Home Forum Subiecte pescuit la lin
pescuit la lin
re:pescuit la lin
re:pescuit la lin
re:pescuit la lin
re:pescuit la lin
re:pescuit la lin
Rama de balegar, 90% dintre capturi la rama le vei avea, cu cat mai zburdalnica e rama cu atat mai bine.
Nadirea e obligatorie, ca intotdeauna, dar finescu, cate putin ca linul fuge si ca sa-l aduci inapoi trebuie timp.
Linia obligatoriu fina, daca vine lin atat de mare ai nevoie de o varga buna, eu am prins lin numai in apropierea malului, la 4,5, maxim 6 metri, prin vegetatie, atentie ce scula folosesti, fina ca sa nu fortezi linia, dar rigida pentru a putea controla pestele, linul "pleaca" mereu la muscatura, asa ca trebuie sa-l tii departe de locurile cu probleme. Daca cureti zona nu mai prinzi lin!
re:pescuit la lin
Asta am omis sa spun si eu. Linul l-am prins de fiecare data la fel cum zice Nea Pantazi. Numai in balarii. Mi-amintesc ca pe Darvari, cand a fost cutremurul ala de prin optzeci si sapte parca, din August ca dadeam exact in mijlocul stufului unde gasisem un ochi cam de 30 pe 30 de centimetrii. Era bataia mare acolo si scoteam plocon dupa plocon. Am lasat acul mai jos, la baza trestiei ca ma gandeam eu ca jos sunt ciortanii, copil deh p-atunci si de-acolo am scos primul meu lin. Era frumusel. Pescuiam si eu si fratimiu cu cate o telescopica ruseasca. Mi-a luat ceva pana l-am dovedit si daca nu prindeam atat de mult caras cred ca-l pierdeam. Smuceam si eu la cat de dur lupta el. Si acum mi-amintesc diferenta dintre driluri. Carasul era previzibil.
De-atunci am mai prins, dar numai mici. Si tot din ragalii. Fimiu la fel la Jurilovca.
Vezi ca-n baligar gasesti niste rame mai subtirele rosii-negricioase. Incearca-le.
Si zi-ne si noua daca macar e vorba de pescuit pe la noi prin tara sau la engleji
!
re:pescuit la lin
Citat din myagi
Asta am omis sa spun si eu. Linul l-am prins de fiecare data la fel cum zice Nea Pantazi. Numai in balarii. Mi-amintesc ca pe Darvari, cand a fost cutremurul ala de prin optzeci si sapte parca, din August ca dadeam exact in mijlocul stufului unde gasisem un ochi cam de 30 pe 30 de centimetrii. Era bataia mare acolo si scoteam plocon dupa plocon. Am lasat acul mai jos, la baza trestiei ca ma gandeam eu ca jos sunt ciortanii, copil deh p-atunci si de-acolo am scos primul meu lin. Era frumusel. Pescuiam si eu si fratimiu cu cate o telescopica ruseasca. Mi-a luat ceva pana l-am dovedit si daca nu prindeam atat de mult caras cred ca-l pierdeam. Smuceam si eu la cat de dur lupta el. Si acum mi-amintesc diferenta dintre driluri. Carasul era previzibil.
De-atunci am mai prins, dar numai mici. Si tot din ragalii. Fimiu la fel la Jurilovca.
Vezi ca-n baligar gasesti niste rame mai subtirele rosii-negricioase. Incearca-le.
Si zi-ne si noua daca macar e vorba de pescuit pe la noi prin tara sau la engleji :)!
87 sau 86? pe mine m-a prins in tren cutremurul ala, mergeam la dridu, trenul arhiplin de pescari, la dridu, cand am coborat, parea ca suntem de 1 mai, la manifestatie...![]()
si eu am omorat carasu atunci, ciudat e ca pe timpul ala se prindea carasel palmas la dridu, mai ales, dar atunci, cand cu cutremurul, am luat vreo 7 carasi la kil... d abia mai tarziu am mai prins caras asa mare acolo, si mult mai rari...
Permise pescuit in Marea Neagra, Dunare si pe habitatele piscicole naturale necontractate.
Permisele de pescuit recreativ pentru anul 2026, emise de ANPA, se pot obtine online prin intermediul aplicatiei informatice disponibile pe site-ul ANPA.
[...]
Extras din Ordinul nr. 23/297/2025 privind prohibiţia la pescuit pe anul 2026
(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
[...]