Home Forum Subiecte Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

Forum Pescuitul.ro

Locul unde poti intreba si primi raspunsurile cautate


  • favorite_border

Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person ardox
  • scheduleacum 11 ani
  • comment8 raspunsuri
  • visibility2076 afisari
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

În parteneriat cu cel mai mare și longeviv portal românesc dedicat pescarilor, pescuitul.ro, am plăcerea să vă invit la un nou eveniment din seria evenimentelor cu caracter social, eveniment care sperăm să devină tradiție. Este vorba de Turneul V3, turneu de pescuit dedicat pescarilor de vârsta a treia (cu vârste peste 45 de ani) și care, începând din 2014, se va desfășura anual pe parcursul a două etape a câte trei manșe: prima etapă primăvara devreme (odată cu deschiderea sezonului de pescuit), iar a doua etapă toamna târziu (către închiderea sezonului).
Cele trei manșe vor fi:
- manșa I-a - pescuit la plută (vargă și match);
- manșa a II-a - pescuit la feeder (feeder și picker);
- manșa a III-a - free-style
Fiecare manșă va avea propriul regulament, propriul set de premii, cupe, medalii și diplome și va genera pentru participanți un punctaj ce va conta în alcătuirea clasamentului de etapă. În urma desfășurării ultimei manșe a fiecărei etape va rezulta clasamentul final pe etapă, iar câștigătorii primelor trei locuri vor primi Marele Premii ale etapei, puse în joc de sponsorii evenimentului.
Câștigătorul turneului se va decide în urma încheierii celor două etape, și va primi Marele Premiu al turneului. Anul acesta câștigătorul etapei de toamnă va fi și câștigătorul turneului.
Concurenții vor fi punctați la fiecare manșă cu un număr de puncte egal cu locul ocupat în clasamentul respectivei manșe. Clasamentul final va rezulta prin ordonarea în sens crescător a sumei punctelor acumulate de fiecare participant la fiecare manșă (concurentul cu cel mai mic număr de puncte acumulate după încheierea celor trei manșe câștigă etapa).
Pentru a face lucrurile mai interesante, la fiecare manșă va lua parte și o echipă formată din cinci pescari de top care nu fac parte din categoria vârstei a treia. Media capturilor acestor pescari va constitui reperul "bonus", reper care va oferi un bonus de -1 punct pentru toți pescarii care îl vor depăși în manșa respectivă.
Pentru ediția I-a a Turneului V3 (toamna 2013), cele trei manșe vor se vor desfășura după cum urmează:
- manșa I-a - 5 octombrie - Sărulești, pescuit la plută ;
- manșa a II-a - 19 octombrie - Sărulești, pescuit la feeder;
- manșa a III-a - 2 noiembrie - Călinești, free-style.
Taxa de participare la etapa de toamnă a turneului este de 190 lei / persoană și include participarea la toate cele trei manșe. Se achită integral până cel târziu în data de 20 septembrie la organizator, în cont prin virament bancar, sau la magazinul "Prinde".
Înscrierile la eveniment se fac în acest topic. Tot aici se va anunța și componența echipei "bonus".
Așteptăm până la aceeași dată și ofertele de sponsorizare.

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person teodorescu
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

Alin Teodorescu
Mihai Sandu

Excelenta initiativa !


  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person ardox
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

1. Alin Teodorescu
2. Mihai Sandu
3. TDF

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person daniel75
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

Salut,
As dori sa-l inscriu si eu pe tatal meu, mare impatimit in ale pescuitului.Din cate cunosc are vreo 4-6 vergi, o lanseta pt. match/shefield , dar de feeder nimic.
Ar putea participa? e voie sa vina cu insotitori ?
Multumesc.

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person ardox
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit
Citat din daniel75
Salut,
As dori sa-l inscriu si eu pe tatal meu, mare impatimit in ale pescuitului.Din cate cunosc are vreo 4-6 vergi, o lanseta pt. match/shefield , dar de feeder nimic.
Ar putea participa? e voie sa vina cu insotitori ?
Multumesc.

Sigur că se poate înscrie, e binevenit. Se poate participa la eveniment cu însoțitor, atâta doar că însoțitorul nu va pescui în concurs.

În legătură cu feeder-ul, poate alege să nu participe la manșa respectivă sau poate cumpăra/împrumuta un feeder.

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person ionexu
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

Asta da frateeeeeee !!!...

Imi spunea Bogdan Constantinescu, ca are de gand sa faca un concurs "(g)old boy`s", de pescuit la pluta si abia asteptam sa`l faca public, pt a ma inscrie si eu...multumesc de invitatie Elia, n`am cum pentru ca sa lipsesc !!!==

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person mrvily
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

As participa dar din pacate data etapei a doua corespunde cu supercupa APS si nu voi putea participa, daca reusim sa mutam data supercupei sigur voi veni si eu la concurs.

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person mongolu
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

Vin si eu ....trebuie sa aflu ceva secrete de la veterani astia

  • favorite_border

re:Turneul Concurs-atelier V3+ Ediția 2013

  • Adaugat de: person ardox
  • scheduleacum 11 ani
  • thumb_up 0 likes
Domeniul: Concurs-atelier de pescuit

Cred ca il lasam pentru primavara... acum cei carora li se adreseaza pare ca sunt ocupati cu stransul recoltelor si culesul viilor :)


fiber_newInfo

Se instituie masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si alte vietuitoare acvatice vii in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, in perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar in apele care constituie frontiera de stat, pe o durata de 45 de zile, in perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu exceptiile ... [...]

fiber_newStiri

Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2024, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul anpa.ro.

In perioada 10-17.01.2024 aplicatia informatica pentru generarea permiselor este oprita pentru efectuarea unor lucrari de mentenanta. Pentru mai multe detalii va rugam sa consultati site-ul anpa.ro. [...]