea fara precedent a pescarilor, sau migrarea pescarilor de la baltile cu taxa spre Olt, unde nu vine nimeni, nu te intreaba de nimic si mai ales unde poti sa prinzi in nestire puiet de caras, biban si, mai nou, salau, avat si platica.
Tin sa reclam la randul meu lipsa totala de bun simt a acestor "unditari" care nu au auzit de dimensiuni minime, cantitate maxima de peste ce poate fi prinsa de la RASARITUL la APUSUL soarelui, lucruri care ar trebui respectate daca nu pentru noi, pentru copii nostri. In acest ritm Oltul, de departe apa cu cea mai bogata fauna piscicola de la noi din tara, va deveni doar un luciu adanc de apa, cu un peste speriat si timid pe ici pe colo, cu gura rupa de carligele litate si aripile terfelite de plasele de monofilament, la mare moda printre "pescari". Au incercat ei vreodata oare sa elibereze strapazanii de 100 g, sau un crap de cateva kg plin de icre? Raspunsul este nu, dar problema este: vor incerca oare vreodata? Se vor opri din pescuit cand sacul va cantari 4 kg? Nesimtirea este peste tot, inclusiv printre pescarii asa zisi "sportivi". De mai multi ani am luat hotararea de a pescui numai cu momeli artificiale, de a elibera absolut tot pestele pe care il prind in speranta ca ma voi deosebi in vreun fel sau altul de acesti oameni. Si uite ca n-am murit. Cred ca nici voi, cei care poate veti citi acest articol, nu veti muri daca veti incerca macar o data in "cariera" dumneavoastra de pescari sa plecati fara peste acasa, dar nu pentru ca n-ati prins, ci pentru ca ati hotarat sa faceti un lucru bun si ca ati inteles ca resursele piscicole nu sunt infinite.

Va multumesc.

Antoniu Teodor Cristian, mai 2004

Ocrotirea apelor