In '97, dupa 300 de km, 3 ape
si trei pesti dimensionali la doi pescari, prietenul italian a spus:
"Non e la colpa di Florin, e la colpa di Romania ". "Colpa"-vina,
restul il traduceti dumneavoastra.
Altadata, inseamna vreo doi-trei
ani inainte de cumpana din'89. Si cam tot atatia dupa, atunci cand
am lichidat greaua mostenire. Adica ce am prins din ea si noi, ca
simpli pescari sportivi. Cateva bucati de 1, 2, 3 kilograme (2,600
mai precis, record personal pana azi), pe partida. Hmm? Suna
bine. Si, mai ales, prieteni care m-au dus, prieteni pe care i-am
dus, batranu meu, care s-a dus.
Pentru cine nu stie, lacul
de acumulare Bolboci este o ctitorie a "iepocii" care a vaduvit de
apa Ialomita superioara in cheile Zanoagei dar a nasit un petic de
cer in Bucegii nostri cei de toate iesirile.
Unde, multumesc Preaingaduitorului,
timp de cativa ani buni s-a putut prinde. Si ciuta cu vitel fulgerand
prin lastarisul unei codite de lac, si cerb voinic deranjat de taietorii
de brazi, si boncanit in amurg si-n noapte si urme de ursoaica cu
pui, de te cam treceau fiorii singur pe lac, si stol de rate decoland
cu bang sonic de care te apropii cu maxima grija, ca sa nu sperii
pestii, crezi tu. Si vizibila pana si costila, si senin cu soare si
aer curat sticla, dupa ploaie data-n lapovita si ninsoare, pe iarba
cruda de mai; cu Ialomita limpede-limpede si cascade numai spuma curata
(fara pungi si pet-uri), cum o fi prin Canada celor ce au plecat sa-si
caute Canada tocmai in Canada. Si fragi, si afine si tocanita din
ciupercile locului, la plita cabanei. Si oameni de toate felurile:
o muntista tanara si frumoasa, sorindu-se topless, (in alt context
ar fi fost "buna "acolo era chiar frumoasa); un izraelian ce isi adusese
copilul sa-I serbeze ziua de nastere in tara de bastina (iarta-ma,
amice de un week-end, ca nu i-am daruit pastravul cerut). Si un romano-norvegian
cu multa, chiar prea multa, scoala: la iezuiti, la ei, la parasutisti,
la noi si inrolat (voluntar …platit) prin anii'50, alaturi de cei
ce I-au haituit prin munti pe partizani-banditi-luptatori anticomunisti-alegeti
ce termen va spune constiinta dumneavoastra. Povestile lui despre
pescuit-serii (!) de curcubei de 3 kg si peste, prinsi cu rama pe
fund (cah!), cand lacul era practic golit- sau dragaleli- "sponsor"
avant la lettre al studentelor (pe bune) venite cu prietenii saraci
(saracii!) la munte, amor romantic sub stelele verii, la care "voyeur'"
ar fi fost un cerb-erau absolut aiuritoare. Dar pentru el si pescuitul
si dragostea isi pierdusera taina. Si urma unei vorbe de sinceritate
si adevar intre un fost prim ministru, mare manager prin finantele
internationale, candidat la presedentie si un fost actual si, probabil,
viitor cabanier. Si duduitul cu miros de revolutie al elicopterului
militar manevrand deasupra barajului.
Cum, ce ziceti ? Despre pescuit
? A spus cineva pastravi ? Ei, atunci sa-ncepem. Au fost mai intai
in povestile cu hecatombele barajistilor, identificate mergand pe
firul invers, al decaderii pastravului in plocon. Apoi in patania
nasului meu, plecat in cercetare. La insistentele turistilor pescari
amatori (stricto-sensu) "la ce dati? Ce e aia ? lingurita?? daaati-mi
si mie una , va rog!" le-a oferit cu un zambet mefistofelic singura
"ruseasca " din trusa, o ondulanta -imitatia de Toby, cea colorata
cu email pe o parte, pentru cine isi aduce aminte. Iar intrusul, la
primul lanseu, poc! o bucata de 1kg, la al doilea lanseu, poc! a doua
bucata, de doua kg; (si le-a si scos pe amandoua). Apoi nimic, la
nimeni.
Si, in sfarsit, prima intalnire.
Plecat de la Bucuresti si urcat (cu Dacia berlina) odata cu zorii.
Drumul se situeaza ciclic intre groaznic si practicabil, functie de
refacerile periodice, dar peisajul este unic, iar stanile, ca si crucile
de pe margine, absolut autentice. In fine, cu harta, cu intersectii
fara indicatoare sau marcaje, cu raspunsurile ciobanilor, am gasit
lacul. A fost o dragoste la prima vedere. Baraj, padure de brad, apa
multa si curata. Zdup direct la coada, unde vine Ialomita din Cheile
Tatarului, si venit batand sistematic malul. Dar, cu toate insistentele,
de dimineata (sa fi fost 8, sa fi fost 9) pana pe la 11-12, nu s-a
intamplat nimic: nici o saritura, nici o urmarire, nici o parere de
muscatura; totul sub presiunea discreta, dar continua a batranului
meu, pe atunci pescar in retragere (este? ti-a muscat? ai vazut?)
si fara a gasi pe cineva pe mal pentru un schimb de informatii. Dar,
reversul favorabil al medaliei, ma simteam singurul "stapan", si ,
vorba ceea, absolvisem ciclul intai la Pecineagu, Dambovita.
Pana la urma, nu cred ca am
gasit eu locul, naluca si adancimea potrivita ci ca au inceput "ei"
sa colaboreze. (Mai ales ca, o sa radeti si o sa vorbiti de noroc,
pentru ca facusem o pauza de gandire, cu ocazia "vizitei" printre
brazi, ce ar fi trebuit s-o fac dimineata acasa in baie, dar cine
mai avea timp in asa o zi speciala?). Meciul a inceput pe la pranzul
al mic, ca era perioada de luna plina. Intai muscaturi si rateuri,
apoi capturi. A fost o ora fasta, incheiata ca la cartea legii: 5
bucati, 4 sarite de 0,5 kg, din care doi curcubei bataiosi (lumanari)
si 1 de doua cu bataie. La Cisko Kid (wobler dintr-o bucata , de vreo
5cm, cu bataie ampla si nervoasa, culoare boistean) si la Mepps Nr.
3 alba. Frumusetea a fost ca, la unul din lansee am vazut 3 (trei)
pastravi venind din cele trei directiii libere (stanga, dreapta, larg)
, speriindu-se reciproc si intorcandu-se de unde au venit. Stati,
ca pescareasca abia acum urmeaza: i-am prins in 15-20 de minute pe
toti, insistand pe rand, in fiecare directie si departandu-ma de centru
dupa intepare, ca sa nu lumanareasca unul in capul celuilalt. In fine,
poate n-or fi fost chiar aia, dar prea s-au potrivit la loc, dimensiuni
(05, 0,5, 2kg) si specie (indigeni de lac).
Au fost si alte iesiri. Cu
cosul mai plin (de nu se inchidea, nu ajunsesem la nesimtirea rucsacului,
inca veneam de la rau, cosul era "masura") sau mai gol. Intr-un iunie,
inainte de ploaie, am prins, Dan Banu si cu subsemnatul si indigeni
si curcubei. Dar dupa ce a inceput o ploaie ca in Stefan Stroe ("la
munte ploaia urca, norii coboara ", de numai stii unde e susul si
unde e josul), a inceput recitalul. Pastravii ne-au surclasat:10 rateuri
din 9 prezentari. Asta a fost proportia, numarul a fost mai mare,
doar Domnul il mai cunoaste, in frenezia aia. Am abandonat, doi pescari
fara nici o captura din dezmatul acela de muscaturi, uzi din cizme
pana in albul ochilor.
Pastravii stateau la mal, practic
cu burta pe nisip, cu dorsala dand sa iasa afara ("normalii de 0.5-1kg,
pe cuvant de pescar) de unde atacau woblerul, probabil intre a o mia
si a o mie una rama."Inteparea" se rata intr-un spatiul unic, parca
poarta spre para normal: intalnirea apei cu malul, cu valul, cu namolul,
cu ploaia, cu aerul, cu pestele tinut o frantura de clipa.
La ce am prins? La vedetele
anilor acelora: Rapala CD-5 si CD-7 (culori S si B, adica alb cu spinarea
neagra, respectiv bleu, pe soare, GFR-rosu fluo, pe innoptat si pe
ploaie), MFR-Mini Fat Rap-3 (S pe soare, CW-crawdad-racusor maro-roscat,
cam tot timpul, il iubeau curcubeii). Pe atunci dadeam la woblere
mici si nervoase. Ulterior mi s-a aratat ca lacul nu-i ca raul si
aceea nu era solutia ideala pentru marimea pastravilor de lac. Dar
aceasta e alta poveste ce, cu voia Preingaduitorului, va fi povestita
la timpul ei. Au dat bine si rotativele; Mepps3, Veltic 2, 3, 4 si
batrana romaneasca AN-2, nici o legatura cu avionul.
Intamplari am avut o droaie:
si wobler aruncat din lumanare in bradul de pe mal, si pastrav prins
de coada , dar pe atac clar, -poate imprumutase de la avat sau somn
obiceiul, mi s-a mai intamplat peste ani la Malaia - si captura nedorita,
pentru ca a impiedicat naluca sa ajunga libera la nasul monstrului
care patrula exact atunci pe langa mal si pe care, bineinteles, zbaterea
celui din carlig l-a indepartat. Pentru totdeauna.
Pe masura ce vara crestea in
putere si soarele venea tot mai aproape de verticala locului, pastravii
se refugiau spre adanc si deveneau foarte circumspecti la plasmuirile
artificiale. Totusi, un obisnuit al locului, de cand lacul era vale,
echipat cu o batrana telescopica universala lunga (bologneza ar fi
prea mult spus), le venea de hac in continuare. Cu ce? Sursa spune
ca accesul la asemenea informatii ar fi liber dupa 30 de ani.
Apoi, an dupa an, s-au rarit.
Intai a disparut curcubeul, ramanand doar tizul lui de pe cer, arcuit
peste brazi pe Valea Bolbocilor, sub nor.
A urmat apoi indigenul. Ajutat
de setci, poluarea "accidentala" de la Hotelul Pestera si dificultatile
de repopulare (fara bani, de unde?). Cand a ajuns la densitatea aproximativa
de un peste (vazut, nu prins) pe zi si pe hectar, am cedat psihologic.
Intre timp se rarisera si pescarii, cate un singuratic accentuand
senzatia de straniu si pustiu, ca intr-un tablou de Chirico.
Ultima mea vizita a fost la
deschiderea (1Mai) din '94. Am avut o singura "prezentare", el plutind
nehotarat si blazat in urma woblerului: ". Oare daca sunt ultimul
si asta ma prinde, imi da drumul?"
Acum (2001) aud de la un ghid
montan ca, pe scaderea apei, s-a mai prins la setca o bucata de 6kg.
Nu braconajul ma sperie, asta in Romania e ca furtul, ci unicitatea
si marimea capturii. Petre Grant ("Povesti cu stiuci") povestea o
faza asemanatoare cu ultimile stiuci in Caldarusani; mari si tot mai
putine.
Poate ar merita sa urcati pe
firul Ialomitei la Bolboci, in centrul aproximativ geografic si ascunzandu-l
undeva pe cel tainic al Bucegilor. Micile (dar multele) mizerii datorate
accesibilitatii acestor munti de catre toate soiurile de turisti needucati
("pantofari", in clar) inca n-au reusit sa altereze frumusetea unei
"zone" ce asteapta sa se (re)deschida si pentru dumneavoastra.
Nu luati telecabina.
Florin Negretu, Bucuresti - martie 2001